Starea de sanatate si adaptarea

Starea de sanatate si adaptarea

Crescutul interes pentru adaptare din ultimele doua decade poate fi privit din urmatoarele trei perspective: primul aspect este schimbarea in definirea starii de sanatate. In trecut, starea de sanatate era definita ca absenta a durerii si era secundara interesului medicilor care erau mai mult focalizati pe tulburari.

Organizatia Mondiala a Sanatatii definea starea de sanatate ca fiind: "o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social, si nu neaparat in absenta durerii". Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare-de-bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor (bolilor). In acord cu Pearlin si Schooler (1978), adaptarea ne protejeaza prin:

eliminarea sau modificarea conditiilor care creeaza probleme;

perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze caracterul ei problematic;

pastrarea consecintelor emotionale ale problemelor in limite controlabile.

Aceste functii prefigureaza baze comportamentale pentru tratarea si prevenirea tulburarilor si pentru promovarea sanatatii.

Al treilea aspect este cresterea recunoasterii faptului ca indivizii si nu medicii sunt si trebuie sa fie responsabili de starea lor de sanatate. Printr-o dieta adecvata, exercitii, managementul stresului si evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ, propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor. Locul si responsabilitatea individuala pentru sanatate sunt legate astfel de comportamentul si stilul de viata al fiecaruia. In plus, privit din acest unghi, conceptul de adaptare ofera medicilor si cercetatorilor o sansa de a trece dincolo de psihopatologie.

Adaptarea presupune, de regula, un efort adaptativ care de cele mai multe ori ia forma unor actiuni mintale si motorii, mai mult sau mai putin evidente in exterior. Dar sunt destule situatii cand efortul adaptativ nu presupune declansarea, mentinerea sau modificarea unor scheme comportamentale anume ci intreruperea, stoparea acestora. Uneori, blocarea la timp a unei simple reactii sau a unei operatii complexe este de o importanta fundamentala pentru insasi existenta fizica a persoanei.