Organele jurisdictionale

Organele jurisdictionale

1. Aspecte generale

Organele jurisdictionale sunt autoritatile publice care aplica legea in cazul litigiilor. Aceasta categorie de organe este cunoscuta sub terminologii diferite: instante judecatoresti, putere judecatoreasca, putere jurisdictionala, autoritate jurisdictionala. Insa, indiferent de denumire, este vorba intotdeauna de organele care infaptuiesc justitia, prin justitie intelegandu-se activitatea de solutionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca etc., aplicarea de sanctiuni si restabilirea drepturilor si intereselor legitime incalcate. Termenul 'justitie' desemneaza, totodata, si sistemul organelor judecatoresti. Competenta instantelor judecatoresti este stabilita prin constitutie si legi .

In limbaj obisnuit, 'justitie' se traduce prin a face dreptate. Daca la inceput justitia se ocupa numai cu solutionarea proceselor si cu reprimarea persoanelor care produc pagube si suferinte altora, prin incalcarea normelor de drept, ulterior, ea si-a imbogatit continutul ajungand sa cenzureze chiar exercitiul puterii, in sensul exercitarii controlului asupra modului cum guvernantii respecta dreptul. Astfel, s-a ajuns la principiul legalitatii in activitatea organelor statului .

Statul de drept, care presupune ca puterea sa respecte prima legea, este de neconceput fara justitie. Lipsa unei justitii veritabile face imposibil primatul dreptului, or acolo unde dreptul nu primeaza se instaleaza arbitrariul si nedreptatea. Statul de drept semnifica subordonarea statului fata de drept[3] sau limitarea puterii prin drept .

Puterea jurisdictionala trebuie sa fie independenta si impartiala, accesibila si eficace, intrucat numai in aceste circumstante cetateanul va percepe justitia ca pe o institutie care il apara, atunci cand drepturile si interesele sale legitime sunt incalcate.

O practica indelungata a demonstrat ca judecatorii, pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt supuse spre rezolvare, trebuie mai intai sa stabileasca starea de fapt, apoi trebuie sa interpreteze legile, cutumele sau contractele ce sunt invocate, pentru a le intelege continutul, urmeaza incadrarea in drept a starii de fapt, si in final se da verdictul, exprimat prin hotararea judecatoreasca Prin aceasta se constata drepturi si obligatii pentru subiectele de drept participante in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare, atat partilor in proces, cat si autoritatilor publice.

Ansamblul hotararilor judecatoresti formeaza jurisprudenta sau practica judecatoreasca Prin aceasta se limpezesc, uneori, textele legale obscure, ambigue sau lacunare si chiar se completeaza. In aceste conditii, este important de stiut pana unde pot merge judecatorii cu completarea lacunelor legii, pentru ca rolul justitiei este sa aplice dreptul, nu sa-l creeze. Daca justitia ajunge, totusi, sa creeze drept, cum se intampla in unele sisteme constitutionale, trebuie stabilita limita la care judecatorul este obligat sa se opreasca pentru a nu se substitui parlamentului.

Pentru ca justitia sa-si poata indeplini misiunea, ea cunoaste o anumita organizare si anumite principii. Organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie. Aceste grade de jurisdictie permit, in principiu, atat solutionarea in fond a litigiilor, cat si posibilitatea de recurs, ca mijloc de indreptare a erorilor, de reevaluare a probelor si situatiilor. Se considera ca, cele mai multe garantii le ofera organizarea justitiei pe 3 grade de jurisdictie: fond, apel, recurs. Dezavantajul este durata mai lunga a proceselor.

Pentru a-si putea indeplini misiunea, justitia trebuie sa respecte anumite principii[5], rezultate dintr-o experienta indelungata. Acestea sunt[6] :

1. Principiul legalitatii

Atunci cand se refera insasi la justitie, acest principiu prezinta doua aspecte principale:

legalitatea instantelor judecatoresti - inseamna ca pot indeplini activitati jurisdictionale numai acele autoritati statale carora constitutia si legile le recunosc aceasta capacitate. De asemenea, instantele judecatoresti pot rezolva litigii numai in limita competentei conferite de lege. In fine, procedura de rezolvare a litigiilor poate fi numai cea stabilita de lege.

legalitatea infractiunilor si pedepselor - inseamna ca nu exista infractiune daca nu este prevazuta de lege si nu exista pedeapsa daca nu este prevazuta de lege.

2. Justitia este unica si egala pentru toti

Este un principiu care valorifica in domeniul justitiei, principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor. In sinteza, acest principiu cere ca toti cetatenii sa fie judecati de aceleasi instante, in situatii similare. Unicitatea si egalitatea justitiei interzice existenta unor tribunale exceptionale, indiferent de denumire, precum si existenta unor privilegii in administrarea justitiei. De asemenea, acest principiu presupune folosirea in spete similare a acelorasi reguli procedurale si acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor la proces.

3. Dreptul la aparare

Acesta este si unul dintre drepturile fundamentale ale omului si consta in faptul ca orice parte in proces trebuie sa aiba posibilitatea de a-si apara pozitia si de a beneficia de avocat.

4. Prezumtia de nevinovatie

Este principiul potrivit caruia orice persoana este considerata nevinovata atata timp cat impotriva sa nu s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare. Prezumtia de nevinovatie este una dintre cele mai puternice garantii ale demnitatii si libertatii umane.

5. Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii

Potrivit acestui principiu, in activitatea sa, judecatorul se supune numai legii si constiintei sale. Ca atare, in rezolvarea litigiilor, judecatorul nu poate cere sau primi nici un fel de ordine, instructiuni, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea. In acest context, un interes aparte il prezinta statutul judecatorilor.

Prima problema, privind statutul judecatorilor, o constituie recrutarea acestora. Recrutarea trebuie sa garanteze independenta si competenta profesionala a judecatorilor, stiut fiind ca administrarea justitiei este o activitate calificata.

In unele state judecatorii sunt alesi prin vot universal la fel ca deputatii. Ex. In S.U.A., la nivelul statelor federate. In acest sistem, judecatorii trebuie sa se alieze cu partidele politice, cu toate dezavantajele ce decurg de aici.

Un alt sistem, mai potrivit, credem noi, este recrutarea judecatorilor prin concurs, deci pe criteriul competentei profesionale. Punctul nevralgic al acestui sistem il constituie componenta comisiilor de concurs. Pentru a se ajunge la rezultatele dorite, comisiile de concurs trebuie sa fie compuse din persoane a caror competenta profesionala, onestitate si impartialitate sa nu poata fi puse la indoiala si care sa beneficieze de un mare grad de independenta in desemnarea castigatorilor concursului, cum ar fi universitarii si magistratii de mare prestigiu. Problema de ordin tehnic a acestui sistem o constituie alegerea modalitatilor de organizare si desfasurare a concursurilor si criteriile de evaluare a candidatilor.

Se remarca, deci, ca judecatorii dobandesc exercitiul puterii judiciare, in functie de sistem, fie prin vot, fie pe baza unui concurs profesional. Totdeauna, insa, puterea judiciara se exercita in numele legii.

O importanta deosebita, pentru statutul judecatorului, o are inamovibilitatea, intrucat este considerata o garantie solida a independentei acestuia. Inamovibilitatea face ca judecatorul sa nu poata fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat si nici avansat fara consimtamantul sau. Fac exceptie cazurile de abateri grave, care, insa, pot fi stabilite si sanctionate numai de catre o autoritate speciala din cadrul corpului magistratilor, dupa o procedura riguroasa.

In ceea ce priveste avansarea magistratilor in profesie, mentionam ca, pentru asigurarea independentei judecatorilor fata de cel ce are puterea de avansare, s-au impus doua reguli:

I. Avansarea sa fie numai de competenta corpului magistratilor;

II. Numarul treptelor (gradelor) profesionale sa fie limitat, si la fel, sa fie limitate consecintele avansarii, in scopul de a face cat mai putine diferentieri in cariera, pentru a se inlatura eventualele conditionari imorale din cariera judecatorilor.

Tot in legatura cu independenta judecatorilor se pune si problema controlului hotararilor judecatoresti, intrucat se stie ca, de regula, controlatul depinde de controlor. Pentru a evita aceasta dependenta, hotararile judecatoresti pot fi controlate numai de alte instante judecatoresti, si numai dupa proceduri jurisdictionale.

Respectarea principiilor prezentate poate crea independenta justitiei in fata legislativului si a executivului.

2. Organele jurisdictionale din Romania, potrivit reglementarilor actuale

Constitutia Romaniei cuprinde mai multe texte care exprima preocuparea legiuitorului constituant roman pentru garantarea principiilor care stau la baza justitiei. Astfel, principiul legalitatii este consacrat de urmatoarele texte constitutionale :

art.23 alin. 12, potrivit caruia nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decit in conditiile si in temeiul legii;

art.73 alin.3, lit.h si l, conform carora se stabilesc prin lege organica, pe de o parte, infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora, iar pe de alta, organizarea si functionarea instantelor judecatoresti ;

art.124 alin.1, care prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii;

art.126 alin.2, potrivit caruia competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege.

Din textele mentionate rezulta fara echivoc garantarea principiului legalitatii, sub cele doua aspecte ale sale, legalitatea instantelor judecatoresti si legalitatea infractiunilor si pedepselor.

Principiul unicitatii si egalitatii justitiei este expres prevazut in:

art.124 alin.2 din Constitutie care afirma Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti

art.126 alin.5 din Constitutie, care interzice infiintarea de instante extraordinare.

Dreptul la aparare, un alt principiu al justitiei, este consacrat constitutional prin art.24, potrivit caruia dreptul la aparare este garantat, si in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Principiul prezumtiei de nevinovatie este clar exprimat de art.23 alin.11 din Constitutie : Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata

In fine, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii, este consemnata ad literam in art. 124 alin.3 din Constitutie, iar art.125 alin.1 dispune ca judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, potrivit legii.

In ceea ce priveste organizarea judecatoreasca potrivit art.125 alin.1 din Constitutie, justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege

De aici rezulta ca, stabilirea instantelor judecatoresti inferioare Inaltei Curti de Casatie si Justite apartine  domeniului legii, mai precis a legii organice, daca avem in vedere si prevederile art. 73 alin.3, lit.l din Constitutie.

Legea organica cea mai semnificativa ce reglementeaza aceasta materie este Legea nr. 304/2004 republicata privind organizarea judiciara republicata[7]. Instantele judecatoresti sunt integrate intr-un sistem care le ordoneaza intr-o tripla ierarhizare . Aceasta inseamna ca, hotararea primei instante poate fi atacata cu apel in fata unei instante superioare, iar apoi cu recurs la o instanta de casare, pentru a se garanta astfel o judecata corecta

Faptul ca existenta a trei grade de jurisdictie (judecata in prima instanta, in apel si in recurs) reprezinta dreptul comun in tara noastra, nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sa opteze, din anumite considerente, pentru gradul dublu de jurisdictie, in anumite domenii. Astfel, urmarind celeritatea solutionarii litigiilor, in materia contenciosului administrativ, legiuitorul a optat pentru dubla ierarhizare a instantelor.

In Romania justitia se infaptuieste prin  instantele judecatoresti. Acestea sunt: Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtile de Apel, Tribunalele, Tribunalele specializate, Instantele militare (tribunalele militare; Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti; Curtea Militara de Apel Bucuresti) si judecatoriile .

In cadrul Curtilor de apel si a Tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, in raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii[10].

Asadar, instantele judecatoresti sunt reprezentarea in concret a puterii judecatoresti. Trebuie insa facuta o distinctie intre puterea judecatoreasca si autoritatea judecatoreasca, cea din urma fiind compusa din Inalta Curte de Casatie si de Justitie si celelalte instante judecatoresti, Ministerul public si Consiliul Superior al Magistraturii[11]. Nu toate aceste organisme se integreaza in puterea judecatoreasca, ci doar instantele judecatoresti .

In concluzie, denumirea de autoritate judecatoreasca nu se identifica cu cea de putere judecatoreasca deoarece o excede ca sfera[13].