Politica economica si monetara

POLITICA ECONOMICA SI MONETARA

Dupa anul 1945, procesul de integrare europeana a presupus si o politica economica si monetara, finalizata in deceniile urmatoare prin Uniunea Economica si Monetara (UEM). Constituirea acesteia este legata de evolutia sistemului de la Bretton Woods, sistem care are la baza acordurile din iulie 1944. El avea in vedere stabilizarea ratelor de schimb, prin masuri monetare concertate:

stabilirea in aur, de catre fiecare tara, a valorii externe a monedei nationale sau in raport cu dolarul;

un sistem de schimburi fixe, dar ajustabile;

trecerea la reajustari ale cursurilor doar in caz de dezechilibru flagrant al ratelor de schimb;

fixarea la 1% a marjelor de fluctuatie a monedelor nationale fata de dolar.

Pentru a se evita momentele de criza, in decembrie 1997 se incheie acordul de la Washington, prin care marjele de fluctuatie ale tarilor europene in raport cu dolarul se ridica de la 1% la 2,25 %.

Institutiile operationale ale acestui sistem de stabilitate monetara erau:

Fondul Monetar International;

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (devenita Banca Mondiala).

O importanta deosebita a avut-o pentru tarile membre ale Comunitatii Europene sistemul elastic de fluctuatii monetare reciproce, sistem numit si sarpele monetar. El reprezinta primul moment al unui proces care va duce la uniunea economica si monetara.

In urma renuntarii la relatia stabila intre dolar si etalonul-aur, tarile comunitare decid sa reduca (dupa cum s-a mentionat mai sus) la 2,25 % marja de fluctuatie a monedelor nationale in raport cu dolarul. Se naste astfel "sarpele monetar european". In acest scop a luat fiinta si un instrument comunitar - Fondul European de Cooperare Monetara (FECOM).

Rezultatele pozitive ale acestor demersuri economico-financiare au intarziat datorita recesiunii economice din 1975, care a accentuat dezechilibrele economice din interiorul CEE. Acestea confirmau necesitatea unei integrari mai pronuntate a pietei financiare interne. In 1974 se preconiza trecerea la uniunea monetara, dar aceasta etapa a trebuit sa fie amanata pana in 1978. In aceste conditii a luat fiinta, in anul 1979, Sistemul Monetar European (SME). La baza acestui sistem au stat urmatoarele principii:

simetria sau disciplina prin preturi;

competitivitatea prin preturi;

renuntarea la realinierile de paritate.

In anii '80 SME a asigurat o relativa stabilitate monetara. Definirea unei politici monetare europene solide se va realiza in 1989 prin Planul Delors, care prevedea trei etape in constructia Uniunii Economice si Monetare:

inlaturarea controalelor de schimburi pentru a se asigura libera circulatie a capitalurilor (incepand cu 1 iulie 1990);

coordonarea politicilor economice si crearea Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) care inlocuieste comitetul Guvernelor Bancilor Centrale;

inlocuirea bancilor centrale nationale prin SEBC, care permite stabilirea si introducerea monedei unice EURO. UEM a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 (cand s-a aplicat Tratatul de la Maastricht).

Incepand cu anul 1999, s-a introdus moneda unica - EURO.

Intr-un interval de trei ani, socotit de tranzitie (pana la 31 decembrie 2001), monedele nationale au fost inca schimbate cu moneda unica. In acest timp, BCE si SEBC - pietele financiare - au inceput functionarea dupa moneda unica, persoanele fizice si intreprinderile folosind inca (pentru intervalul amintit) paritatea EURO - moneda nationala.

Pentru aceasta perioada caracterizata mai sus Uniunea Economica Monetara joaca un rol important din perspectiva integrarii economice, deoarece:

garanteaza stabilitatea schimburilor si a contractelor economice in interiorul pietei comune;

penalizeaza investitorii care au finantat in exterior prin export de capital, datorita devalorizarii monedei nationale pe o piata din interiorul spatiului economic comunitar;

elimina obtinerea de avantaje concurentiale pe piata comuna, prin devalorizarea intentionata a monedei nationale;

elimina costurile de conversie, prin renuntarea la costurile de tranzactii (cca. 0,5% din PIB-ul comunitar);

reduce riscul de speculatie asupra monedei unice (EURO), mai puternica decat monedele subiacente.