QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Cauzele esecului pietelor



Cauzele esecului pietelor


Intr-o economie unde drepturile dupa care actioneaza indivizii sunt clar definite si recunoscute, piata libera permite eficacitatea maxima si libertatea individuala maximala.

Daca drepturile individuale sunt precis definite si recunoscute, oamenii vor fi incitati la schimbul liber al bunurilor si serviciilor divizibile, adica al bunurilor si serviciilor care pot fi in intregime divizate intre indivizi distincti sau grupuri mici. Acest fapt inseamna ca, in comportamentul lor, indivizii sunt motivati de interesul personal, facand sa apara, mai mult sau mai putin spontan, pietele, in marele avantaj al tuturor membrilor comunitatii.

Caracteristica esentiala a pietei o constituie existenta contractului intre doua persoane, ceea ce permite reducerea la minim a costului tranzactiei.



In general, bunurile publice sunt definite drept acele bunuri care sunt oferite in cantitate identica unui ansamblu de consumatori. Ele sunt furnizate de puterile publice, de administratii, avand un tip specific de finantare.

Furnizarea bunurilor publice de catre stat se justifica prin " esecul pietelor ", care desemneaza situatiile in care pietele libere nu conduc la o alocare eficienta a resurselor, generand fie interventia corectoare a statului, fie crearea unei piete care sa absoarba deficitul de piata.

Cele mai cunoscute situatii de esec al pietelor sunt :

Monopolul : atunci cand exista un singur producator al unui bun sau serviciu, nivelul productiei este sub cel eficient social, iar pretul este mai ridicat. In acest caz, producatorul si consumatorii nu reusesc sa ajunga la un acord reciproc avantajos in ceea ce priveste repartitia castigului social, care ar rezulta din cresterea volumului productiei.

Externalitatile : exista cazuri cand preturile pietei nu reflecta in intregime costurile sau beneficiile aferente productiei sau consumului. Astfel de costuri sau beneficii sunt externe, deoarece sunt asociate unei terte parti, si nu vanzatorului sau cumparatorului .

Bunurile de folosinta comuna : anumite bunuri ca unele resurse naturale ( marile si oceanele, aerul ) nu sunt in proprietatea unui singur agent economic, astfel incat serviciile de productie se utilizeaza in comun.

Bunurile publice : bunuri a caror utilizare de catre un agent economic nu exclud disponibilitatea pentru consumul oricarui agent economic.

Indivizibilitatea deosebeste bunul public de bunul privat. Ea se refera la indivizibilitatea ofertei si cea a utilizarii bunului public.

Printre factorii care explica esecul pietelor libere in alocarea eficienta a resurselor si care impiedica valorificarea maximala a posibilitatilor de schimb avantajos sunt :

- dificultatea individualizarii dreptului de proprietate;

- existenta unor costuri tranzactionale semnificative;

- esecul negocierii unor acorduri mutual avantajoase de schimb.

Dificultatea individualizarii drepturilor de proprietate se datoreaza unei excluziuni imperfecte sau unui grad redus de transferabilitate.

Excluziunea imperfecta apare, atunci cand dreptul de proprietate asupra unui bun nu este detinut de catre un singur agent economic, ci de catre un grup, de regula mai mare, de agenti economici si de aici capacitatea redusa de a exclude orice agent economic din sfera potentialilor utilizatori ai unui bun.

Costurile actiunii de prevenire, identificare si pedepsire a utilizarii ilegale a unui bun sunt denumite costuri de excluziune.

Gradul redus de transferabilitate este caracteristic situatiilor in care drepturile legale de vanzare a bunurilor sunt limitate. In asemenea situatii, proprietarii nu au posibilitatea sa incheie cele mai avantajoase contracte in legatura cu transferarea controlului asupra utilizarii bunurilor respective.

Costurile tranzactionale devenind semnificative , acestea se inscriu ca un alt factor al esecului pietelor. Pentru realizarea tranzactiilor, agentii economici efectueaza cheltuieli pentru cautarea partenerilor, pentru verificarea calitatii bunurilor, pentru negocierea conditiilor tranzactiei.

Esecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb, se poate datora existentei mai multor posibilitati in ceea ce priveste conditiile schimbului mutual avantajos. In cazul alternativelor multiple, negocierile pot fi dificile, iar riscul esecului, ridicat.

In conditiile concurentei perfecte, fiecare producator si fiecare consumator nu poate influenta, prin decizii si actiuni individuale, nivelul pretului. Acesta reflecta echilibrul pietei concurentiale. In situatia reala insa, a concurentei imperfecte, pretul devine obiect al negocierilor.

Fiecare dintre cele trei cauze actioneaza diferit in situatii diferite de esec al pietelor.


Activitatea A:

1. Caracteristicile bunurilor colective implica in mod necesar ca:

a) autoritatile publice furnizeaza aceste bunuri gratuit;

b) costul furnizarii acestor bunuri pentru un consumator suplimentar este nul;

c) incasarile din vanzarea acestor bunuri permite finantarea productiei lor.

2. Autoritatea publica este principalul furnizor de bunuri publice pentru ca:

a) statul cunoaste cel mai bine nevoia sociala;

b) exista "esecuri ale pietei" in materie de bunuri publice;

c) statul are cei mai buni specialisti in economie.

3. Care din urmatoarele situatii nu este esec al pietei:

a) monopolul;

b) oligopolul;

c) bunurile publice;

raritatea resurselor.

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }