ION (Liviu Rebreanu)
Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este
unul dintre scriitorii care impune in constiinta literara prin
specificul artei sale, ce dezvaluie resorturile interioare ale
creatiei. Dintre romanele sale ("Ion", "Rascoala",
"Padurea spanzuratilor", "Adam si Eva"), primul se
individualizeaza prin prezentarea unei intregi umanitati rurale.
Geneza romanului
Publicat in 1920, romanul prezinta spatiul ardelenesc de la inceputul
secolului al XX-lea, in mod realist si are ca punct de plecare cateva
dintre nuvelele cu care debutase scriitorul. Astfel, una dintre acestea,
"Volbura dragostei", sintetizeaza tema din ce-a
de-a doua parte a operei, iar nuvela "Ofilire" reia tema fetei seduse si
abandonate, care se va regasi in "Ion", in ipostaza cuplului Ion-Ana. De
asemenea, conflictul romanesc dintre Ion si George, pentru Florica are ca
model confruntarea dintre Tanase Ursu si Toma Lotru din nuvela
"Rafuiala".
Conceptia despre roman
Liviu Rebreanu considera ca in literatura realista, prezentarea
veridica si obirctiva a oamenilor si evenimentelor este singuar viabila. El insusi
mentioneaza, in eseul "Cred": "pentru mine arta inseamna
creatie de oameni si de viata."
Aceasta perspectiva realista presupune o intelegere a
literaturii ca mimesis, in care autorul isi propune sa
reflecte lumea ca intr-o oglinda, in toata complexitatea ei, creand
in acelasi timp iluzia unei lumi adevarate, care respecta
principiul cauzalitatii si al coerentei. Criticul Nicolae
Manolescu incadreaza opera in categoria romanului doric,
considerand ca iluzia vietii este aici mult mai importanta decat
iluzia artei. Obiectivitatea este o conditie a
acestui tip de roman, prin naratiunea la persoana a treia, realizata
de catre un narator omniscient si impersonal.
Trasaturile romanului realist
Textul reprezinta un roman,
deoarece este o specie a genului epic in proza, cu o actiune care se
desfasoara pe mai multe planuri, cu conflicte multiple si
un numar mare de personaje.
Romanul este realist in primul rand prin tema
pamantului care este, de fapt, miza conflictului, pentru ca
el determina in lumea satului pozitia sociala si
autoritatea morala a indivizilor. Acestei teme i se adauga cea a
iubirii, pentru ca destinul personajului principal este
definit de aceste doua mari coordonate. De fapt, nu
pamantul se afla in centrul romanului, ci dorinta lui Ion de a-l
avea. De aceea, putem considera ca si tema destinului este definitorie pentru roman.
Titlul este sugestiv din aceasta
perspectiva, reprezentand numele personajului principal, care devine
astfel, personaj eponim.
In ceea ce priveste structura,
romanul este alcatuit din doua mari parti complementare,
avand in centru pamantul, respectiv iubirea: "Glasul pamantului"
si "Glasul iubirii", carora li se subordoneaza cele treisprezece
capitole cu titluri sugestive: "Inceputul", "Blestemul", "Sfarsitul".
O alta trasatura realista
este prezentarea veridica a oamenilor si
evenimentelor, care se face inca din incipit. In
descrierea drumului care intra in satul Pripas, naratorul estompeaza
distinctia dintre realitate si fictiune si surprinde cadrul
unei lumi in care naratiunea pare a continua viata insasi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentarii si il
familiarizeaza pe lector cu aspectele etnografice si sociale ale
lumii prezentate. In acelasi timp, descrierea
ilustreaza conditia sociala a unor personaje si
anticipeaza rolul acestora in desfasurarea narativa.
Finalul reprezinta descrierea aceluiasi drum,
dupa incheierea evenimentelor, drum care se pierde, de aceasta
data, in "soseaua mare", inscriind destinul individual al
personajelor in marele destin universal. Simetria incipitului cu finalul
corespunde conceptiei lui Rebreanu despre roman, inteles ca un "corp sferiod".
In planul continutului, romanul respecta principiul
realist care solicita prezentarea vietii in multitudinea
ipostazelor sale. In ceea ce
priveste planurile narative, Rebreanu foloseste tehnica planurilor
paralele, prin care prezinta simultan viata taranimii
(Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) si viata intelectualitatii
(preotul Belciug si familia Herdelea). Se poate vorbi asadar chiar
despre un roman in roman, pentru ca se
urmareste in paralel destinul a doua familii apartinand
unor grupuri sociale diferite.
Conflictul este generat, ca in orice
roman realist de dorinta de parvenire a unui personaj, de lupta pentru o
pozitie sociala sau de confuziile generate de iubire. Conflictul
central al romanului este lupta pentru pamant
care determina in lumea satului pozitia sociala a indivizilor
si autoritatea lor morala. Ion este implicat
intr-un dublu conflict exterior: cu Vasile Baciu, pentru obtinerea
pamantului si cu George Bulbuc, pentru Ana si apoi pentru
Florica. In confruntarea cu Vasile Baciu, el foloseste santajul
moral, amenintand ca daca nu i se vor satisface conditiile,
Ana va fi expusa lumii ca una care a
pacatuit inainte de nunta, ramanand insarcinata.
Cu George, conflictul are ca miza iubirea. Momentul in care se
intensifica conflictele este nunat lui Ion cu
Ana, cand fata realizeaza ca ea nu reprezinta pentru sotul
ei decat sursa averii.
Pe planul intelectualitatii se manifesta
conflictul national, intre mica intelectualitate, care doreste
autonomia romaneasca si stapanirea austro-ungara.
Totusi, definitoriu pentru personajul principal este
conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii, care
il conduce pe acesta intr-o situatie limita. De fapt, destinul lui
Ion nu este marcat de confruntarile cu semenii
sai, pe care ii si domina, de altfel, ci de relatia cu
pamantul care devine pentru el, o obsesie.
Un alt element specific romanului realist este prezentarea aspectelor
monografice ale satului romanesc traditional: obiceiuri legate de
marile evenimente ale existentei umane ( botezul,
nunta, inmormantarea), sarbatorile crestine (Craciunul), hora,
jocul popular. Rebreanu acorda horei un rol
esential pentru ca ea coaguleaza viata satului, fiind nu
numai loc de intalnire si de petrecere, dar si de confruntari.
Se fixeaza in acelasi timp si timpul si spatiul
(duminica, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea)
Personajele sunt construite, de asemenea, in spirit realist,
sustinand firul epic al romanului. Personajul principal este
tipic realist, exponential pentru o anumita categorie sociala,
iar structura sa psihologica este pusa sub semnul unor
trasaturi dominante: tipul taranului, caracterizat printr-o
inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o
vointa imensa. Conform delimitarii teoreticianului E.
Forster, el este un personaj rotund, avand capacitatea
de a surprinde citittorul in mod convingator prin reactiile si
gesturile lui. El se opune personajelor plate, construite in
jurul unei singure idei sau calitati, precum Ana, Florica.
Ion este un personaj eponim (numele sau da
numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domina
intreaga lume care graviteaza in jurul sau (Ana, Vasile Baciu,
Florica, George), si care contribuie la evidentierea
trasaturilor lui, a caracterului complex, cu insusiri
contradictorii: viclenie si ingenuitate, brutalitate si
delicatete.
Initial el este caracterizat in mod direct de
catre narator, beneficiind de un portret marcat de calitati:
"iute si harnic ca ma-sa"; "munca ii era draga oricat ar fi fost
de aspra". Elementul fundamental al conflictului, pamantul, ii
subordoneaza toate trasaturile: "Pamantul ii era drag ca
ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate, ceea ce justifica dorinta patimasa de a
avea: "Toata istetimea lui nu plateste o ceapa
degerata, daca n-are si el pamant mult, mult"
Celelalte personaje ale romanului ii evidentiaza
caracterul, cu lumini si umbre, in functie de conflictele in care
sunt implicati cu totii. Astfel,
invatatorul Herdelea il aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti
elevi", iar doamna Herdelea il considera "un baiat cumsecade,
muncitor, harnic, saritor, istet". Optica lor se va schimba insa pe parcursul actiunii, cand Ion va
trece in conflictul dintre invatator si preotul satului, de
partea celui din urma.
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile
sufletesti, prin monologul interior: "Ma molesesc ca o baba
naroada! Definitoriu pentru personajul
principal este conflictul interior intre glasul
pamantului si glasul iubirii: desi o iubeste pe Florica,
fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a
pamantului il determina sa o aleaga pe Ana, cea
"uratica", dar bogata.
Cele mai multe trasaturi reies insa din caracterizarea
indirecta, din faptele si atitudinea personajului, din relatiile
cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce
atrage respectul, teama celorlalti flacai ai satului si a
lautarilor care canta la comanda lui si il insotesc la
carciuma dupa hora, desi George este cel care ii
plateste.
Viclenia sa este evidenta in relatia cu Ana,
pe care o seduce, ii speculeaza sentimentele, cucerind-o si
lasand-o sa creada ca, de fapt, ea l-a cucerit.
Inteligenta dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate
actiunile: bataia cu George, comportamentul agresiv fata de
Ana. El reprezinta, asa cum spunea criticul Eugen Lovinescu,
"expresia instinctului de stapanire a pamantului", avand ca
trasaturi definitorii "inteligenta ascutita",
"viclenia procedurala" si "vointa imensa"
Este naiv, in relatia cu Vasile Baciu, crezand ca nunta ii va aduce
si pamantul, fara a incheia o intelegere legala.
De fapt, destinul personajului principal nu este
marcat de conflictele exterioare, cat mai ales de conflictul interior, generat
de relatia sa cu pamantul. Personajul are o dorinta
obsesiva de a stapani acest pamant, iar elocventa in acest sens este scena sarutarii lutului: "Il cuprinse o
pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o
crampoteasca in sarutari!" Acest gest
depaseste limitele unei reactii obisnuite, sugerand
patima exagerata pentru pamant, precum si legatura
indestructibila cu acesta. Personajul traieste o
tripla voluptate: a simturilor, a puterii, a trupului, iar acest
moment alegoric exprima reducerea lui la esenta. Din
aceasta perspectiva, deznodamantul este
previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pamantului, sapa,
iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului.
Romanul realist mai presupune un tip anume de
personaj, purtator de cuvant al naratorului, ceea ce-i confera
acestuia un grad mai mare de obiectivitate: personajul alter-ego.
Acesta este Titu Herdelea, care va aparea si
in alte romane ("Rascoala", "Gorila"). In "Ion", el face legatura
dntre cele doua planuri si ii detemina pe membri celor doua
familii sa comunice. Este un
personaj tipologic, reprezentand intelectualul dilematic, care cauta
raspunsuri la marile probleme ale existentei personale si
sociale.
Tehnica narativa este tipic
realista. In primul rand, opera respecta principiul
cauzalitatii si al coerentei, romanul avand o desfasurare
logica si cronologica. Totusi,
naratorul adauga procedeul anticiparii, prin care se
prefigureaza evolutia unui personaj prin replici, gesturi,
situatii care anunta evenimentele ulterioare. In "Ion",
cel ami important element cu valoare de anticipare este
aparitia Zavistei, in momentele cheie ale romanului.
Perspectica narativa este auctoriala,
facuta din punctul de vedere al unui narator detasat, obiectiv,
care nu intervine in desfasurarea actiunii prin comentarii sau
explicatii, un narator omniscient si omniprezent,
care relateaza la persoana a treia, prin focalizare 0,
dand cititorului impresia ca stapaneste naratiunea.
Acest narator infatiseaza realitatea ca pe un proces logic,
prin inlantuire(respectarea etapelor actiunii)
si prin alternanta (trecerea de la un plan
narativ la altul)
Prin urmare, Liviu Rebreanu construieste un roman realist, obiectiv, care
ramane un model pentru proza de acest tip din literatura noastra.
