Presa franceza si psihanaliza

Presa franceza si psihanaliza

Studiul reprezentarile sociale revine intotdeauna la punerea in relatie a caracteris­ticilor raporturilor simbolice din interiorul si dintre grupurile sociale. Este ceea ce a facut Moscovici pentru reprezentarile sociale ale psihanalizei in diferite organe ale presei franceze de la inceputul anilor '50. Au fost studiate trei tipuri de publicatii: presa militanta apropiata de Partidul Comunist, presa emanata de Biserica catolica si ziarele de mare tiraj. Aceste trei sectoare ale presei franceze nu intretineau acelasi tip de raporturi cu cititorii si cu mediul lor social si cultural. Sa schitam pe scurt cele trei modalitati de raportare care le disting.

Difuzarea. Acest raport este caracterizat printr-o diferentiere intre sursele si recep­torii comunicarii. Autorii articolelor din presa de larga difuziune transmit informatia pe care ei insisi au primit-o, la rindul lor, din partea specialistilor. Din acest motiv, ei sint intr-un fel receptori de informatie, ca si cititorii lor. Scopul lor principal este, in acelasi timp, sa creeze o cunoastere comuna si sa se adapteze intereselor publicului lor.

Propagarea. Acest raport este stabilit de catre membrii unui grup care au o viziune bine organizata asupra lumii, o credinta ce trebuie propagata in paralel cu acomodarea altor tipuri de cunoastere la acest cadru stabil, in exemplul ales de Moscovici, era vorba sa se studieze modul in care sistemele de comunicare pe care se sprijinea Biserica catolica adaptau achizitiile psihanalizei la scopurile lor religioase.

Propaganda. Este o forma de comunicare ce se inscrie in raporturi sociale puter­nic antagoniste. Miza acestei comunicari este opozitia intre adevar si fals, transmiterea unei viziuni conflictuale, a unei incompatibilitati a viziunii asupra lumii propusa de sursa si cea propusa de un partid advers.

Este imposibil sa rezumam in 2-3 pagini cele aproximativ 200 de pagini pe care le consacra Moscovici (1976) reprezentarii psihanalizei in aceste trei sisteme de comuni­care. Sa ilustram, deci, pe scurt, principala lui ipoteza.

"Privite din unghiul structurii mesajelor, al elaborarii structurilor sociale, al legaturilor intre emitator si receptor, al comportamentului vizat, cele trei sisteme de comunicare isi pastreaza o mare individualitate. Or, tocmai aceasta particula­ritate ne permite sa apropiem difuzarea, propagarea si propaganda de opinie, de atitudine si, respectiv, de stereotip.' (Moscovici, 1976, p. 497)

Sa dam citeva indicatii care coroboreaza aceasta ipoteza.

Difuzarea ar produce mai cu seama opinii asupra psihanalizei, intr-adevar, in presa centrala se regasesc asupra acestui subiect articole slab coordonate intre ele; expunerea diferitelor puncte de vedere poate fi contradictorie si nu invita in mod necesar la o actiune determinata. Se vorbeste despre psihanaliza, dupa caz, cu serio­zitate, cu rezerva, chiar cu ironie. Psihanaliza va fi asociata cu alte teme la moda, cu astrologia, de exemplu, intr-un acelasi ziar ("Le Monde'), un cronicar dramatic nu va face apel la psihanaliza, in timp ce un critic cinematografic se va raporta la ea. Sint exprimate o multime de puncte de vedere si rezultatul este un fel de impregnare a opiniei publice cu o noua tema de conversatie la dispozitia tuturor. Scopul difuzarii este un fel de arta pentru arta: a intretine comunicarea pentru interesul (lucrativ pentru multi) al comunicarii insesi.

Propagarea lucreaza la nivelul atitudinilor.

"Sa reamintim ca atitudinea este o organizare psihica avind o orientare negativa sau pozitiva in raport cu un obiect, orientare care se dezvaluie fie printr-un com­portament global, fie printr-o serie de reactii a caror semnificatie este comuna. Conceptul de atitudine si cel de structura sint vecine. Atitudinea nu este o reuniune de opinii sau de raspunsuri particulare si heteronome, ci o imbinare ordonata a tuturor acestor opinii si raspunsuri. Functia ei este regulatoare; ea are un efect selectiv asupra ansamblului manifestarilor unui subiect. Conduita nu este urmarea ei imediata si necesara. Crearea unei atitudini traduce crearea unui raport cu un obiect pertinent din punct de vedere social.' (Moscovici, 1976, p. 498)

Cind se studiaza atitudinile in psihologia sociala, se cauta structurarea continua a unei multimi de raspunsuri diferite la prima vedere. O asemenea organizare complexa poate fi detectata in scrierile catolice asupra psihanalizei. Acestea propovaduiesc moderatia si prudenta, pun psihanaliza in serviciul educatiei, resping dimensiunea aplicativa generalizata a libidoului, dar vorbesc despre rolul pozitiv al afectivitatii si al unei terapeutici analitice limitate. Psihanaliza este vazuta ca respingere a unui pozitivism depasit, lucrind pentru o intelegere mai deplina, care nu intra in mod necesar in conflict cu o viziune spiritualista asupra omului. Cheia interpretarii psiha­nalizei trebuie deci cautata in mesajul religios ce desemneaza compatibilitatile si incompatibilitatile, dar care nu vizeaza o acceptare sau o respingere totala.

Propaganda, dimpotriva, vizeaza exact refuzul global al unei conceptii alternative, prezentata cu consteisnta si rigiditatea unui stereotip denigrator (Moscovici, 1976, p. 19). in presa comunista din perioada razboiului rece, psihanaliza era prezentata ca o pseudostiinta sau ca o stiinta burgheza, importata in Franta din Statele Unite si menita sa propage o ideologie mistificatoare! O opozitie sistematica in raport cu lupta de clasa traversa, legindu-le in acelasi timp, domeniul politicii si cel al psihologiei. Conform acestei prese de propaganda, Uniunea Sovietica era tara pacii si Statele Unite tara razboluiui si a exploatarii sociale. Va exista deci o psihologie sovietica valabila din punct de vedere euristic si stiintific si o psihanaliza care nu era decit aparent stiintifica, fiind importata din America.

Reprezentarile sociale ale psihanalizei se modifica in functie de raporturile de comunicare diferite. De altfel, Moscovici (1976) a demonstrat acest lucru atit intr-un studiu in sincronie, cit si printr-un studiu diacronic, realizind o scurta analiza a presei comuniste de la inceputul anilor '70. Reprezentarea psihanalizei tine acum mai mult de propagare decit de propaganda. Aceasta deoarece in acest domeniu razboiul rece s-a sfirsit, cel putin pentru intelighentia pariziana.

Sa tragem concluziile. Studiul reprezentarilor sociale ale psihanalizei ne arata cum variaza acestea odata cu raporturile de comunicare, neconstituind entitati imuabile, chiar daca exista puncte de reper comune ce permit actorilor sociali sa se situeze pe pozitii diferite. Aceasta nu impiedica sa existe caracteristici si procese comune ce tind sa se manifeste, asa cum vom vedea in continuare, in orice reprezentare sociala.