Politicile concurentiale si autonomia autoritatilor responsabile

POLITICILE CONCURENTIALE SI AUTONOMIA AUTORITATILOR RESPONSABILE

Intreaga constructie integrativa s-a fondat pe increderea in fortele regulatorii ale pietei,

postulat pus partial in aplicare in majoritatea segmentelor integrarii. Orientarea spre piata a Comunitatilor Europene este cel mai bine reflectata de analiza politicii concurentiale comunitare. Dezvoltarea si adancirea procesului de integrare a capatat noi dimensiuni si a dat roade numai in masura in care economiile se dezvoltau si erau eficiente. Politica in domeniul concurentei si-a sporit importanta pe masura ce climatul de afaceri depasea cadrul ingust national si opera pe baze ample europene. Actiunile de colaborare intre companii, achizitiile si fuziunile de firme au regresat sau au sporit in importanta, paralel cu evolutiile ciclului economic, tendinta pe termen lung fiind cea de concentrare a capitalurilor la un nivel care sa maximizeze avantajele derivand din piata comuna si apoi din piata unica. Pe masura ce se proceda la fuziuni intre companii apareau tot mai evident avantajele economiei de scara, paralel cu castigurile derivate din utilizarea in comun a retelelor de distributie si a canalelor de comercializare a produselor. Chiar daca aceste actiuni sunt benefice pentru actorii economici, in anumite circumstante ele pot deveni nefavorabile pentru Comunitate in ansamblul sau.

Politica in domeniul concurentei a fost o componenta importanta a Tratatului de la Roma. Articolul 3(f) prevedea crearea unui sistem care sa ofere garantia ca procesele concurentei loiale pe piata nu vor fi distorsionate. Regulile actuale in domeniul concurentei fac obiectul Art. 85-94 ale Tratatului. Aceste reglementari sunt indreptate in egala masura inspre activitatea companiilor, dar si a autoritatilor guvernamentale nationale. Evolutia in timp a procesului de integrare a creat premise pentru un tot mai pronuntat mediu concurential in spatiul european. Odata cu lansarea Pietei Unice Interne multe din avantajele dinamice pot fi pierdute prin mentinerea artificiala a unor obstacole legislative si institutionale in calea activitatii companiilor sau in cazul in care se permite abuzul de pozitiile dominante pe un segment de piata care afecteaza mecanismul liber al pietei. Daca se doreste identificarea regulilor jocului pentru Comunitatile Europene, indeosebi in faza de uniune economica si monetara, atunci raspunsul trebuie cautat in aceasta parte a tratatelor si a practicii comune.

Primii cinsprezece ani de existenta (1957-1958) ai politicii in domeniul concurentei s-au caracterizat printr-o dezvoltare cumulativa si coerenta a unui set de prioritati politice care au permis Comisiei promovarea unei atitudini ofensive. Evident, in aceasta perioada, constructia institutionala a fost prioritara. In prima parte a anilor 60, politica in domeniul concurentei era sinonima cu politica privind practicile restrictive (cartelurile), ajutoarele de stat si monopolurile fiind practic neglijate. Aceasta atitudine era in parte motivata de faptul ca, pana la mijlocul anilor 60, obiectivul Comisiei a fost de a incuraja marile companii europene. Inainte de 1968, anul in care, in linii mari, a fost atins stadiul de uniune vamala, controlul comunitar asupra subventiilor si chiar asupra practicilor restrictive era mai degraba o exceptie.

Perioada urmatoare, 1973-1981, a fost una in care factorii externi au fost cei care si-au pus in mod determinant amprenta asupra politicii in domeniul concurentei. Recesiunea economica, determinata de criza petrolului manifestata in anii 1973-1974, a generat nevoia unor politici mult mai reactive din partea Comunitatii. In acest caz, Comisia avea la dispozitie doua instrumente politice: pe de o parte, controlul ajutoarelor de stat acordate de guvernele statelor membre si, pe de alta parte utilizarea contingentelor de import in apararea industriei europene in fata concurentei externe. Anii 70 au fost caracterizati prin atentia acordata abuzurilor legate de existenta unor pozitii dominante, respectiv spre posibilitatile de control a fuziunilor si concentrarilor economice. Obiectivul l-a reprezentat "introducerea unui sistem institutionalizat al controlului preventiv". La mijlocul anilor 70 Comisia si-a dat relaxat atitudinea privind acordarea ajutoarelor de stat, ca modalitate de combatere a somajului si de sprijin a sectoarelor aflate in declin. Ca rezultat, a aparut tendinta de a ignora reglementarile privind ajutoarele de stat, ceea ce a condus la aparitia unor situatii delicate, care au inceput a fi corectate dupa jumatatea anilor 70.

Perioada 1982-2000, reprezinta trecerea catre o "noua" politica in domeniul concurentei. Sfarsitul anilor 80 a reprezentat un moment important in evolutia acestei politici, care va deveni mult mai transparenta si cu o mai mare putere decizionala, reusind sa construiasca un nou echilibru intre abordarea neo-liberala si cea interventionista. In Cartea Alba din 1985 "Completing the Internal Market, se arata ca: "pe masura ce se vor face pasi semnificativi pe calea realizarii pietei unice, va trebui sa se actioneze astfel incat practicile anticoncurentiale sa nu ia forma unor noi bariere protectioniste care sa contribuie la reimpartirea pietelor".

1. Tipuri de politici concurentiale

Economistii, in general, asociaza piata cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea eficienta a resurselor. Intr-o piata perfecta, firmele vor concura una cu alta pentru a satisface, in cele mai bune conditii, cererea. O astfel de piata concurentiala va fi caracterizata prin presiuni 'a la baisse' asupra preturilor, pana la un nivel care sa acopere costurile si marjele de profit rezonabile pentru producatori si ofertanti. Firmele vor falimenta sau vor fi eliminate de pe piata de alti concurenti mai adaptati la realitatile economice; unele vor incerca sa practice preturi foarte ridicate dar vor fi nevoite sa revina la preturi rezonabile daca exista concurenta. In conformitate cu acest rationament, piata este un sistem care se autoechilibreaza favorabil, atat pentru cumparatori, cat si pentru ofertanti, grabind diversificarea obiceiurilor de consum si a inclinatiei spre inovare si mentinand economia la un nivel rezonabil de eficienta. Un astfel de unghi de vedere este, evident, unul ideal, realitatile economice fiind de multe ori foarte diferite. Independent de imperfectiunile pietei si in pofida semnalelor acesteia, totusi, exista motive pentru care firmele din anumite sectoare sa coopereze sau sa se asocieze sau ca o firma sa aiba o pozitie dominanta pe un segment de piata. Stabilirea preturilor, partajarea pietelor sau alte forme de comportament anticoncurential pot aparea din dorinta conservarii unor profituri ridicate sau a unei stabilitati productive linistitoare.

Pentru marea majoritate a economistilor, metoda de cuantificare a acestui pericol, in termeni atat de prevenire, cat si de sanctionare a acestui comportament a fost practicarea unor controale administrative care sa implice o tinere sub control a abaterilor concurentiale, cu alte cuvinte se credea ca pot fi corectate imperfectiunile pietei prin reglementari legale. Alti economisti au preferat modalitati alternative de control, prin mentinerea unui anumit nivel al proprietatii publice, indeosebi in sectoarele in care factorii tehnici pareau sa necesite o structura relativa monopolistica iar controlul autoritatilor publice era privit ca un rau necesar, alternativa mai buna decat o pozitie de monopol necontrolabila.

Prin urmare, politica in domeniul concurentei este importanta ca mecanism de corectare a imperfectiunilor pietei. Procedand prin punerea in practica a unei astfel de politici se spera in plus ca se va mentine un nivel general rezonabil de eficienta economica. Prin prelungirea rationamentului, se poate afirma ca lipsa unei astfel de politici articulate, sau, mai rau, existenta uneia nefunctionale vor crea premisele ca firmele sa opereze neconcurential sau sa concureze neloial, generand efecte de ineficienta in productie si in alocarea factorilor de productie. Problema cu privire la ce se intelege prin si cum opereaza in practica mecanismele anticoncurentiale, precum si cea referitoare la ce fel de control se poate exercita asupra acestora este foarte complexa in plan international si chiar regional. Multe fenomene pe care legislatiile si practicile nationale nu le-au surprins opereaza numai transfrontalier, cum ar fi foarte frecventa practica a cartelurilor internationale in multe sectoare industriale. In plus, o sursa suplimentara de practici neconcurentiale o reprezinta guvernele insele, care, prin ajutoare financiare directe, alte forme de sprijin interne sau reguli si proceduri restrictive, pot favoriza agentii economici interni sau discrimina firmele din tarile partenere.

Aceste din urma practici sunt frecvent considerate a fi si bariere netarifare, analizate pe larg de specialistii in domeniul politicilor comerciale. In acest mod, separatia intre politica in domeniul concurentei si politicile comerciale devine greu de facut. In contextul unei grupari intergrationiste regionale de tipul Comunitatii Europene, aceste masuri se inscriu mai clar in cadrul politicii concurentiale. Acolo unde un guvern incearca sa sprijine propriile firme in interiorul unei uniuni vamale, el va proceda fie la subventionare directa sau indirecta, fie la relaxarea procedurilor de achizitii si fuziuni. Ca atare, o politica in domeniul concurentei la nivelul unei regiuni cuprinzand mai multe state va fi o ecuatie cu mai multi parametri si se va referi in egala masura la firme dar si la guverne. Devenind posibile surse de concurenta neloiala, statele componente ale unei grupari regionale, pe langa analiza modului cum elaboreaza reguli de control al practicilor neloiale, devine esentiala analiza manierei in care le pun in practica pentru toti agentii economici care opereaza pe teritoriul lor. In literatura de profil, autoritatilor publice li se acorda un rol aparte si s-au elaborat modele complexe de cuantificare a capacitatilor si resurselor de care dispun statele pentru a pune in aplicare strategii sanatoase si a transmite catre companii semnale ferme in acest sens. Eficacitatea controlului este o dimensiune importanta a oricarui gen de politica in domeniul concurentei, atat la nivel national, cat si comunitar.

Pentru a da substanta unei politici in domeniul concurentei este esential mecanismul legislativ si institutional in vigoare, factorii definitorii cum ar fi resursele, responsabilitatile si forta de a transpune in practica, precum si credibilitatea mesajului transmis si informarea agentilor economici despre continutul politicii economice. Responsabilitatile in domeniul politicii concurentiale la nivelul Uniunii Europene sunt partajate intre organele comunitare si autoritatile din tarile membre, dar aceasta diviziune nu este foarte clar conturata. Politica in domeniul concurentei la nivelul UE implica o monitorizare a masurilor si o interventie in ecuatia pietei pentru asigurarea unui nivel adecvat de competitie. In termeni economici, telul acestei interventii este asigurarea unei eficiente alocari a resurselor. Dupa cum subliniam, ideea ca mecanismul pietei este foarte bun in rolul de alocare a resurselor trebuie insotita de conditia existentei unui numar mare de ofertanti si utilizatori, pe fondul unei prompte si corecte receptari de catre acestia a mesajelor pietei.

In economia moderna exista numeroase situatii cand firme de dimensiuni foarte mari domina piata sau o anumita piata. Acest lucru nu este disfunctional daca pozitia dominanta se bazeaza pe posibilitatea si competitivitatea superioara in raport cu concurentii sai. Pornind de la aceasta situatie, celelalte firme, prin intensivizare tehnologica, minimizarea costurilor de productie, strategii ofensive de internationalizare, retele moderne de distributie si management performant, pot castiga si ele pozitii dominante. Asistam, in acest caz, la o functionare corecta a regulilor pietei.

Concurenta nu este intotdeauna de origine interna, in sectoare cum ar fi industria aviatica, productia de computere, concurenta este prioritar internationala. In acest caz penetrarea pe piata impune cooperarea, asocierea sau alte forme conlucrative. Spre exemplu, compania Airbus a fost creata prin actiunea comuna a mai multor companii europene, cu un substantial sprijin guvernamental, pentru a rezista sfidarii lansate de Boeing .

O caracteristica distinctiva a sistemului comunitar este corelatia puternica intre legislatia privitoare la concurenta si politica in domeniul concurentei. Esenta politicii este cuprinsa in Art. 85, care se refera la aranjamentele intre firme si alte practici consortiale care pot afecta comertul sau distorsiona concurenta, Art. 86 referitor la abuzuri derivate din pozitia dominanta si Art. 92, cu privire la ajutorul guvernamental acordat firmelor. Art. 85 interzice acele activitati care sunt incompatibile cu functionarea corecta a pietei, impieteaza asupra comertului dintre tarile membre si au ca efect ingradirea, eliminarea sau distorsionarea concurentei.

In Art.86 sunt cuprinse prevederi referitoare la activitatea firmelor care abuzeaza de pozitia lor dominanta pe o anumita piata. Este dificila insa dovedirea si exprimarea pozitiei dominante si, mai ales, semnalarea abuzarii de aceasta pozitie. Ceea ce s-a reusit in practica a fost stabilirea acelor practici la care o firma cu o pozitie importanta pe piata nu trebuie sa apeleze. Aceste practici se refera la impunerea unor preturi nerezonabile sau a unor conditii comerciale nejustificate in raport cu partenerii lor. Daca ele vor folosi pozitia dominanta pe piata pentru a valorifica neloial aceasta stare de fapt, sau pentru a o mentine si accentua, se vor intreprinde impotriva lor masuri corective din partea Comisiei, care se poate autosesiza sau din cauza unor plangeri formulate de firmele sau grupurile de interese afectate. Exista la nivel european o impresionanta cazuistica in ceea ce priveste atat practicile neloiale ale companiilor, cat si raspunsurile organelor comunitare.

In ceea ce priveste articolul 122, un astfel de caz s-a referit la fabrica de bere din Belgia -'Interbrew'. Comisia Europeana a fost anuntata in aprilie l994 ca producatorul respectiv de bere trebuie sa renunte la dreptul exclusiv de a distribui berea daneza de tip Carlsberg si Tuborg pe piata belgiana. Comisia a apreciat ca aranjamentul era unul de partajare a pietei care impiedica mutatii in structura pietei. S-a sperat ca va fi conferit un real impuls concurentei in diversificata piata a berii. Anuntul permitea Interbrew sa-si mentina pozitia dominanta pe piata nationala concomitent cu cresterea importantei producatorilor mici si autonomi.

Ca urmare a interventiei Comisiei Executive, producatorii danezi de bere au procedat la crearea unei noi companii de distributie sub forma unei societati mixte cu o alta companie belgiana N.V. Haclterman S.A. ceea ce a polarizat competitia pe piata belgiana. De asemenea, cele mai spectaculoase cazuri de cartelizare a productiei si distributiei, descoperite de Comisie in urma unor actiuni de profunzime, au fost aranjamentele din anumite sectoare ale industriei chimice europene. Totusi, atributiile Comisiei de a descoperi cazuri si a le lua in analiza si eficacitatea masurilor luate de aceasta au dus de cele mai multe ori la efecte benefice pentru companii care si-au definit mai bine strategiile si au inregistrat efecte benefice in plan financiar. Totusi, Comisia nu a avut acelasi succes si in combaterea abuzurilor derivate din pozitia dominanta pe piata, in principal datorita sensibilitatii problemei si a dificultatii dovedirii prejudiciilor. Un caz care a detinut mai multa vreme capul de afis la finele anilor '70 a fost actiunea declansata impotriva multinationalei elvetiene Hoffman-LaRoche. Compania era un producator major de vitamine. In cazul vitaminelor B2 si H detinea chiar 80% din piata. Firma utiliza platile de fidelitate ca masura de a mentine loialitatea consumatorilor. Aceasta inseamna ca, daca utilizatorii cumparau exclusiv de la companie, ei se puteau astepta la preturi mult mai avantajoase. Aceste preturi de fidelitate nu erau proportionale cu cantitatile achizitionate, ci cu mentul fata de ofertant. Aceasta practica avea ca efect inlaturarea unor concurenti care ar fi fost capabili sa ofere aceleasi produse mult mai ieftin. Era menita sa permita companiei sa-si conserve pozitia dominanta pe piata. Au mai fost si alte, dar putine, situatii analizate de Comisie, cum ar fi cazul in 199l, notabil pentru ca a interzis practicarea unor preturi foarte mari si cazul Tetra Pak, tot din 199l, de retinut prin amploarea operatiunii.

Comisia actioneaza mai ales la plangerile inaintate de diverse firme sau grupuri de interese. Desi regulile comune privind concurenta prevaleaza asupra celor nationale, apar diferente inevitabile de interpretare, intrucat multe tari membre au legislatii elaborate in acest segment al politicii comunitare. Sunt numeroase cazurile in care Comisia a acordat dreptul la derogari pentru o serie de actiuni cum ar fi: aranjamente privind distributia produselor; brevetele de inventie, actiunile de cercetare-dezvoltare si acordurile in domeniul transporturilor maritime sau al industriei aeronautice. Domeniul cercetarii-dezvoltarii este unul important in care Comisia a acordat derogari de la regulile privind concurenta. Problematica inovativa este extrem de dificil de incadrat in regulile concurentei reale. In pofida parerii lui Schumpeter ca monopolurile sunt leaganul inventicii, preocupari mai recente, conform carora concurenta uneori cultiva un comportament ingust al firmelor si investitorilor sau ca, cooperarea este necesara pentru impulsionarea progresului tehnologic, concurenta si competitivitatea pot aparea ca obiective opuse. De curand, au fost dezbateri ample asupra manierei in care cooperarea in domeniul cercetarii poate fi mult mai avantajoasa decat stradania firmelor de a-si atinge singure obiectivele stiintifice si creative.

In articolul 123, se mentioneaza ca, in contrast cu alte tipuri de aranjamente, cele in domeniul cercetarii sunt percepute de Comisie ca promovand si nu afectand concurenta, contribuind la lansarea unor noi produse pe piata si sporind bunastarea consumatorilor. Totodata, Comisia ia masuri impotriva riscurilor ce pot aparea din aceste tipuri de colaborare, pastrandu-se un echilibru intre avantajele aranjamentelor si potentialele lor prejudicii in plan concurential. Aceasta s-a realizat decizandu-se care forme de aranjamente intra si care nu sub incidenta .

Art. 85 si daca unele dintre ele sunt calificate a fi derogari. Cand s-a pus problema unor firme cu pozitie dominanta pe piata, s-a dovedit dificila definirea conceptului de piata, intrucat o firma poate avea o cota de piata importanta in interiorul Comunitatii pentru a beneficia de avantajele economiei de scara ca o reconditie a competitivitatii internationale. De asemenea, a suscitat largi discutii la nivel comunitar indeosebi in cadrul Comisiei, problema dimensiunii firmelor comunitare, a optimului care sa permita distorsionante la scara comunitara dar competitive la scara globala. Determinarea pozitiei dominante a unei companii nu trebuie facuta doar dupa ponderea de piata a acesteia, ci si dupa gradul de integrare verticala sau structura pietei. In plus, detinerea unei pozitii dominante pe piata nu este imputabila in orice circumstante, trebuind sa se faca dovada ca se abuzeaza de aceasta si apar efecte prejudiciante.

Art. 90 din Tratatul de la Roma se refera la tratamentul acordat proprietatii publice si industriilor esentiale. Un domeniu in care Comisia a fost foarte activa este cel al ajutorului acordat firmelor aflate in proprietatea publica. Tratatul nu abordeaza expres problema proprietatii publice, aceasta fiind atinsa doar tangential in sensul ca 'nu se vor prejudicia in nici un fel reglementarile din tarile membre care guverneaza sistemul proprietatii'. In principiu, asa cum s-a consacrat si in diferite decizii ale Curtii de Justitie, Comunitatile Europene nu urmaresc in nici un fel daca o firma este privata sau nationalizata. Cu toate acestea, anumite prevederi din tratat se refera totusi la firmele proprietate de stat indeosebi la monopolul statului, punand intreprinderile si autoritatile publice sub incidenta regulilor comunitare privind concurenta. Totodata, in acest domeniu, Comisia este imputernicita sa emita directive fara a solicita aprobarea Consiliului. Desi cu privire la sprijinul acordat firmelor de stat s-au adoptat niste reglementari, in plan practic s-a facut foarte putin, ca urmare a pozitiei ferme a autoritatilor din tarile membre.

In 1990, Comisia a adoptat o directiva prin care se cerea transparenta cu privire la raporturile financiare intre intreprinderile publice si autoritatile guvernamentale, utilizand abilitatea sa de a impune legislatia comunitara chiar daca un stat membru se opune. Aceasta obliga tarile membre sa furnizeze informatii Comisiei, la cererea acesteia, cu privire la natura, marimea si efectele raporturilor financiare, indeosebi in sectorul industrial. O serie de guverne au adus problema in fata Curtii Europene de Justitie care a confirmat dreptul Comisiei de a interveni. Autoritatile guvernamentale au continuat sa fie reticiente in pozitia lor, furnizand doar informatii partiale sau raspunzand doar la anumite solicitari. Sfera de cuprindere a acestei directive a fost largita in l985 pentru a cuprinde si industriile esentiale, iar in l99l Comisia a propus inasprirea reglementarilor. Activitatea Comisiei in acest sector s-a intensificat in ultimii ani, pe masura ce informatiile cu privire la sprijinul acordat de guverne, unor sectoare economice s-a amplificat, paralel cu acutizarea tensiunilor intre firmele private si cele publice. In principiu, Comisia si-a propus sa defineasca mai strict modul in care autoritatile pot sprijini diverse sectoare economice. Un element-cheie al acestei atitudini a fost principiul investitorului rational, potrivit caruia orice fel de sprijin va trebui acordat pe criterii comparabile cu cele aplicate de un investitor privat cand plaseaza capital.

Articolul 124: Comisia si-a intensificat preocuparile in domeniul sectorului public indeosebi in ce priveste activitatea firmelor de utilitate publica. Acestea sunt sectoare in mod natural monopolizate, intrucat constituie infrastructura economiilor nationale acoperind activitati cum ar fi furnizarea de gaze si electricitate, servicii postale si de telecomunicatii, anumite categorii de transporturi de calatori. Aceste sectoare au evoluat de la retele locale la cele nationale deseori in proprietate exclusiva publica, avand o pronuntata dimensiune monopolistica. O astfel de structura a fost justificata cu multe argumente si pana de curand acceptata indiscutabil ca normala. Ca monopoluri 'legitime', operand prioritar sau exclusiv intre granitele nationale, aceste sectoare nu au fost o tinta preferata a politicii comunitare. Totusi, in ultimii ani, s-au pus bazele unei politici comunitare si cu privire la aceste sectoare. Prin interferenta cu alte activitati, prin inexistenta concurentei reale, aceste sectoare pot sa duca la cultivarea non-loialitatii in concurenta si pot duce la distorsionarea pietei. De aceea, Comisia si-a intarit reglementarile pentru a urmari daca activitatea din aceste sectoare este compatibila cu noile evolutii ale procesului integrationist si cu noua etapa in care a intrat acesta. Preocuparile autoritatilor comunitare sunt indreptate in directia stimularii unui mai mare grad de liberalizare in aceste sectoare si indeosebi in cel al telecomunicatiilor. La nivel comunitar sunt tot mai numeroase vocile care cer integrarea completa a acestor servicii si utilitati publice in conduita prevazuta de politica comunitara in domeniul concurentei.

Articolul 92: statueaza modalitatile de control al ajutoarelor de orice fel care perturba sau ameninta sa afecteze concurenta. Totusi, aceasta categorie ca prohibire, din tratate a fost nuantata printr-o serie de prevederi care permit acordarea ajutoarelor publice, dar forta derogatorie apartine Comisiei si nu statelor membre. Realizarea practica urmeaza o procedura si anume: o solicitare din partea statului membru adresata Comisiei, anterior notificarii intentiei de a oferi o forma de sprijin unui anumit sector economic pe care Comisia il considera eligibil; Comisia are functional un sistem de revizuire si o procedura prin care modifica marimea si forma acestui ajutor sau il poate suspenda. In practica, Comisia nu examineaza cazuri individuale, ci cadrul general pentru diferite scheme de sprijin, lasand la latitudinea tarilor membre, subventionarea conform cu aceste scheme cadru. In decursul timpului, Comisia a aprobat cu usurinta scheme de sprijin nationale, reflectand utilizarea relativ limitata a acestor mecanisme de catre tarile membre.

Cadrul lejer cu privire la aceste probleme, pe fondul maturizarii Pietei Unice Interne si mai ales al indeplinirii criteriilor de convergenta, se va transforma initial in potentiale razboaie ale subventiilor si se va stinge de la sine ulterior sub loviturile austeritatii bugetare. Comisia are un rol important in implementarea politicii comunitare in domeniul concurentei. Astfel, ea va putea solicita toate informatiile necesare din partea tarilor membre sau a companiilor si poate proceda la derularea unor investigatii. Se pot studia documente, formulare sau se pot cere explicatii directe din partea managerilor firmelor. Oficiali ai Comisiei, paralel cu cei din tarile membre, investigheaza activitatea unei anumite companii presupuse a viola regulile privind concurenta. Daca se dovedeste ca practica neloiala a avut loc, Comisia poate aplica o amenda de pana la l0% din cifra de afaceri din anul anterior realizata de firma, adopta masuri interimare pentru a stopa comportamentul prejudiciant.

Un exemplu de companie care a refuzat sa se supuna cerintelor Comisiei este cel al concernului german producator de inghetata Schoeller. In luna mai l994, compania a fost amenintata cu o amenda de l000 ECU pe zi daca va continua sa aplice acordul de exclusivitate incheiat cu magazinele germane. Acest acord ingreuna accesul altor producatori in aceleasi magazine, fiind o bariera atat pentru producatorii germani, cat si pentru cei din celelalte tari membre. Practica companiei a inceput in l982 si i s-a cerut sa renunte la ea abia in l99 In pofida recomandarii Comisiei, Schoeller a semnat peste l4 000 de aranjamente de exclusivitate si in l993, Compania argumentand ca a ignorat recomandarea Comisiei bazandu-se pe faptul ca aranjamentele erau pe o perioada limitata de nu mai mult de cinci ani. In primii ani de functionare a Comunitatilor, esecurile Comisiei au fost foarte numeroase indicand lipsa mijloacelor de aplicare a legislatiei. Panoplia de instrumente punitive s-a diversificat, numarul cazurilor nesolutionate scazand simtitor. Spre exemplu, in l993, din 723 de cazuri examinate de Comisie, 60% au fost notificate de partile implicate, 25% au reprezentat plangeri ale unor grupuri de interese, iar l5% cazuri initiate direct de catre Comisie.

Comisia Europeana a fost frecvent criticata pentru faptul ca indeplineste concomitent rolurile de investigator, judecator si juriu in cazurile referitoare la concurenta. Acest lucru este doar partial just, deoarece exista si Curtea Europeana de Justitie, care poate revizui deciziile adoptate de Comisie, putand confirma, reduce sau anula penalitatile aplicate sau modifica orice decizie formala. Apelul se va face numai cu privire la decizia adoptata de Comisie si nu cu privire la investigatiile declansate in urma unor sesizari. Procesul de revizuire a deciziilor a fost mult perfectionat prin constituirea in l988 a Curtii de Prima Instanta. Pozitia a fost formalizata conform. Art. l68(a) din Tratatul de la Maastricht care o pune alaturi de Curtea de Justitie, insarcinand-o, in principal, cu cazurile derivate din implicarea politicii in domeniul concurentei. Rolul sau a sporit, intrucat ea supune unei amanuntite analize deciziile Comisiei si permite mentinerea corectitudinii in procesul de reglementare a concurentei. In pofida imbunatatirilor in maniera de aplicare a rigurozitatii in functionarea pietei integrate sunt o serie de aspecte ce vor trebui revizuite. Astfel, se recomanda o explicare mai amanuntita a actiunilor Comisiei si va trebui simplificata procedura de apel la deciziile luate.

Procesele de integrare economica, declansate prin desfiintarea barierelor tarifare si netarifare, largesc sfera de actiune a mecanismelor concurentei. Se urmareste , astfel, crearea unei structuri optime a aparatului productiv la nivelul ansamblului integrat, dinamizarea cresterii si ameliorarea bunastarii. Conform opticii liberale, a ortodoxiei economice, obiectivele mentionate sunt atinse prin "amenajarea " spontana a economiilor ca urmare a capacitatilor autoreglatoare ale pietei. Procesul este definit integrare negativa, prin piata, si consta in adaptarea de la sine a sistemelor economice prin intermediul concurentei. Concurenta este inteleasa aici ca un instrument cu functie de orientare a restructurarii economiilor in cadrul unui proces de integrare. Cu cat concurenta este mai puternica cu atat resursele sunt alocate mai eficient in interesul consumatorului. Rezultatul final se constituie intr-o ordine economica care asigura maxim de libertate si de bunastare. Functionarea concurentei pe un spatiu economic de mari dimensiuni este de natura sa conduca la utilizarea optima a factorilor de productie printr-o combinare eficienta, crestere continua si echilibrata daca sunt cumulate cateva conditii:

accesul liber pentru toate firmele pe oricare piata si in orice activitate;

suficienta transparenta si informatie despre situatia si perspectivele de evolutie ale industriilor si firmelor;

libera circulatie a factorilor de productie; inexistenta unor practici discriminatorii cu privire la difuzarea si utilizarea rezultatelor cercetarii stiintifice si progresului tehnic;

practica loiala a firmelor dintr-o anumita ramura fata de noii veniti;

posibilitatea consumatorilor de a cunoaste in orice moment preturile diferitelor bunuri si accesul liber la ele, etc.

Existenta unor conditii identice de concurenta reprezinta asadar un principiu esential al functionarii optime a sistemelor integrate. Nu este o concurenta absoluta, clasica ci una practicabila si deci efectiva, presupunand acea organizare de piata care, in pofida unui numar de interventii exterioare, conduce la un rezultat apropiat celui al concurentei totale. Deformarile sistematice ale concurentei, antrenand discriminari la nivel national, de ramura sau de firma privind circulatia normala a produselor si factorilor de productie sunt numite distorsiuni. Ele provin din interventiile exterioare mecanismelor pietei, interventii care modifica echilibrul realizabil automat. Nu orice interventii exterioare provoaca, insa, distorsiuni care limiteaza sau deformeaza concurenta. Intervine un aspect de proportii, de dimensiune a efectelor produse asupra liberei circulatii a marfurilor, serviciilor si factorilor de productie.

A. Clarificari conceptuale A distorsiona un corp inseamna a-i modifica prin actiuni externe starea normala dincolo de limita elasticitatii. In cazul "corpului economic", distorsiunea este definita ca o situatie generata de actiuni private sau publice care modifica starea de echilibru initiala. Cu privire la situatiile in cauza, optiunile specialistilor difera. Unii considera distorsiunea ca o modificare de origine fiscala net diferita de regimul fiscal al tarilor partenere, caz in care s-ar impune precizarea daca situatia partenerilor este un criteriu sau reflecta conditia de echilibru (L. Rebond). Altii inteleg prin distorsiune o alterare provocata de dispozitii fiscale contrare obiectivelor politicii economice si sociale (F. Neumark) sau diferenta existenta intre un stat fara fiscalitate si un stat cu fiscalitate in care eliminarea impozitului nu ar modifica conditiile concurentei (M. Laure). In acest ultim exemplu se pune problema calitatii fiscalitatii, o fiscalitate optima (fara distorsiuni) fiind considerata cea in care fiecare agent este impozitat proportional cu contributia sa la bunastarea generala.

De fapt, preocuparea vine din necesitatea de a defini, in cazul corpului economic, mai intai starea normala si apoi, prin analiza tipologiei interventiilor externe sa se stabileasca care dintre acestea sunt distorsiuni grave si trebuiesc eliminate. Din acest punct de vedere exista trei criterii aplicabile notiunii de distorsiune a concurentei: raportarea la o situatie considerata normala, respectiv cea a concurentei operabile, raportarea la o situatie anterioara de echilibru si raportarea la o norma fixata ca obiectiv.

In cadrul Uniunii Europene principiul esential de integrare a devenit cel al coeziunii economico - sociale, starea de convergenta reala fiind considerata conditie "sine qua non" a evolutiei spre integrare politica federativa. In consecinta, pentru UE distorsiunea se defineste ca fiind acea stare provocata de firme sau de guverne care risca sa intarzie sau sa impiedice convergenta reala a regiunilor tarilor membre. Prin urmare politicile comunitare au rolul sa elimine sursele distorsiunilor si sa inlature distorsiunile aparute ca urmare fie a existentei disparitatilor initiale, fie a accentuarii acestora prin mecanismele antrenate de procesul integrarii, fie a masurilor de politica economica a guvernelor tarilor partenere.

Interventii exterioare generatoare de distorsiuni: In analiza distorsiunilor concurentei, sunt considerate interventii exterioare acele masuri, decizii cu privire la procesul economic, luate in baza unor principii ce nu sunt specifice economiei de piata. Cunoasterea interventiilor exterioare se impune pentru a putea identifica sursele distorsiunilor, stiut fiind ca nu orice interventie este generatoare de distorsiuni. Teoreticienii integrarii sunt de parere ca se impune sa ne concentram atentia asupra urmatoarelor categorii de interventii:

dispozitii care influenteaza competitivitatea in relatiile de comert exterior: taxe vamale si prelevari taxe asupra cifrei de afaceri din operatiuni de import si facilitati fiscale pentru export care fac obiectul unei aplicari diferentiate; reglementari vamale si administrative privind valoarea in vama, regulile de origine, regimul de tranzit, scutirea de taxe vamale, regulile antidumping, restrictiile cantitative, etc; obstacole in calea liberei circulatii a fortei de munca si restrictiile privind libertatea de stabilire; obstacolele in calea liberei circulatii a capitalurilor;

disparitatile intre legislatiile nationale privind normele tehnice si de calitate;

dispozitii si masuri cu impact asupra productiei si repartitiei in cadrul economiilor nationale membre: interventii in mecanismul preturilor, masuri de politica fiscala, subventii, etc.;

dispozitii legislative sau de reglementare cu impact neidentificabil asupra structurii economiei, dezvoltarii si concurentei: contributii la asigurari sociale, securitatea muncii, transparenta si fluiditatea pietei, regimul publicitatii, al licitatiilor publice, etc.

Identificarea interventiilor exterioare care genereaza distorsiuni are la baza doua criterii: caracterul masurarii si dimensiunea efectului transmis economiei.

Practic, se impune sa delimitam interventiile deliberate cu actiune asupra conditiilor concurentei de rezultatele inevitabile ale sistemului existent. Interventiile deliberate sunt cele care constau intr-o sarcina suplimentara sau intr-un avantaj specific acordat in scopul modificarii conditiilor concurentei. De asemenea, pentru a exista o distorsiune, efectul trebuie sa fie cifrabil si superior anumitor valori limita. Totusi, utilizarea doar a criteriului disparitatii nu este functionala deoarece unele efecte semnificative asupra concurentei nu sunt masurabile. In aceste cazuri, criteriul operabil este cel al volumului fluxurilor comerciale afectate de interventiile asupra liberei circulatii a marfurilor, serviciilor si factorilor de productie.

Maurice Byé propune o alta schema de analiza a disparitatilor. El considera ca punctul de plecare trebuie sa fie delimitarea disparitatilor neutre - definite ca diferente intre dispozitiile administrative si legislative care nu antreneaza distorsiuni grave in repartitia factorilor de productie si nu impiedica realizarea obiectivelor sistemului integrat. Byé include aici: disparitati ce nu afecteaza conditiile de productie, disparitati auto-compensatorii, disparitati cu efect proportional, distorsiuni specifice decurgand din existenta sau corectarea unor disparitati si distorsiuni admisibile (fara incidenta pe plan international, admise in interiorul tarilor membre si compatibile cu obiectivele comunitare).

Odata identificate distorsiunile deliberate si grave prin raportare la criteriile aplicabile, se pune problema eliminarii surselor generatoare pentru a permite adaptarea progresiva a sistemului la starea apreciata ca normala si favorabila obiectivelor propuse. La acest nivel este operabila distinctia intre distorsiunile globale si distorsiunile specifice. Daca prin interventiile externe are loc alterarea conditiilor de concurenta intre economiile nationale in ansamblul lor, distorsiunile produse sunt globale ; acestea sunt compensate in principal prin masuri monetare, respectiv prin armonizarea politicilor sau adoptarea unei politici comune. Afectarea concurentei intre ramurile de activitate determina distorsiuni specifice. Ele apar atunci cand dispozitiile legislative sau administrative genereaza disparitati intre costurile reale si nominale ale diverselor sectoare de productie, iar aceste diferente nu-si gasesc echivalentul intre tarile partenere. Eliminarea distorsiunilor specifice poate fi realizata prin armonizarea legislatiilor tarilor membre si adoptarea unei politici a concurentei.

B. Sursele distorsiunilor: Sursele distorsiunilor sunt considerate a fi: practici ale firmelor, susceptibile de a restrange sau elimina concurenta; ajutoarele acordate de statele membre anumitor firme sau productii si care nu-si gasesc corespondenta in celelalte tari; disparitatile existente intre dispozitiile legislative, administrative si de reglementare ale economiilor care se integreaza; modificarea cursurilor de schimb.

a) practici ale firmelor: Intr-un spatiu in integrare, asocierea firmelor in diverse forme poate avea consecinte negative asupra functionarii sistemului prin limitarea sferei de actiune a concurentei si prin modificarea fluxurilor comerciale intra-comunitare. Asocierea poate fi supusa dreptului comunitar care sa stabileasca situatiile de incompatibilitate intre asocieri si piata comuna. Nu este exclusa insa posibilitatea ca unele intelegeri sau fuziuni sa vina in sprijinul integrarii prin contributia la ameliorarea productiei sau distributiei produselor, promovarea progresului tehnic, degajarea economiilor de dimensiune. Politica comunitara a concurentei adoptata in cadrul Uniunii Europene conjuga, cainstrument al integrarii pozitive, doua principii fundamentale: libera concurenta si neutralitatea economica. Se are in vedere tocmai acceptarea dublei naturi a unor fenomene economice precumfuziunile care in anumite circumstante pot determina rezultate mult mai favorabile integrarii decatjocul liber al fortelor pietei. Practic, amendarea unei intelegeri trebuie sa plece de la analiza comparativa a inconvenientelor generate de limitarea concurentei pe piata in cauza si a contributiei pe care o aduce la realizarea obiectivelor comunitare.

b) subventii si ajutoare publice: Procesul de integrare economica modifica vechile echilibre realizate la nivel national urmarind inlocuirea lor cu un echilibru general la nivel comunitar. Are loc un amplu efort de adaptare, complex si de lunga durata, la noile conditii de concurenta. Din motive de securitate sociala sau decurgand din inadaptarea politica la exigentele participarii la constituirea unei noi entitati economice, statele membre acorda ajutoare si subventii care deformeaza concurenta. Rezulta avantaje artificiale favorizand reusita economica a firmelor sau ramurilor in cauza in detrimentul concurentilor. Sprijinul statului permite realizarea unor reduceri de costuri daca este vorba de preturi de cumparare anormal de scazute sau conditii de creditare mai favorabile decat cele de pe piata si cresterea incasarilor.

Concurenta este distorsionata mai ales pe pietele unde presiunea concurentiala este puternica prin existenta unei supra-oferte semnificative. Orice ajutor acordat unei firme actionand pe o piata caracterizata de productie excedentara sau unde se exercita o concurenta efectiva din partea producatorilor diferitelor state membre afecteaza schimburile intre tarile membre si regimul concurential in masura in care mentinerea respectivei firme pe piata obstructioneaza extinderea concurentilor. Insa, ca si in cazul intelegerilor intre firme, ajutoarele publice pot fi acceptate daca sunt compatibile cu obiectivele comunitare. Spre exemplu, in cazul integrarii vest europene incompatibilitatea ajutoarelor publice cu principiile ce stau la baza functionarii comunitatii este stabilita prin Tratatul de la Roma (art.92).

Cu toate acestea, sunt acceptate trei derogari pentru situatii considerate a contribui la asigurarea echilibrului si coeziunii economico-sociale a ansamblului integrat. Prima dintre ele legitimeaza sprijinul acordat pentru dezvoltarea regiunilor defavorizate, cu un nivel de viata scazut si rata ridicata a somajului; efectul ar urma sa fie reducerea disparitatilor regionale si asigurarea coeziunii sistemului comunitar. A doua derogare ia in considerare proiectele de interes european si cazurile in care ajutoarele publice ar facilita remedierea unei perturbari grave a economiei respective. Sunt considerate proiecte de interes comun programele transnationale sustinute concomitent de mai multe state membre. Perturbarile grave sunt apreciate de asemenea in context comunitar prin raportare la situatia economica existenta intr-un alt stat membru. Ultima derogare comporta tot doua aspecte distincte: dezvoltarea unor regiuni si dezvoltarea anumitor activitati. Delimitarea lor are la baza rolul ajutoarelor respective in diminuarea disparitatilor regionale in interiorul unui stat membru si, respectiv, in sprijinirea unor activitati de interes strategic.Compatibilitatea cu piata comuna este asadar stabilita prin contributia efectiva la realizarea interesului comunitar si raportarea acesteia la efectele de distorsionare a schimburilor intracomunitare.

c) disparitati legislative si administrative: Disparitatile existente intre dispozitiile legislative, administrative sau de reglementare ale economiilor care se integreaza deformeaza sau limiteaza conditiile de concurenta si provoaca distorsiuni ce trebuiesc eliminate. Cele mai importante disparitati provin din suveranitatea financiara si monetara a tarilor membre care intra in contradictie cu exigentele liberei circulatii, in special din diferentele intre sistemele fiscale.

Politicile fiscale au un dublu efect de distorsionare in conditiile diferentierii lor pe tari sau pe activitati: in interiorul tarii si in exterior, asupra schimburilor internationale. Armonizarea sistemelor fiscale este din acest motiv o necesitate si presupune un compromis, variabil in timp, intre nevoia de armonizare si cea de pastrare a unei marje de actiune (joc fiscal) pentru fiecare partener.

Procesul de armonizare ridica doua probleme esentiale: alegerea celei mai bune formule de impozitare si trecerea de la situatia initiala la formula dorita. In cazul circulatiei marfurilor se pot rezuma urmatoarele variante de impozitare pentru a limita distorsiunile asupra concurentei: la locul de origine cu taxa unica pe tot teritoriul, pentru toate produsele; la locul de origine cu impozite unice pe tot teritoriul dar diferite pe produse; la locul de origine cu impozit unic pe produse si diferit intre tari (egalitatea conditiilor de concurenta si echilibrul schimburilor sunt asigurate prin cursul de schimb); la locul de origine, cu diferente moderate intre tari si produse (distorsiunile sunt moderate si echilibrul este asigurat prin cursul de schimb); la locul de destinatie cu impozite ce pot diferi intre tari si pe produse, prin stabilirea unor frontiere fiscale. Caracterul transparent al taxei pe valoarea adaugata face ca, indiferent de modul de impozitare, distorsiunile concurentei sa se manifeste limitat doar in cazul vanzarilor directe catre consumatorul final. Folosirea TVA inlatura in acelasi timp si dificultatile de trecere de la un sistem de impozitare la altul, mai ales daca diferentele intre tari nu sunt prea mari.

d) modificarea cursurilor de schimb Modificarea cursurilor de schimb afecteaza competitivitatea reala si genereaza distorsiuni generale asupra specializarii internationale. Devalorizarea monedei nationale ieftineste exporturile si scumpeste importurile iar revalorizarea actioneaza in sens invers influentand capacitatea competitiva a firmelor concurente.

In cazul Uniunii Europene, pentru tarile ce vor participa la moneda unica, se vor elimina distorsiunile provocate de folosirea cursului de schimb ca instrument al politicii comerciale. Pentru tarile ce nu vor participa, in perspectiva unei integrari in formula geometriei variabile sau cea a cercurilor concentrice, distorsiunile generale vor fi limitate printr-o disciplina monetara riguroasa.

C. Concluzii Distorsiunile concurentei provoaca aparitia unor dezechilibre fundamentale caracterizate prin discordanta intre obiectivele generale si ordinea de fapt. Aparitia lor este inerenta in conditiile unei integrari intre tari cu nivele de dezvoltare si reglementari legislative diferite, daca nu se intervine prin integrare institutionala.

Functionarea optima a unui spatiu integrat prin participarea mai multor economii este conditionata astfel de: stabilirea unei politici a concurentei care sa asigure buna functionare a mecanismelor pietei; coordonarea si armonizarea politicilor si obiectivelor; armonizarea legislatiilor, reglementarilor, etc; adoptarea de politici comune care sa faciliteze realizarea coeziunii economico-sociale. Chiar daca se presupune ca in momentul declansarii unui proces de integrare economiile participante indeplinesc conditiile recomandate de teorie pentru o integrare net avantajoasa, integrarea negativa se impune obligatoriu a fi corectata prin masuri care sa evite procesele de concentrare in masura sa accentueze inegalitatile si disparitatile initiale. Adoptarea unei politici active de integrare care sa o completeze pe cea negativa, automata, urmareste tocmai evitarea aparitiei si amplificarii dezechilibrelor precum si asigurarea coeziunii noului spatiu comunitar ca principiu esential de functionare optima.

Articolul 81 (fost Art.85) al Tratatului UE (TUE) introduce principiul interzicerii acelor acorduri intre firme, decizii si practici concertate, care au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in interiorul spatiului comunitar, si care sunt susceptibile de a "afecta comertul intre statele membre". Un acord restrictiv reprezinta un acord intre doua sau mai multe firme, prin care partile se obliga sa adopte un anumit tip de comportament, prin care sunt ocolite regulile si efectele concurentei libere pe piata. Interdictiile la care face trimitere Art. 81/1 (fost 85/1) se aplica atat acordurilor orizontale (prin care sunt vizate actiuni ale unor firme aflate in acelasi stadiu al productiei, transformarii si comercializarii), cat si celor verticale (sunt vizate actiuni ale unor firme aflate in stadii diferite ale procesului de producere si comercializare, nefiind concurente intre ele).

Intelegerea reprezinta un acord intre doua sau mai multe firme prin care, unul sau mai multi parteneri, sunt obligati sa actioneze intr-un mod bine definit.

Practica concertata se situeaza la un nivel inferior intelegerilor si reprezinta un proces de coordonare realizat intre diferite firme dar care nu se concretizeaza in incheierea unui acord propriu-zis (nu presupune existenta unei manifestari de vointa clar exprimata, ci doar a unei coordonari la nivelul strategiilor comerciale).

Atunci cand se analizeaza daca o anumita intelegere a incalcat sau nu prevederile art. 81 /1, vor trebui luate in considerare urmatoarele trei elemente:

a) daca exista intr-adevar o intelegere, decizie sau practica concertata realizat sau dovedita intre anumiti agenti economici;

b) daca sunt argumente ca intr-adevar concurenta, in interiorul pietei comune, poate fi impiedicata, restrictionata sau distorsionata intr-o masura apreciabila ca urmare a respectivei intelegeri.

c) daca intr-adevar comertul dintre tarile membre a fost sau poate fi afectat.

Articolul 81 a prevazut astfel posibilitatea autorizarii anumitor acorduri, prin acordarea de exceptari in bloc, in cazul anumitor tipuri de intelegeri considerate ca avand efecte pozitive, precum cele care contribuie la ameliorarea productiei, distributiei, la introducerea progresului tehnic, realizarea de progres economic. In cazul reglementarile prevazute de articolul 81, nu se aplica:

relatiilor dintre o firma si agentii ei comerciali sau intr-o societate si filiale

acordurilor de cooperare

operatiunilor de sub-contractare

Anumite tipuri de acorduri au fost intotdeauna considerate periculoase de catre Comisie si interzise, practic fara exceptie:

1. In cazul acordurilor orizontale:

fixarea preturilor

existenta unor birouri de vanzare comune

fixarea de cote de productie sau livare

In cazul acordurilor verticale:

fixarea preturilor de revanzare

clauze de protectie teritoriala absoluta.

Desi controlul intelegerilor dintre firme este necesar el nu dovedeste a fi si suficient. Excesul de concentrare poate favoriza situatii in care o firma abuzeaza de pozitia ei dominanta pe piata manifestandu-se de o maniera incorecta, fie la nivelul preturilor practicate (prea mici sau prea mari), a conditiilor de comercializare sau a modului cum isi tratateaza consumatorii.

Interzicerea abuzului de pozitie dominanta: Articolul 82 (fost Art.86) prevede ca orice abuz din partea unuia sau mai multi agenti economici aflati intr-o pozitie dominanta in piata comuna sau intr-un segment important al acesteia este interzis, atata vreme cat poate afecta comertul dintre tarile membre 1 Sunt citate ca exemplu de practicile abuzive, faptul de a impune intr-o maniera directa sau indirecta, preturi de vanzare sau cumparare care nu sunt echitabile, faptul de a limita productia sau dezvoltarea tehnica in detrimentul consumatorului, etc.

Un astfel de abuz poate consta din:

a) impunerea intr-un mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare sau a altor conditii comerciale inechitabile.

b) Limitarea productiei, distributiei sau a dezvoltarii tehnologice in dezavantajul consumatorilor.

c) Aplicarea in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la tranzactii echivalente, producand in acest fel, unora dintre ei, dezavantaj in pozitia concurentiala

d) Conditionarea incheierii unor contracte de acceptare, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor, si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Se cere facuta observatia ca, in ceea ce priveste temeiul juridic al combaterii abuzului de pozitie dominanta, Art.82 i se adauga Art.83, prin care se permite adoptarea de regulamente si directive si Art.85, care se refera la competentele de investigare ale Comisiei. Dupa cum se observa, Art. 82 se constituie intr-un instrument de control al exercitarii puterii de monopol pe o piata sau alta. El implica analizarea a doua elemente:

- existenta unui agent economic aflat in pozitie dominanta ;

- comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea concurentei pe piata respectiva .

Pozitia dominanta reprezinta situatia in care, puterea economica detinuta de o firma, ii permite acesteia sa obstructioneze concurenta de pe piata in cauza. Cu alte cuvinte, pozitia dominanta pe piata permite unei firme sa influenteze in mod covarsitor conditiile in care se manifesta concurenta.

Abuzul de pozitie dominanta se manifesta atunci cand, prin comportamentul sau, o firma influenteaza structura sau gradul de concurenta de pe piata respectiva, chiar si in situatia in care un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispozitii legislative. Printre posibilele abuzuri de pozitie dominanta se pot enumera:

faptul de a impune in mod direct sau indirect pretul sau alte conditii de tranzactie ne-echitabile;

limitarea productiei sau a pietelor de desfacere in detrimentul consumatorului;

aplicarea, in raport cu anumiti parteneri comerciali, a unor conditii inegale, pentru prestatii echivalente.

conditionarea incheierii unui contract, de catre acceptarea unor prestatii suplimentare, fara legatura cu obiectul contractului.

Deoarece, in absenta abuzului de pozitie de dominant , Art.82 nu se aplica, sarcina Comisiei este de a dovedi existenta acestei situatii si a efectelor negative resimtite in cazul concurentei, al bunastarii consumatorului si al nivelului de integrare de pe piata. Ceea ce face dificil analiza Comisiei in acest domeniu este faptul ca nu exista o definitie statutara a pozitiei dominante pe piata, ceea ce a facut reglementarea in domeniul monopolurilor problematica, inca de la inceput. Ca atare, in raport cu reglementarile comunitare (Art.82), Comisia, si CEJ, condamna numai abuzul de pozitie dominanta si-i penalizeaza pe cei care comit aceste abuzuri. Exercitarea, de catre Comisie, a controlului efectiv asupra abuzului de pozitie dominanta s-a realizat abia la finele deceniului al noualea.

Controlul concentrarilor: Concentrarile pot imbraca diferite forme, precum fuziuni, participari, intreprinderi comune, etc, toate aceste forme implicand o modificare a raporturilor de proprietate. Tratatul CEE din 1957 nu continea nici un fel de prevederi privind controlul concentrarilor. In primele doua decenii, Comisia a stabilit treptat, dar foarte lent, competente in ceea ce priveste concentrarile de dimensiuni "comunitare". Initial, Comisia a considerat ca   aplicarea Art.82 privind problema concentrarilor va trebui judecata in functie de fiecare caz. La inceputul anilor 70, s-a ridicat astfel o noua problema : necesitatea cresterii rapide, dar controlate, a numarului de concentrari in spatiul comunitar. Intre 1962 si 1970, in Comunitatea celor sase, numarul concentrarilor a trecut de la 173 pe an la 612 pe an (deci o crestere de peste 3,5 ori).

In iulie 1973, Comisia a prezentat o prima propunere de reglementare privind controlul concentrarilor. Propunerea originala viza doua aspecte:

1. Erau declarate incompatibile cu Tratatul operatiile de concentrare care duceau la

aparitia de obstacole in calea unei concurente efective, in masura in care comertul intre statele membre era susceptibil de a fi afectat. Operatiunile de mai mica amploare, care nu erau susceptibile a genera asemenea efecte, erau excluse la aplicare acestei reguli, in masura in care nu depaseau anumite criterii cantitative predeterminate (exprimate in cifra de afaceri si ponderea pe piata a firmelor participante)

2. Operatiunile de concentrare care depaseau un anumit nivel (definit in cifra de afaceri

totala) trebuiau in prealabil notificate.

Pentru Comisie, notificare si interzicerea erau doua elemente distincte: o operatiune de concentrare care nu a fost notificata in prealabil, putea fi interzisa, in vreme ce o operatie de concentrare supusa unei notificari prealabile putea fi autorizata. Initial, Consiliul nu a fost de acord cu aceasta propunere, propunerea fiind modificata ulterior de Comisie de mai multe ori, astfel incat la inceputul lui 1989 se propunea a sasea modificare.

Regulamentul 4064/89 privind controlul operatiunilor de concentrare stabileste ca: "operatiunile de concentrare de dimensiuni comunitare, care creeaza sau intaresc o pozitie dominanta si care au drept consecinta impiedicarea concurentei efective pe piata comunitara sau intr-o zona semnificativa a acesteia, trebuie declarate incompatibile cu piata comuna".

Concentrarea apare atunci cand o firma obtine controlul exclusiv asupra altei firme sau asupra unei firme pe care o poate controla alaturi de alte firme sau atunci cand mai multe firme preiau controlul unei intreprinderi sau creeaza alta noua. O operatiune de concentrare (fuzionare a mai multor intreprinderi sau preluare a controlului asupra mai multor intreprinderi) este de dimensiune comunitara atunci cand:

cifra de afaceri totala realizata pe plan mondial de toate intreprinderile vizate este superioara valorii de 5 miliade euro

cifra de afaceri totala realizata in cadrul Comunitatii de cel putin doua din intreprinderile vizate, reprezinta o valoare mai mare de 250 milioane de euro, conditia fiind ca fiecare din intreprinderile vizate sa nu realizeze mai mult de 2/3 din cifra lor de afaceri, in interiorul unuia si aceluiasi stat membru.

In mod concret, Regulamentul 4064/89 a oferit Comisiei dreptul de a examina concentrarile inainte de realizarea acestora ( ex ante) astfel incat sa poata fi examinat compatibilitatea cu piata interna in timp util. Ulterior (in 1997), Regulamentul a fost amendat, astfel incat pragul agregat la nivel mondial a fost redus la 2,5 miliarde euro iar pragul individual, pentru cel putin 2 companii comunitare a fost redus la 100 milioane euro.

Incepand cu 1 septembrie 2000 a fost introdusa o procedura simplificata (decizia se ia la finele perioadei de examinare, de 1 luna), pentru operatiunile care respecta urmatoarele criterii:

doua sau mai multe firme care detin controlul in comun asupra altei firme care nu exercita   sau nu intentioneaza sa exercite alt tip de activitate decat neglijabila, pe teritoriul SEE (Spat iului Economic European); cifra de afaceri a firmei comune si valoarea totala a activelor cedate firmei comune sunt inferioare valorii de 100 milioane euro pe teritoriul SEE;

nici una din partile implicate nu exercit activitati comerciale pe aceeasi piata a produsului sau pe aceea si piata geografica (relatii orizontale), sau pe o piata produsului situat in amonte sau aval, pe care opereaza o alta parte a concentrarii;

doua sau mai multe concentrari exercita activitati comerciale pe aceea si piata produsului   si pe aceeasi piata geografica sau pe o piata produsului situat in amonte sau aval de piata produsului pe care o alta parte a concentrarii isi exercita activitatea, conditia fiind ca, partile de piata cumulate sa nu depaseasca 15% in cazul relatiilor orizontale si 25% in cazul relatiilor verticale.

Procedura simplificata a permis reducerea constrangerilor administrative care apasa asupra partilor notificatoare. Ca si in cazul procedurii normale, statele membre si tertii au posibilitatea sa faca observatii sau sa intervina. Comisia isi rezerva dreptul, in cazul in care considera necesar, sa revina in orice moment la procedura normala si deci sa deschida o ancheta.

Controlul interventiilor publice care pot deforma concurenta intre firme: Pentru ca relatiile de concurenta intre firme sa nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea sa nu se inteleaga intre ele, sa nu abuzeze de pozitia lor dominanta sau sa fie implicate intr-un proces de concentrare care poate deveni primejdios. Este necesar si ca relatii de concurenta sa nu fie alterate, deformate de existenta ajutoarelor de stat sau de persistenta anumitor monopoluri in favoarea intreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate. Tratatul CE a consacrat trei articole primului aspect si unul, celui de-al doilea. Comisia, sustinuta de Curtea de Justitie, va explora toate celelalte posibilitati.

Ajutoarele de stat: Tratatul CE consacra acestei probleme trei articole, de la 87 la 89 (fostele Art.92-94). Articolul 87 (fost 92), in cadrul primului paragraf, precizeaza: "cu exceptia derogarilor prevazute prin prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piata Comuna, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma imbracata, in masura in care afecteaza schimburile intre tarile membre, denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, favorizand anumite intreprinderi sau activitati." Deoarece interzicerea absoluta a ajutoarelor ar fi imposibila, paragraful al doilea al Art.87 mentioneaza trei situatii in care ajutoarele de stat acordate sunt compatibile cu reglementarile pietei comune, respectiv:

ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garantia nediscriminarii legate de originea produselor in cauza,

ajutoarele destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau evenimente exceptionale,

ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia),

De asemenea, al treilea paragraf mentioneaza situtiile in care ajutoarele pot fi considerate compatibile cu Piata Comuna:

ajutoarele destinate sa favorizeze dezvoltarea economica a regiunilor sau unde nivelul de viata este anormal de scazut sau care se confrunta cu un somaj ridicat,

ajutoare destinate sa faciliteze dezvoltarea anumitor activitati sau anumitor regiuni economice, atunci cand nu altereaza conditiile comercale si de concurenta in Comunitate,

ajutoare destinate sa promoveze realizarea unui proiect important, de interes european comun sau sa remedieze grave perturbari al economiei intr-un stat membru,

"alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului" (decise cu o majoritate calificata, pe baza propunerii Comisiei),

In timp, actiunile Comisiei au fost stanjenite de faptul ca statele membre erau inclinate sa ascunda ajutoarele acordate firmelor proprii. In fata tendintei de multiplicare a acestor ajutoare, Comisia a publicat, in 1980 un comunicat catre statele membre conform caruia, toate proiectele statelor membre care tind sa instituie sau sa modifice ajutoarele, trebuie notificate inainte de realizarea lor. De astfel, in cazul deschiderii prcedurii, ea are un efect suspensiv si ajutorul nu mai poate fi acordat, cel putin, pana la aprobarea sa de catre Comisie. Ajutoarele acordate ilegal au continuat sa prolifereze, de aceea, Comisia, intr-o comunicare publicata in 1983 s-a adresat firmelor, informandu-le ca "toti beneficiarii de ajutoare acordate ilegal, repectiv fara o decizie definitiva a Comisiei privind compatibilitatea acestora, pot fi obligati sa restituie imprumutul".

Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie si de Curtea de Justitie intr-un sens foarte larg, astfel incat el include orice ajutor public, acordat de catre autoritatile centrale, precum si ajutoarele acordate de autoritatile locale sau regionale. Mai mult, ajutorul de stat poate proveni chiar de la organisme private sau alte organisme asupra carora statul, o institutie publica, o autoritate locala sau regionala exercita o influenta de pe piata. In interpretarea Comisiei si a instantelor comunitare, exista patru conditi cumulative in masura in care o masura sau tranzactie economica in care este implicat statul poate fi considerata ca implicand ajutor de stat. Aceste conditii sunt :

1. Masura sa implice "utilizarea resurselor statului",
2. Masura sa ofere un "avantaj firmei/firmelor beneficiare",
3. Masura sa fie "selectiva",
4. Masura "sa distorsionze sau sa ameninte cu distorsionarea concurentei la nivel transfrontalier".

Notiunea de concurenta neloiala desemneaza, sintetic, acea competitie economica purtata intre comercianti si/sau orice alte persoane fizice care desfasoara activitati cu caracter economic, in care sunt utilizate mijloace neoneste. Aceasta definitie, din perspectiva stiintifica, nu este prea riguroasa, deoarece notiunea "concurenta neloiala" insasi pare sa fie mai mult o imagine sugestiva, o metafora, decat un concept. Prin urmare, avem de-a face cu o definitie care permite o apreciere extrem de larga a faptelor de concurenta neloiala. Art. 4 si 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurenta neloiala de natura penala si contraventionala, insa aceasta lista nu este si nu poate fi exhaustiva in privinta practicilor anticoncurentiale. Dupa cum remarca expertii Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale, exista intotdeauna acte noi de concurenta neloiala, de vreme ce, in aparenta, nu exista nici un fel de limite ale inventivitatii in domeniul concurentei. Orice incercare de a cuprinde toate actele de concurenta prezente si viitoare intr-o definitie cuprinzatoare - care, in acelasi timp, prezinta toate comportamentele interzise si este destul de flexibila pentru a se adapta noilor practici comerciale, a esuat pana in prezent.
Metoda "bulgare de zapada" Conform dispozitiilor art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 constituie contraventie incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unei prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori, cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare. Metoda, denumita uzual ,,bulgare de zapada' consta in promisiunea comerciantului de a preda marfa sau de a executa prestatia la un pret ori tarif inferior celui practicat in mod curent, in schimbul obligatiei asumate de clientul consumator de a procura pentru comerciant alti clienti. Atunci cand acestia din urma se prezinta si, la randul lor, se obliga, in aceleasi conditii, sa aduca noi clienti, cumparatorul initial isi primeste avantajul scontat. Procedeul este neonest si prejudiciaza deopotriva pe ceilalti comercianti ca si pe consumatori, insuflandu-le iluzia ca astfel ar dobandi marfuri sau alte servicii in conditii avantajoase.

Astfel, foarte rapid se ajunge fie la imposibilitatea de a mai gasi clienti, fie la imposibilitatea pentru comerciant de a satisface, la pretul redus, toate cererile. Avantajul scontat de consumatori se vadeste iluzoriu, dar scopul comerciantului, de a capta clientela concurentului sau, a fost atins in paguba altor comercianti Jurisprudenta a calificat acest procedeu, bazat pe sistemul piramidal ca o escrocherie prin care comerciantul isi insuseste un profit ilicit uzand de mijloace frauduloase.

Premii si cadouri. Conform dispozitiilor art. 4 lit."e" al Legii nr.11/19 constituie contraventie incheierea de contracte prin care cumparatorul ar urma sa primeasca un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard.

In principiu, orice comerciant este liber sa ofere clientelei sale daruri, insa atragerea clientelei prin acest procedeu profita prea putin consumatorilor, pentru ca premiul depinde numai de hazard, ceea ce face ca procedeul sa fie neonest. In acceptiunea concurentei comerciale, vanzarea cu premiu reprezinta o tehnica de incitare a consumatorului, oferindu-i perspectiva de a obtine deodata cu produsul cumparat sau cu serviciul prestat contra cost si un alt serviciu dobandit ori gratuit ori in conditii avantajoase. Premiul este, asadar, intotdeauna accesoriul produsului ori al serviciului platit.

Dimpotriva, cadoul este independent de cumpararea unui produs sau de contractarea unui serviciu. El este acordat oricarei persoane, fara obligatia de a contracta. Traditional, cadourile constau in agende telefonice, ustensile de scris etc. purtand marca celui care le ofera. Uneori, insa, cadoul poate consta intr-un produs informatic. Iata un exemplu:

Premii permise. Asadar in cadrul legislativ actual, premiile acordate consumatorilor sunt permise daca dobandirea acestor premii nu depinde de o tragere la sorti sau de hazard. Exemple de premii permise:

• premiile tip "gadget^" introduse in cutiile cu detergent, imaginile colorate sau hologramele introduse in ambalajul unor dulciuri, micile jucarii din ouale de ciocolata etc.;
• premiile constand in obiecte a caror utilitate este legata de aceea a bunului vandut (transport gratuit, adeziv gratuit etc.);

Sunt, de asemenea permise premiile "platite', care se utilizeaza in doua variante:

• "cross-couponing' constand in oferirea cumpararii avantajoase a unui produs pentru cumparatorul altui produs. De exemplu, celui care cumpara o cutie cu detergent i se ofera totodata cumpararea, la un pret avantajos, a unui litru de ulei;
• ,,cheque-ristourne^" care consta in oferirea pentru cumparatorul unui produs a unei reduceri de pret pentru o alta cumparare ulterioara a aceluiasi produs.

Desigur ca in niciuna dintre aceste situatii vanzarea unuia dintre produse nu trebuie sa fie conditionata de cumpararea altui produs (interdictie prevazuta de art. 1 lit. c din Legea nr. 12/1990). Nu cad sub incidenta sanctiunii prevazuta de art. 4 lit. e nici avantajele oferite consumatorilor prin intermediul sistemelor cumulative care se bazeaza pe fidelizarea clientelei: dupa un anumit numar de cumparaturi sau dupa atingerea cumulata a unei valori a cumparaturilor efectuate, cumparatorului i se ramburseaza un anumit procent din aceasta valoare predandu-i-se marfuri sau oferindu-i-se servicii neplatite. Iata cateva exemple:

1) Sistemul COOP Strasbourg Cumparatorului i se elibereaza un carnet cu paginile divizate in spatii rectangulare intr-un numar determinat. La fiecare cumparare, se predau la casierie consumatorului un numar de timbre valorice corespunzand unui anumit procent din pretul platit. Dupa ce toate spatiile au fost acoperite cu timbre, magazinul retine carnetul si consumatorul beneficiaza de produse neplatite corespunzator valorii globale a timbrelor. Inconvenientul acestui sistem consta in cheltuiala pentru timbre.

2) Sistemul utilizat de restaurantul: "Cercle Suisse de Besancon Consumatorului i se elibereaza un "carnet de fidelitate", utilizabil timp de un an de la data primirii, avand forma si dimensiunile unei carti de vizita. Pe verso sunt 10 spatii rectangulare in care, la fiecare consumatie, se scrie de catre personalul restaurantului data si suma platita. Dupa ce s-au completat toate spatiile, se acorda consumatorului o reducere de pret egala cu 5% din totalul sumelor platite. Inconvenientul acestui sistem consta in aceea ca se bazeaza pe onestitatea personalului restaurantului, care poate favoriza anumiti consumatori.

3) Sistemul: ,,Flamingo Hilton Hotel Casino, Reno, Nevada". Consumatorul primeste un cupon tiparit, pe care il poate utiliza, dupa ce a introdus in masina de joc cea de a 100-a piesa de 25 de centi, pentru a intra fara plata la spectacolul ,,American Superstars Show'. Acelasi cupon ii ofera, ca alternativa, dupa ce a introdus cea de a 100-a fisa de un dolar in masina de joc, alegerea intre intrarea libera pentru doua persoane la spectacolul mentionat mai sus sau consumatia gratuita si nelimitata pentru doua persoane la bufetul casinoului. Inconvenientul sistemului: ofertantul isi rezerva facultatea de a anula aceasta actiune promotionala fara preaviz, in orice moment.

4) Sistemul: "Clientul nostru fidel".Consumatorului i se elibereaza un carnet, dupa ce a efectuat prima cumparare in acel magazin. Casierul capseaza originalul bonului pe prima (si ulterior pe proxima libera) intre cele 10 pozitii din carnet. Dupa ce toate pozitiile au fost completate, carnetul se prezinta casierului care controleaza, pe propria raspundere, fiecare bon si calculeaza premiul, scriind cifra pe coperta, in spatiul rezervat, dupa care semneaza si aplica parafa. Casierul retine carnetul pentru decontare. Clientul primeste marfa neplatita pana la concurenta unui procent (3-5%) din valoarea totala a cumparaturilor facute in acel magazin si atestate prin bonurile capsate pe acel carnet. Avantaje: nu se cheltuieste pentru timbre; nu se bazeaza pe onestitatea personalului.

Premii interzise conform dispozitiilor art. 4 lit. e. Cad sub incidenta interdictiei prevazute de acest text orice premii oferite cumparatorilor sau beneficiarilor de servicii platite daca obtinerea acestor premii de catre consumator depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard. Este omeneasca tentatia castigului si pe aceasta slabiciune se bazeaza uneori comerciantul pentru a stimula vanzarea prin oferirea participarii la o loterie sau la un concurs dotat cu premii. Asemenea practici contravin liberei concurente in masura in care speranta castigului aleatoriu devine factorul determinant pentru consumator de a alege un produs sau un serviciu si nu calitatea sau pretul acestora. Se impune insa o distinctie intre premiile atribuite ca urmare a participarii la un concurs si premiile a caror atribuire depinde numai de hazard sau de o tragere la sorti. Interdictia nu se refera si la premiile acordate castigatorilor unui concurs, cu titlu de recompensa pentru promovarea cu succes a unui test care le-a pus in valoare cunostintele, inteligenta sau alte aptitudini ori calitatile fizice.

Este interzisa, conform acestui text legal, numai incheierea de contracte comerciale prin care cumparatorul ar urma sa primeasca un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard. Asadar, pentru aplicarea acestei norme legale este necesar sa fie intrunite cumulativ patru elemente:

• oferta de vanzare a unui produs sau a unui serviciu, adresata publicului;
• insotirea ofertei de promisiunea unui castig;
• dobandirea acestui castig de catre consumator depinde exclusiv de o tragere la sorti

sau de hazard;

• consumatorul trebuie sa suporte un sacrificiu pecuniar. Numai ultimele doua elemente

necesita explicatii suplimentare.

Caracterul aleatoriu al premiului: Se exprima in doua modalitati:

a) insasi dobandirea lui depinde numai de o tragere la sorti sau de hazard;

b) valoarea premiului depinde de o tragere la sorti.

In prima situatie desemnarea castigatorilor se face:

a) in urma unei trageri la sorti sau

b) ca urmare a hazardului.

In cea de a doua situatie, chiar daca toate biletele de participare la tombola sunt castigatoare, castigurile fiind de valori diferite, premiul depinde exclusiv de o tragere la sorti.

Exemple de premii acordate ca urmare a tragerii la sorti:

• Sistemul "caddy-cadeau'. Intr-un magazin alimentar cu autoservire, la fiecare ora se

ofera marfa gratuita, de o anumita valoare, unui cumparator desemnat prin tragere la sorti; desigur ca pentru a dobandi vocatia la premiu, este necesar sa fi efectuat cumparaturi (sa fi cumparat o anumita marfa sau orice marfa din acel magazin).

• Sistemul zilelor gratuite, care consta in aceea ca unul sau mai multi consumatori,

desemnati prin tragere la sorti, beneficiaza de rambursarea pretului pentru cumparaturile efectuate in acea zi intr-un anumit magazin.

• Sistemul tombola, conform caruia fiecarui cumparator i se ofera un bilet de loterie,

chiar daca toate biletele sunt castigatoare, valoarea premiilor este inegala, desigur ca participantii sunt sedusi de perspectiva obtinerii celui mai valoros premiu) ceea ce face ca acest lucru sa fie neadmis.

Sacrificiul pecuniar. Toate ofertele de premiu la care se refera dispozitiile art. 4 lit. e al Legii nr. 11/1991 implica un sacrificiu pecuniar din partea consumatorului: cumpararea unui anumit produs sau a oricaruia dintre produsele puse in vanzare de un anumit comerciant. Marimea acestui sacrificiu pecuniar nu are nici o relevanta pentru aplicarea normei legale mentionate. De asemenea, este irelevant faptul ca la vanzarea marfurilor sau la prestarea serviciilor sunt practicate preturi normale. Astfel s-a considerat ca un fapt de concurenta ilicita punerea in vanzare de catre un comerciant, la preturi obisnuite, a unor pachete cu cafea, fiecare al patru sutelea pachet continand o moneda de aur.

Falsa publicitate (art. 4 lit. f Legea nr. 11/1991) Aspecte generale. Constituie contraventie potrivit art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991 si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 60.000 lei comunicarea sau raspandirea, de catre un comerciant, de afirmatii asupra intreprinderii sale sau activitatii acesteia, menite sa duca in eroare si sa-i creeze o situatie de favoare in dauna altor concurenti. Din textul citat rezulta ca fapta consta in prezentarea propriei activitati intr-o mina favorabila, fara ca aceasta sa corespunda realitatilor, exagerand intentionat realizarile sau ascunzand cu buna stiinta esecurile, cu scopul de a induce in eroare partenerii comerciali sau consumatorii si de a-si crea o situatie de favoare in dauna altor concurenti

"Constituie infractiune prevazuta de art. 265 pct. l al Legii nr.31/1990 si se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani fapta fondatorilor, administratorilor sau a directorilor unei societati comerciale care, in prospectele, rapoartele si comunicarile adresate publicului, arata cu rea-credinta fapte neadevarate asupra conditiilor economice sau le ascund cu rea-credinta in tot sau in parte.

Modalitati de prezentare a falsei publicitati: Cea mai uzuala modalitate de prezentare a falsei publicitati este mesajul scris sau oral, publicat in presa ori afisat pe ziduri si panouri ori difuzat pe calea undelor la radio sau la televiziune. De asemenea publicitatea poate fi realizata chiar prin modul de alcatuire a etichetei obligatorii atasata produsului sau prin formularul de contract tip difuzat clientilor potentiali. Publicitatea pur orala, facuta pe strazi, in piete sau balciuri poate, de asemenea, sa atraga aplicarea dispozitiilor art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991. Asadar toate mijloacele de exprimare a reclamei sunt vizate de aceasta norma legala, atat textele scrise cat si mesajele orale sau cele transmise publicului prin intermediul unei fotografii, a unui desen prin muzica sau prin zgomot.

Practica judiciara a considerat ca s-a comis o falsa publicitate chiar si prin reticenta:

• in cazul unei societati care a expus spre vanzare aparate telefonice omitand sa indice ca acestea nu sunt agreate de serviciul de posta si telecomunicatii si in consecinta nu vor putea fi utilizate in aceasta retea ;
• in cazul altei societati care a expus spre vanzare, la preturi atragatoare, pneuri automobil fara sa indice ca sunt de ocazie si au fost resapate . Impresia falsa poate fi creata prin utilizarea unei mari diversitati de mijloace:

a) inserarea intr-un mesaj publicitar a unor mentiuni restrictive sau contradictorii caractere tipografice minuscule disimulate abil de mentiunile atractive prezentate cu caractere tipografice mult mai mari sau utilizarea incorecta, in acelasi scop de disimulare, a asteriscului de trimitere la clauzele restrictive;

b) reproducerea unor imagini sugestive inselatoare pe suportul publicitar (imaginea unui fruct pe ambalajul unei bauturi sintetice creeaza impresia falsa ca bautura ar fi preparata din sucul natural extras din acel fruct);

c) utilizarea improprie a unor termeni sugestivi cum sunt: "la prima mana desi obiectul la care se refera publicitatea a cunoscut mai multi posesori succesivi) sau "natural' (desi produsul a suferit un proces de prelucrare industriala) ori "croitorie' si obiectele vestimentare la care se refera au fost confectionate in serie);

d) revendicarea unor calificative neatribuite legal ( numarul de stele in cazul hotelului sau al restaurantului).

Aprecierea caracterului fals al publicitatii Falsitatea mesajului publicitar poate fi analizata sub doua aspecte:

a) dupa continutul mesajului;

b) dupa destinatarul mesajului.

a) Tinand cont de continutul mesajului falsa publicitate trebuie sa fie delimitata in raport cu publicitatea care poate induce in eroare cat si fata de publicitatea optimista umoristica. Este fara indoiala falsa o publicitate care atribuie unui produs o alta compozitie decat cea reala sau o insusire pe care nu o poseda.

Este de natura a induce in eroare o publicitate care poate genera o intelegere gresita sau echivoca a mesajului (de exemplu anuntul potrivit caruia un anumit comerciant "vinde fara beneficiu' un anumit numar de articole fara a specifica insa ca sunt articolele vandute cu pret redus).

Uneori enormitatea falsei publicitati este atat de vadita incat nu-l poate deruta pe consumatorul mijlociu (o anumita baterie nu se uzeaza decat prin utilizare, desi insusi fabricantul mentioneaza pe produs o data limita pentru punerea lui in functiune) si intr-o asemenea situatie se apreciaza ca nu exista raspundere juridica pentru falsa publicitate. Pentru aceleasi considerente, publicitatea optimista sau umoristica, daca pastreaza o anumita masura, nu este considerata ca falsa publicitate.

Intr-un spot televizat, care facea reclama unei valize, aceasta era utilizata ca minge de fotbal iar rolul jucatorilor era interpretat de cateva buldozere, intregul spectacol urmarind sa sugereze soliditatea valizei. Tribunalul corectional din Paris l-a condamnat pentru publicitate inselatoare pe autorul anuntului, considerand ca turnarea filmului a necesitat utilizarea mai multor valize, inlocuite pe masura ce erau distruse. Curtea de Apel Paris a infirmat aceasta hotarare, considerand ca ,,demonstratia^" nu putea pacali pe nimeni, filmul oferind un spectacol imaginar, fara pretentii de experienta stiintifica, in plina fictiune si in afara hotarelor realitatii.

Curtea de Casatie, prin decizia pronuntata la 21 mai 1984, respingand recursul, a interpretat norma legala aplicabila in sensul ca acesta nu interzice o publicitate hiperbolica, realizata prin parodie sau emfaza, care nu poate insela pe nimeni .

b) Luand in considerare destinatarul mesajului publicitar, aprecierea caracterului inselator se poate face sau in raport de consumatorul mijlociu considerat in abstracto sau m raport de destinatarul concret.

Daca mesajul publicitar se adreseaza publicului in general, aprecierea riscului de inselaciune, de inducere in eroare se face in abstracto in raport de psihologia consumatorului mijlociu, dotat cu inteligenta si atentie normale si cu un minimum de spirit critic.

Daca mesajul se adreseaza unui public determinat, aprecierea se va efectua in concreto, tinandu-se seama de capacitatea acelei categorii sociale careia ii este adresat. De exemplu, in cazul unui mesaj publicitar prezentat pe panouri amplasate pe autostrada s-a apreciat ca el este destinat automobilistilor si de aceea trebuie sa poata fi citit de la distanta si rapid. Daca informatii esentiale sau contradictorii sunt scrise cu caractere prea mici, ele nu vor putea fi percepute deodata cu restul mesajului si exista riscul inducerii in eroare. Tot astfel, daca publicitatea se adreseaza numai unor profesionisti, posibilitatea de inducere in eroare va fi mai redusa pentru ca acest public este mai prevenit si mai putin vulnerabil.

Continutul fals la care se raporteaza publicitatea inselatoare: Falsa publicitate se poate referi, prin continutul ei, la:

a) Publicitatea falsa cu privire la insusi bunul sau serviciul propus poate privi: insasi existenta bunului sau a serviciului ( de exemplu: se ofera spre vanzare bunuri de larg consum la preturi avantajoase dar in realitate aceste bunuri nu sunt disponibile in cantitate suficienta sau nu sunt disponibile imediat; se promite o asistenta tehnica dupa vanzare desi comerciantul nu este in masura sa o asigure).

Ex: Compozitia produsului (de exemplu: "lana' desi produsul este fabricat din lana 30% si fibre sintetice 70%; ,,branza de capra', desi ea este preparata din lapte de capra si de vaca in proportii egale; "piele^" desi materialul este sintetic; ,,colorant natural desi colorantul este sintetic etc.).

b) Publicitatea falsa cu privire la pret si la conditiile de vanzare se poate exprima in: . 1.Vanzarea produselor la preturi superioare celor care sunt prezentate in prospectele publicitare.

c) Publicitatea falsa cu privire la avantajele sau rezultatele promise sau scontate poate consta in:

1. Promisiuni neonorate (de exemplu neasigurarea de catre o agentie de voiaj a tuturor serviciilor promise turistilor in prospectele publicitare).

d) Falsa publicitate cu privire la fabricanti, distribuitori sau prestatori se poate manifesta prin:

1. Vanzarea unui produs de o marca diferita decat cea anuntata

Actele de concurenta neloiala constituie contraventii si infractiuni, iar in anumite cazuri formeaza obiectul unor actiuni penale in justitie la plangerea partii vatamate sau la sesizarea altor organe in drept.

Autoritatile responsabile in domeniul concurentei

Consiliul Concurentei este autoritatea administrativa autonoma care are drept scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor.Rolul sau are doua dimensiuni: una corectiva privind restabilirea si mentinerea unui mediu competitiv normal, iar cealalta, preventiva, de monitorizare a pietelor si supravegherea actorilor pe aceste piete. Consiliul Concurentei a fost infiintat prin Legea concurentei nr. 21/1996, modificata si completata prin Ordonanta de Urgenta ­Guvernului nr. 2003.¹

Consiliul Concurentei reprezinta Romania in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si coopereaza cu autoritatile de concurenta comunitare si extracomunitare Ca urmare, Consiliul Concurentei a fost desemnat de Guvernul Romaniei sa coordoneze negocierea Capitolului 6 'Politica concurentei' in procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Rolul Consiliului Concurentei in calitate de autoritate administrativa autonoma are doua dimensiuni: una corectiva privind restabilirea si mentinerea unui mediu competitiv normal, iar cealalta, dimensiunea preventiva de monitorizare a pietelor si supravegherea actorilor pe aceste piete. In conformitate cu prevederile Legii concurentei, Consiliul Concurentei are drept scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor.

Consiliul Concurentei este format din 7 membri: un presedinte (a carui functie este asimilata celei de ministru), 2 vicepresedinti (a caror functie este asimilata celei de secretar de stat) si 4 consilieri de concurenta (a caror functie este asimilata celei de subsecretar de stat). Membrii Consiliului Concurentei sunt numiti in functie de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Consiliului Concurentei este de 5 ani, acestia putand fi reinvestiti de cel mult inca o data (in urma modificarii Legii concurentei nr. 21/1996, un vicepresedinte si doi consilieri de concurenta au mandat de 2 ani si jumatate numai la numirea primului plen).

Calitatea de membru al Consiliului Concurentei este incompatibila cu exercitarea oricarei alte activitati profesionale sau de consultanta, cu participarea la conducerea sau administrarea unor entitati publice ori private sau cu detinerea de functii sau demnitati publice, cu exceptia activitatii didactice din invatamantul superior. Membrii plenului Consiliului Concurentei nu pot fi desemnati experti sau arbitri, nici de parti si nici de instanta judecatoreasca sau de catre o alta institutie. Membrii plenului Consiliului Concurentei nu reprezinta autoritatea care i-a numit si sunt independenti in luarea deciziilor. Membrii Consiliului Concurentei si inspectorii de concurenta nu pot face parte din partide sau alte formatiuni politice. Inspectorii de concurenta din cadrul Consiliului Concurentei, cu exceptia debutantilor, au fost abilitati, prin lege, cu puteri speciale de inspectie pentru investigarea incalcarii prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificarile si completarile ulterioare. Consiliul Concurentei isi desfasoara activitatea si delibereaza in plen si in comisii. Fiecare comisie este formata din 2 consilieri de concurenta in componenta stabilita de presedintele Consiliului Concurentei, pentru fiecare caz in parte, si este condusa de catre un vicepresedinte al Consiliului Concurentei.

Presedintele Consiliului Concurentei ordona efectuarea de investigatii si desemneaza raportorul pentru fiecare investigatie. Consiliul Concurentei examineaza in plen: rapoartele de investigatie, cu eventualele obiectii formulate la acestea, si decide asupra masurilor de luat, autorizarea concentrarilor economice, sesizarea instantelor judecatoresti in aplicarea prevederilor Legii concurentei, punctele de vedere, recomandarile si avizele de formulat in aplicarea dispozitiilor Legii concurenteicategoriile de intelegeri, decizii de asociere si practici concertate propuse pentru exceptare, proiectele de reglementari propuse spre adoptare, raportul anual asupra situatiei concurentei, analiza incalcarii prevederilor .

In formatiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot, in caz de egalitate de voturi, solutia votata de presedinte prevaleaza. Structura organizatorica si de personal, precum si procedurile de functionare ale Consiliului Concurentei sunt stabilite prin Regulamentul de organizare, functionare si procedura al Consiliului Concurentei.

Consiliul Concurentei isi intocmeste proiectul de buget propriu, care se prevede distinct in bugetul de stat. Ia decizii pentru cazurile de incalcare a prevederilor Legii concurentei; certifica, la cererea agentilor economici sau a asociatiilor de agenti economici pe baza investigatiilor efectuate si pe baza dovezilor prezentate, ca nu exista temei pentru interventia sa in conformitate cu prevederile Legii concurentei; Ia decizii de acordare a dispenselor de exceptari individuale de intelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici sau practici concertate, precum si decizii in cazurile de concentrari economice; asigura aplicarea efectiva a deciziilor proprii; Efectueaza, din proprie initiativa, investigatii utile pentru cunoasterea pietei; sesizeaza Guvernul asupra existentei unei situatii de monopol sau a altor cazuri care cad sub incidenta legii si propune luarea masurilor considerate necesare pentru remedierea disfunctionalitatilor constatate;

Sesizeaza instantele judecatoresti asupra cazurilor in care acestea sunt competente; urmareste aplicarea dispozitiilor legale si a altor acte normative incidente in domeniul de reglementare al Legii concurentei;

Sesizeaza Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administratiei publice centrale si locale in aplicarea Legii concurentei; Emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurential si propune modificarea acelora care au un asemenea efect ; Face recomandari Guvernului si organelor administratiei publice locale pentru adoptarea de masuri care sa faciliteze dezvoltarea pietei si a concurentei;

propune Guvernului si organelor administratiei publice locale luarea de masuri disciplinare impotriva personalului din subordinea acestora, in cazul in care acesta nu respecta dispozitiile obligatorii ale Consiliului Concurentei; realizeaza studii si intocmeste rapoarte privind domeniul sau de activitate si furnizeaza Guvernului, publicului si organizatiilor internationale specializate informatii privind aceasta activitate;

Reprezinta Romania si promoveaza schimbul de informatii si de experienta in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si coopereaza cu autoritatile de concurenta straine si comunitare; Stabileste si aproba misiunea, strategia generala si programele de activitate ale autoritatii de concurenta.

Consiliul Concurentei va comunica punctul sau de vedere asupra oricarui aspect in domeniul politicii concurentiale, la cererea: Presedintelui Romaniei; comisiilor parlamentare, senatorilor si deputatilor; organelor administratiei publice centrale si locale; Organizatiilor profesionale, patronale si sindicale, incluzand printre acestea si Camera de Comert si Industrie a Romaniei; Organizatiilor pentru protectia consumatorilor; instantelor judecatoresti si parchetelor. Consiliul Concurentei intocmeste anual un raport privind activitatea sa si modul in care agentii economici si autoritatile publice respecta regulile concurentei, potrivit prezentei legi. Raportul se adopta in plenul Consiliului Concurentei si se da publicitatii.

In domeniul ajutorului de stat, Consiliul Concurentei are urmatoarele atributii: adopta deciziile prevazute de lege, in urma examinarii notificarilor privind intentia de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent; urmareste aplicarea efectiva a deciziilor proprii; Sesizeaza instantele judecatoresti in situatiile prevazute de lege; Sesizeaza autoritatea emitenta a unui act normativ prin care se instituie masuri de ajutor de stat nenotificate sau interzise printr-o decizie a Consiliului Concurentei si, concomitent, informeaza furnizorul si beneficiarul de ajutor de stat cu privire la sesizarea transmisa a autoritatii emitente; anual, intocmeste inventarul ajutoarelor de stat;

BIBLIOGRAFIE

1. Adriana Corhan -"Dreptul concurentei comerciale" - Note de curs, Ed. Europa Nova Lugoj, 1998.

Iolanda Eminescu -"Concurenta neloiala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

3. O. Capatana -"Dreptul concurentei comerciale.Concurenta neloiala pe piata interna si internationala ", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994.

4.O.Capatana -"Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993

5. Stefan Munteanu - "Aspecte filozofico- juridice implicate de procesul integrarii europene", Ed. Tehno Press, Iasi, 2005.

6. G.A.Fois - "Economie politica ", Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994.

7. Nicolae G. Suteu - "Drept Comunitar Institutional", Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003.

8. Emilia Mihai - "Dreptul Concurentei", Ed. All Beck, Bucuresti, 2004.

9. Emilia Mihai - "Concurenta economica: libertate si constrangere juridica", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004.

10. I. Turcu - "Teoria si practica dreptului comercial", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

11. Y. Eminescu -"Concurenta neleala. Drept roman si comparat", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

1 O. Manolache- " Drept comunitar", Ed. All Beck, Bucuresti, editia a IV-a.

13. Y. Guyon- "Dreptul afacerilor", Ed. Economica, Paris, 1998.

14. R.I.Motica, V. Popa- "Drept comercial roman si drept bancar", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999.

15. Gabriela Dragan, Dumitru Miron, Laura Marinas, Florin Ilie- "Economia Uniunii Europene", Ed. Luceafarul, Bucuresti, 200

16. Nicolae Suta, Gabriela Dragan, Dumitru Miron - "Integrare Economica Europeana", Ed Economica, Bucuresti, 1999.

Acte normative: Codul comercial roman.

Acordul incheiat de Romania si statele membre AELS, la Geneva, la 10 decembrie 1992, ratificat prin Legea nr.19/1993.

Acordul interimar privind comertul si aspectele legate de comertul dintre Romania, pe de o parte, si CE si CECO, pe de alta parte, incheiat la Bruxelles la 01 februarie 1993, ratificat prin Legea nr.16/1993.

Legea concurentei, numarul 21/1996, cu modificarile ulterioare.

Regulamentele si instructiunile Consiliului Concurentei.

Tratatul Uniunii Europene, Ed. Lucretius, Bucuresti, 1997.

Regulament privind ajutorul de stat pentru cercetare-dezvoltare(MO nr.470/2 iulie 2002)

Site-uri: Politica concurentei - Institutul European din Romania, 2003, www. ier.ro.

www.europa.eu.int- eur-lex.

Site- ul oficial al Consiliului Concurentei.