Proiecte de unitate europeana pana in secolul xi

PROIECTE DE UNITATE EUROPEANA PANA IN SECOLUL XI

Cele cinci veacuri cuprinse intre disparitia Imperiului Roman de Apus (476) si anul 1.000, marcate de vaste migrari de populatie, sunt caracterizate prin incercarile de reface a unui imperiu mediteranean sau occidental. Centrul civilizatiei europene se deplaseaza spre Orient, unde in anul 330 imparatul Constantin cel Mare a intemeiat, la Constantinopol, "a doua Roma". Mostenirea imperiala este inca prezenta, de vreme ce regele ostrogot Theodoric cel Mare (493-526) a urmarit permanent sa intemeieze un stat ostrogot cu structura romana. Restaurarea unitatii politice si religioase a crestinatatii a fost urmarita si de catre imparatul bizantin Iustinian (527-565). El se considera continuator de drept al Romei si a avut dorinta de a reface ansamblul politico-teritorial al acestuia. In urma unor campanii ce au golit visteria, Iustinian a recucerit nordul Africii, sudul Peninsulei Iberice, centrul Italiei, astfel incat Mediterana a redevenit o mare sub controlul imperiului.

Ideea de unitate europeana a fost prezenta la inceputul Evului Mediu in Europa Occidentala in incercarea de refacere a Imperiului Roman. Astfel, regele franc Carol cel Mare (768-814), prin cuceririle sale, a reunit sub o singura autoritate unele foste teritorii romane. In anul 800 el a fost incoronat de catre papa cu titlul de imparat si a ajuns sa fie denumit "pater Europae". Era insa doar o restaurare nominala a Imperiului Roman, pentru ca, prin structura sa teritoriala si prin institutii politice, noul imperiu era un fragment din fostul imperiu roman. Dupa moartea sa, imperiul carolingian s-a destramat. Europa datoreaza incercarii lui Carol aparitia unui ideal: cel al unui imperiu care sa duca spre emancipare crestinatatea latina.

Ramasa in umbra o vreme, ideea unui imperiu crestin a fost reluata de imparatul Germaniei Otto (936-973). Dupa stavilirea incursiunilor maghiare, ocupa Lorena si apoi devine suzeran al Burgundiei. Chemat la Roma de papa in anul 962, el este incoronat cu titlul August si pune bazele Sfantului Imperiu Roman de natiune germana (Imperiul romano-german). Unitatea imperiului avea sa dainuiasca pana in 1806 cand a fost desfiintat de catre Napoleon Bonaparte. Acest imperiu isi atribuia o vocatie universala de a conduce si evangheliza popoare, dar nu a reusit in noile conditii sa realizeze o unitate politico-spirituala. Ideea de imperiu unic si roman a constituit un ecou tarziu al romanitatii, dar si un proces de emancipare a lumii latine de sub autoritatea Bizantului. Pe de alta parte, trebuie precizat faptul ca papalitatea a urmarit si ea refacerea ideii de imperiu unic crestin.

Papa Grigore al VII-lea (1073-1085) a urmarit sa redea bisericii libertatea completa fata de orice amenintare a puterii laice. Pentru un crestin, papa trebuia sa fie superior imparatului, pentru ca reprezenta ordinea spirituala, in timp ce printii nu detineau decat o putere trecatoare. Conflictul intre puterea laica si cea spirituala s-a desfasurat in Europa occidentala, numindu-se lupta pentru investitura. Aceasta a cunoscut un episod in Germania, unde imparatul Henric IV (1056-1106) a fost excomunicat de catre papa Grigore al VII-lea, fiind nevoit sa ceara iertare acestuia la Canossa in anul 1077.

Crestinismul a ocupat un loc central in cadrul societatii medievale europene. Contractiile dintre Biserica Apuseana si cea Rasariteana, conflictul dintre Papa si Imparat i-au subminat autoritatea, insa biserica a ramas principala institutie medievala. Pentru omul obisnuit, ea a fost un sprijin moral intr-o perioada in care dependenta de natura a omului era accentuata.