Definitia, rolul si functiile finantelor intreprinderii

Definitia, rolul si functiile Finantelor intreprinderii

Intreprinderea este o combinatie de factori materiali si factori umani, este un agent economic, o entitate, un grup social, un sistem, un centru de decizie, care evolueaza intr-un mediu complex, format din cinci universuri interdependente:

Universul economic;

Universul financiar;

Universul social;

Universul institutional-statal;

Universul international.

Viata economico-financiara a unei intreprinderi nu poate fi conceputa in

afara mediului in care functioneaza si evolueaza; din acest mediu, intreprinderea isi colecteaza resursele economico-financiare si tot in cadrul lui isi efectueaza plati, restituiri de fonduri, etc.

Fenomenul financiar se naste din relatiile pe care agentul economic le

intretine cu toti agentii economici si financiari, cu statul si cu alte organizatii.

Finantele agentilor economici reprezinta veriga primara, de baza, a

intregului sistem financiar si de credit, aceasta afirmatie bazandu-se pe faptul ca majoritatea fondurilor banesti care se formeaza la diferite niveluri isi au izvorul in veniturile create in celulele de baza ale economiei nationale. De trainicia acestor finante depinde in cea mai mare masura soliditatea celorlalte subsisteme financiare.

In concluzie, esenta Finantelor intreprinderii poate fi definita ca reprezentand totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti necesare realizarii diferitelor activitati economice, sociale, culturale, etc. la nivel de intreprindere.

Finantele intreprinderii, desi isi gasesc sediul in sfera repartitiei, au o puternica influenta asupra productiei, circulatiei si consumului.

In plan suprastructural, Finantele intreprinderii se prezinta ca o ramura a stiintei financiare, care analizeaza mecanismele si metodele de procurare si gestionare a resurselor financiare, izvoarele si destinatia acestor resurse, in vederea satisfacerii diferitelor nevoi si a obtinerii unor profituri respectiv excedente financiare cat mai mari.

Alaturi de celelalte subsisteme financiare, finantele intreprinderii trebuie sa-si realizeze rolul si sa-si aduca contributia la edificarea si dezvoltarea economiei de piata, la dezvoltarea proprietatii private, la buna administrare si gestionare a patrimoniului, la asigurarea unui circuit normal si eficient al capitalului si numerarului, la armonizarea diferitelor categorii de interese printr-o rationala repartizare a profitului si celorlalte beneficii, la retehnologizarea si la promovarea progresului tehnic si stiintific, la sporirea nivelului calitativ al produselor si la cresterea eficientei, pentru a ne putea incadra in circuitul mondial al valorilor, a deveni competitivi pe piata externa si a intra in randul tarilor civilizate.

In dezvoltarea economiei in etapa actuala apar numeroase bariere, pentru inlaturarea carora este necesara cresterea rolului finantelor intreprinderilor. Intre aceste obstacole mentionam:

• Dezechilibrele grave intre sferele reproductiei si ramurile economiei nationale;
• Penuria de resurse, produse si criza profunda (economica, financiara, de incredere) care domina toate sectoarele de activitate;
• Nivelul tehnologic scazut al productiei, al organizarii acesteia si a muncii, al rentabilitatii, randamentului, productivitatii si eficientei economice;
• Lipsa de materii prime si de energie, de tehnologie moderna, de resurse financiare (in special valutare) si de piete;
• Relativa izolare fata de lumea civilizata cu un grad inalt de dezvoltare;
• Secatuirea resurselor tarii prin instrainarea si exploatarea irationala a acestora;
• Subdezvoltarea agriculturii si a sectorului tertiar, etc.

Finantele intreprinderii indeplinesc doua functii principale, prin

cunoasterea carora se releva mai clar rolul lor in economia intreprinderii. Aceste functii sunt:

• Functia de repartitie

In conditiile economiei de piata, functia de repartitie are cu totul alte

valente fata de cele din economia centralizata. Ele sunt imprimate de formele de proprietate, autonomia intreprinderii, strategiile de dezvoltare, de management, etc. si care isi pun pecetea asupra formarii, cresterii si repartizarii fondurilor, asupra rationalitatii cheltuielilor si platilor, dand un impuls circuitului si rotatiei capitalului, eficientei intregii activitati. La modul cel mai general, se poate spune ca functia de repartitie consta in formarea capitalurilor, in alocarea si folosirea lor in scopul realizarii obiectivului intreprinderii constand in productie, comercializare, recuperare de fonduri, profit si rentabilitate ridicata.

Pe un plan mai analitic, functia de repartitie reflecta colectarea capitalurilor initiale din diferite izvoare, circuitul si repartizarea lor pe destinatii, utilizarea si reconstituirea lor, modificarea proportiilor fondurilor prin retinerea de resurse financiare care se degaja din capacitatea de autofinantare si din atragerea de surse externe, cum ar fi aporturilor noi de capital, imprumuturile, subventiile, etc. In acelasi timp, intrucat constituirea si gestionarea capitalurilor, desfasurarea activitatilor economice si obtinerea de rezultate financiare dau nastere unor obligatii banesti, functia de repartitie le reflecta si pe acestea.

Prin functia de repartitie se formeaza si se utilizeaza o gama variata de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale intreprinderii, ale asociatilor sau actionarilor, ale salariatilor si ale unor nevoi generale ale societatii.

APLICATIA 1. Intr-o societate comerciala, din profitul brut se

calculeaza si se plateste impozitul pe profit, iar din profitul net ramas se acopera in primul rand pierderile din anii trecuti (reportate) si se poate majora capitalul social. Apoi, ca surse de finantare a investitiilor si activitatilor curente, in afara de capitalurile proprii, se constituie urmatoarele fonduri din profitul net, in functie de decizia AGA:

1. fondul de rezerva (singurul obligatoriu prin lege);
2. fondul de dezvoltare;
3. fondul activelor circulante;
4. fondul de premiere a managerilor;
5. fondul de participare a salariatilor la profit;
6. fondul de actiuni social-culturale si sponsorizare;
7. alte fonduri (dividende).

APLICATIA 2. Sursele de formare a fondului de dezvoltare sunt:

v    repartizari din profitul net;

v    amortizarea imobilizarilor;

v    alte capitaluri proprii;

v    valorificarea imobilizarilor, partial sau total amortizate, prin inchiriere, vanzare ca atare, pe bucati sau la kilogram;

v    sumele primite de la asigurari drept despagubiri pentru imobilizarile distruse de calamitati, explozii, incendii, etc.;

v    credite si finantari nerambursabile;

v    subventii, sponsorizari, donatii;

v    dividende reinvestite si alte contributii ale asociatilor.

v    daca aceste surse nu sunt suficiente, se poate apela, in completare, la creditele bancare sau obligatare.

• Functia de control

In economia de piata, centrul de greutate al rezolvarii problemelor

economico-financiare se deplaseaza la nivelul celulelor de baza (unitatile economice), la nivel microeconomic, astfel ca activitatile de control cad mai mult in sarcina agentului economic, efectuandu-se deci in mod centralizat.

Functia de control are doua laturi: una constatativa si una corectiva, acestea impletindu-se in mod organic, agentii economici avand competente practic nelimitate, in procesul managerial, in luarea masurilor de prevenire, corectare si inlaturare a aspectelor negative ale activitatii.

Controlul prin intermediul finantelor intreprinderii presupune un anumit cadru organizatoric si masuri prin care sa se actioneze sistematic si unitar in vederea prevenirii abaterilor, pentru cresterea eficientei si rentabilitatii, apararea integritatii si utilizarii rationale a capitalului, respectarea legislatiei economice, financiare si fiscale, a regulilor si practicii jurisprudentei financiare.

In controlul financiar primatul il detine decizia proprietarului asupra formarii si gestionarii patrimoniului. Functia de control a finantelor are o sfera larga de actiune, imbratisand toate fazele si laturile economice si financiare ale circuitului economic, toti indicatorii prevazuti si efectiv realizati din programele economice si bugetele de venituri si cheltuieli, ceea ce impune, intre altele, organizarea unei evidente sistematice, corecte si reale asupra tehnico-operative, contabile (financiare si de gestiune), statistice si previzionale.

Controlul trebuie astfel organizat incat sa constituie un instrument de prevenire si de lichidare a cauzelor care provoaca risipa si proasta gospodarire, sa asigure aplicarea unui regim sever de economii, descoperirea si prevenirea actiunilor perturbatorii, incasarea la timp a tuturor drepturilor banesti ale intreprinderii si achitarea obligatiilor, finantarea oportuna si rationala a cheltuielilor, identificarea si mobilizarea tuturor rezervelor interne, asigurarea echilibrului, cresterea veniturilor si a eficientei.

Lichidarea aspectelor deficitare ale activitatii economico-financiare, repararea prejudiciilor si tragerea la raspundere a celor vinovati de proasta gospodarire a patrimoniului, atragerea in circuitul economic a tutror resurselor, alocarea cu grija a acestora, lichidarea imobilizarilor nejustificate de fonduri, cresterea nivelului calitativ al produselor, prevenirea angajarii ineficiente de fonduri, reprezinta tot atatea sarcini deosebite ale controlului economico-financiar.

Controlul se executa prin diferite parghii economico-financiare (costuri, preturi, profit, impozite, taxe, credite, etc.) si poate fi, din punctul de vedere al timpului (perioadei) de exercitare: preventiv (anterior, ante-factum), concomitent si ulterior (post-operator, post-factum).

Controlul financiar se executa in diferite forme si prin anumite organisme, cum ar fi:

1. Directorul economic (controlul preventiv al tuturor operatiunilor);
2. Departamentul de control financiar intern (ulterior, de gestiune);
3. Controlul ierarhic (managerial) operativ curent (concomitent);
4. Autocontrolul fiecarui salariat in parte;
5. Departamentul de audit intern;
6. Comisia de cenzori, etc.

Dintre organismele externe, controlul economico-financiar poate fi realizat de catre bancile creditoare, firmele de audit financiar, organele de control fiscal, etc.