Tratatul de la maastricht (1992)

TRATATUL DE LA MAASTRICHT (1992)

La inceputul anilor '80 "europenismul" s-a impus pe plan economic si politic, datorita crizei economice mondiale, precum si spinoaselor discutii interne asupra repartitiei sarcinilor financiare si asupra contributiei britanice la bugetul comunitar. Odata cu anul 1984, in timp ce renaste speranta relansarii economice europene, se afirma un nou proiect. Plecand de la o Carte Alba, prezentata in 1985 Parlamentului European de catre Comisia Europeana, prezidata de Jacques Delors, Comunitatea a hotarat incheierea procesului de constituire a Pietei Interne Unice (Marea Piata Comunitara), pana in anul 1993. Dispozitiile legislative ce ingaduie concretizarea acestui ambitios obiectiv au fost consacrate de Actul Unic European, semnat la 18 februarie 1986 si intrat in vigoare la 1 iulie 1987.

In noile conditii, elanul constructiei comunitare a determinat Turcia (1987), Austria (1989), Suedia (1991) si Finlanda (1992) sa candideze la adeziune. Prabusirea zidului Berlinului, urmata de reunificarea germana, precum si democratizarea tarilor din Europa Centrala si de Rasarit, eliberate de sub tutela Uniunii Sovietice (autodizolvata in decembrie 1991) au adus profunde transformari structurii politice a continentului.

Cei doisprezece s-au angajat intr-un proces de aprofundare a unirii lor in domeniile politic si monetar prin negocierea unui nou Tratat, ale carui linii directoare au fost fixate de catre Consiliul European de la Maastricht (9-10 decembrie 1991).

La 7 februarie 1992, era semnat la Maastricht, in Olanda, cel mai important document de la constituirea Comunitatii Europene (1957) si pana in prezent.

Este vorba despre Tratatul care instituie "Uniunea Economica si Monetara" (EMU).

Tratatul de la Maastricht a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. El a decis schimbarea denumirii CEE in Uniunea Europeana. La baza noii constructii stateau cateva principii care sa asigure unitatea continentului si o noua etapa in procesul "uniunii si mai puternice intre popoarele Europei".

Pentru a da mai multa substanta acestui proiect, tratatul prevedea:

promovarea progresului economic si social printr-o uniune economico-monetara, inclusiv prin moneda unica;

dezvoltarea cooperarii in justitie si in afacerile interne;

o politica de aparare comuna;

protejarea drepturilor cetateanului prin introducerea cetateniei europene.

Aplicarea acestor principii se realizeaza prin Consiliul European, care se reuneste de cel putin doua ori pe an. Parlamentul European primeste rapoarte dupa fiecare din reuniunile Consiliului.

In ceea ce priveste obiectivele politicii comune externe si de securitate, Uniunea Europeana isi propunea:

protejarea valorilor comune, precum si a intereselor fundamentale ale Uniunii;

intarirea securitatii statelor membre in toate domeniile;

promovarea si pastrarea pacii in acord cu principiile Cartei Natiunilor Unite, precum si a principiilor Actului Final de la Helsinki si a obiectivelor Cartei de la Paris;

promovarea cooperarii internationale, consolidarea democratiei si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;

La baza acestor obiective erau puse urmatoarele principii:

cresterea rolului cetatenilor in luarea deciziilor uniunii;

accentuarea dimensiunii sociale a Uniunii, vizand protectia sociala a cetatenilor imbunatatirea conditiilor de viata, asigurarea egalitatii intre barbati si femei;

principiul subsidiaritatii si descentralizarii potrivit caruia organismele comunitare se pot ocupa numai de acele probleme care nu pot fi rezolvate la nivelul conducerii statelor sau in interiorul acestora pana la nivel local.