Rentabilitatea in comert si turism

Rentabilitatea in comert si turism

Capacitatea unei unitati de a-si acoperi cheltuielile realizate pentru a obtine produse sau servicii din vanzarea lor se identifica cu rentabilitatea acelui sistem economic. Gradul de rentabilitate creste cu cat veniturile realizate (V) depasesc mai mult cheltuielile (C), altfel spus cu cat valoarea absoluta a profitului este mai mare, la un volum constant de cheltuieli sau un acelasi profit se obtine cu un nivel mai scazut al cheltuielilor.

In acest sens se poate utiliza ca si indicator de apreciere a starii de eficienta a unitatii pragul de rentabilitate. Acesta se exprima cantitativ sau valoric, in functie de specificul produselor si serviciilor care fac obiectul calculului. Indiferent de modul de exprimare, el imparte activitatea in doua arii distincte, astfel:

Zona 1, in care prin volumul de activitate desfasurat unitatea realizeaza venituri care nu pot acoperi volumul cheltuielilor necesare pentru realizarea lor ( V < C). Aceasta situatie este nedezirabila pentru unitate deoarece nu se obtine profit, situatie ce duce la faliment.

Zona 2, in care volumul de activitate realizat determina venituri care exced cheltuielile, respectiv unitatea obtine un anumit profit si isi poate continua activitatea fara a risca falimentul (V>C).

Figura 1.4 Reprezentarea grafica a pragului de rentabilitate

Cele doua zone au un punct comun - intersectia celor doua drepte Venituri si Cheltuieli, conform graficului prezentat in Figura 1.4. Acest punct corespunde volumului critic de activitate in care nu se obtine profit, dar nici nu se realizeaza depasirea nivelului cheltuielilor de veniturile obtinute. In acest punct profitul este egal cu 0.

Pentru a putea determina mai exact acest volum de activitate vom porni de la situatia in care:

V = C

Daca dezvoltam prin continut economic cei doi termeni ai egalitatii vom ajunge la:

p_v x Q = C_f + c_v x Q, unde

p_v - pretul de vanzare ( RON/ bucata )

Q - cantitatea de produse/servicii care se vinde (bucati )

C_f - volumul cheltuielilor fixe la nivelul intregului volum de activitate realizat ( RON )

c_v - cheltuiala variabila unitara pentru fiecare unitate din Q ( RON/ bucata )

Din aceasta relatie putem determina un

Q = C_F / (p_v - c_v),

respectiv pragul de rentabilitate, exprimat in unitati fizice produs / serviciu.

In cele ce urmeaza vom incerca sa o particularizam pentru diferitele tipuri de activitati intalnite in comert si turism.

A.  Determinarea pragului de rentabilitate pentru activitatea de vanzare a marfurilor in cadrul comertului en-detail sau en-gros

Pentru a putea particulariza relatia generala trebuie sa aducem in discutie situatia specifica a comertului in raport cu elementele care intervin in calcul.

Adaosul comercial exprimat in mod absolut poate fi obtinut si prin aplicarea unei cote procentuale asupra pretului de vanzare, respectiv a celui de cumparare. In situatia in care procentul se aplica asupra pretului de vanzare vorbim de cota de rabat (c_r), respectiv in cea de a doua situatie cota se numeste cota de adaos (c_a).

Intre cele doua cote exista o relatie care pleaca de la egalitatea urmatoare:

a = c_r x p_v = c_a x p_c

de aici, putem stabili relatia intre cele doua cote, respectiv:

c_r = c_a / (1 + c_a) sau

c_a = c_r / (1 - c_r)

Din aceste venituri, magazinul trebuie sa isi acopere cheltuilile proprii, care sunt impartite in fixe si variabile. Aceste cheltuieli sunt numite cheltuieli de circulatie (C_c) si se refera la:

Cheltuieli de transport pentru aducerea marfii in magazin

Cheltuieli de stocare/depozitare

Cheltuieli de pregatire a marfii pentru vanzare

Cheltuieli salariale aferente personalului angajat

Cheltuieli cu intretinerea si buna functionare a magazinului

Alte cheltuieli, cum ar fi reclame, promotii, service, etc.

In consecinta, relatia generala devine:

a x Q = C_F + c_v x Q, respectiv

Q₀ = C_F / (a - c_v), unde

a este adaosul comercial unitar, exprimat in RON/ unitate de marfa

Q, C_F si c_v au aceleasi semnificatii

Situatia prezentata este valabila la nivelul uneia sau a mai multor grupe de marfa care sunt omogene si astfel pragul de rentabilitate se poate exprima in unitati fizice sau echivalente - de exemplu putem aprecia ca, la nivelul unui raion de panificatie trebuie vandute 300 bucati de paini, franzele, de diferite tipuri si greutati, astfel ca activitatea raionului sa fie rentabila. Singurul element care apare in plus este ca vom utiliza in calcul un adaos mediu comercial, un nivel mediu al cheltuielilor variabile iar cantitatea rezultata in urma calculului se refera la toate sortimentele pe baza carora s-a determinat media. Formula corespunzatoare devine

Q_t0 = C_F / (a_mediu - cv_mediu),

unde media se poate realiza prin ponderi cantitative ale diferitelor grupe de marfuri in totalul de vanzari cantitative, avand in veder ca marfurile sunt omogene, respectiv insumabile in unitati echivalente.

O situatie diferita apare atunci cand dorim aprecierea nivelului pragului de rentabilitate la mai multe grupe de marfuri care nu sunt omogene, astfel ca nu are sens insumarea diferitelor grupe de marfuri. In acest caz, indicatorul nu va putea fi calculat cantitativ ci se va exprima valoric prin volumul de vanzari care trebuie realizat in RON astfel ca activitatea sa fie rentabila.

Punctul de plecare este egalitatea:

A = C (adaos total = cheltuieli totale)

A = Σ a_j x Q_j   si

C = C_F + Σ c_vj x Q_j

Inlocuind in egalitatea initiala, si impartind relatia cu volumul total al vanzarilor V_t  (V_t = Σ Q_j x p_vj ) se obtine in final relatia:

V_t0 = C_F  / (c_r - N_cv), unde

C_r este cota medie de rabat a tuturor grupelor de marfuri, calculata pe baza ponderilor fiecarei grupe  in total vanzari

N_cv este nivelul mediu al cheltuielilor variabile, respectiv cati RON revin in medie cheltuieli variabile la 1 RON vanzari

celelalte elemente au semnificatiile prezentate deja

B.  Determinarea pragului de rentabilitate pentru activitatea de vanzare a marfurilor in cadrul alimentatiei publice

In cadrul alimentatiei publice problema se abordeaza diferit datorita specificului ei. Pentru a determina pragul de rentabilitate, trebuie sa reconsideram rationamentul prin care ajungem la un anumit nivel al profitului.

Astfel, o unitate de alimentatie publica are un proces de obtinere a profitului care se apropie mai degraba de un proces de prestare de servicii in care punctul de plecare este tariful prestat pentru diferite tipuri de servicii, sau un eventual tarif mediu care in cazul alimentatiei publice devine incasare medie pe client.

In cadrul alimentatiei publice pragul de rentabilitate se va putea exprima fie prin numarul de clienti care trebuie serviti intr-o anumita perioada de timp in cadrul localului, pe baza unor incasari medii realizate in perioadele precedente, fie prin determinarea acelui volum de incasari care sa exceada nivelul cheltuielilor inregistrate.

In concluzie, formulele de determinare a pragului iau in considerare aceleasi cheltuieli totale, impartite in fixe si variabile iar in locul adaosului comercial apare incasarea medie pe client.

C.  Determinarea pragului de rentabilitate pentru activitatea de vanzare a marfurilor in cadrul unitatilor de turism

Pentru unitatile de turism adaosul comercial corespunzator unitatilor din comert, respectiv pretul de vanzare, corespunzator unei activitati tipic industriale se transforma in tarif de prestare a serviciului t_ps iar formula de baza devine:

Q₀ = C_F / (t_ps - c_v),

exprimat in numar de servicii prestate.

Daca serviciile nu sunt omogene pragul se exprima ca si in celelalte situatii similare prin volumul valoric al activitatii, respectiv:

V_t0 = C_F / (1 - N_cvmediu),

exprimat in RON incasari.

In concluzie, putem aprecia ca indicatorul pragului de rentabilitate este ca un barometru pentru managementul unitatii din punct de vedere a caracterizarii starii privind rentabilitatea diferitelor activitati din cadrul ei.

Totusi, el ramane un indicator orientativ din mai multe considerente, intre care:

Delimitarea intre cele doua grupe de cheltuieli, fixe si variabile, este dificila in multe situatii concrete.

Repartizarea greoaie a cheltuielilor fixe totale pe diferite grupe de marfuri/ servicii pentru care dorim calculul pragului de rentabilitate.

Repartizarea, nu intotdeauna corecta, a cheltuielilor variabile pe diferite grupe de marfuri/ servicii ceea ce poate denatura valoarea mediilor statistice care intervin in calcul.

Calculul pragului se realizeaza static la un anumit moment, fata de care se pot schimba anumite elemente, ca de exemplu, preturi de vanzare/cumparare a marfurilor sau tarife de prestare a serviciilor. Orice alta modificare este posibila si ea nu este luata in calcul.

Caracterul static al pragului este in contradictie cu cel dinamic al pietei dar si cu cel al cadrului organizatoric intern al unitatii, in sensul in care managementul poate si trebuie sa actioneze continuu, prin orice pargie disponibila, pentru imbunatatirea rezultatelor.

In ciuda acestor minusuri, determinarea si cunoasterea valorii acestui indicator este importanta pentru ca:

Ofera managementului de pe diferite nivele ierarhice informatii orientative

Se poate calcula la nivel de ansamblu al unitatii, dar si detaliat pe diferite raioane, grupe de marfuri

Managementul poate interveni sa modifice anumite elemente care influenteaza pragul de rentabilitate, in sensul in care doreste sa faca acest lucru.