Continutul elementelor constitutive - persoana juridica

Continutul elementelor constitutive - persoana juridica

§.1. Organizarea proprie.

Organizarea proprie, denumita si organizarea de sine statatoare, este elementul constitutiv al persoanei juridice care consta in alcatuirea acestui subiect colectiv de drept ca un tot unitar, structurarea sa conform activitatilor necesare a fi desfasurate pentru realizarea scopului si desemnarea persoanei sau a per­soanelor care vor reprezenta persoana juridici in raporturile cu tertii.

Organizarea proprie este cea care-i permite persoanei juridice si se prezinte in raporturile cu tertii ca un subiect de drept distinct de membrii componenti. Tot ea con­tribuie la realizarea scopului persoanei juridice si ofera elementele necesare pentru cunoasterea modului de valorificare a capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, prin prezentarea competentelor organelor sale de conducere.

Modul de organizare al unei persoane juridice este continut de actele sale constitu­tive, care prevad, spre exemplu, ca deciziile vor fi luate de majoritatea membrilor sau ca actele juridice vor fi incheiate de organele de conducere. In absenta unei asemenea organizari ar fi fost necesar ca toate deciziile sa fie luate cu respectarea regulii unani­mitatii, ca si in cazul indiviziunii, ceea ce ar fi de natura sa impiedice subiectul colectiv de drept sa-si realizeze scopul.

§.2. Patrimoniul propriu

Patrimoniul este acel element constitutiv al persoa­nei juridice care consta in totalitatea drepturilor si a obligatiilor care pot fi evaluate in bani si care au ca titular acest subiect de drept.

Patrimoniul persoanei juridice este distinct de patrimoniile oricaror alte subiecte de drept, inclusiv de cele ale membrilor ce o compun. Asociatii nu au niciun drept asupra patrimoniului persoanei juridice, atata timp cat aceasta exista, ci doar asupra partilor lor sociale. Numai dupa dizolvarea si lichidarea persoanei juridice se va pune problema partajarii activului patrimonial intre asociati.

Ca si in cazul patrimoniului persoanei fizice patrimoniul persoanei juridice are doua laturi: latura activa si latura pasiva. Activul patrimonial este format din dreptu­rile patrimoniale care au ca titular persoana juridici iar pasivul patrimonial contine toate obligatiile care pot fi evaluate in bani si care-i incumba acestui subiect colectiv de drept

Patrimoniul este un element deosebit de important al persoanei juridice, el fiind cel care-i creeaza posibilitatea si participe la circuitul civil si sa-si realizeze astfel scopul (obiectul de activitate). Pe de alta parte, participarea la circuitul civil implici si posi­bilitatea de a raspunde pentru faptele care au adus atingere drepturilor tertilor, ceea ce presupune repararea prejudiciilor astfel cauzate care nu s-ar putea realiza in absenta unui patrimoniu propriu.

Pe de alta parte, faptul ca patrimoniul persoanei juridice este distinct de cel al mem­brilor sai are drept consecinta imprejurarea ca societatea nu raspunde cu propriul patri­moniu pentru obligatiile membrilor sai, dupa cum nici acestia nu raspund cu bunurile lor pentru obligatiile persoanei juridice. De la aceasta reguli exista exceptia conform careia creditorii societatilor in nume colectiv pot urmari bunurile asociatilor.

Importanta patrimoniului propriu iese in evidenta si atunci cand analizam unele din entitatite componente ale persoanei juridice, care pot avea o organizare proprie si un scop propriu, dar care nu sunt si persoane juridice tocmai pentru ca patrimoniul care le permite sa-si desfasoare activitatea nu le apartine. Este, spre exemplu, cazul sucur­salelor societatilor comerciale.

§.3. Scopul propriu

Scopul propriu este elementul constitutiv al persoanei juridice care exprima ratiunea existentei acesteia si consta in obiectul sau de activitate.

Scopul da sens organizarii proprii si dotarii persoanei juridice cu un patrimoniu, aceste doua elemente constitutive avand tocmai menirea de a permite desfasurarea activitatilor necesare pentru realizarea sa. De aceea, scopul determina si continutul capacitatii de folosinta a persoanei juridice, care este astfel guvernat de principiul specialitatii.

Interpretarea prevederilor art 26 lit e) din Decretul nr. 31/1954 conduce la con­cluzia ca pentru a fi valabil scopul trebuie si fie determinat si in acord cu interesul obstesc, general[1].

Legea poate sa prevada ca un anumit scop este propriu numai persoanelor juridice care fac parte dintr-o categorie determinata de persoane juridice, caz in care persoane juridice de alta natura nu pot avea un asemenea scop. Astfel, intr-o speta privind auto­rizarea infiintarii unei asociatii care-si propunea ca scop "activitati cultice specifice' cererea a fost respinsa cu motivarea ca asociatiile si fundatiile au libertatea de a desfa­sura orice activitati cu caracter religios, cu exceptia activitatilor de genul celor preva­zute in statutul asociatiei in cauza, care sunt specifice numai cultelor religioase, care sunt guvernate de Decretul nr. 177/1948[2].