REZUMAT:
Testul Stroop masoara anumite componente ale atentiei executive, referindu-se in special la inhibarea raspunsului prepotent si rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv, altfel spus, aceasta proba se refera la abilitatea de a rezolva ,,conflicte" intre stimuli simultani. Cercetarile in acest sens au inceput in jurul anului 1890, de mare importanta fiind studiile elvetianului Stroop (1935) care, de altfel, da si numele testului.
Studiile referitoare la interferenta si facilitare, initiate deci in jurul anului 1890 prin Bowditch si Warren, J.W., continua si in prezent, fiind o paradigma experimentala des invocata in psihologie in studiul atentiei executive.
Aceasta paradigma constituie punctul de plecare si pentru prezentul studiu.
ABSTRACT:
Stroop Test measures certain components of executive attention. The test gives a special attention to the inhibition of the prepotent answer and the solution of the cognitive or affective conflict. In other words, the test gives us the picture of subject's ability to solve "conflicts" between simultaneous stimuli. The researches in this matter begun in 1890. Very importantes are the researches of Swiss scientist Stroop (1935), who also gives the test's name.
The studies of interference and facilitate, initiated around 1890 by Bowditch and Warren, J.W., continues in the present, being an experimental paradigm freguently invoked in psychology in the study of executive attention.
Therefore, this paradigm is the starting point for the present study.
OBIECTIV: Ne propunem sa studiem efectul de interferenta versus facilitare in proba Stroop verbal.
SUPORT TEORETIC: Proba Stroop este un test care masoara anumite componente ale atentiei executive, referindu-se in special la inhibarea raspunsului prepotent si rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv. Astfel, efectul Stroop se refera la abilitatea de a rezolva "conflicte" intre stimuli simultani.
Norman si Shallice (1980, 1986) au subliniat necesitatea existentei unui sistem de control pentru situatiile conflictuale masurate prin proba Stroop. Acest sistem implicat in reglarea gandurilor, emotiilor, comportamentelor a primit numele de " atentie executiva " (Posner & Rothbart, 1998). S-a aratat ca atentia executiva este activa in sarcini care implica selectare, conflict si detectare de erori (Shallice & Burgess, 1996), implicit in abilitatea de a rezolva un conflict intre stimuli, cum e cazul stimulilor simultani din testul Stroop.
Sarcina testului Stroop presupune numirea culorii cernelei cu care a fost scris un cuvant, care poate fi neutru (ex. " caine " scris cu rosu), incongruent (ex. " rosu " scris cu albastru) sau congruent (" rosu " scris cu rosu) - acest ultim tip apare mai tarziu in proba Stroop.
Exista mai multe feluri de Stroop-uri. Amintim doar Stroop-ul clasic (care va fi folosit si de noi in experiment), Stroop-ul spatial, cel de tip " noapte-zi ", cel emotional sau " counting Stroop " - Stroop-ul numaratoare. Fiecare dintre acestea au cerinte diferite, in functie de varsta subiectilor, toate evidentiind insa acelasi lucru : capacitatea subiectului de a rezolva un conflict cognitiv si de a inhiba un raspuns prepotent.
Intrebarea fireasca ar fi cum s-a ajuns la toate aceste notiuni, la numele testului, etc. Acest lucru il vom evidentia in continuare intr-un scurt istoric.
Incepand inca din secolul al IX-lea au fost publicate in psihologie multe studii care foloseau materiale similare celor utilizate in proba Stroop, dar care n-au fost initial studii despre interferenta, desi se refereau la nevoia unui timp mai lung pentru numirea cernelii in care a fost scris numele culorii decat pentru citirea numelui culorii. Astfel, investigatiile au fost initiate in jurul anului 1890 prin Bowditch si Warren, J.W.
In 1892 cand Munsterberg a studiat efectul inhibitiei, acest termen era sinonim cu termenul " interferenta ". El a studiat acest efect in schimbarile intervenite in comportamentele zilnice, obisnuite (de exemplu, deschiderea unei usi, scoaterea ceasului din buzunar, etc.). Concluzia sa a fost ca o asociatie data (intre stimuli) poate functiona automat chiar daca efectele unei actiuni anterioare au mai ramas.
In 1894 Muller si Schumann au descoperit ca e nevoie de mai mult timp pentru a reinvata o serie de silabe fara sens, daca au fost asociate in acelasi timp cu alte silabe-stimuli. Din aceste studii, Kline citeaza in 1921 legea inhibitiei : " Daca a este asociat cu b, este dificil sa-l asociem cu k, b fiind un obstacol intre a si k. " (1921, pag. 270). Acelasi Kline a folosit in studiile sale materiale cu inteles semnificativ (de exemplu, nume de state, capitale, carti, autori, etc.). Rezultatele sale asupra interferentei pot fi usor comparate cu cele obtinute in 1902 de Bergstron, Brown si Bair si in 1912 de Culler. Acestia au facut un studiu pe sortarea felicitarilor si au observat ca schimbarea aranjarii initiale a compartimentelor produce efect de interferenta.
In 1912, Culler este primul care foloseste in experimente culori. Intr-unul din experimentele lui subiectii erau antrenati sa reactioneze la stimulul rosu prin ridicarea mainii drepte, iar la cel albastru prin ridicarea mainii stangi. In a doua parte a experimentului stimulii sunt inversati. Se constata aparitia interferentei, insa aceasta scade o data cu antrenarea.
La intrebarea : " De ce e necesar mai mult timp pentru numirea culorii cernelii decat pentru citirea numelui acesteia?" au incercat multi cercetatori sa dea un raspuns. Astfel, Cattell in 1886, Lund in 1927, au atribuit diferentele antrenarii. Woodworth si Wells (1911) spun ca diferenta se datoreaza faptului ca sunt mai multe nume, denumiri, care se afla toate pe " varful limbii " si asteapta sa fie rostite unul sau altul. Brown (1915) infirma cele spuse anterior si sustine ca procesul de numire a culorilor este net diferit de cel de a citi cuvintele tiparite. Insa, in 1918 si 1925, Peterson afirma ca un raspuns devenit obisnuit este asociat cu fiecare cuvant, in timp ce in cazul culorilor, care sunt o varietate, tendinta este ca numarul raspunsurilor sa creasca. Ipoteza lui Peterson este intarita de rezultatele lui Telford (1930) si Lund (1927).
Cercetatorul elvetian Stroop, de la Colegiul George Peabody, si-a inceput studiile in 1935, el fiind cel care a dat numele acestui test. Impreuna cu colaboratorii sai, Stroop a facut o serie de experimente in scopul studierii interferentei. Astfel, ei au comparat citirea numelui culorii cu numirea cernelii, a culorii insesi, au comparat efectul interferentei stimul-culoare la citirea denumirii culorii si efectul interferentei stimul-cuvant la numirea culorii. Cresterea in timp a raspunsului pentru cuvinte, cauzata de prezenta conflictului stimulului-culoare este considerata ca si o masura a interferentei stimul-culoare si numirea cuvantului. Cresterea in timp a raspunsului pentru culoare, cauzata de prezenta conflictului stimulului-cuvant este considerata ca o masura a interferentei stimul-cuvant si numirea culorii. Atunci, in 1935, pentru a obtine o concluzie referitoare la efectul de interferenta, cei de la Colegiul George Peabody au facut o serie de experimente care se refera la:
Citirea numelui culorii atunci cand cuvintele sunt scrise cu alte culori (ex. " rosu " scris cu albastru);
Efectul interferarii stimul-cuvant si numirea seriei de culori;
Efectul antrenarii si interferenta.
Concluzia generala sustinuta de Stroop este aceea ca subiectii au nevoie de mai mult timp sa numeasca culoarea unui stimul incongruent decat sa numeasca culoarea stimulilor neutrii (ex. patrat rosu). Cand subiectilor li se cere sa citeasca cuvantul si sa ignore culoarea, timpul de raspuns ajunge sa fie egal. Acest pattern asimetric al inhibitiei dintre numirea culorii si citirea cuvantului este marca efectului Stroop. In primele sale experimente, Stroop a folosit doar stimuli neutrii si incongruenti. Diferenta de raspuns in timp dintre stimulii neutrii si incongruenti constituie inhibitia, masura interferentei dintre raspunsul prepotent si raspunsul cerut in rezolvarea sarcinii. Mai tarziu, Stroop adauga in experimente si stimuli congruenti (ex. " rosu " scris cu rosu). Diferenta in timpul de raspuns dintre stimulii neutrii si cei congruenti se numeste facilitare. Este inca o data de subliniat legatura dintre abilitatea de a rezolva situatii conflictive si atentia executiva.
Cercetari mai recente asupra efectului Stroop au dat o serie de modele explicative ale interferentei si facilitarii, dintre care amintim modelul translatiei (Wirzi & Egeth, 1985) si modelul vitezei procesarii (Glaser & Glaser, 1982). Aceste modele sustin ca inhibarea va fi obtinuta ori de cate ori sarcina include doua coduri diferite si cere subiectului sa mute informatia dintr-un cod in celalalt. In acelasi timp, modelele sustin faptul ca, cuvintele si culorile sunt procesate paralel pana la etapa raspunsului, cuvintele fiind procesate mai repede decat culorile. Interferenta intervine cand raspunsul cuvantului de baza trebuie inhibat in favoarea procesarii mai lente a raspunsului-culoare. Aceste modele furnizeaza explicatii logice despre interferenta asimetrica si demonstreaza importanta relatiei intre stimulul relevant si tipul raspunsului in producerea interferentei Stroop.
Cercetarile referitoare la interferenta si facilitare, incepute in jurul anului 1890, continua si in prezent, efectul Stroop (interferenta culoare-sens) constituind una dintre paradigmele experimentale cele mai des invocate in psihologie, in studiul atentiei executive. Aceasta paradigma constituie si punctul de plecare pentru prezentul studiu.
