Metode, procedee, tehnici, instrumente, utilizate pentru elaborarea programelor individuale de recuperare complexa si initierea masurilor de orientare-reorientare scolara si profesionala

Metode, procedee, tehnici, instrumente, utilizate pentru elaborarea programelor individuale de recuperare complexa si initierea masurilor de orientare-reorientare scolara si profesionala

Diagnoza starilor de handicap - inclusiv diagnoza cerintelor educative speciale - reprezinta un proces complex, cu caracter unitar, dinamic si de durata, a carui finalitate consta in inlesnirea elaborarii si aplicarii demersului terapeutic-recuperator.

Pe baza psihodiagnozei si prognozei de scurta durata (intre care exista diferente) se constituie programe recuperativ- compensatorii si se adopta o metodologie adecvata procesului instructiv- educativ.

In cazul in care influentele de mediu si educatie sunt corelate si organizate, se realizeaza un echilibru pe baza interiorizarii si acumulari de comportamente pozitive complexe si constructive. In acest context, prognoza opereaza in vederea individualizarii activitatilor de recuperare

Prognoza de scurta durata implica in continuare stabilirea rolului factorilor implicati pe linia cea mai sensibila a dezvoltarii psihice. Prognoza de scurta durata se refera la primele 10-12 luni (la copiii fara deficiente o astfel de prognoza se face pentru o perioada de peste un an si jumatate). Estimatia se nuanteaza in functie de caracterul favorizant sau lipsa acestuia din mediul general de dezvoltare. Reperele compensatorii de care dispune subiectul constituie punctul central si forte al prognozei de scurta durata.

Prognoza de lunga durata implica organizarea treptata a statutelor si rolurilor sociale posibile de atins pentru fiecare handicapat. Intre cele doua tipuri de prognoza exista o stransa legatura si nu trebuie concepute separat nici teoretic si cu atat mai mult practic. Cele doua forme de prognoza constituie impreuna parti componente ale tratarii si recuperarii individuale.

Pe aceasta directie, ramurile psihopedagogiei speciale isi vor accentua caracteristicile aplicative si isi vor spori eficienta prin punerea in centrul atentiei a interventiilor (instructiv- educative sau psihoterapeutice) care urmaresc modificarea structurilor comportamentale si a substructurilor psihice care le energizeaza. Interventiile mentionate vor tine seama de capacitatea organismului de a raspunde unor cerinte, capacitate deosebit de activa. Aceasta capacitate se bazeaza pe recuperare.

Recuperarea este naturala atunci cand actioneaza prin subsistemul functiei psihice aflat in stare critica si de compensatie sau supleanta cand functiile tulburate sunt preluate de alte segmente ale sistemului psihic (compensatie/recuperare intersistemica). Cu toata plasticitatea si intensitatea sistemului nervos care intretine fenomenele recuperatorii, nu este facilitata, in toate categoriile de handicap, actiunea educatiei, ea devine totusi eficienta prin organizarea intregii activitati de la simplu la complex si prin amplificarea evenimentelor cu semnificatie pozitiva (compensatie/recuperare intrasistemica).

E. Verza -prin recuperare se urmareste, pe de o parte, sa se valorifice la maximum posibilitatile individului handicapat, iar pe de alta parte, functiile psiho-fizice neafectate trebuie astfel antrenate incat sa poata suplini activitatea functiilor deficiente pentru a se ajunge la formarea unor abilitati ce ii permit persoanei o integrare activ-eficienta in viata profesionala si sociala. In final, trebuie sa duca la ajustari si transformari care, prin continue acumulari si adaptari sa determine comportamente ce asigura o existenta profesionala si sociala cu potentarea progresului pe linia personalitatii.

RECUPERAREA PRIN INVATARE tine de doua aspecte foarte importante: a. activitatea de recuperare prin intermediul invatarii sa inceapa inca de la varsta prescolara sub forma relativ organizata, dar adaptata la specificul particularitatilor psihoindividuale; b. daca la deficientii de limbaj,  de vedere si motorii, recuperarea se poate efectua printr-o invatare predominant intelectuala, la deficientii de intelect va fi predominant afectiva si motivationala, iar la cei de auz recuperarea devine mai eficienta prin combinarea formelor mentionate mai sus cu accent pe o latura sau alta in raport de caracteristicile grupului. La acestea se adauga cele doua forme de invatare: invatarea morala si invatarea motrica, care vor fi aplicare la toate categoriile de deficienti ca o conditie fundamentala pentru recuperare.

RECUPERAREA PRIN PSIHOTERAPIE poate fi considerata ca o metoda ce contribuie la recuperarea psihica si psihosociala a handicapatilor de limbaj, motor, senzoriali si chiar in deficienta de intelect usoara sau medie; ea nu inlatura handicapul ca atare, dar se face spiritual, fortifica personalitatea, inlatura anxietatea si izolarea, creeaza motivati si activeaza pulsiunile individului in procesul recuperatoriu.

RECUPERAREA PRIN TERAPIA OCUPATIONALA este realizata prin mai multe feluri de terapii cele mai semnificative pentru handicapati fiind ludoterapia, muzicoterapie, terapia prin dans si ergoterapia. Se pot aprecia efectele optime ale recuperarii atunci cand subiectii handicapati isi dezvolta o serie de calitati fizice si psihice care ii fac apti sa ajunga la:

O oarecare anatomie personala;

Exercitarea unei ocupatii sau profesii;

Formarea unor comportamente adecvate la situatie, ceea ce ii permite integrarea sociala;

Capacitatea de a comunica prin limbaj oral sau scris printr-o continua intelegere a lumii inconjuratoare si a relatiilor cu ceilalti;

Formarea unor interese cat mai diverse;

Formarea simtului de responsabilitate si de autoconducere;

Formarea capacitatii de a aprecia si de a prevedea situatiile viitoare;

Insusirea abilitatilor locomotorii si a dexteritatilor manuale.

Strategiile prognozei de lunga durata opereaza la copiii handicapati (ca de altfel si la cei normali) cu rezerve de aptitudini si cu nuclearizarea de interese in jurul acestora. Strategiile prognozei de lunga durata se obiectiveaza in datele generale incluse in procesele de recuperare si in programele speciale suplimentare ale acestora si constituie schema in care se inscrie complexul de factori si conditii ce pot face ca recuperarea sa fie cat mai eficienta. Pentru aceasta trebuie sa se tina seama - pe parcursul demersului recuperativ - de efectele directe si secundare ale ameliorarii obtinute in timp.

Ca stare se pot efectua numeroase scheme de astfel de prognoze, fie individualizate la cazuri particulare, fie generale cu valoare pentru o categorie de handicapati sau pentru toate tipurile de deficiente. Si unele si altele implica procese de rationalizare, in abordarea cazurilor de deficienti, a strategiilor de actiuni recuperatorii care asimileaza atat efectele de progres in dezvoltarea psihica cat si pe cele de recuperare compensatorie (efecte secundare si tertiale).

In realizarea prognozei trebuie sa se tina seama ca prin educatie se ajunge la un anumit stadiu de organizare a personalitatii handicapatului. Strategiile respective considera aceasta organizare a personalitatii ca un factor de perspectiva in evolutia individului la care trebuie adaugate noi valente prin considerarea relatiei dintre intern-extern, pe de o parte, si o relatie dintre educatie ca actiune si educatie ca transformare, pe de alta parte. Prognoza trebuie sa creeze posibilitatea ca handicapatul sa depaseasca prezentul si sa fie proiectat in viitor.

O asemenea proiectie devine operanta prin oferirea de modele pozitive de viata, prin crearea de scopuri clare cu privire la activitate, a motivatiei tonifiante, a organizarii intereselor si mentinerea confortului psihic.

PSIHODIAGNOZA in psihopedagogia speciala este o etapa intermediara intre diagnoza organica (cand prin teste clinice se pune in evidenta deficitul primar) diagnoza functionala(metodele clinice vor releva insuficientele functional- fiziologice ale unor organe sau a intregului organism) diagnoza sociala (ce evalueaza prin metode psihopedagogice capacitatile handicapatului de a raspunde la cerintele mediului inconjurator, de  a adopta atitudini corespunzatoare si de a participa la viata colectiva) si prognoza.

DIAGNOZA ORGANICA - DIAGNOZA FUNCTIONALA FIZIOLOGICA SI ACTIONALA - PSIHODIAGNOZA - DIAGNOZA SOCIALA - PROGNOZA

DIAGNOZA PSIHICA are o independenta mai mare devenind in acelasi timp elementul fundamental pe baza caruia se realizeaza DIAGNOZA SOCIALA si  PROGNOZA.

DEONTOLOGIA in actul psihodiagnostic trebuie sa tina seama de o serie de conditii dintre care deosebit de importanta este  ASIGURAREA INCREDERII SUBIECTILOR IN EXAMINATOR. Aceasta conditie asigura colaborarea subiectilor si inlaturarea starii de anxietate care este deosebit de accentuata la handicapatii senzoriali si de limbaj. Pentru handicapatii de intelect o importanta mai mare o are succesul sau insuccesul care determina o atitudine pozitiva sau negativa fata de sarcina modificand performanta in raport cu dispozitia subiectului.

LABILITATEA PSIHOAFECTIVA A HANDICAPATILOR influenteaza comportamentul lor in fata sarcini fapt care necesita inlaturarea oricarei influente exterioare care poate distrage atentia subiectului si crearea de catre psihodiagnostician a unei stari de confort.

Rezultatele obtinute in urma examinarii vor fi corelate cu elementele surprinse prin analiza activitatii subiectului pentru a capata convingerea fixarii unei diagnoze psihice complete si a prognozei care sa valorifice in primul rand insusirile definitorii ale componentelor viitoare.

In defectologie este esentiala raportarea datelor obtinute pe baza probelor aplicate la conditia adaptarii subiectului la mediul inconjurator.

Adaptarea sau neadaptarea este nu numai un indiciu al diferentieri normalului de deficient dar si un parametru in aprecierea eficientei programelor recuperatorii organizate.

Atat diagnosticul dar mai ales interventia trebuie sa aiba in vedere intregul sistem al personalitatii. Scopul final fiind coechilibrarea personalitatii handicapatului si integrarea lui sociala.

Chiar daca interventia este indreptata spre unele arii ale dezvoltarii specifice, trebuie sa masuram modificarile si asupra altora si a intregului sistem al personalitatii pentru a nu ajunge la dezvoltarea unei personalitati dizarmonice.