Comunicarea la animale

Exclusivitatea umana a comunicarii, ca idee, este de domeniul trecutului . Atat intraspecific cat si interspecific, "schimbul de informatii" are o diversitate enorma de continuturi si forme . Studiile de analiza comparata au dus chiar la o intelegere mai corecta a limbajului uman . Putem vorbi de comunicare atunci cand comportamentul unui individ (care joaca, in acest caz, rolul de emitator) influenteaza comportamentul unui alt individ (caruia ii revine rolul de receptor) . In termenii teoriei informatiei, comportamentul emitatorului are continut comunicational in masura in care reuseste sa reduca incertitudinea in comportamentul receptorului .

Aceasta definitie poate fi aplicata oricarei specii . In cazul animalelor, ne referim la existenta unor comportamente spontane care nu au caracter propozitional sau simbolic . Ele isi semnalizeaza continutul informational intr-o relatie ce se fundamenteaza pe resorturi strict biologice .

Atat mecanismele de emitere, cat si cele receptionare au trecut printr-un proces de evolutie filogenetica, surprins de viziunea darwinista .

O privire umana asupra diversitatii comportamentelor de semnalizare ne releva inainte de toate aspecte bizare de atribuire de semnificatii ("semanticizare", Ed.O.Wilson, p. 183). Evolutia unui sistem de comunicare incepe cu transformarea unei secvente comportamentale din repertoriul comun in semnal eficient : o miscare, o caracteristica anatomica sau o reactie fiziologica, functionale intr-un context, dobandesc o valoare de semnalizare (deci secundara fata de cea primara). Din perspectiva noastra culturala, noua functionalitate apare ca un ceremonial, in forma stereotipa, simplificata si exagerat de specifica: gura deschisa ca amenintare, intoarcerea spatelui ca supunere; epoletii, coifurile, vipustile la militari, ca distinctie in ierarhie. Functiile initiale s-au pierdut: incertitudinea, agresiunea, acuplarea dezordonata, au fost atenuate prin amortizoare comportamentale. Intr-o situatie conflictuala ce declanseaza agresiunea, subiectul infuriat ataca o piatra, o planta sau un partener; omul face la fel, batand cu pumnul in masa, se ia de cap, se rasteste la cei din apropiere. In comportamentul de curtare, se giugiuleste, mimeaza construirea unui cuib, hranirea si bautul apei. Sunt deci acte redirectionate, inlocuitoare. Contactul ciocurilor la pasari desemneaza impacarea dar si curtarea; masculul de papagal mignon hraneste efectiv femela pentru a o lasa la cuib sa cloceasca ouale; acelasi lucru fac randunelele de mare ca invitatie la acuplare. Ca zambetul, gestul maiestuos al impacarii si receptarii umane, a fost la ancestrali ranjet, nu mai comporta indoiala.

In tratatul "Sociobiologia" (vezi Bibliografie), Ed.O.Wilson argumenteaza ca ritualizarea, cu efectele sale, inseamna modelarea oricarui proces biologic util, chiar combina mai multe, in scopul maximizarii potentialelor energetice si de comunicare. Este un gen de oportunism "de dragul" evolutiei sistemelor de comunicare.

In literatura de specialitate, mai veche si mai noua, sunt definite si concretizate cinci modalitati senzoriale (in fond, canale de transmitere a informatiilor).

a) Comunicarea vizuala. Cuplata adesea si cu modalitatea senzoriala auditiva, transmite urgent starile si intentiile in comportamente fundamentale cum ar fi agresivitatea, teritorialitatea, hranirea, curtarea, ingrijirea progeniturii . Directionalitatea si pozitia in spatiu sunt functii hotaratoare in comunicarea vizuala . Iata o comparatie : albina melifera, cu ochii ei mari, sesizeaza o spatialitate subantinsa de circa un grad, in timp ce omul are o acuitate de 100 de ori mai mare. Pe un diapazon de timp variabil, cromatoforii in contractie si expansiune, dau colorit si umbrire contingente diferitelor stari, situatii, statute in ierarhii .

Limitele comunicarii vizuale sunt dictate de gradul de iluminare si de posibilitatea de intalnire a receptorilor. In conditii de intuneric, intra in lucru semnalele bioluminiscente .

b) Comunicarea auditiva. Avantajele acestei modalitati sunt majore: indiferent de momentul zilei, conditiile atmosferice, obstacolele fizice si capacitatea de efort fiziologic, semnalele sonore se transmit la sute si mii de metri, chiar prin mediul acvatic . In ambientul impetuos al inaltimilor, cocosul de munte emite semnale sonore ce sunt receptate la peste un kilometru ; la fel si maimutele urlatoare ; un cocos de preerie din America de Nord trimite efecte sonore si la 3-5 Km. Chemarea partenerilor si a puilor, mobilizarea la veghe si la lupta, schimbarea garzilor, inseamna si dozarea intensitatii comunicarii sonore pentru evitarea pradatorilor si asigurarea intimitatii .

Zoologii apreciaza valentele unice ale organului vocal in raport cu alti "analizatori": poate modifica spontan volumul, tonalitatea, structura armonica si combinatiile structural-armonice, toate cu rapiditate incomparabila .

c) Comunicarea tactila. Este functional contingenta cu nevoia de contact fizic: in colonii, curtare, tranzactie sau conciliere, relatii de habitat paternal - maternal. Incertitudinea, teama, frenezia cautarii se reduc prin contactul direct in bancurile de pesti, stoluri, hibernari la insecte si vertebrate . Contactul tactil produce modificari fiziologice si chiar somatice, atat de hotaratoare pentru existenta speciei, incat separrea de colonie a unor indivizi duce la disparitia lor fizica, la imposibilitatea trairii . (Este cazul coloniilor de lacuste, carabusi, pasari, dar si caini de stepa ) .

d) Comunicarea chimica. Substantele de schimb in comunicarea intraspecifica sunt feromonii, probabil forma primara a schimbului de informatii (la bacterii, alge si, ulterior la protozoare). Dupa feromoni, stadiul ulterior superior l-au reprezentat hormonii. La metazoare au aparut sisteme de receptie vizuala si auditiva. La plante inferioare si microorganisme au fost descoperite sisteme chimice de schimb si influenta, devenind universale in evolutie si chiar diverse precum sistemele auditive si vizuale . Important este ca semnalele chimice sunt semnificative si interspecifice.

In transmiterea chimica, intunericul si obstacolele fizice nu conteaza, distantele sunt variabile, pana la nici un metru, cu persistenta considerabila (de ore si zile) .

Comunicarea chimica are dezavantajul latentei in transmisie, atenuare si modulare. In procesul de evolutie, aceste dificultati au fost diminuate prin aparitia mai multor glande biosintetizatoare, menite a realiza diverse semnificatii. Un exemplu este specia de cerbi "cu coada neagra" care are sapte modalitati de emanare a feromonilor. "Vocabulare" chimice au multe insecte. Albina melifera, sociala prin excelenta, este prevazuta cu 11 glande; plasarea lor, substantele produse si functiile asigurate sunt prezentate in "Sociobiologia" lui Ed. Wilson la pag. 190.

e) Comunicarea prin mesaje electrice. Este vorba de un voltaj redus si o frecventa joasa (in fapt este un curent electric static, sau continuu sau faradeic, alternativ . Emiterea de campuri electrice are functia de a detecta prada . Care este generatorul de electricitate? Pestii electrici genereaza campuri electrice prin activarea tesutului musculos. Cu un fel de feedback, pestii simt prezenta prazii in campul electric, iar cu partenerii comunica in privinta pozitiei, satisfactiei, succesului in cautare si prada . Sunt pulsuri normale si pulsuri accelerate, cresteri bruste la schimbarea habitatului prin aparitia unor intrusi.

Ca si in comunicarea auditiva, campurile electrice sfideaza obstacolele si intunericul si au o specificitate benefica; dezavantajul acestei modalitati este limitarea posibilitatilor de comunicare: numai in ape linistite si pe distante mici .

In plan evolutiv, se dovedeste ca, cu cat organismul este mai simplu, cu atat comunicarea chimica are prioritate .

Analiza comparativa releva aspecte surprinzatoare : fluturii, atat de tacuti si ornamentati color, isi fac efectul mai mult asupra vertebratelor, cu comportament axat pe vedere : substantele otravitoare emise impotriva atacatorilor vertebrati produc dezgust, scoaterea in afara sferei comestibilului . Intraspecific, pentru toate treburile private de subzistenta, au dezvoltat semnale in spectrul ultraviolet, nesesizate de vertebrate . Corpul delicat al fluturilor n-a putut dezvolta mecanisme pentru semnale acustice precum pasarile, care domina distante .

O diagrama prezentata de Ed. Wilson la pag. 194 a tratatului sau, structureaza pe un triunghi isoscel disponibilitatile de comunicare ale diferitelor specii : pe dimensiunea "acustic" - "chimic" exceleaza greierii, tantarii si insectele sociale (precum albinele), pe latura acustic - vizual, focile, omul, maimutele, pasarile si soparlele arboricole ; pe a treia dimensiune, chimic - vizual , se situeaza microorganismele bine cunoscute ca moliile si fluturii .

O atat de indelungata evolutie a mijloacelor de comunicare confera omului o suveranitate in multiplicarea functiilor schimbului de informatii : persuasiune, alarma, curtare, protectie, impacare, agresivitate etc . Omul, cu potentialul sau de comunicare, se confrunta in planul analizei comparative, cu zece milioane de specii de fiinte.

Potentialul uman de a comunica este infinit. Omul poseda un foarte mare numar de cuvinte, cu intelesuri specifice, care se pot combina pentru a genera noi intelesuri, unele chiar fanteziste, fara corespondent in planul existential.

Un surprinzator sistem de comunicare in lumea insectelor a fost descifrat de Karl von Frisch, in 1945, studiind albinele . Dansul sinuos, in forma de opt, repetat insistent in multimea albinelor partenere lucratoare, indica hrana gasita sub un anumit unghi fata de soare, directia fata de soare, distanta ( de exemplu, o linie dreapta trasata intr-o secunda indicand 500 de metri, in doua secunde, 2 Km.). Albinele lucratoare isi intind antenele spre dansatoare, ca apoi, in cateva minute sa-si insuseasca mesajul si sa se indrepte spre tinta . Succesul deplasarii are o eroare de 20 %. Deci, distanta si directia reprezinta principalul continut al mesajului, a doua dimensiune fiind de doua ori mai precis indicata.