LOVITURA MARILOR TRADARI Intrarea Romaniei in faza terorismului de stat si instalarea dictaturii regale 22 decembrie 1937 - 31 martie 1938

LOVITURA MARILOR TRADARI Intrarea Romaniei in faza terorismului de stat si instalarea dictaturii regale 22 decembrie 1937 - 31 martie 1938

Moto:

Lovitura de stat presupune vointa de-a guverna acum

CORNELIU Z. CODREANU

Imaginea loviturii de stat date in ziua de 10 februarie 1938 de catre regele Carol II se sprijina pe citeva proiectii rezistente in timp. Prima dintre ele porneste de la ideea ca fostul print, revenit ilegal in Romania si instalat pe Tron ca urmare a loviturii de stat din 7-13 iunie 1930, a urmarit de la inceput instituirea unei dictaturi personale si a lucrat, intre 1930 si 1937, pentru distrugerea partidelor. A doua proiectie - cea comunista - il prezinta pe Carol ca exponent al unor forte reactionare, capitaliste si fasciste, pornite sa distruga Romania, sa exploateze poporul roman, muncitorii si taranii, context in care regele s-a preocupat intens de jefuirea tarii in interes propriu. Al treilea stereotip apeleaza la pericolul reprezentat de "ascensiunea miscarilor fasciste', in speta a Miscarii legionare, fapt care 1-a obligat pe Carol II sa instituie o dictatura personala, pentru a salva statul de la anarhie sau de la dezintegrare teritoriala, ca urmare a politicii revizioniste italo-germane. Nu o data, fiecare din aceste argumente a fost prezentat, mai mult sau mai putin convingator, in functie de unghiul din care era abordat evenimentul. Doar putine tratate de istorie, aparute recent, subliniaza faptul ca cele trei proiectii prin care s-a creat imaginea publica despre lovitura de stat din 1938 nu se exclud una pe cealalta si ca parti ale lor constituie, impreuna un corp de fapte istorice veridice. Totusi, anumite fapte atirna mai greu decit altele, in plus, exista privilegiul distantei, al timpului trecut de la acele evenimente dramatice, precum si aparitia noilor izvoare istorice, care ne stau la dispozitie dupa 1989. Pe acest fond, abordarea obiectiva a loviturii de stat din decembrie 1937 - martie 1938 se afla in fata unei dileme epistemologice: scena politica romaneasca era atit de fragmentata si adversa, incit coborarea cercetatorului la atmosfera contemporana, din timpul evenimentelor, 1: il pune ih situatia de a fi partizanul unui curent impotriva altui curent sau 2: de a prezenta rece si in alternanta precisa opiniile si faptele adversarilor, fapt care il prabuseste la nivelul unei simple cronologii. Exista apoi riscul ca, de dragul obiectivitatii prin neinterventie si lipsa de comentariu, abordarea acestui moment din istoria Romaniei sa se transforme intr-o succesiune de documente si citate, foarte utila, dar numai pentru profesionisti. De aceea, in analiza actului petrecut la cumpana dintre anii 1937 si 1938, vom porni de la observatia ochiului de astazi, capabil sa judece, in primul ririd, prin prisma rezultatelor, dar cautind cu intensitate cauzele reale.

Asa cum aratam mai sus, lovitura de stat care a instaurat dictatura regala in Romania este localizata in timp la data de 10 februarie 1938. Atunci a fost inlaturat guvernul Goga-Cuza si inlocuit cu guvernul Miron Cristea. Aceasta data a fost aleasa, de catre oameni politici contemporani si de catre istorici, pentru identificarea loviturii de stat datorita unor particularitati din punctul de vedere al dreptului constitutional. Se poate extrage ca argument ideea ca atunci a fost adus la putere un guvern personal, al regelui Carol II, format din oameni politici proveniti din mai multe partide, guvern pe care insusi suveranul il numea "de uniune nationala'. Problema este ca si guvernul schimbat, Goga-Cuza, era tot o formula personala a regelui, ca rezultat artificial si improvizat al alegerilor din decembrie 1937. Mai mult, acesta a primit mandatul in vacanta parlamentara, in imposibilitatea de a fi confirmat sau infirmat de forul legislativ, deoarece "Corpurile legiuitoare sunt dizolvate cu mult timp inainte de data fixata pentru deschiderea lor, 17 februarie 1938. in acest fel sunt anulate si alegerile generale din decembrie 1937, intrucit, neintrunindu-se si operatiile de validare neavind loc, cele doua Camere nu s-au putut constitui in mod legal'181. Asadar, schimbarea guvernului personal Goga-Cuza cu guvernul personal Miron Cristea in ziua de 10 februarie 1938, adica inca in interiorul vacantei parlamentare, nu este factorul decisiv al loviturii de stat, cu atit mai mult cu cit Carol II avusese pina atunci tot un guvern personal, al lui Gheorghe Tatarescu, mascat sub titulatura de liberal. Nici schimbarea Cabinetului, in sine, nu a produs o agitatie deosebita si nu a atras atentia prea mult, opinia publica aflindu-se in starea de amorteala civica, dupa o campanie electorala care marca esecul pseudodemocratiei romanesti. Cu totul alte manevre ale lui Carol II au provocat lovitura de stat si ele s-au desfasurat dupa un sir de preliminarii importante. La baza cunoasterii lor se afla informatiile continute in memoriile si jurnalele unor personalitati contemporane, dintre care unele erau foarte bine informate (Armand Calinescu, Constantin Argetoianu), iar altele au consemnat evenimentul din perspectiva politica (luliu Maniu, C.I.C. Bratianu, Radu Rosetti, Zaharia Boila, legionarii etc.).

Argumentele regelui Carol II

Cu toate ca esential pentru intelegerea resorturilor acestei lovituri de stat trebuia sa fie jurnalul regelui Carol II, acesta - in forma publicata astazi - este mutilat in partea sa decisiva. Au fost sustrase numeroase file de catre Monique Urdareanu, sau distruse de Elena Lupescu, inaintea unei tranzactii cu statul roman, astfel ca din jurnal lipsesc 49 de pagini, exact cele referitoare la lovitura de stat182. Pe durata lunilor noiembrie si decembrie Carol II nu a facut interventii curente in jurnalul sau, motivind ca "am avut atitea de facut, atitea dificultati si probleme politice de rezolvat, incit mi-a fost imposibil de a continua de a-mi face zilnic insemnari'183. Stim, pe baza cercetarii comparate si a informatiilor venite de la intimi, ca regele Carol isi camufla intentiile si chiar actele in jurnalul personal, convins ca scrie pentru posteritate. Era interesat de imaginea sa in istorie si, la fel ca multi lideri politici, cauta sa lase o impresie buna. in al doilea rind, cunoastem ca Elena Lupescu ii controla insemnarile in fiecare seara, astfel ca, daca mai avea o farirna de demnitate, Carol isi travestea jurnalul personal si pentru amanta. Avind insa in vedere ca, pe desfasurarea insemnarilor din 1937 si pina in 1939, Carol mai cunoscuse perioade in care povestea evenimente petrecute intr-un interval de zile si saptamini si nu zilnic, scuza lui poate fi plauzibila. Oricum, insemnarile pentru intervalul 2 noiembrie-31 decembrie 1937 reprezinta un rezumat al miscarilor sale pe scena politica. Din pacate, ele contin prea putine indicii asupra intentiilor si mai mult o pledoarie pentru tema victimizarii sale, ca rege pus de partide intr-o situatie limita si nevoit sa dea o lovitura de stat.

Multumit de guvernarea Tatarescu, Carol face apel la acesta pentru a continua cu un nou mandat, prin organizarea alegerilor si cistigarea acestora. Cum in Romania alegerile se cistigau intotdeauna de guvernul care le organiza, Carol a crezut ca Tatarescu se va angaja intr-o campanie electorala violenta, motiv pentru care regele a si facut o remaniere la Ministerul de Interne, "cistigatorul regulat' al alegerilor, si 1-a numit acolo pe Richard Franasovici, membru devotat al camarilei. Numai ca, in acel an, 1937, organizarea unei campanii electorale violente - in genul clasic, cu batai, interdictii, omorirea agentilor electorali - nu mai aducea in confruntare o Putere virila si o Opozitie bleaga, lipsita de mijloace. Ideea ca guvernul Tatarescu va reusi sa-si impuna mandatul prin violenta se izbea de aparitia unui contracandidat serios la lupta in teren: Miscare legionara. A crede ca aceasta, cu liste prezentate in 72 de judete, cu organizatii locale puternice si cu "echipele mortii' la fata locului, va sta sa primeasca lovituri era o utopie. Tatarescu stia si intuia ca risca sa iasa din alegeri, dupa o formula contemporana, "cu capul spart'. Acesta este motivul - pericolul pe care il reprezenta o reactie mult mai violenta a Miscarii - pentru care Tatarescu i-a cerut regelui o schimbare de echipa, pentru care Carol i-a cerut lui Tatarescu sa organizeze alegeri libere, "curate', si pentru care luliu Maniu a semnat un pact de neagresiune cu Miscarea legionara. Pe fondul slabirii autoritatii statului in teritoriu si a infiltrarii masive a ideilor Miscarii legionare in Armata, Politie si Justitie, orice agresiune de tipul celei din decembrie 1933, sub Duca, ar fi trezit o riposta inzecit mai dura si ar fi produs un rezultat electoral spectaculos pentru partidul Miscarii legionare. El candida de aceasta data sub denumirea "Totul pentru Tara', dupa deviza marelui barbat politic conservator Barbu Catargiu ("Totul pentru tara, nimic pentru noi'). Or, prin declaratii publice, circulare interne si mesaje particulare, Corneliu Zelea Codreanu anuntase ca intelege sa se inscrie total in regimul constitutional si legal al alegerilor, daca nu se vor produce agresiuni sau interdictii la adresa formatiunii sale. Alegerile pentru Camera Deputatilor s-au organizat in ziua de 20 decembrie 1937 si rezultatele au fost urmatoarele: Partidul National Liberal - 35,92%; Partidul National Taranesc - 20,40%; Partidul "Totul pentru Tara' (Garda de Fier) - 15,58%; Partidul National Crestin (Goga-Cuza) - 9,15%; Partidul Maghiar - 4,43%; Partidul National Liberal "Georgist' (Gh. Bratianu) - 3,89%; Partidul Taranesc Radical - 2,25 %184. Partidul Evreiesc, semnatar al pactului de neagresiune cu Miscarea legionara si cu PNT, a obtinut doar 1,42%, fara acces in Parlament. Miscarea legionara ocupa locul trei, din 63 de partide si liste comune inscrise, devenind astfel a treia formatiune politica a tarii, dupa ultimul mare partid traditional, PNL, si dupa cel mai popular partid de Stinga, PNT. La Bucuresti, Miscarea legionara ocupa locul doi.

Criticind dezamagit prestatia lui Franasovici, Carol II va consemna in jurnalul sau: "Am impresia ca nu si-a dat prea multa silinta, luind drept scuza recomandarile ca alegerile sa fie cinstite si rezultatul a fost ca Guvernul a fost invins'18-5. Conform notelor sale, regele s-ar fi trezit intr-o situatie fara solutie, deoarece Tatarescu nu putea continua, partidele mari nu voiau sa formeze un guvern de coalitie intre ele, iar pe legionari nu-i putea aduce la guvernare, pentru ca ar fi predat tara Germaniei. Ar fi gasit atunci formula unui guvern PNT condus de Ion Mihalache, dar in intelegere cu Vaida-Voevod, desprins din partid cu o aripa nationalista, insa Mihalache "face prostia ca, plecind de la mine dimineata, isi insulta prietenii si, fara a lua contact cu Vaida, refuza, seara, insarcinarea data'186 . in aceste conditii - scrie mai departe Carol II - "mi-a ramas deci o singura solutie constitutionala, aceea de a face apel National-Crestinilor lui Goga si Cuza'187. Mai interesant este insa comentariul sau la aceasta desemnare: "Sunt perfect constient ca o guvernare cu aceste elemente, destul de hotarit antisemite, nu va putea fi una de lunga durata si ca dupa ace[e]a voi fi liber sa pot lua masuri mai forte, masuri cari sa [ma] descatuseasca (sic!) atit tara, cit si pe mine, de tirania, adesea atit de nepatriotica, a meschinelor interese de partz'c/'188. Este primul loc in care regele Carol II isi demasca intentiile, conservate intact din aprilie 1930 si notate in jurnal, cu ocazia vizitei pe care i-o facuse Mihail Manoilescu la Paris, in pregatirea revenirii in tara: "Concluzia, dupa ce ii declarasem ca vreau sa m-intorc, este ca numai par un coup se poate face, avantajul e ca viu neadus de nici un partid, ca m[a] impun singur si sunt deci mult mai independent. Am discutat nitel si chestiunea dictatoriala, el crede ca ea este inevitabila, mai ales pentru o vreme oarescare, caci va trebui luat taurul de coame'189. Este usor de observat ca pozitia lui Carol, dupa revenirea in tara, a fost aceea de "independenta' fata de partide si, in primul rind, fata de PNT si Maniu, care ii permisesera venirea si-1 urcasera pe Tron. Asupra "chestiunei dictatoriale' situatia a devenit propice in decembrie 1937, asa cum singur marturisea: "voi fi liber sa pot lua masuri mai forte' impotriva partidelor politice.

in sfirsit, principala misiune a guvernului Goga-Cuza, abia numit la 28 decembrie 1937, pare a fi emiterea legilor antisemite: "Prima masura pe care vrea s-o iee este o revizuire a evreilor, cari, dupa 1919, au intrat in mod fraudulos in tara; lor vrea sa le ridice dreptul de cetatenie. Cred ca va atinge o foarte mica minoritate si este, poate, o aruncare de lest folositoare in acest moment'190. Banuim ca opinia lui Carol II se sprijinea pe datele Institutului Central de Statistica, publicate cu ocazia recensamintului din 1936, si in care se arata ca in Romania traiesc 758 000 de evrei, constituind 4,2% din populatia tarii. Numarul refugiatilor era de aproximativ 11 000, desi asupra cifrei persista o nelamurire, daca era vorba de toti refugiatii clandestini ih Romania, veniti din toate partile, sau numai de refugiatii din Rusia. "Filderman a apreciat ca numarul evreilor infiltrati ilegal in Romania este de 10 000, si el nu s-a impotrivit expulzarii lor'191. Probabil ca se referea tot la cei din Rusia, in realitate, legile antisemite date de guvernul Goga-Cuza in cele 44 de zile de existenta ale sale au produs o masa de peste 300 000 de evrei fara cetatenie in Romania, conform unui raport intocmit de Marele Stat-Major al Armatei romane in 1942192. Actul antisemit, facut sub patronajul lui Carol II, nu a avut alt efect, in sine, decit sa aduca vechea "chestiune evreiasca' in faza sa de criza. Atit prin eliminarea evreilor din administratia si economia tarii, cit si prin reactia lor organizata - retragerea masiva si lichidarea de conturi din bancile romanesti -, s-a produs un grav dezechilibru in sistemul economic al tarii. Ne intrebam, pe buna dreptate, ce ratiuni 1-au determinat pe Carol II sa permita unui guvern antisemit asemenea masuri'? Un posibil raspuns se afla in marile mutatii produse pe plan european, unde balanta puterilor inclina spre blocul italo-german. O scurta privire asupra evenimentelor derulate numai in primele luni ale anului 1938, ne sugereaza ca regele Carol II cauta o adaptare la cursul accelerat al istoriei: la 4 ianuarie, "Londra anunta ca orice implicare a Palestinei in crearea unui camin evreiesc trebuie aminata, ceea ce provoaca atacuri teroriste pe parcursul lunilor urmatoare'1 La 23 februarie se descopera marele zacamint de petrol din Kuweit, protectorat britanic desprins in 1906 din corpul Irakului, ceea ce provoaca orientarea guvernelor irakiene catre Germania, in martie, Hitler anexeaza Austria. Realitatea importantei celui de-al treilea Reich doar a fost confirmata prin semnarea, la 10 octombrie 1938, a Acordului de la Miinchen, unde "Franta si Anglia au cedat sferei de influenta a Germaniei tot spatiul sud-est al Europei'194, incercind sa joace pe scena europeana, altfel decit jucase Titulescu, regele Carol II credea ca face un pas inainte, dar facea un pas tardiv, dupa ce Romania iesise complet din orice carti, si il facea grosolan si iresponsabil. Regele gresea si in planul gindirii politice, deoarece resorturile ascensiunii Germaniei naziste in Europa anilor '30, asa cum certifica si istoriografia americana, nu tinteau eliminarea evreilor, ci expansiunea economica si politica din calitatea de Mare Putere. Hitler se afla in faza Germaniei Mari: "Dupa ce ajunge cancelar, Hitler se straduieste necontenit sa-si legitimeze cel de-al «Treilea Reich» prin traditia istorica a Sfintului Imperiu Romano-German. in 1935 notabilitatile din Niimberg ii daruiesc o copie a spadei imperiale germane; el multumeste pentru acest simbol al puterii imperiale germane, in 1938, cind este deja «Ftihrer-ul Germaniei Mari» da ordin sa fie transferate, din trezoreria de la Viena la Niimberg, vechile insemne imperiale, deci coroana lui Carol cel Mare, crucea imperiala, globul imperial, spada imperiala, pelerina ecleziastica purtata de Frederic al II-lea de Hohenstaufen, Sfinta Lance si alte obiecte, pina si ciorapii purtati la incoronare'195. A fost reintrodusa folosirea in simbolistica oficiala a culorii verde ottonian, provenind de la steagul de lupta al lui Otto cel Mare, initiatorul primului Reich german196. La acea data, antisemitismul amenintator al nazismului avea un caracter preponderent politic, anticomunist, acoperind prin aceasta intentiile criminale expuse in Mein Kampf. Astfel s-a intimplat ca, cel putin in Romania, unde afacerile marilor companii germane erau reprezentate de evrei - si au ramas astfel, dar mascat, si sub regimul Antonescu, cu nemtii in tara - masurile lui Carol II si ale guvernului Goga-Cuza nu loveau doar interesele economiei romanesti, dat si interesele germane. Situatia din Romania era doar un aspect secundar al unui fenomen mult mai amplu si profund paradoxal: asa cum noteaza in cartea sa in Zodia Satanei, Caro! stia ca renasterea Germaniei se facuse cu bani evreiesti: " toata aceasta chestiune s-a sfirsit printr-o finantare a Germaniei de catre City si Wall Street'197. Doar daca privim mandatul incredintat guvernului Goga-Cuza prin prisma datelor furnizate de Institutul Central de Statistica - adica, numai 10 000 de evrei clandestini - putem intelege decizia unui rege panicat, altfel condus de o camarila minoritara etnic. Din pacate, nici acest argument nu ramine in picioare, deoarece Carol II a dat, pe mandatul guvernului sau antisemit, un interviu ziarelor Epoque (05.01.1938) si Daily Herald (10.01.1938), in care a anuntat opinia publica internationala ca evreii clandestini sunt aproximativ un sfert de milion. Ramine astfel in picioare teza sacrificarii sigurantei civile a unui numar insemnat de evrei din Romania, pentru a putea asigura o apropiere tardiva de Germania. Calculul a fost, pur si simplu, idiot.

Lamurind si acest aspect, insemnarile lui Carol II, legate de preliminariile loviturii de stat, se incheie. Sa recapitulam elementele tezei lui Carol II asupra evenimentelor: guvernul Tatarescu greseste organizind alegeri libere, ticalosia partidelor il impiedica pe rege sa formeze un guvern constitutional si tara intra intr-o criza din care nu mai putea fi scoasa decit printr-un regim personal, autoritar. Lucrurile nu sunt atit de simple.

Preliminariile crizei politice

Anul 1937 era sfirsit de mandat constitutional (4 ani) pentru guvernul Gheorghe Tatarescu. Cunoscut in lumea politica drept o sluga preaplecata a regelui, Gheorghe "Guta' Tatarescu formase intre 5 ianuarie 1933 si 14 noiembrie 1937 trei guverne succesive, etichetate drept echipe personale ale regelui, sub acoperirea unui sprijin politic liberal. Aceasta opinie isi avea sursa in faptul ca cele trei guverne suferisera atit de multe remanieri, ihcit spiritul constitutional al modului de formare si functionare a guvernului fusese incalcat pe ocolite. Primul guvern (5 ianuarie 1933-1 octombrie 1934) suferise sase remanieri; al doilea guvern (2 octombrie 1934-28 august 1936) cunoscuse sapte remanieri, iar al treilea guvern (29 august 1936-14 noiembrie 1937) alte sapte remanieri, intre care cea din 23 februarie 1937 atinsese ministerele de forta, al Apararii Nationale, de Interne si de Justitie, in general, aceasta perioada a guvernarii Tatarescu este privita ca moment al dezvoltarii economice a statului roman si redresarii partiale a situatiei sale financiare. Faptul ca am putut avea o guvernare de continuitate, pe baza unui program gindit de Constantin Argetoianu pentru eventualitatea unui regim autoritar si aplicat de regele Carol II cu amendamente personale, a permis o anumita coerenta economica si a produs efecte pozitive pina la nivelul de trai al omului simplu. De regula, atunci cind se aminteste traiul bun din perioada interbelica a Romaniei, la aceasta perioada se face referire. Conducerea Partidului National Liberal aprecia politica economica a guvernarii Tatarescu in termeni elogiosi: "Ajutat de elemente active si dezinteresate ale Partidului, guvernarea d-lui Tatarescu a fost rodnica. S-a restabilit echilibrul bugetar, s-au facut investitii importante in scoli, biserici, primarii, sanatorii, spitale, cai de comunicatii si s-au pus in functiune instalatii pentru apararea tarii'198. Este perioada de virf a activitatii marilor concerne industrial-financiare dominate de Malaxa si Auschnit, a primelor investitii sporite in inzestrarea si dotarea Armatei, dar si a marilor afaceri ilegale conduse de camarila si de rege. Dezvoltarea economica permite si finantarea substantiala a culturii, stiintei si sportului199, in plan politic insa, manevrele cuplului executiv Carol-Tatarescu, inspirate de camarila condusa de Elena Lupescu, provocau nelinistea partidelor si, in primul rind, a celor aflate in opozitie, in toamna anului 1937, fidele principiilor democratice ale alternantei la Putere, ambele mari partide romanesti, PNL si PNT, se pronuntau pentru o schimbare in favoarea revenirii taranistilor la guvernare. Situatia lor nu era insa atit de puternica incit sa impuna regelui o astfel de solutie politica, fiind fragmentate deja in aripi adverse si supuse unui bombardament permanent de interventii oculte din partea camarilei si a regelui. Sa nu uitam ca guvernul fusese format cu un prim-ministru membru din rindul trei al Partidului National Liberal, producind deruta in rindurile liberalilor si dificultati in apropierea dintre corpul solid traditional al partidului - "batrinii', asa-numita Grupare H, a tinerilor liberali, si formatiunea independenta a georgistilor: "Partidul National Liberal din aceasta perioada nu mai poseda insa nici puterea de influenta si nici unitatea ce o avusese in deceniul anterior, cind in fruntea lui se aflase Ion I.C. Bratianu. in conducerea partidului se manifestau disensiuni puternice, iar optiunile presedintelui Consiliului de Ministri difereau in mare masura de obiectivele conducerii traditionale a national-liberalilor. Divergentele erau accentuate de faptul ca in cabinet fusesera cooptati, in general, liberali tineri, timp in care aparatul de conducere al Partidului National Liberal continua sa se afle in miinile batrinilor'200. Oricum, atit la guvern, cit si prin zona financiar-bancara controlata de partid, Partidul National Liberal reprezenta atunci principala forta a Dreptei democratice, dedicata capitalismului romanesc si, in parte, adica doar prin corpul partinic, parlamentarismului, in apropierea momentului de final constitutional al mandatului lui Tatarescu, C.I.C. Bratianu se pronunta pentru o venire a taranistilor la putere, cu scopul de a nu slabi sistemul democratic si de a infrina pornirile autoritare ale lui Carol II: "Dupa 4 ani de guvemamint, opinia publica doreste schimbari. Ei i se pare totdeauna ca o schimbare a conducerii Statului va fi folositoare. Stiam acest lucru din timpul guvernarilor din trecut si de aceea am sfatuit pe domnul Tatarescu sa se retraga si sa cedeze locul unui alt partid politic'.

Presedintele PNL se insela. Alegerile din 1937 vor demonstra ca populatia era in cea mai mare masura dezinteresata si dezamagita de politica, nu mai reactiona la principiile democratice ale alternantei la putere si prefera, intr-o doza mai mica de 40%, este adevarat, o guvernare autoritara sub masca democratica, o guvernare care le adusese un strop de bunastare in buzunare. Dupa sapte ani de domnie discretionala a lui Carol si dupa ce presa a reusit sa-1 convinga pe cetatean ca in spatele tuturor actiunilor regale se afla o camarila condusa de "evreica' Elena Lupescu, increderea opiniei publice in sistemul democratic romanesc scazuse alarmant, mai mult de un sfert din corpul electoral orientindu-se catre formatiunile politice nationaliste progermane. Raporturile reale ale natiunii romane cu regimul democratic aveau sa fie sintetizate perfect de Archie Gibson, corespondentul lui The Times si sef al rezidentei Intelligence Service in Romania: "Aceasta situatie in care se gaseste Romania astazi [1942, n.a.] deriva dintr-o succesiune de evenimente care isi au originea in decaderea sistemului parlamentar. Obositi de convulsiile politice si confuzionati de succesul regimurilor totalitare in Germania si Italia, romanii au renuntat de buna voie la libertatile lor, acordind puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938. in ora fatala care a lovit Romania in 1940, regele si-a aplecat capul in fata presiunii rusesti, in timp ce un regim parlamentar, responsabil in fata electoratului, n-ar fi facut probabil acelasi lucru. Cedarea Basarabiei si Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrala a Romaniei si a tirit-o in alianta cu Germania, o tara cu care ea nu avea nimic in comun. Politicienii si presa de partid sunt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar si pentru tirirea populatiei romanesti spre totalitarism, in Camera Deputatilor si chiar in Senat reprezentantii natiunii n-au facut altceva decit sa se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bataie. Principala preocupare a presei a fost sa proclame cu glas tare banuiala de coruptie a ministrilor, senatorilor si deputatilor. Parlamentul si presa au reusit sa creeze o falsa imagine a administratiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care, desi departe de a fi ireprosabile, reusisera totusi sa faca ceva pentru tara'202. Parerea unui observator strain obiectiv, sef al spionajului britanic in tara noastra si reprezentant al unui ziar de autoritate internationala, trebuie cel putin sa dea de gindit analistilor perioadei interbelice.

Situatia Partidului National Taranesc era mult mai grea. Daca, in cazul PNL-ului, disensiunile veneau din conflictul intre generatii, la PNT problemele erau de natura structurala. De la formarea sa, la 10 octombrie 1926, PNT a cunoscut doua tendinte distincte, mereu vizibile, cea socialist-agrariana si cea regionalista ardeleana, ambele insa fidele sistemului democratic. Chiar daca au existat accente anticonstitutionale in fiecare grupare, le putem pune pe seama politicianismului, PNT inscriindu-se activ in jocul politic, chiar din primul sau deceniu de existenta. Popularitatea sa si statutul de partid mare s-au datorat insa exclusiv programului demagogic stingist din perioada 1927-1929, program compus din largi promisiuni sociale, pe care apoi nu le-a putut onora. Eroarea facuta de luliu Maniu in iunie 1930 nu a produs consecinte vizibile pe termen scurt, populatia primind aducerea lui Carol II pe Tron cu speranta. Nici esecul tentativei lui Maniu de a inscrie domnia lui Carol II in sistemul democratic de partide nu a produs un tremur anxios in populatie, regele fiind suficient de abil sa obtina o sciziune in aripa ardeleana a PNT, aducindu-1 pe Alexandru Vaida-Voevod la putere in iunie 1932, incalcind astfel ierarhia partidului. Dupa ce s-a umilit in octombrie 1932 la Sinaia, primind de la Carol II si Elena Lupescu o guvernare de trei luni, luliu Maniu va adopta o pozitie publica transanta impotriva camarilei, cu nominalizarea Elenei Lupescu, si se va retrage din conducerea partidului, inconjurat de rudele si adeptii sai fideli. Dupa ce a fost de trei ori prim-ministru in numele PNT, Vaida-Voevod cade in 1933, pentru a fi adusi, asa cum am vazut, I.G. Duca si liberalii. La inceputul anului 1937, Partidul National Taranesc cunostea o aripa nationalista dizidenta, desprinsa in 1933 sub conducerea lui Vaida-Voevod si regrupata in organizatia minora "Frontul Romanesc', mai cunostea o aripa manista, adepta a democratiei clasice iesite din principiul nationalitatilor de la sfirsitul primului razboi mondial, si corpul principal al partidului, dominat de socialist-agrarierii lui Mihaiache si Madgearu. Dar si in acest corp fragil al partidului se identificau trei tendinte: promanista, de rezistenta anticarlista, stingista de orientare socialist-comunista, si centrista, formata din personalitati relativ tinere, dar apropiate proiectelor autoritare ale regelui Carol II. intre acestea din urma, Armand Calinescu era cel mai rasarit. Farimitarea partidelor, prin specularea oportunismului unor politicieni, ii permitea lui Carol II sa opereze combinatii guvernamentale in care sa poata infiltra oameni de incredere ai sai, cu misiunea de a aplica programul regal. in aceste conditii, de cerc vicios al oligarhiei politice, in care combinatiile se faceau cu miza inchisa pentru partide si cu miza deschisa pentru rege, deranja doar Miscarea legionara, care se pronunta violent impotriva unei stari de lucruri anormale. Pornind de Ia conceptiile sale antidemocratice - pe ideea ca democratia este un sistem evreiesc - Miscarea legionara ataca sistemul democratic din Romania si avea succes, deoarece slabiciunile acestuia incepusera sa devina extrem de vizibile. Codreanu arata pseudodemo-cratia din Romania cu degetul si le spunea adeptilor si simpatizantilor sai ca asa arata democratia din intreaga lume. La fel va face si propaganda lui Gobbels in timpul razboiului, cu ajutorul unui silogism aberant: "Anglia este o democratie / Anglia bombardeaza Germania / Deci democratia ucide copiii germani'.

inceputul anului 1937 a adus o accentuare a crizei din Partidul National Taranesc. Ion Mihalache nu reusea sa obtina garantii din partea regelui ca la alegerile din toamna va fi adus la putere partidul sau, fara interventii oculte si cuplaje ignobile, in timp ce Carol II se arata tot mai multumit de guvernul Tatarescu, Mihalache isi punea probleme de conducere, in ciuda zeflemelei cu care era tratat de majoritatea oamenilor politici, care nu vedeau "un izmenar pe scaunul lui Lascar Catargiu', in ciuda tendintelor sale "revolutionar' stihgiste si a felului grosolan in care actiona uneori pe scena politica, Ion Mihalache a fost un om onest si responsabil fata de partidul sau. El sesizase simpatia lui Carol pentru Armand Calinescu, tip energic si brutal, si vedea un avantaj pentru partid din aceasta legatura. Lider al centristilor si, in repetate rinduri, subsecretar de stat la Interne, unde isi formase o sursa de informatii prin intermediul Sigurantei si de unde actionase violent impotriva Garzii de Fier, Armand Calinescu a vazut in organizatia lui Corneliu Zelea Codreanu un inamic de moarte. Dincolo de aspectele politice ale ostilitatii sale fata de legionari, ostilitate care il va califica in fata camarilei, Armand Calinescu avea puternice resentimente personale fata de Codreanu, mai ales dupa ce a aflat pe linie informativa ca Miscarea legionara 1-a pus pe lista neagra. La jumatatea lunii ianuarie 1937, seful serviciului de informatii al Marelui Maestru al Marii Loji Nationale, Jean Pangal, seful masoneriei nationale, 1-a informat pe Calinescu de hotarirea legionarilor de a-1 asasina in caz ca este numit ministru de Interne in vreun guvern203. Avertismentul era foarte serios. Atunci cind analizam cu luciditate, fara parti pris, ura manifesta aratata de Armand Calinescu fata de legionari si ura reciproca a acestora, pornita de la brutalitatea si excesul de zel cu care ii atacase Calinescu in trecut, trebuie sa luam in calcul si considerentele de ordin personal. Armand Calinescu si Comeliu Z. Codreanu se urau si acest sentiment a functionat din plin asupra actiunii, atit atunci cind primul a primit ordin de la Carol sa-1 suprime pe Codreanu, cit si atunci cind legionarii si-au razbunat Capitanul.

La sfirsitul anului 1936, grupul centrist al lui Armand Calinescu a cautat sa provoace o dezbatere in partid pentru ca, pe baza unei reintregiri partiale, cu Vaida-Voevod, Partidul National Taranesc sa poata primi de la rege formarea viitorului guvern. Conditia acestei intelegeri era eliminarea lui luliu Maniu din partid, deoarece, pentru a se bucura de increderea regelui, trebuia indepartat adversarul acestuia, pe subiect de moralitate. Ion Mihalache, presedinte al partidului la acea data, ezita sa-1 excluda pe Maniu din mai multe motive: se afla sub influenta personalitatii acestuia, dorea o venire la guvernare a PNT, dar fara conditii - ceea ce iar il apropia de pozitia lui Maniu - si se temea de o compromitere a partidului, in cazul acceptarii infiltrarilor tipice de oameni ai Palatului in guvernul sau. Aceasta problema a plasarii de oameni proprii ai lui Carol II in guverne nu avea doar un aspect imagologic negativ, ci infatisa si unul practic, oamenii regelui - cum facuse Armand Calinescu sub guvernul Vaida in 1933 - nu ascultau de prim-ministru, ci de Palat, adica de camarila si de rege. Prim-ministrul parea astfel o marioneta, un caraghioz, si, daca era chiar presedintele partidului aflat la guvernare - cum este uzanta democratiilor parlamentare - pozitia sa ridicola se transfera asupra partidului sau. Asadar, rezistenta lui Mihalache la tentatiile formulei oferite de Carol II pornea de la calcule politice sanatoase. PNT nu-si putea permite formula acceptata de PNL, ca un lider de rang inferior sa conduca guvernul, iar partidul sa faca o opozitie de parada, pentru ca soliditatea interna a taranistilor era extrem de fragila. O astfel de situatie 1-ar fi readus rapid pe Maniu la conducerea partidului, lucru pe care nu-1 dorea nici unul din cei care asteptau chemarea pentru formarea viitorului guvern. Pe linia planului regal de apropiere a lui Vaida de Mihalache, la 14 ianuarie 1937, prim-ministrul Tatarescu il invita pe Armand Calinescu la o conversatie in care ii dezvaluie intentia de a se retrage in toamna, ii confirma dorinta regelui de a forma un guvern PNT Mihalache-Vaida, cu excluderea lui Maniu din partid, precum si intentia sa de a sta doi-trei ani in opozitie pentru a prelua conducerea Partidului National Liberal, intilnirea a fost cruciala pentru Armand Calinescu, acesta orientindu-si gruparea centrista si actionind din acel moment numai pe linia acestui plan. El va manevra atit ca agent al regelui pe scena politica a tarii, cit si ca tradator in interiorul partidului sau. Pe fluidul aceluiasi curs periculos in care intrase, Armand Calinescu se va intilni cu marea lichea a regimului carlist, prefectul Politiei Capitalei, Gavrila Marinescu, la inceputul lui martie 1937. in aceasta intrevedere confidentiala, tinuta acasa la Armand Calinescu, prefectul politiei il va anunta pe liderul centrist ca "are de gind sa suprime pe Codreanu si vreo 30 gardisti principali. Si-a format echipe de 200 puscariasi, cu care va da lovitura intr-o noapte. E convins ca, daca nu-i suprima el pe ei, vor cadea el si Rex [regele, n.a.] apoi, victime'204. Nu cunoastem informatii certe despre pregatirea unor asasinate de acest tip din partea Legiunii, desi ele sunt credibile si ca zvon, dar stim sigur ca in programul politic al partidului "Totul pentru Tara' intra si formula punctului 84 din Carticica sefului de cuib: "A doua zi dupa victoria legionara se va constitui Tribunalul Exceptional, care va chema in fata lui si va judeca pentru tradare de Patrie: a) Pe toti jefuitorii banului public; b) Pe toti cei ce-au primit mita, inlesnind afaceri; c) Pe toti cei ce, calcind legile fundamentale ale tarii, au persecutat, au inchis, au lovit in legionari sau in familiile lor. Orice functie ar detine, de la jandarm pina la ministru, nimeni nu va scapa acestei judecati. Prea si-au imaginat acesti domni ca Tara Romaneasca este mosia lor, ca legile s-au facut pentru ca sa le calce ei in picioare si ca noi suntem argatii de pe aceasta mosie, pe care sa ne bata la spate cu biciul. Natiunea romana constienta de drepturile ei va incepe viata cea noua prin opera de pedepsire legala. Acest ceas il asteptam si rabdam'. Este clar ca o eventuala venire la putere prin alegeri libere in 1937 a Miscarii legionare ar fi produs o decimare pe cale juridica a majoritatii clasei politice romanesti. Citi nu jefuisera banul public, nu primisera mita, nu calcasera drepturi constitutionale ale cetatenilor? in ce priveste agresiunile la adresa partidului Garda de Fier, Armand Calinescu si Gavrila Marinescu erau, probabil, capi de lista. Trecind insa in planul realitatii si avind in vedere ca si Justitia era corupta, punerea in practica a programului legionar de apel la pedeapsa cu moartea pe cale juridica s-ar fi blocat undeva, unde interesele politice se combinau cu interesele economice. Mai raminea asadar calea asasinatului pe lista neagra, cu un numar restrins de vinovati pentru abuzuri grave, unde prioritare erau cele impotriva Legiunii. Acest asasinat s-a produs in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, la inchisoarea Jilava. Este important de subliniat aici ca demnitarii asasinati la Jilava - intre care si Gavrila Marinescu - urmau sa fie judecati de regimul Ion Antonescu "pentru actiuni antilegionare in timpul lui Carol al II-lea'. Razbunarea n-a mai avut rabdare si nici baza juridica.

Totodata, intentia de a-1 suprima pe rege, ca si dorinta de a o omori pe Elena Lupescu, porneau de la ideea ca, in spatele demnitarilor asasini, se afla cuplul de la Palat, prin ordine directe, in aceeasi intrevedere confidentiala, Gavrila Marinescu ii va reproduce lui Armand Calinescu si dialogul urmator cu Carol: " ceea ce se putea odata vindeca cu o cataplasma, acum va trebui tratat cu bisturiul. Deci, vor trebui citiva suprimati. Rfegele] a intrebat daca e posibil in fapt. A mai spus aceasta in trecut Rex, dar atunci s-a opus'205. Informatia principala, cea privind pregatirea de catre Gavrila Marinescu a 200 de puscariasi cu care sa-i asasineze pe liderii legionari, este confirmata in jurnalul lui Carol II, la data de 12 martie: "Spre seara 1-am chemat pe Gavrila, pe chestiunea stirilor de la H(ai)d(u)c. Da asigurari ca este cu ochii in patru, ii lipsesc insa banii necesari de la O[rdinea].P[ublica]. Voiu interveni. Are vreo 200 de oameni gata la nevoie'206. Haiduc era numele codificat al principesei Lucia Caragea. Ea il informase cu o seara inainte pe Carol ca Miscarea legionara pregatea o lovitura de stat pina la sfirsitul lunii martie si ca, daca nu va reusi, va declansa o serie de asasinate. Informatia era neserioasa, Codreanu declarind in repetate rinduri si publicind in manifestele sale ca Miscarea legionara respinge apelul la lovitura de stat: "Noi nu lucram pe plan prezent. Lucram pe planul viitor. N-am cerut si nu cerem guvernul. Mai mult: nici nu ne intereseaza cine vine la guvern. Ne este absolut indiferent. Pe noi ne intereseaza Romania de miine, luind, se intelege, parte intr-o anumita proportie - pentru scoala noastra - la toate activitatile prezentului: parlament, ziaristica, stiinta, arta, etc- Acest adevar inlatura si minciuna, ce ni se pune obisnuit in sarcina in asemenea ocazie, ca am urmari o lovitura de stat. Lovitura de stat presupune vointa de-a guverna acum'207. Tactica de asteptare a lui Corneliu Z. Codreanu se sprijinea pe credinta ca evolutia Germaniei in balanta puterilor europene va duce la o victorie nationalista pe continent, Romania intrind intr-o zodie favorabila preluarii puterii de catre Miscare legionara. Carol, Lupescu si ceilalti nu mai aveau unde sa scape.

in mod paradoxal, dar numai aparent, in adoptarea tacticii asteptarii - care, tocmai prin pasivitate, producea isterie la Palat - Corneliu Z. Codreanu se intilnea pe aceeasi unda cu luliu Maniu, chiar daca acesta credea ca in Europa va invinge democratia. Cei doi lideri politici aveau astfel o baza comuna in credinta ca timpul si evenimentele externe vor conduce la caderea regimului carlist. ii despartea un amanunt: daca liderul legionar adopta noninterventia dintr-o credinta mistica, luliu Maniu o facea din calcul politic, in acest calcul intra si folosirea Miscarii legionare ca factor de presiune asupra camarilei si regelui. Felul in care a intrat Corneliu Z. Codreanu in legatura cu luliu Maniu este foarte legat de agitatia de la inceputul lunii martie 1937, agitatie prezenta in toate jurnalele ramase de la principalii actori ai evenimentelor. Ea isi are originea, dupa toate probabilitatile, intr-o intilnire secreta a lui Carol II cu Corneliu Zelea Codreanu. Informatia ne vine prin intermediul memoriilor lui Zaharia Boila. Acesta a fost contactat la sfirsitul lunii februarie (cu putin inainte de l martie 1937, data la care, seara, Gavrila Marinescu provoaca intilnirea confidentiala cu Armand Calinescu si ii dezvaluie planul de asasinare a capilor Miscarii legionare), de catre un curier al lui Codreanu. Acesta ii comunica lui Zaharia Boila ca liderul legionar doreste o intilnire secreta cu el. Boila accepta ca intilnirea sa aiba loc in casa inginerului legionar Eugen Ionica, doctor in stiinte fizico-chimice la Paris, in ziua de 11 martie 1937 (este ziua in care Carol II isi noteaza in jurnal informatia primita de la agentul Haiduc). Codreanu ii cere lui Zaharia Boila sa-i organizeze o intilnire secreta cu Maniu, dar ruda acestuia il informeaza ca Maniu este de patru zile la Viena si apoi urmeaza sa plece pentru mult timp in Franta. Iritat de faptul ca serviciul sau de informatii nu a functionat, Codreanu ii va solicita lui Boila gestul unui comision epistolar, Capitanul dorind sa-i trimita lui Maniu o scrisoare cu un continut extrem de important. Zaharia Boila ii recomanda folosirea lui Aurel Leucutia, care urma sa plece peste doua zile la Viena si raminea apoi tot timpul cu Maniu. in sfirsit, presat de un anume pericol, Corneliu Z. Codreanu ii destainuie lui Zaharia Boila motivul cererii sale. Acesta ii solicita permisiunea sa ia notite, astfel ca relatarea urmatorului dialog contine pe fond premisa veridicitatii:

"(Codreanu): Pe mine m-a condamnat la moarte regele Carol II. (O clipa 1-am privit uluit si am avut impresia ca halucinez).

(Boila): Pe dv? Regele Carol II? E de necrezut.

(Codreanu): Si totusi asa este. Am informatii din cea mai buna sursa, asupra careia nu incape nici o indoiala sau banuiala.

(Boila): Iertati-ma, dar lumea, mai ales in urma evenimentelor din vara trecuta, si-a cistigat convingerea ca intre regele Carol si miscarea legionara exista cele mai bune raporturi

(Codreanu): O fi asa, dar - intre timp - s-au intimplat lucruri despre care lumea nu stie si d-tale ti le spun, desi sunt strict confidentiale, dar trebuie sa Ie transmiti lui Maniu, caci numai astfel se explica inversunata lui dusmanie fata de mine. Mai acum citeva saptamini am fost chemat in audienta la rege. Ea a avut loc noaptea, intr-o casa particulara. (Probabil la Malaxa). Regele mi-a spus inainte de toate ca simpatizeaza mult Miscarea noastra si ca are de gind sa demita guvernul, sa instaureze o guvernare absolutista, personala, bazata pe Miscarea legionara. Regele mi-a cerut sa-1 proclam «capitanul miscarii», eu voi fi locotenentul sau si ma va numi seful guvernului. I-am raspuns ca sunt incintat de bunavointa lui cu privire la Miscarea noastra si ca sunt extrem de magulit de aprecierile sale favorabile, chiar exagerate, pe care le-a exprimat fata de persoana mea, dar ca totusi nu pot sa-i primesc oferta. Socot ca nu sunt suficiente elanul si disciplina pentru a ne asuma raspunderea guvernarii, ca noi nu suntem inca pregatiti, ca nu avem experienta, iar in ceea ce priveste chestiunea sefiei, noi consideram pe regele ca un factor sus pus, arbitru peste noi toti, dar nu-1 putem considera un sef de Miscare sau partid, ca legionarii mi-au jurat numai mie credinta si nu altuia, ca aceasta credinta, acest atasament nu poate forma obiect de traficare politica. Carol II a incercat sa ma convinga ca vad gresit lucrurile, dar desi mi-a vorbit mult, aducind argumente in mentinerea tezei sale, nu m-a putut convinge.

(Boila): Acum va inteleg perfect si cred ca intr-adevar regele v-a devenit un dusman neimpacat. L-ati combatut in gindirea sa cea mai intima si v-ati pus deacurmezisul planurilor sale secrete. Totusi, nu cred ca ar indrazni sa recurga la o sanctiune extrema. Doar Maniu a facut acelasi lucru si cred ca Dv. cu organizatia legionara sunteti pus la adapost.

(Codreanu): Sa nu crezi. Maniu, da, este dusmanul lui, dar numai un dusman. Pe cind pe mine ma considera rival. Regele crede sau presupune ca noi, legionarii, suntem pentru un regim fascist, ca si el in definitiv. Doua sabii nu incap intr-o teaca. Cit timp miscarea noastra va exista si se va dezvolta, nu poate fi vorba de inscaunarea dictaturii regale. Deci, inlaturarea, nu atit a Miscarii, cit a mea personala, devine indispensabila.

(Boila): Si legionarii vor admite asa ceva? Vor tolera ca regele Carol sa va extermine, fara nici o vorba?

(Codreanu): Baietii sunt buni, disciplinati si tin la mine. Sunt sigur ca m-ar razbuna, dar de acuma insa, in public, nu pot vorbi deschis despre aceasta problema. Carol II insa sperase ca impotriva mea si impotriva noastra va avea toata opinia publica asa-zisa «democratica» din Occident, fireste pe comunisti, toti oamenii de stinga si bineinteles partidele politice de la noi, care abia asteapta sa scape de un concurent periculos. Tocmai tinind seama de aceste considerente, vreau sa ma aliez cu Maniu. Cred ca daca regele ne stie aliati nu va indrazni sa se atinga de noi.

(Boila): O alianta cu Maniu'?

(Codreanu): Da, stiu ca merge greu. Atit in Miscare, cit si dl. Maniu in partidul d-sale va intimpina mari obstacole, intre noi doi sunt deosebiri enorme de ordin tactic si ideologic. Totusi, pe o chestiune ne intilnim: in lupta contra regelui Carol II.

(Boila): Dv. uitati un lucru: Maniu nu mai este seful partidului. Seful este Mihalache, pe care dv. 1-ati condamnat la moarte, ca si pe Madgearu, care este secretarul general al partidului. L-ati condamnat si pe Titulescu, cu care Maniu este perfect solidar.

(Codreanu): Condamnarile acestea nu au decit sens teoretic sau, daca voiti, simbolic. Dar altfel, asupra lor vom putea reveni.

(Boila): Si va rog sa nu uitati ca nu toti fruntasii din partid sunt de acord sa duca lupta contra regelui, alaturi de Maniu. Doar tocmai pe acest punct s-a produs si sciziunea in partid si a parasit Maniu sefia.

(Codreanu): Toate acestea le stiu, dar mai stiu ca opinia publica din partid este alaturea de Maniu, care nu va renunta la atitudinea lui. Si atunci, o tovarasie cu mine ar fi, cred, utila. De altfel eu, fiind pregatit pentru orice eventualitate, am lasat un testament politic, scriind acolo: [] Daca nu voi mai fi, mergeti la Maniu, care e singurul in stare sa ma razbune»'21-.

Zaharia Boila s-a tinut de cuvint si a trimis in scris lui Maniu, la Viena, continutul convorbirii cu Corneliu Z. Codreanu. Raspunsul ar fi venit insa peste trei luni, cind Boila s-a intilnit cu Maniu la Karlsbad: "Comunica lui Codreanu ca acum nu ne putem intilni. Chestiunea nu este actuala. Dar la toamna situatia se va schimba radical si atuncea ne putem vedea'209. Boila 1-a vazut din nou pe Codreanu la Predeal, iar acesta a acceptat intelegerea: "Perfect. Eu vad situatia la fel si sunt multumit'. Textul lui Zaharia Boila contine o inadvertenta care demonstreaza ca, fiind vorba de Memorii, si nu de un jurnal cu consemnari la zi, a introdus in redactare atit alteri-tatea informatiei, generata de factorului timp, cit si schematismul unor formule de partid. Cu toate acestea, o curatire a textului de parazitii memoriei ne-ar putea ajuta sa extragem mica necon-cordanta pentru a salva continutul exceptional al sursei, intr-un singur loc se simte distanta intre eveniment si consemnare: perioada de trei luni care ar fi trecut de la transmiterea mesajului catre Maniu si pina la raspunsul sau de la Karlsbad. Aceasta perioada presupune intervalul dintre jumatatea lui martie si jumatatea lui iunie, or, de la jumatatea lui martie, asa cum ne informeaza Armand Calinescu in jurnalul sau, luliu Maniu se intorsese la Badacin. in plus, Maniu a participat la congresul PNT din 3-5 aprilie de la Bucuresti. Este imposibil ca Zaharia Boila sa nu-1 fi abordat pe Maniu asupra unui raspuns pentru Codreanu. in momentul in care studiem cu atentie insemnarile lui Constantin Argetoianu vom constata insa ca in ziua de 30 martie 1937 se gasesc informatii pretioase despre intelegerea Codreanu-Maniu. Mai intii, Kalman Blumenfeld afirma ca Zaharia Boila i-a incredintat secretul intilnirii sale cu Codreanu din 11 martie (ceea ce ne confirma si noua veridicitatea evenimentului), apoi este reprodusa reactia regelui intr-o intrevedere cu ambasadorul Frantei, Thierry: "Poftim, a spus regele, acum domnii de la Garda de Fier s-au unit si cu Maniu!'210 O alta confirmare vine de la fostul presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Romani, care precizeaza ca la 12 aprilie 1937 a avut loc o intilnire intre luliu Maniu si legionari, in prezenta lui Zaharia Boila, in casa Bianu din Cluj. "Imploram pe luliu Maniu sa reintre in viata publica' - isi aminteste presedintele UNSCR. "luliu Maniu ne-a vorbit 4 ore.'211 Asadar, Zaharia Boila a scris gresit in memorii intervalul de trei luni, in loc de trei saptamini, sau a ascuns o intrevedere secreta in tara a lui Maniu cu Codreanu in care cei doi s-au inteles asupra pactului electoral din toamna. Aceasta din urma ipoteza este mai plauzibila.

Revenind la subiectul analizei noastre - preliminariile si argumentele lui Carol II pentru darea loviturii de stat - trebuie sa ne oprim asupra citorva teme continute de stenograma intrevederii Codreanu-Boila.

Tonul lui Codreanu denota o anumita teama personala, sentiment care 1-a determinat sa caute o apropiere de Maniu, din dialogul sau cu nepotul acestuia lipsind considerentele de ordin politic, electoral sau elementele de calcul doctrinar si ideologic. Este de presupus ca, in acest stadiu al conflictului cu regele, Codreanu vedea doar o eliminare a sa, nu o exterminare a intregii elite legionare - cum planuiau Gavrila Marinescu si Armand Calinescu - astfel ca intelegea sa-si puna Miscarea si partidul la adapostul unei formatiuni politice care sa-i permita supravietuirea. Presupusul "Testament politic' al lui Codreanu a iesit la iveala abia in 1946, in timpul procesului maresalului Ion Antonescu, cu ocazia interogatoriului sefului SSI, Eugen Cristescu: "Eu am avut multi informatori in Miscarea Legionara, si informatori adinci, care mi-au spus ca testamentul lui Horia Sima (sic!), nescris, este urmatorul:

«Dupa mine urmeaza, spune Horia Sima, inginerul Clime». Presedintele Tribunalului: Codreanu, nu Sima! Eugen Cristescu:

.spune Codreanu: urmeaza inginerul Clime. Dupa aceea venea inca o lista de 13 insi. Daca toti acestia cad, atunci sa vina Horia Sima. Era o contestare, contestatie, daca este dreptul lui Horia Sima sau daca este dreptul lui Radu Mironovici, fiindca era un lucru care nu se stia decit de citiva intimi ai lui Codreanu. Nu intereseaza aceasta. Intereseaza faptul ca Horia Sima a spus: «ca daca toata aceasta lista va cadea, atuncea Legiunea sa se adreseze lui luliu Maniu»' 212.

Este fundamentala pentru intelegerea motivatiei celei mai intime a loviturii de stat carliste opinia comuna a lui Codreanu si Zaharia Boila ca regele are un proiect de instituire a unui regim autoritar dupa modelul fascist, mussolinian. Reamintesc ca acest model se sprijinea pe centralismul statal condus de un lider autoritar, deasupra unui partid unic de orientare economica socialista (etatista), si ca am aratat in capitolul precedent inclinatia lui Carol II pentru acest model. Rezultatele economice spectaculoase obtinute de Mussolini in Italia ii faceau pe multi sa priveasca favorabil un astfel de model. Codreanu ii va sugera lui Boila ca, in fapt, Carol II crede ca si Miscarea legionara doreste acelasi lucru, ceea ce ar fi inexact - probabil pe considerentele de natura mistic-crestina - motiv pentru care, cit exista Miscarea legionara, regele nu poate instaura dictatura regala.

Codreanu confirma existenta unui plan de represalii legionare in cazul suprimarii sale si trimite in derizoriu asa-numita "lista neagra' a politicienilor condamnati de Miscarea legionara. Detaliul acesta ne permite sa credem ca, in 1937, Comeliu Z. Codreanu se maturizase politic si incepuse sa joace pe scena politica a tarii cu un proiect propriu, astfel incit isi permitea sa observe ca Legiunea nu este pregatita pentru guvernare, ca tactica asteptarii era cea mai buna

212 Marcel-Dumitru Ciuca, Procesul maresalului Antonescu. Documente, voi. I, Ed. Saeculum si Europa Nova, Bucuresti, 1995, p. 336. (Confuzia permanenta intre Horia Sima si Corneliu Z. Codreanu din depozitia lui Eugen Cristescu vine din faptul ca primise informatia asupra Testamentului politic al Capitanului chiar prin intermediul agentului sau infiltrat in Miscare, Horia Sima.)

si ca, pentru a atrage electorat nemultumit de situatia tarii, trebuie sa ii ofere acestuia iluzia brutala a unei viitoare pedepsiri a politicienilor corupti. Altfel spus, Codreanu le oferea cetatenilor niste vinovati pentru toate anxietatile lor existentiale: evreii, pe de o parte, si plutocratia romaneasca, pe de alta parte.

Dar ce motivatii atit de puternice avea regele Carol II, incit sa initieze o intilnire secreta cu Comeliu Zelea Codreanu in primavara anului 1937'? Pe cit de riscanta a fost actiunea, pe atit de important trebuie sa fi fost si scopul ei. Oricit am incerca sa intram in meandrele jocului politic facut de Carol II, cunoscindu-i scopul final si metodele, tot ne va fi greu sa credem ca regele a putut concepe o numire a sa drept "capitan' al Legiunii si o cedare a acestei pozitii din partea lui Codreanu, in schimbul functiei de prim-ministru. Scenariul acesta nu i se potriveste lui Codreanu, dar nici lui Carol. Trebuie sa fi existat o motivatie mult mai puternica si credem ca aceasta a fost panica, in luna februarie se petrecuse un fapt care schimbase complet optica regelui despre Miscarea legionara si-1 umpluse de spaima. De unde pina atunci credea ca legionarii sunt o grupare clandestina minora, iar Comeliu Z. Codreanu un mediocru agent german, imaginea publica a Miscarii legionare se modifica in februarie 1937 radical.

La 13 ianuarie 1937 mor pe frontul anticomunist din Spania, in localitatea Majadahonda, comandantii legionari Ion I. Mota si Vasile Marin. Miscarea legionara intra in doliu si hotaraste sa organizeze un fel de funeralii nationale in memoria primilor luptatori cazuti in lupta impotriva comunismului. Pentru aceasta, sunt pregatite doua vagoane speciale cu sicriele celor doi, care sunt atasate unor trenuri ce urmau ruta prin Germania. La Berlin, trupurile lui Mota si Marin sunt expuse intr-o capela si prin fata catafalcului defileaza trupe SA si SS, precum si oficialitati germane, italiene si falangist spaniole. Trenul special intra pe teritoriul Romaniei pe la Cernauti. Constantin Argetoianu va nota in acest moment: "O lume imensa la gara si imprejur, se vorbeste de 150 000 de oameni. La sosirea trenului, 50 000 de oameni au ingenunchiat si au inceput sa cinte. Mii de luminari pe peron, care au fost apoi infipte pe vagoanele trenului mortuar, in Bucovina, Garda de Fier a prins'213. Observatia finala a lui Argetoianu arata ca nici el nu-si imagina ce avea sa urmeze la Bucuresti. Aducerea trupurilor celor doi legionari scoate in strada o multime "enorma' - cum avea sa noteze de mai multe ori tot Argetoianu - versiunile oscilind intre 200 000 si 500 000 de oameni. La inmormintarea lor au oficiat mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan, mitropolitul Basarabiei, Gurie, si episcopul Vartolomeu al Rimnicului, impreuna cu 200 de preoti. La ceremonii au participat ambasadorii Germaniei, Italiei, Japoniei si Iugoslaviei, reprezentanti oficiali ai Poloniei si ai guvernului spaniol franchist, ceea ce, din punctul de vedere al ambasadorilor, a reprezentat o incalcare a normelor diplomatice si o interventie in treburile interne ale statului. Practic, a fost o demonstratie de forta din partea Miscarii legionare si un prim semnal politic dat de Germania si Italia Romaniei carliste. Despre modul cum s-a desfasurat actiunea legionara pe bulevardele Capitalei, Argetoianu consemneaza: "Toti cei care au vazut-o au gasit-o insa impunatoare, si au fost adinc impresionati mai ales de disciplina morala concretizata in aspectul miilor de tineri care au defilat'214. De unde presa ii prezenta ca pe un grup de derbedei si anarhisti, detasamentele perfect aliniate si echipate impecabil cu camasi verzi cu diagonala, dar mai ales deplasarea lor ordonata, desi erau in numar foarte mare, au avut un impact major asupra populatiei bucurestene. Carol II a urmarit defilarea legionara de la fereastra unui imobil din Bulevardul "Ion C. Bratianu', impreuna cu Ernest Urdareanu si Mihail Manoilescu, "care dadea explicatii si raspundea la intrebari in calitatea sa de protector al Miscarii legionare'215. Ca detaliu necunoscut sau numai folosit diversionist, formatiunile Miscarii legionare nu erau organizate astfel dupa modelul fascist sau nazist, ci dupa modelul Armatei romane, Codreanu - fost elev la Manastirea Dealu - folosind intentionat tipul de organizare si instructia de front ale institutiei noastre militare. Tocmai aceste aspecte de ordine si disciplina, impactul lor asupra cetatenilor, precum si solidaritatea afisata de Germania si Italia, au nascut panica in rindurile camarilei. Ambasadorul Romaniei la Varsovia, Duiliu Zamfirescu, autorul lui Tanase Scatiul, avea sa-i spuna lui Argetoianu: "N-am nici o legatura speciala cu Zelea Codreanu, dar sunt in masura sa stiu ce vor si ce planuiesc. N-au nici o intentie sa ucida nici pe d-na Lupescu, nici pe rege, nici pe altcineva din preajma lor. Stiu ca au fost in panica la Palat si ca prostiile lui Tatarescu si ale lui luca n-au fost decit repercutiunile acestei panici'216. "Prostiile' prim-ministrului Tatarescu si ale ministrului de Interne, Dumitru luca, erau interventiile pe care le avusesera acestia, impreuna cu Armand Calinescu, in Parlament, protestind impotriva prezentei ambasadorilor la ceremoniile legionare. Pe cit de indreptatita era pozitia demnitarilor romani, pe atit de grosolana si ofensatoare a fost interventia lor. Armand Calinescu - inscris deja pe drumul mortii sale tragice - va folosi cuvinte ca "blam', "infrihgere', "precedent periculos pentru ziua de miine', "umilinti', "a coborit demnitatea guvernului in fapt'217. Atit Hitler, cit si Mussolini nu s-au lasat impresionati de protestele guvernului Romaniei, facind doar mici gesturi de nemultumire pe plan comercial. Carol II si camarila s-au speriat si mai tare, deoarece "din totalul exportului nostru de circa 11 miliarde, 5 si l/2 sunt absorbite de Germania si Italia'218. Argetoianu nota ironic: "Caci trebuie sa fie cineva timpit sa creada ca o tara care a ingenunchiat Anglia in prestigiul ei mondial, care si-a batut joc de Franta, rupindu-i in nas clauzele cele mai esentiale ale tratatului ce-i asigura paza granitelor, ca o tara care de doi ani nu cunoaste decit succese in toate ciocnirile cu cele mai mari Puteri ale lumii, era sa se plece ih fata Romaniei!'21

Dar la 15 februarie 1937 se mai petrecuse un fapt pe care opinia publica nu-1 cunoscuse in dimensiunile sale reale, dar pe care Carol II si oamenii sai de incredere il aflasera in detaliu, in dimineata acelei zile, la 48 de ore de la inmormintarea lui Mota si Marin, un grup de legionari imbarcati in doua camioane s-a deplasat la inchisoarea Vacaresti, unde a incercat sa forteze intrarea pentru a-i elibera pe detinutii legionari. Garda penitenciarului s-a opus si legionarii au intrat in negocieri cu directorul. Astfel, cu toate ca era ora 4 a.m., legionarii au primit aprobarea sa isi decoreze confratii cu o decoratie initiata de Capitan: "Detinutii gardisti, impreuna cu camarazii lor din camioane au fost asezati in curtea penitenciarului, intr-un «careu» inconjurat de toate partile de trupa, care forma astfel un al doilea «careu» in jurul celui dintii. Un preot - venit si el cu camioanele - a spus o scurta rugaciune, apoi gardistii toti s-au pus in genunchi, si cei detinuti au primit insemnele decoratiei, in momentul in care gardistii s-au pus in genunchi, au ingenunchiat si toti soldatii si ofiterii. Pare ca aceasta solidaritate a Armatei cu gardistii a speriat grozav stapinirea f]'220.

O alta manevra inteligenta a lui Codreanu intarea si mai mult panica Palatului. Capitanul infiintase in octombrie 1936 Corpul Muncitoresc Legionar (CML), organizatie menita sa largeasca baza de mase a Miscarii legionare in vechea directie doctrinara incercata de Codreanu la Iasi, in 1919. Un participant direct la actiunile Miscarii legionare din acea perioada, isi aminteste: "Odata, in timpul unei sedinte de conducere, inginerul Clime, seful suprem al Corpului Muncitoresc Legionar, ne-a prezentat un plan al Bucurestilor, cu dezvoltarea organizatiilor muncitoresti si cresterea lor cronologica, ilustrata intr-o grafica cu culori diferite. Cea mai puternica organizatie era la STB (Societatea de Transport Buc.), care, numai ea singura, avea peste l 000 de membri. Si organizatia Uzinei Metalurgice Malaxa, sub conducerea lui Smadea, era foarte puternica si cuprindea aproximativ 15% din intregul personal'221. Gheorghe Clime era adeptul atragerii muncitorilor comunisti in organizatiile CML, pe ideea ca acestia sunt iluzionati si inselati de celulele bolsevice din uzine (mai ales de la Atelierele Grivita) si ca pot gasi in Miscarea legionara acelasi front antiburghez. Corneliu Z. Codreanu s-a opus, considerind ca natura atee a comunistilor este incompatibila cu ideologia fundamentala a Legiunii, dar opozitia sa nu a atins nivelul de jos al procesului, inceputul anului 1937 marcind si primele intrari masive de muncitori comunisti in structurile organizatiei bucurestene a CML. Acest fenomen - care daduse primele semnale chiar in timpul procesiunilor legate de inmormintarea lui Mota si Marin - avea sa-i trezeasca lui Carol II un nou semnal de alarma. El ne confirma peste timp si ipoteza rivalitatii dintre rege si seful Miscarii legionare pentru controlul aceleiasi baze doctrinare si sociale necesare unei guvernari de tip fascist mussolinian.

Iata asadar citeva argumente serioase pentru a explica panica in care intrase Carol II si resorturile care 1-au impins spre o tentativa de intelegere cu Codreanu. intilnirea trebuie sa fi avut loc inainte de 26 februarie 1937, in casa lui Nicolae Malaxa din Parcul Bonaparte, pentru ca la aceasta data Codreanu da o circulara care pare perfect legata de continutul discutiei sale cu regele:

"CIRCULARA Nr. 58   

Catre sefii de Regiuni

Rog comunicati legionarilor:

in urma inmormintarii mucenicilor Mota si Marin, autoritatile s-au speriat, dar nu din cauza dezordinei, ci din cauza ordinei, in adevar impresionanta, care a domnit tot timpul.

Acum circula zvonul ca autoritatile ar voi sa provoace cu orice chip, imprastiind vestea ca se pune la cale un complot legionar, ca se vor face perchezitii si arestari, cautindu-se camasi verzi si arme prin casele legionarilor.

Se poate ca aceasta sa fie numai simple zvonuri de cafenea. Totusi, eu am obligatia sa atrag atentia legionarilor.

Niciodata Miscarea legionara, pentru a birui, nu va recurge la IDEEA DE COMPLOT sau LOVITURA DE STAT.

Consider aceasta ca o prostie.

Miscarea legionara nu poate birui decit o data cu desavirsirea unui proces interior de constiinta a natiunii Romane. Cind acest proces va cuprinde pe majoritatea Romanilor, si se va desavirsi, biruinta va veni atunci automat, fara comploturi si fara lovituri de stat.

Biruinta pe care noi o asteptam in modul acesta, este atit de mare, atit de luminoasa, incit niciodata nu vom admite ca ea sa fie inlocuita cu o biruinta ieftina si trecatoare, nascuta din complot sau lovitura de stat.

Bucuresti, 26 februarie 1937.'222

Duminica, 28 februarie 1937, imediat ce s-a intors in Bucuresti de la Sinaia, regele Carol II 1-a chemat pe Gavrila Marinescu si "i-a spus ca s-a convins de primejdia Garzii de Fier si de necesitatea represiunii'223. De la aceasta data putem vorbi de o linie dreapta a pregatirilor pentru lovitura de stat a lui Carol II si, foarte clar din perspectiva marturiilor, de trasarea direi singeroase a unor evenimente istorice, care se vor scurge in continuare cu viteza: asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu si a altor peste 250 de legionari in 1938; asasinarea lui Armand Calinescu in 1939; asasinarea a 292 de legionari, ca razbunare pentru moartea lui A. Calinescu; asasinarea demnitarilor si militarilor de la Jilava din 1940; "rebeliunea legionara'.

Indiferent ce opinii avem despre Miscarea legionara, suntem nevoiti sa recunoastem ca planuirea unui asasinat de o asemenea amploare - a lui Corneliu Codreanu si a altor 30 de lideri ai unei formatiuni politice romanesti - reprezinta un act de terorism de stat, care transfera asupra initiatorilor cunoscuti: regele Carol II, Armand Calinescu si Gabriel Marinescu calitatea de criminali, cu circumstante agravante prin natura functiilor lor publice. Actul de terorism initiat de conducerea statului pune foarte serios in discutie dreptul Miscarii legionare la legitima aparare.

Ca o nota distincta, generalul Ion Antonescu a fost parte a complotului politic care viza lovitura de stat, fiind implicat in negocieri si avizat din timp, motiv pentru care a fost numit in guvernul Goga-Cuza, dar s-a opus asasinarii liderilor legionari. Pentru aceasta atitudine, a fost destituit din guvern si exilat. Aceeasi pozitie o avea si inginerul Ion Gigurtu. Tot din aceleasi motive, Antonescu nu a miscat nici un deget in '40, atunci cind legionarii pregateau razbunarea de la Jilava si a afirmat ca acolo a pierit scursura vietii politice romanesti.

Antonescu, omul autoritatii depline in 1940, cunostea dedesubturile acestei afaceri intunecate.

Manevre de culise

Daca liberalii priveau cu oarecare resemnare plecarea de la guvern, in interiorul Partidului National Taranesc criza se accentua. Lui Ion Mihalache ii era imposibil sa accepte o apropiere de Vaida, din cauza accentuarii faliei intre tendintele ideologice pe care le slujeau: Vaida se departa tot mai mult spre Dreapta nationalista, iar Mihalache, in absenta factorului ponderator Maniu, aluneca tot mai accentuat spre Stinga socialista, Madgearu formulind in aceasta perioada partea de aberatii economice prosovietice a operei sale, iar doctorul Lupu fiind suspectat chiar de spionaj in favoarea URSS. Carol II avea nevoie tocmai de nationalismul lui Vaida, pentru a inlocui cu ceva partea scenei politice pe care se instalase solid Miscarea legionara si pentru a exercita un control indirect asupra acesteia, cum mai facuse Vaida in 1933. Reamintim aici ca atribuirea in epoca a pozitiei de Dreapta extremista Miscarii legionare se facea exclusiv datorita atitudinii sale antisemite, ceea nu corespunde principiilor doctrinare ale Dreptei. Pe de alta parte, Mihalache era strivit de greutatea deciziei pe care urma sa o ia, neprimind - in cel putin cinci audiente la rege - nici o garantie, nici macar ca PNT va fi adus la putere, dar si cu amenintarea permanenta ca o eventuala aducere se va face pe principiul "infiltratiei' oamenilor regelui in guvern. Cu ocazia intrunirii delegatiei permanente din 3 martie, el isi prezinta demisia. Numai ca in scena intra tocmai acum luliu Maniu. Acesta atrage atentia ca mandatul Delegatiei Permanente a expirat si ca va trebui aleasa alta, de catre Congres. Cum in Congresul PNT, luliu Maniu avea majoritatea, Mihalache a inteles sa cedeze. Dar Maniu juca tare, el dorind - ca un politician versat ce era - un control total asupra partidului sau, dobindit dupa ce acesta esueaza ih tentativele sale de a se alinia la proiectul de combinatie politica a regelui Carol II. Ion Mihalache si-a aminat demisia pina la Congresul din 4 aprilie, cele doua tabere impartindu-se pe principiile rezistentei la tentatia Puterii sau a dorintei de a veni la Putere.

Daca ar fi sa ne asezam cu maxima obiectivitate in situatia regelui Carol II din primavara anului 1937, va trebui sa acceptam ca ceea ce s-aintimplat la Congresul PNT din 2-5 aprilie 1937 nu-i mai lasa nici o speranta pentru a aduce acest partid la guvernare. De aici, probabil, si insistenta sa de a-1 mentine pe Tatarescu inca un mandat. Depasit complet de criza in care se afla partidul, Ion Mihalache decide cu onestitate si demnitate sa ii cedeze conducerea lui Maniu, crezind ca blocul solid al formatiunii sale politice inclina spre o pozitie de rezistenta, cu toate neplacerile situarii in Opozitie - si aici trebuie sa vedem si influentele aripii sale socialist-comuniste - si ca grupul centrist si procarlist, oricum minoritar, apeleaza la apropierea de Vaida dintr-un oportunism pagubitor pentru partid. Este posibil ca Mihalache sa fi stiut, asa cum aflase si Argetoianu, ca luliu Maniu isi pierduse popularitatea in Ardeal in detrimentul lui Vaida-Voevod, fenomen plauzibil pe fondul inactivitatii lui Maniu si al orientarii nationaliste a lui Vaida. Pentru a masca adevaratele cauze, Mihalache invoca modificarea unor prevederi ale statutului si, acestea nefiind acceptate, isi prezinta demisia irevocabil. Totodata, il recomanda pe Maniu la succesiune. Acesta insa oscileaza, deoarece nu era convins ca partidul il va urma monobloc impotriva regelui si a camarilei. Tip cerebral si tenace, Maniu intelesese ca o venire a sa la conducere putea insemna ruperea aripii centriste si slabirea partidului, in sfirsit, dupa lungi insistente, luliu Maniu accepta si presa este anuntata ca a fost ales presedinte al PNT. in acel moment, speriat de consecintele acestei alegeri, Carol II il trimite urgent la Congres pe Emest Urdareanu, omul de incredere al Elenei Lupescu, care exercita asupra lui Mihalache presiuni pentru blocarea accesului lui Maniu la conducerea partidului. Regele Carol va recunoaste in jurnalul sau interventia: "Am autorizat pe Urdareanu sa vorbeasca, dar a titre personal si fara a angaja intru nimica persoana mea. Vine si Gr. Filipescu la Urdareanu si-i vorbeste in acelasi sens, ca este o sinucidere a Partidului National Taranesc daca Maniu vine in frunte, si se angajeaza sa vorbeasca cu amindoi. Seara vine stirea ca actiunea unuia si altuia ar avea sorti de izbinda. Mi se va putea pune intrebarea, daca eu am ideea de dreapta (alias Vaida etc.), am lasat sa se faca aceste demersuri. E ca cu (sic!) Mihalache tot e mai usor de manevrat si, pe urma, ruptura grupului centrist - Costachescu, Ghelmegeanu, Calinescu, Potirca etc. - nu este destul de sigura, spre a aduce un aport (sic!) suficient lui Vaida in dauna lui Maniu'224. Probabil ca, pentru salvarea situatiei, Urdareanu a facut si promisiuni si amenintari, astfel ca, dupa ce presa fusese deja anuntata de alegerea lui Maniu, Mihalache revine asupra demisiei sale «irevocabile» si reia sefia partidului. Maniu insusi ii cere sa ramina. Armand Calinescu, membru activ al PNT si delegat la Congres, povesteste: "Aceleasi persoane care alergau sa convinga pe Maniu sa accepte, veneau acum sa-i ceara sa renunte (dupa mirosul fripturii)!'225. Doctorul Lupu, dupa ce a sustinut realegerea lui Mihalache, a inceput sa-1 injure: "E un dobitoc, e un dobitoc - tot repeta simpaticul doftor, pe un ritm accelerat - e un dobitoc, trebuie sa plece si sa vina Maniu, sa i-o bagam regelui, f mama lui, pina la cot!'226. luliu Maniu va iesi dublu umilit din aceasta situatie. Dincolo de ceea ce-i facuse Ion Mihalache, mai era si faptul ca apucase sa transmita Palatului "«ca va merge pina la umilinta fata de rege» in interesul partidului'227, in spatele acestor oscilatii, foarte departe, se afla interesul transparent al unor forte influente din Franta, de care Nicolae Titulescu nu era strain. Fara indoiala ca, in oricare perspectiva, Carol II avea de rezolvat marile probleme din partidul pe care voia sa-1 aduca la Putere. El nu a avut la dispozitie decit grupul centrist al lui Armand Calinescu, care a continuat sa manevreze distructiv in interiorul PNT, amenintind cu dizidenta si insistind pe apropierea de Vaida-Voevod. Acesta, la rindul sau, a ramas ferm pe pozitia excluderii lui Maniu.

Este perioada rolului istoric pozitiv jucat de Ion Mihalache, singurul sau moment de virf, in care da batalia pentru salvarea partidului, pentru pastrarea demnitatii si fortei sale in ochii electoratului, dar mai ales pentru conservarea unitatii, in aceasta batalie el n-a fost ajutat decit de presa socialista si de loja francmasonica a lui Sadoveanu, ambele interesate in supravietuirea pe scena politica a principalului partid de Stinga al tarii, ca frina a tendintelor nationaliste progermane ce se manifestau tot mai accentuat, dar si ca paravan pentru activitatile ilegale ale Partidului Comunist din Romania. Din luarile sale de pozitie intelegem ca socialismul agrarian pe care il promova se opunea categoric bolsevismului, considerat un extremism la fel de periculos ca si nazismul, dar ii venea foarte greu sa vada acelasi lucru si in fascismul lui Mussolini. Nu trebuie sa uitam ca in acea epoca realizarile economice, precum si forta politico-militara in crestere ale Italiei si Germaniei trezeau ingrijorare doar in anumite cercuri oculte si ca, in buna masura, ascensiunea fascismului si nazismului agresiv s-a produs pe fondul unei anumite fascinatii si admiratii - in care au excelat americanii! - pentru succesele celor doua state devenite in citiva ani Mari Puteri. Oricum, Mihalache raminea fidel aliantei franco-britanice si aducea ih politica romaneasca ideea apropierii de Statele Unite, dar era la fel de convins ca Romania taraneasca avea nevoie de un program economic socialist-agrarian dupa model cooperatist fascist. Oricit ni s-ar parea de respingator astazi, din perspectiva a ceea ce ni s-a intimplat sub comunism, chiar si teoriile agrare prosovietice ale lui Madgearu aveau un simbure rational, agricultura Romaniei fiind, prin inapoierea si defectele sale administrative, mult mai apropiata de tipologia Estului. Fideli democratiei, Mihalache si Madgearu cautau o solutie care sa combine orientarea politica generala a tarii catre Occident cu aplicarea unor proiecte economice socialiste, in plan politic - asa cum am vazut - Ion Mihalache se dedica partidului, rezistind presiunilor venite din exterior si interior. El simtea ca luliu Maniu face un joc propriu "cu oarecare perfidie'228 impotriva sa, folosindu-1 ca pe un pion al manevrelor sale de culise. Ramas drept, sprijinit in coloana sa vertebrala, Ion Mihalache va fi si principalul perdant al evenimentelor: "El nu era omul cu doua morale si, in plus, nu se putea asocia cu Vaida «pentru ciolan», in detrimentul lui Maniu'.

Cunoastem destul de putine lucruri despre manevrele lui luliu Maniu din aceasta perioada. A calatorit lungi perioade in strainatate, locuind mult timp la Paris, si s-a intilnit destul de des cu Nicolae Titulescu. Relatia lor este pusa de memorialisti in legatura cu incercarile cercurilor financiare si politice franceze de a opri extinderea accelerata a interventiei germane pe piata romanesca, odata cu sporirea influentei sale economice in Balcani. Franta, facind eroarea sa trateze Romania ca pe o colonie politica a sa, a folosit doar canalele politice si financiare pentru control si s-a trezit complet descoperita in fata expansiunii economice germane. Pentru a reechilibra situatia, a marit si mai mult implicarea oculta in politica partidelor si a inceput sa conditioneze brutal sprijinul financiar, ceea ce a inceput sa se vada pina si la nivelul romanului obisnuit. Este momentul in care Franta ii refuza Romaniei comenzile de armanent si ii blocheaza imprumuturile, apoi suspenda schimburile in franci ale leului romanesc, in anul 1937, Franta nu mai avea la dispozitie decit Partidul National Taranesc pentru o baza a revenirii controlului sau asupra Romaniei, si anume gruparea manista, la care s-a atasat si Nicolae Titulescu. Pe corpul partidului sub Mihalache nu se aventura sa mizeze, dovedindu-se slab la Congres, iar gruparea centrista era vizibil carlista. Cum PNL avea problema participarii mascate la o guvernare care permisese cresterea influentei economice germane si se mai intrezarea si o preluare de catre Tatarescu a partidului, Franta nu avea alta cale decit refacerea legaturilor sale pline de interese reciproce din anii 1928-1930 cu luliu Maniu. Pe aceasta ipoteza se asaza si informatia privind organizarea de catre Titulescu si Maniu a unui complot extern anticarlist.

Pe fondul ofensivei franceze pentru recistigarea pietei politice romanesti, au loc intilniri succesive Titulescu-Litvinov, la Talloires, si Titulescu-Maniu, la Cap Martin, in care se discuta indepartarea regelui Carol II si instalarea Marelui Voievod de Alba lulia, Mihai I, in virsta de 16 ani, pe Tron. in decembrie 1937, in plina prapastie politica, luliu Maniu va confirma, intr-un context mai larg, aceasta ipoteza, marturisind ca vrea s-o aduca inapoi pe regina-mama Elena, pentru a sta "la dreapta sau la stinga voievodului'. La stinga lui Mihai I insemna regenta, la dreapta insemna republica. De altfel, Armand Calinescu era informat, in iunie 1937, ca in cadrul uneia dintre intrevederile externe Maniu-Titulescu, luliu Maniu pusese in discutie instaurarea republicii230. Constantin Argetoianu, desi nu crede in acest complot, leaga proiectul instaurarii republicii in Romania de participarea lui Litvinov, "ministrul de externe al URSS, la combinatie cu Titulescu si Maniu'231. Totodata, Argetoianu banuia ca in toate aceste manevre amenintatoare la adresa lui Carol II se afla un interes mult mai subtil al lui Maniu, care ii pacaleste pe toti pentru a-si pregati revenirea. Maniu va scrie o scrisoare politica unui anume Kerciu, incredintindu-i acestuia puternicele sale sentimente dinastice, cu scopul ca informatia aceasta sa ajunga la Palat. Kerciu, un petrecaret si fustangiu notoriu, era ultima cucerire a Elenei Lupescu. La sfirsitul lunii august 1937 chiar izbucneste un scandal ca urmare a informarii regelui de catre Ernest Urdareanu ca Elena Lupescu a participat la o partida de sex in grup, cu acel Kerciu si cu un alt petrecaret, Puscariu, in statiunea Eforie, in mod surprinzator - dar numai daca privim situatia prin ochiul normalitatii medicale - cel pedepsit de rege va fi Ernest Urdareanu, pedeapsa ridicata insa repede, ca urmare a faptului ca, fugit la Paris - unde era Titulescu si legatura sa periculoasa cu presa - Urdareanu luase asupra sa o serie de documente compromitatoare pentru cuplul Carol-Lupescu232. Observatiile lui Armand Calinescu asupra acestui episod ne fac sa inclinam insa spre o alta cauza a scandalului: "Kerciu si-a luat rolul de mediator intre d-na Lupescu si Maniu. Astazi s-a intors de la Badacin si a lansat printre prieteni zvonul in acest sens'233. Informatia este confirmata de rege in consemnarea sa din 22 septembrie 1937, referitoare la o audienta acordata lui Malaxa: "Cherciu 1-a rugat [pe Malaxa, n.a.] sa transmita ca Maniu vrea sa se impace, adica sa vie la Canossa'234. Este evident ca Maniu juca pe toate planurile. Dar, in ciuda semnalelor pe care le-a primit de la Maniu, dar si avizat fiind in legatura cu apropierile separate ale acestuia de Titulescu, pentru un sprijin extern, si de Garda de Fier, pentru asigurarea unui brat intern activ al revenirii la Putere, Carol II va ramine consecvent ideii unei formule Mihalache-Vaida. Cum aceasta intirzia sa se contureze, campania electorala il va gasi tot fara solutie.

Raportul de forte in decembrie 1937

Combinatiile politicii de culise din Romania acelui an nefast par astazi extrem de complicate si confuze. O urmarire a lor pas cu pas este si obositoare, si derutanta, dar un aspect se desprinde totusi cu propriul contur: venise era marilor tradari. Maniu declara ca-1 sustine pe Mihalache, dar il sabota in ascuns, se combina cu Titulescu pentru a-1 speria pe rege, apoi ii transmitea discret lui Carol II dorinta sa de impacare. Armand Calinescu isi trada partidul, sacrificindu-1 pentru un regim autoritar. Tatarescu anunta retagerea sa din guvern, dar ii cerea regelui sa-1 mentina, apoi se razgindea si declansa o actiune de subminare a conducerii Partidului National Liberal. Carol II promitea guvernul, pe rind, lui Goga, lui Tatarescu, lui Mihalache, apoi revenea in ultimul moment la Tatarescu. in faza decisiva a loviturii de stat, asa cum vom vedea, generalul Ion Antonescu se va uni cu grupul centrist al lui Armand Calinescu, va intra in guvernul Goga-Cuza al regelui, dar va lua legatura si cu Corneliu Z. Codreanu la Predeal, impotriva regelui, iar dupa exilare ii va contacta pe liberali. Goga, adus de Carol la guvernare, este tradat de Carol dupa o luna si jumatate, apoi regele il aduce pe Patriarhul Miron Cristea, care va trada si democratia, si Miscarea legionara. Aliat cu Codreanu in alegeri, Maniu il va trada imediat dupa aceea pentru o desemnare la guvern din partea regelui, apoi pentru o intelegere cu liberalii lui C.I.C. Bratianu. Gheorghe Bratianu semneaza pactul electoral cu PNT, apoi revine in PNL. Formatiunea lui Goga-Cuza si Miscarea legionara semneaza acelasi pact cu Partidul Evreiesc, apoi se napustesc, oficial si neoficial, asupra evreilor. Toata aceasta miscare haotica se desfasura in interiorul unui spatiu inchis, izolat de Parlament si de corpul electoral al tarii, fiind, de fapt, expresia cea mai elocventa a fenomenului de oligarhie politica pe care 1-am explicat mai sus. Degradarea sistemului politic, si asa pseudodemocratic, al Romaniei ajunsese intr-o faza in care toti actorii erau slabi. Carol II se iluziona ca va putea compune un guvern Mihalache-Vaida, Maniu se iluziona ca va putea readuce tara la regimul parlamentar si democratic clasic, pe care il distrusese in 1930, iar Miscarea legionara astepta internationalizarea nationalismului, intr-o lume dominata de Germania si fara evrei. Peste toate aceste scenarii pluteste banuiala ca regele Carol II a avut de la inceput un plan de instalare a dictaturii personale. Asta nu o spun comunistii, ci o spune Constantin I. C. Bratianu: "in timpul guvernului Tatarescu, regele incepuse opera sa de a slabi partidele politice. Cu fagaduieli de a le da guvernul, despartise pe dl. Vaida Voevod de dl. Maniu si pe Goga de generalul Averescu. in loc sa sileasca partidele politice sa-si pastreze unitatea ca sa le poata da conducerea statului, el a creat o lupta intre concurenti, ca sa-si faca partizani, lupta mult mai apriga intre membrii aceluiasi partid decit era intre partide adverse. A putut astfel pretinde mai tirziu ca regimul partidelor politice provoaca framintari si dezbinari, care tulbura unitatea politica a tarii si ca deci partidele trebuiesc desfiintate'235. De la 9 noiembrie 1937, Carol II initiaza o runda de intilniri cu liderii tuturor partidelor importante, fara Miscarea legionara, cu scopul de a crea impresia unei consultari democratice in perspectiva desemnarii cabinetului care sa organizeze alegerile. El cere imperios lui Mihalache sa accepte combinatia cu Vaida-Voevod. Mihalache va intruni Delegatia Permanenta in ziua de 13 noiembrie, dar aceasta se va pronunta impotriva sugestiei regale. Ziarul Dreptatea, organul de presa al PNT, va publica un articol de importanta istorica in ziua de 16 noiembrie: "Partidul National Taranesc este constient de rolul si raspunderile lui. El nu intelege sa renunte la programul si la demnitatea lui pentru scaune in minister sau in Parlament'236. Articolul era inspirat de verticalitatea lui Ion Mihalache si de credinta tot mai puternica a acestuia ca PNT trebuia sa-1 aduca din nou pe luliu Maniu la conducere. Poate fara sa stie, Ion Mihalache impingea partidul spre o recistigare a statutului de formatiune politica aparatoare a democratiei, statut spre care se va indrepta si Partidul National Liberal sub conducerea "batrinilor'. Lovitura de stat le va gasi pe aceeasi pozitie, de aparatoare ale sistemului democratic, intr-o conventie politica unitara, simbol insa al slabiciunii lor individuale, conventie ce se va mentine pina in 1997, odata cu formarea guvernului Victor Ciorbea.

Ion Mihalache va iesi din scena politica si va reveni doar pentru o noapte, 13 spre 14 iulie 1947, cind la Tamadau va incerca sa urce 30 de membri ai partidului intr-un avion de doua locuri. luliu Maniu va reveni in Bucuresti la 21 noiembrie, cind se va intruni Comitetul Central Executiv al Partidului National Taranesc. Asa cum era de asteptat, Mihalache isi da demnisia si ofera conducerea lui luliu Maniu. Schimbul lor de replici ramine pentru istorie o proba amara de ridicol, expresie teatrala a falsitatii relatiei personale si politice dintre ei: Ion Mihalache: "D-le Maniu, ia comanda si da porunca!'. luliu Maniu: "Dumneata esti comandant. Dumneata ai dat o ultima comanda: sa ocup locul dumitale. Am ascultat intotdeauna comanda dumitale si cind nu-mi placea; trebuie sa ascult si aceasta ultima comanda'237. Aici intervine un amanunt straniu, care ar putea explica deciziile verticale ale lui Ion Mihalache si hotarirea sa de a preda sefia "Sfinxului de la Badacin'. in notele zilnice ale lui Armand Calinescu exista un pasaj care descrie audienta lui Mihalache la Carol II din 13 noiembrie 1937, cu ocazia tentativei de a forma guvernul impreuna cu Vaida: "imi spune [Mihalache, n.a.] ca in audienta Rex i-a aratat ca pentru dinsul conteaza curentele. Oamenii si partidele sunt instrumente de realizare a unui program regal, ii adauga ca-1 stimeaza pe Mihalache, si de aceea nu a intrebuintat.. .'238. in acest loc a fost distrus un cuvint. Ce anume nu intrebuintase Carol impotriva lui Mihalache, pentru ca il stima? S-ar potrivi cuvintul santaj, cu referire la Afacerea Skoda, pe care o intrebuintase impotriva lui Maniu, dar poate fi si presiune sau forta. Oricum, era o amenintare la care Mihalache a raspuns cu demnitate, Armand Calinescu notind in acelasi loc: "Mihalache, pe baza acestor spuse, incearca sa orienteze partidul spre o lupta constitutionala'. Adica alaturi de Maniu.

Imediat dupa preluarea conducerii PNT, luliu Maniu il contacteaza pe Corneliu Z. Codreanu si pune in aplicare vechea intelegere, anuntind pactul de neagresiune cu Miscarea legionara. El a fost semnat in casa lui Dimitrie Gerotta de Maniu, Codreanu si Gheorghe Bratianu. Pentru alegeri se formeaza cele doua carteluri electorale: Cartelul taranist mascat sub denumirea de "pact' - PNT, Miscarea legionara ("Totul pentru Tara'), Partidul National Liberal "Georgist' (Gh. Bratianu), Partidul Agrar (C. Argetoianu), PNC (Goga-Cuza) si Partidul Evreiesc (care a semnat pactul la 28 noiembrie prin presedintele sau, dr. Filderman), fiecare participind pe liste separate; Cartelul liberal - PNL, Frontul Romanesc (A. Vaida-Voevod) si Partidul German, de orientare hitlerista. Asocierea haotica intre partide democratice, anticarliste, si partide procarliste din componenta acestor carteluri electorale este si ea o mostra a tipologiei sistemelor oligarhice. Paradoxul lor este cel mai bine identificat de istoricul loan Scurtu: "Datorita cartelurilor electorale incheiate de Tatarescu si pactului de neagresiune semnat de Maniu, in campania electorala nu s-au confruntat fortele democratice si cele dictatoriale, ci principalele partide democratice - Partidul National Taranesc si Partidul National Liberal'239. Profitind de injuriile pe care si le-au adus reciproc in campania electorala cele doua partide mari - au abundat acuzatiile de "mare infractor', aluzie la implicarea lui Maniu in Afacerea Skoda, poreclele "Guta-Puta' pentru Tatarescu, "criminal' Maniu, "asasin' Tatarescu etc. - Carol II a lansat diversiunea cu imposibilitatea formarii unui guvern de coalitie PNT-PNL, rupind astfel si orice punte spre supravietuirea regimului democratic in Romania. El a facut asta dupa ce primise de la C.I. C. Bratianu un raport asupra situatiei: "Regele avea trei solutii pe care le putea adopta in mod logic. Facind apel la cele doua mari partide, care avusesera cele mai mari contingente in alegeri, sa le ceara sa constituie un guvern national pina in toamna, cind ar dizolva Parlamentul si ar face noi alegeri, sau sa faca un guvern compus din personalitati din afara de partide si care, avind ingaduirea partidelor politice, sa gireze afacerile pina la noi alegeri, sau sa dea guvernul Partidului National Taranesc cu mandatul de a face alegeri. Ultima solutie ar fi fost cea mai buna, avind in vedere ca un guvern nou poate totdeauna sa obtina majoritate in alegeri'240. Regele insa a incercat sa convinga lumea ca rezultatul alegerilor pentru Camera din 20 decembrie 1937 a demonstrat trei lucruri: 1. Dizolvarea corpului politic clasic al tarii. 2. Abandonarea interesului pentru partide al populatiei. 3. Ridicarea periculoasa a Miscarii legionare pe locul trei in ierarhia partidelor. Pentru a-si sustine teza, el s-a opus unor tentative de falsificare a rezultatului alegerilor, una propusa de ministrul de justitie Vasile P. Sassu, prin interpretarea diversionista a Articolului 2 din legea electorala, cealalta tentativa apartinindu-i prefectului de Hotin, Marin Florescu, prin tinerea in rezerva a voturilor sale "pentru a acoperi diferenta pina la 40 la suta'241, in tensiunea panicii, Carol II incearca sa provoace o noua intilnire cu Corneliu Z. Codreanu, prin intermediul lui Mihail Manoilescu. Codreanu refuza242. Tot acum, regele Carol II ii ofera generalului Ion Antonescu functia de prim-ministru al unui regim autoritar, dar acesta, prudent, refuza, retragindu-se inteligent intr-o pozitie secundara. Lipsit de solutii viabile, regele a manevrat rapid pentru constituirea unui guvern de tranzitie, alegind la 28 decembrie formula Ooga-Cuza, menita sa rezolve citeva probleme pe care un guvern democratic nu le putea atinge si sa cistige timp in vederea aplicarii loviturii de stat. Omul de manevra a fost Armand Calinescu.

La exact o luna de la preluarea conducerii PNT de catre luliu Maniu, Armand Calinescu ia decizia de a-si trada partidul, cu toate ca votase pentru unitatea partidului, la 22 noiembrie, in momentul in care Partidul National Taranesc semnase pactul de neagresiune cu Garda de Fier. El candidase la alegeri, profitihd de intelegerea convenita, astfel ca nu a fost impiedicat de legionari sa obtina mandatul (teoretic) pentru viitorul Parlament. Iata insa ca dupa o luna si dupa ce rezultatul alegerilor devine cunoscut, Calinescu ia legatura cu generalul Condeescu, vechiul confident al regelui, si-i cere sa transmita suveranului intregul sau devotament fata de Coroana, "nu din platitudine, ci din convingere'. Ca urmare a acestui mesaj, in ziua de 23 decembrie 1937 Armand Calinescu este chemat acasa la Condeescu, unde se va intilni cu Ernest Urdareanu, omul de incredere al Elenei Lupescu: "Urdareanu imi cere cuvihtul de onoare asupra discretiunii celor ce-mi va comunica. Partidul N[ational]-T[aranesc] nu va fi chemat la guvern cit va fi regele, sa stiu ca Rex se va lupta pina la ultima limita. S-a hotarit sa constituie imediat un guvern Goga cu concursul meu, Ghelmegeanu si Potirca. Ma intreaba daca primesc Ministerul de Justitie. Raspund ca sunt nemultumit de politica lui Maniu, pe care o consider daunatoare tarii si Coroanei. Intentionam sa ma retrag din Camera pe acest motiv. Primesc propunerea daca: 1. Rex e hotarit ferm sa sustina pina la capat; 2. daca e compus guvernul din oameni seriosi; 3. daca se adopta in program satisfacerea nevoilor taranimii. Urdareanu imi enumera citeva puncte din programul de actiune si-mi spune ca Rex asigura o guvernare de patru a/w''243. Urdareanu ii cere lui Armand Calinescu sa se intilneasca urgent cu Goga, pentru a stabili detaliile formarii noului guvern. Este cert ca regele il mintea si pe el, pentru ca nu putea sa-i incredinteze secretul caracterului pasager al guvernului Goga-Cuza, impiedicindu-1 astfel sa realizeze cu toata convingerea ruptura Partidului National Taranesc. Ne mira doar naivitatea lui Armand Calinescu in fata unei posibile guvernari de 4 ani a unui guvern neconstitutional, fara sprijin parlamentar, fara perspectiva electorala si format din bucati neomogene, in aceeasi noapte, tot acasa la Condeescu, Goga se intilneste in secret cu Armand Calinescu si viitorul prim-ministru ii prezinta programul sau de guvernare. Acesta era expresia unui delir politic, fiind compus din masuri impotriva evreilor, libertatea fabricarii tuicii si ridicarea cenzurii, in ce privea lista guvernului, Calinescu era trecut la Interne, iar pentru Ministerul Apararii Nationale era propus generalul de brigada Ion Antonescu. Carol II s-a opus acestei numiri, considerindu-1 un "ambitios nestabil', dar il accepta pentru Ministerul Comunicatiilor. Totodata, Goga propunea infiintarea unei "armate de partid', numita lancierii. Armand Calinescu, accepta toate aceste aberatii, concentrihdu-se in urmatoarele zile asupra incercarilor de a-i convinge pe partizanii sai sa paraseasca Partidul National Taranesc si luptindu-se pentru mentinerea lui Ion Antonescu pe lista guvernului. Implicat in combinatia politica - pe care, daca o numim complot pentru lovitura de stat, suntem obligati sa-1 trecem pe Antonescu drept coautor al acesteia! - generalul "nestabil' va conditiona prezenta sa in Cabinet cu doua cereri: nu accepta decit Ministerul Apararii Nationale si nu accepta o orientare a regelui in politica externa spre Germania244. Cererile i-au fost satisfacute, prin interventia comuna a lui Goga si Calinescu. Este greu de inteles ce a fost in capul generalului, dar putem presupune ca dorea punerea in aplicare a unor proiecte proprii de reoganizare si inzestrare a Armatei. Constatam insa si la el o naivitate dezamagitoare si, pentru prima oara, o slaba pregatire politica. Ascultind cuvintarea de investitura a noului premier Octavian Goga, academicianul Radu R. Rosetti avea sa remarce: "Discursul lui Goga - placut de auzit de altfel si facut pentru a insela pe naivi - m-a izbit prin cuvintele folosite, foarte multe neologisme amintind jargonul jurnalistilor evrei, contra carora Goga duce o asa de strasnica campanie!'245 intr-un discurs electoral tinut in Arges, in fata unui banchet de 600 de tacimuri, Armand Calinescu va declara partizanilor sai: "Niciodata un act nu a corespuns mai desavirsit spiritului si literei Constitutiunei noastre decit acesta. La o situa-tiune anormala, am avut o solutiune absolut normala. Si astfel, nu schimbarea guvernului a adus dupa sine dizolvarea Parlamentului, ci, dimpotriva, necesitatea dizolvarii a impus schimbarea guvernului'246, in aceeasi interventie, Calinescu afirma ca tara este condamnata la distrugere din cauza lui luliu Maniu si arata rezultatul cel mai spectaculos al alegerilor din decembrie 1937: PNT fusese infrint ih Ardeal, unde majoritatea voturilor fusese luata de Miscarea legionara. Acesta era inca un mare subiect de ingrijorare pentru oligarhia politica, deoarece, prin semnarea pactului electoral intre Partidul National Taranesc si Miscarea legionara, electoratul ardelean a fost pus in fata unei optiuni de nuanta: "Apoi, daca dvs. sunteti in pact cu altii, atunci este indiferent ca votam cu dvs. sau cu ei!'247 in conditiile in care Partidul German a mers in cartel cu liberalii, este clar ca cei care au votat in Ardeal cu Miscarea legionara au fost romanii.

Argumentele lui Armand Calinescu, ca si cele ale regelui, privind criza politica declansata de alegerile din 20 decembrie 1937 se clatina in fata unor calcule simple, in memoriile lor, atit Radu R. Rosetti, cit si Constantin C. Giurescu sau Constantin I.C. Bratianu au aratat ca exista o solutie constitutionala, inclusiv pe fondul organizarii alegerilor de catre guvernul Goga-Cuza, deoarece in intervalul dintre decembrie 1937 si februarie 1938 se produsese o miscare importanta in randurile principalului partid al tarii. Convins de inutilitatea dizidentei sale, Gheorghe Bratianu hotaraste reintregirea Partidului National Liberal si formatiunea intra in noua campanie electorala cu manifeste si programe comune248, impreuna, ar fi atins pragul de 40%. Dar o victorie a partidului liberalilor, reintregit sub conducerea "batrinilor', nu convenea lui Tatarescu si tentativei sale de a-1 sparge pentru a-1 aduce in slujba regelui. O alta solutie normala, constitutionala, era numirea unui guvern PNT cu sprijin parlamentar din partea partidelor cu care semnase pactul de neagresiune, cu scopul precis de a organiza noi alegeri. Aceasta perspectiva nu-i convenea regelui, din motive strict personale, caci ar fi avut in Parlament un corp politic vadit ostil regimului sau de camarila si in plus un guvern pe care nu-1 putea controla. Din aceste considerente private - care certifica intentia de a stabili o dictatura personala - Carol II ii foloseste pe Gheorghe Tatarescu si pe Armand Calinescu drept "spargatori' ai Partidului National Liberal si, respectiv, Partidului National Taranesc. Mai important in aceasta manevra a fost Armand Calinescu, deoarece, fara ruperea produsa de el in PNT nu s-ar fi putut forma guvernul Goga-Cuza, "centristii' constituind nucleul Cabinetului din 28 decembrie 1937. Alegerea ca om forte si numirea sa in functia de ministru de Interne a apartinut in intregime camarilei, Armand Calinescu fiind "exponentul intereselor trusturilor industriale in legatura cu Elena Lupescu'249. Provenienta sa din rindurile stingii national-taraniste _ impreuna cu Petre Andrei, Mihai Ralea, Mihail Ghelmegeanu - ii va intari pozitia de adversar ireductibil al Miscarii legionare, dar si pe aceea de client al finantarii mascate operate prin Nicolae Malaxa.

Nu vom insista asupra performantelor guvernului Goga-Cuza si vom apela, pentru a sintetiza, la opinia unui istoric autorizat si, totodata, martor al evenimentelor: "Guvernul Goga-Cuza, care il avea ca ministru de Externe pe Istrate Micescu, remarcabilul jurist, dar instabilul om politic, nu fu in stare sa domine situatia. Partizanii guvernului, in special cuzistii, se dedara la excese dintre care unele, mai grave, in Transilvania, la Oradea si la Cluj. incepu sa se creeze o stare de nesiguranta; avura loc retrageri masive ale depunerilor din banci si transferuri importante de capitaluri in strainatate. Oamenii de afaceri din tara, marii industriasi si marii bancheri, intruniti Ia Clubul miliardarilor din Calea Victoriei 163 - proprietatea fostei regine Elisabeta a Greciei - in seara zilei de 9 februarie 1938, ajunsera la concluzia ca situatia e grava, ca se impune indepartarea guvernului si adusera la cunostinta regelui - probabil prin Malaxa - opinia lor. A doua zi, la 10 februarie, guvernul Goga-Cuza isi dadea demisia si era inlocuit printr-un guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea, dar in care rolul prim il juca ministrul de Interne Armand Calinescu'250. Cauzele aparente ale caderii guvernului Goga-Cuza au fost, pe rind: l. Scaparea de sub control a organizatiilor de tineret ale cuzistilor, care, transformate, teoretic, in lancieri, "armata de partid' a guvernului, au initiat dezordini grave in teritoriu, inclusiv cu caracter antisemit. Este de subliniat aici ca istoriografia comunista a folosit acest moment in mod diversionist pentru a pune dezordinile pe seama legionarilor, a "fortelor fasciste', sau pe seama unei formule aproximative de "legionari si cuzisti', pentru a ascunde realitatea ca legionarii nu au avut nici o implicare in aceste atacuri. 2. Esecul tentativei de a convinge Marile Puteri democratice ca legile antisemite date acum n-au caracter rasist si ca sunt produsul unei necesitati civice si economice. 3. Reactia capitalului strain legat de statele democratice, precum si a capitalului evreiesc, prin retragerile masive de pe piata romaneasca, aruncind astfel statul in criza economica, in plan politic, "problema evreiasca' avea acum doi partizani puternici: "Evreii britanici exercitau continuu presiuni asupra guvernului lor pentru a protesta ori de cite ori considerau ca evreii din Romania erau obiectul vreunei masuri discriminatorii. Ajutorul dat evreilor romani nu era pe masura celui ce venea din Statele Unite, dar guvernul englez se afla in fruntea protestelor impotriva orientarii antisemite incurajate de guvernul Goga-Cuza'251.

intrerupem aici analiza pentru o precizare. Mare parte a propagandei antiromanesti pe tema persecutiei evreilor din aceasta perioada era condusa din sferele de influenta oculta britanice. Pe timpul regimului Antonescu, ca urmare a descoperirii activitatii informative antiromanesti a unor grupuri de "ziaristi' germani, Mihai Antonescu a ordonat o ancheta. Ceea ce stim pina acum este ca se cautau, prin toate mijloacele, dovezi ale persecutiei evreilor, ca multe erau inventate, trucate sau mult exagerate si ca ele erau imediat difuzate prin publicatiile germane pentru a arata ca Romania aplica programul nazist impotriva evreilor. Imaginile si informatiile - intre care si diversiunea cu "masacrul de la Abator' - erau apoi preluate de presa britanica si americana, ilustrind aceeasi tema defavorabila Romaniei. Ancheta lui Mihai Antonescu a dus la ipoteza ca intreaga actiune este initiata si condusa de Ungaria, cu scopul de a discredita Romania in ochii lumii. Canalele de transmitere a informatiilor defaimatoare se indreptau spre nucleul antiromanesc si revizionist stabilit in Anglia, format din refugiati unguri si evrei unguri, nucleu care, dupa razboi, a creat mari probleme inclusiv Marii Britanii. Sunt revelatoare aici ca marturii textele lui Ion Ratiu, sub titlul Clive si Ana, precum si lucrarea de referinta a istoricilor Bruce Page, David Leitch si Philip Knightley asupra cazului Kim Philby22.

Dar adevaratele cauze ale caderii guvernului Goga-Cuza trebuie cautate insa in proiectul de instalare a dictaturii personale a lui Carol II, cu ajutorul unor politicieni corupti. Pentru asta, Carol II avea nevoie de exagerarea pericolului legionar, de proiectarea unei imagini de "vinduti Germaniei' asupra acestora si de inlocuirea principalelor teme doctrinare ale Miscarii legionare cu preocupari nationaliste sub control regal - lancieri, in locul batalioanelor legionare, Strajerie in locul Fratiilor de Cruce, legi antisemite tembele, in locul comertului legionar, atitudini atee si materialiste impotriva misticii legionare, in al doilea rind, simtind ca regele i-a oferit o guvernare de scurta durata, cu care sa-si puna in aplicare planul mai vechi, Octavian Goga a incercat o apropiere de Corneliu Z. Codreanu, prin intermediul lui Ion Antonescu, in perspectiva formarii unui bloc nationalist, la care ar fi aderat ulterior si Vaida-Voevod. Se putea forma astfel un nou corp politic, mai apropiat de orientarea generala a electoratului, dar extrem de periculos pentru rege si camarila.

Mecanismele loviturii de stat

Pentru a intelege mai bine felul in care a fost data lovitura de stat din 1938 va trebui sa analizam atit activitatile oficiale ale regelui Carol II, cit si actiunile oamenilor sai din interiorul guvernului Goga-Cuza. Au existat, fara indoiala, doua planuri, cel al negocierilor politice si cel al complotului.

Trebuie aratat mai intii ca una dintre sarcinile incredintate oficial de rege lui Goga a fost organizarea de noi alegeri la data de 2 martie 1938. Acesta ar fi un prim semnal de alarma asupra intentiilor regelui, avind in vedere ca, in mod normal, Parlamentul isi relua activitatea pe 17 februarie. Dar, sub imperiul rezultatului inedit al votului din decembrie, partidele si opinia publica erau inclinate sa accepte o depasire a termenului prevazut de Constitutie. Partidele mari au fost pacalite cu argumentul ca, printr-o noua lege electorala, pragul virstei necesare pentru exercitarea dreptului de vot va fi ridicat la 30 de ani, pentru a micsora bazinul electoral al legionarilor, in momentul declansarii crizei guvernului Goga-Cuza, Constantin I.C. Bratianu a cerut o audienta regelui. "Personalitati politice din diferite partide - isi aminteste liderul liberal - m-au autorizat sa cer si in numele lor schimbarea guvernului si aminarea alegerilor, lucru pe care 1-am cerut Majestatii Sale, asigurindu-1 ca va avea concursul tuturor pentru linistirea tarii. I-am recomandat un guvern care ar putea fi sustinut de toate partidele politice, fara a-i indica persoane'253. Era o ultima tentativa a partidelor de a salva sistemul parlamentar. Analiza datelor furnizate de Bratianu arata ca liderii partidelor democratice au fost inselati, pentru o perioada de timp, in evaluarea corecta a situatiei, convinsi ca asista la o criza politica majora, ca Miscarea legionara reprezinta un pericol si pentru ei - sa nu uitam programul radical al acesteia impotriva politicienilor corupti! - ca linia traditionala a politicii externe este pe cale de a fi abandonata si ca regele insusi este pus intr-o situatie grea atit de luliu Maniu, cit si de Codreanu. Pe fondul acestei stari psihopolitice, Bratianu se intilneste cu regele dupa doua zile de la audienta precedenta si primeste asigurari ca va fi constituit un guvern format din personalitati politice "care au jucat un rol sub domnia sa', dar ca va fi nevoit sa modifice Constitutia. Argumentul pentru acest gest era tot acela al ridicarii pragului de virsta la 30 de ani. Cum modificarea nu putea fi facuta decit printr-o interventie asupra Constitutiei, noile alegeri nu-si aveau rostul decit dupa schimbarea ei. Bratianu i-a atras atentia insa ca o modificare a Constitutiei nu se putea face decit in modul aratat tot de Legea fundamentala, nu prin decret regal, in acest moment, dovedind o mare abilitate distructiva, Carol II i-a cerut lui C.I.C. Bratianu sa suspende activitatea partidului sau, pentru ca PNL sa nu fie implicat in actiunea anticonstitutionala pe care intentiona sa o faca. Bratianu 1-a crezut si de data asta: "I-am fagaduit sa ma abtin de la orice agitatie, dar cer ca in noua Constitutie sa respecte inamovibilitatea magistraturii si stabilitatea functionarilor; sa nu suprime partidele politice si sa ceara parerea partidelor politice asupra unui anteproiect ce-1 va face inainte de a decreta modificarile ce va crede necesare. Mi-a fagaduit ca va tine cont de observatiile mele'254. Credinciosi ideii de Monarhie in general si adepti convinsi ai Monarhiei constitutionale, liderii politici - cu exceptia lui Maniu si Codreanu - nu intelegeau nici acum, dupa 9 ani de domnie, ca au pe Tron un rege sperjur, o personalitate devianta, un barbat de stat cu viziuni fundamental antidemocratice. Liderii celorlalte partide au fost chemati pe rind la Palat si informati de Carol asupra intentiilor sale si asupra felului in care se va desfasura noua campanie electorala. Doar luliu Maniu - al carui rol politic major incepe abia acum - i-a cerut in mod ferm sa-i incredinteze guvernarea, dezi-cindu-se pentru asta de Miscarea legionara.

Revenirea in scena a lui luliu Maniu. Daca in planul relatiilor publice luliu Maniu a reusit sa convinga nu numai oameni simpli, dar si istorici incercati, ca ar fi avut vreun rol in lupta pentru Marea Unire, in planul performantelor sale politice, lucrurile stau cu totul altfel. Dificultatea aprecierii operei lui luliu Maniu, nu vine asadar, numai din imaginea pe care a reusit sa si-o creeze, ci si din faptul ca, de la reintrarea sa in rolul de figura politica de prim rang si pina la moartea sa tragica nu a mai avut ocazia sa aplice principiile si solutiile pe care le invoca teoretic. El reintra in forta pe scena politica in anul 1938 si devine aparatorul principal al sistemului democratic, fara sa stie ca acesta va disparea din Romania pentru mai bine de o jumatate de secol, mult peste durata lui omeneasca. Nu-i poate fi contestata credinta sincera in sistemul democratic. Dar, incastrat in memoria oficiala drept un luptator moral, uitam ca luliu Maniu a fost un om politic roman implicat adinc in mecanismele imorale ale vietii politice romanesti din epoca, pe care le-a folosit din plin, insa cu particularitatea unica a inteligentei distructive tipice iezuitului. S-a spus ca intre luliu Maniu si Miscarea legionara erau diferente doctrinare atit de mari, incit pactul de neagresiune nu trebuie considerat decit un mijloc politic minor, o manevra izolata, de moment. Am vazut ca intelegerea dintre el si Codreanu era mult mai veche. A doua zi dupa ce a fost ales presedinte al PNT, Maniu a semnat pactul cu Codreanu, surprinzind pe toata lumea, in afara de cei citiva initiati intimi. S-a aratat apoi ca, imediat dupa ce Comeliu Z. Codreanu a facut declaratia celebra de adeziune la axa Roma-Berlin in 48 de ore de la victoria Miscarii legionare, Maniu a protestat si s-a dezis de pactul cu legionarii. Este fals. Codreanu a facut acea declaratie la 30 noiembrie 1937, la numai o saptamina de la semnarea pactului de neagresiune cu Maniu, adica inainte de alegerile din 20 decembrie 1937. Sa mai citim o data inceputul pasajului din declaratia Capitanului, dinaintea celui referitor la alianta cu Roma si cu Berlinul: "Eu sunt contra marilor democratii ale Occidentului, eu sunt contra Micii intelegeri, eu sunt contra intelegerii balcanice, si n-am nici un atasament pentru Societatea Natiunilor, in care nu cred'255. Cu o zi inainte, pe 29 noiembrie, Codreanu legase direct viziunea sa politica de relatia cu Maniu: "D-l Maniu este pentru democratiile apusene, Mica Antanta si Antanta balcanica, Liga Natiunilor, eu sunt total impotriva acestora'256. La aceasta profesiune de credinta, total contrara celei clamate de luliu Maniu, liderul taranist n-a avut nici o replica. A tacut si si-a urmarit interesul din campania electorala. Dar nici dupa incheierea alegerilor, Maniu nu a denuntat pactul cu Miscarea legionara, ci, dimpotriva, 1-a elogiat. Iata ce declara in sedinta Comitetului Central Executiv al Partidului National Taranesc din 4 ianuarie 1938: "Tot astfel trebuie sa-mi exprim recunostinta pentru tovarasii nostri cu care am legat pactul de neagresiune in aceste alegeri, fata de conducerea partidului «Totul pentru Tara» si a partidului d-lui George Bratianu si a partidului d-lui Argetoianu. (Aplauze). Trebuie sa constat ca toate aceste trei partide, in contactul pe care am avut placerea sa am cu ele, au dovedit o perfecta legalitate si o perfecta colegialitate'2'1'. Nu de aceeasi colegialitate a dat dovada luliu Maniu in particular, in memoriul pe care 1-a adresat regelui Carol II pe 5 februarie 1938, memoriu in care ii cerea suveranului aducerea Partidului National Taranesc la Putere, acelasi om coplesit de placerea de a contacta partidul lui Codreanu, scria: "Partidul «Totul pentru Tara», in urma politicei ce urmeaza, n-ar putea face fata situatiei, caci doctrina sa prezinta pentru viata noastra doua primejdii grave' si luliu Maniu enumera: "introducerea unui regim totalitar' in interior si pericolul de "reactiune sovietica' in exterior258. Dupa ce regele i-a refuzat oferta de a forma guvernul si a numit guvernul Patriarhului Miron Cristea, luliu Maniu a revenit la ginduri mai bune fata de Miscarea legionara: "Partidele si oamenii care au curajul sa spuna adevarul si sa actioneze pentru purificarea moravurilor si extirparea corupfiunei si abuzului sunt persecutati, iar opinia publica, care (sic!) este alaturi de acesti oameni si partide, este complet nesocotita'259. El declara la Bucuresti: "Este direct criminal acel roman care, direct sau indirect, vrea sa duca politica externa in orbita politicii germane'260. Iar la Alba lulia va declara: "Orientarea in politica externa a Miscarii legionare s-a facut de catre Corneliu Codreanu din necesitatea de a constitui o rezerva pentru tara, in eventualitatea ca puterile Axei ar iesi biruitoare'261. Fara indoiala ca Maniu facuse un calcul corect, ca acela era argumentul de politica externa viabil, dar a manevrat public dupa maniera vremurilor.

O marturie recenta si demna de atentie socheaza insa prin argumentatia sa. intr-un text explicativ referitor la motivele semnarii pactului electoral intre Maniu si Codreanu, binecunoscutul lider politic Corneliu Coposu avea sa evoce si alte pacte asemanatoare: "Pactul de la Ciucea', intre Octavian Goga si Partidul Maghiar; pactul facut de partidul lui Carol - Frontul Renasterii Nationale - cu comunistii, in 1938; pactul dintre comunisti si Tatarescu (de la liberali) si Anton Alexandrescu (de la taranisti), dupa 23 august 1944; pactul dintre guvernul comunist si Miscarea legionara a lui Nicolae Patrascu, sub tutela Armei Pauker; pactul Ribbentrop-Molotov; pactul incheiat la Moscova intre Churchill si Stalin pentru impartirea Europei postbelice262. Problema este ca toate exemplele date de Corneliu Coposu in apararea pactului dintre PNT si Miscarea legionara sunt odioase!

in alta ordine de idei, pozitia lui luliu Maniu fata de situatia politica interna a Romaniei, prezentata ca rectilinie, oscila in realitate si ea, in functie de interesele politice pe care le sustinea liderul Varanist. in acelasi memoriu trimis regelui, el afirma: "suntr-profund convins ca prelungirea acestei guvernari expune tara la dezordine si la primejdia razboiului, cu amenintarea integritatii teritoriale', iar dupa numirea guvernului Miron Cristea declara in forul de conducere al partidului sau: "La noi nu este, in cazul concret, un pericol national si nici o problema speciala si urgenta de rezolvat'. Asadar, un dublu mesaj, tipic moravurilor politice romanesti din epoca. De fapt, luliu Maniu manevra pe scena politica pentru a aduce Partidul National Taranesc la Putere si pentru asta una ii scria regelui si alta le declara partizanilor sai si opiniei publice. In contextul mentalitatilor vremii, el nu poate fi condamnat. S-a incovoiat cind a vrut puterea pentru partidul sau, dar a avut insa forta sa-i reziste regelui atunci cind acesta i-a marturisit intentia de a modifica Constitutia si legea electorala si, simtind ca prin asta Carol II pregateste lovitura de stat, si-a reluat pozitia publica rectilinie. El este de laudat pentru ca, in contextul prabusirii sistemului democratic din Romania, a fost printre cei putini.

Ceea ce este ingrijorator in cazul personalitatii si imaginii publice a lui luliu Maniu are o legatura, insolita, cu cel mai mare istoric al romanilor, Nicolae lorga. Scurtcircuitat de geniul sau, care nu-si gaseste alta explicatie decit in interventia divina prin har, lorga era capabil sa memoreze volume intregi si sa reproduca, pagina cu pagina si rind cu rind, orice fragment de continut, era in stare sa scrie simultan cu ambele miini doua texte diferite - si erau de lorga! - si putea vorbi ore intregi despre un subiect banal, facindu-1 epocal, in viata publica era recunoscut pentru versatilitatea sa, pentru felul cum se imprietenea si apoi se certa cu colegii, cum lauda si apoi denigra acelasi gest, cum judeca oamenii dupa interese personale imediate, iubindu-i, urindu-i cu aceeasi patima, in functie de o toana sau de o parere instantanee, cum cobora de la academismul enciclopedic la trivialitate. Pe legionari i-a crescut, i-a iubit, apoi i-a hulit, pentru ca imediat sa-i apere si apoi sa-i denunte, intor-cindu-se la iertare chiar si atunci cind era prea tirziu. Despre fiecare personalitate intrata in contact cu acest geniu greu de inteles in plan terestru vom gasi cuvinte de apreciere ale lui lorga si cuvinte de ocara, in egala masura. Fata de un singur om nu si-a schimbat niciodata parerea - luliu Maniu. Este straniu si unic la Nicolae lorga. L-a considerat in permanenta un pericol pentru statul roman si nu putem decit banui ca la baza acestei pareri negative s-au aflat informatiile pe care le-a obtinut de la Budapesta despre trecutul cetos al liderului ardelean. Este de aceea un mare semn de intrebare pentru posteritate si un izvor de neliniste pentru oricare roman pasionat de istorie faptul ca unul din ultimele textele scrise inainte de ingrozitoarea sa disparitie, parca lasat cu limba de moarte, este un portret al Iui luliu Maniu intitulat Viitorul:

"Nu se poate revolutie fara un Robespierre.

Acesta ramine totdeauna acelasi vechi retor si bun avocat, care, lucrind politic, iea. atitudine inainte de toate morala.

E omul care nu are, nu poate sa aiba pacate, figura de un galben imaculat, care crede ca poate dovedi oricind si oricui ca el n -a pacatuit.

A trait o viata intreaga, dar n-a facut pacatul de a iubi o femeie, de a dezmierda un copil, de a-si alege un animal credincios, de a varsa o picatura de apa florii din ghiveci. Cu atit mai putin, a netezi o statuie, a se lumina inaintea unui tablou, a se inalta la acordurile sunetelor.

E rece, aspru, dominator si crud.

Nu va intalege ca a imbatrini fara a-ti fi intemeiat o casa si a fi zimbit unui leagan e in domeniul moralitatii barbatesti o mai mare greseala pentru cel ce se serveste de sotiile si fetele altora decit scapatarile obisnuite ale cui are o casa a lui.

Si nu va admite ca a nu fi fost credincios nici unei prietenii si a nu fi facut o jertfa nimanui e mai urit decit orice fel de cedare inaintea ispitelor ce umbla pe 7

luliu Maniu, ca si Armand Calinescu, cel implicat in acte de terorism statal, ca si Corneliu Z. Codreanu, fanatic al unei iluzii, nu trebuie idealizati. Mai ales in cazul lui luliu Maniu trebuie sa-i acceptam credinta intr-un proiect si sa-i intelegem convingerea cu care a incercat sa-1 aplice. De aceea, performantele sale politice trebuie riguros analizate in oglinda realitatii: autor al loviturii de stat din 1930, el a suportat consecintele faptei sale antidemocratice, ca victima a loviturii de stat din 1938. Omul care a calcat in picioare Constitutia democratica din 1923 a aparat-o apoi cu riscul vietii. Este ciudat, dar este totusi o meandra omeneasca. Lupta sa pentru a repara consecintele nefaste ale actului din 1930 si lupta sa impotriva comunismului il onoreaza si ii ofera locul binemeritat in Istoria nationala, pentru perioada 1938-1953. Problema noastra este ca, dincolo de recuperarea staturii morale a unei personalitati, tara a avut de suferit, tara a trebuit sa plateasca pentru erorile sale. in perspectiva istorica, poate ca invazia sovietica era inevitabila, dar ea s-a produs peste o Romanie a dictaturii militare, inaintea careia fusese o dictatura regala, inaintea careia a fost un proces de 8 ani in care bazele democratiei au fost erodate decisiv si in care luliu Maniu a stat Ia Badacin, asteptind sa se prabuseasca totul in jurul lui, pentru a demonstra ca a avut dreptate. Tot din perspectiva istorica, faptul ca soarta democratiei in Romania a ajuns sa tina de lupta unui singur om, ofera cea mai elocventa imagine a epocii.

Iesirea din scena a lui Corneliu Z. Codreanu. Dubla imagine cu care opereaza figura lui luliu Maniu in Istorie i se potriveste intr-o anumita masura si lui Corneliu Zelea Codreanu. Amindoi au reusit sa-si conserve intacta imaginea de incoruptibili. Dar formatiunea Capitanului a fost una dintre sustinatoarele urcarii ilegale a lui Carol Caraiman pe Tronul Romaniei si, implici a loviturii de stat. Legionarii s-au manifestat atunci zgomotos in favoarea asa-numitei "Restauratii', care nu restaura nimic, insa glasul sau a contat foarte putin, Legiunea fiind in 1930 in fazele sale incipiente de organizare, in timpul crizei electorale din 1933 si dupa asasinarea lui I.G. Duca, s-au stabilit contacte secrete intre Corneliu Z. Codreanu si camarila, terminatia legaturii fiind, de data aceasta, Elena Lupescu. Detaliile acestei relatii nefiresti sunt inca necunoscute, iar cititorul nu are la dispozitie decit pasajele selectate de Neagu Cosma si D. Marinescu, in lucrarea lor Fapte din umbra, din citeva note informative ale serviciului de informatii al Elenei Lupescu264. Aflam astfel ca apropierea a durat doar pentru citeva luni ale anului 1934, cind Codreanu era speriat de consecintele juridice ale asasinatului din Gara Sinaia si cind a fost scos din cauza in proces, asa cum confirma peste timp colonelul Hotineanu. Notele informative dezvaluie insa si faptul ca penetrarea camarilei la nivelurile de sus ale Legiunii a introdus tensiuni intre liderii formatiunii, acesta fiind probabil si momentul in care este racolat, ca tradator al Miscarii legionare, Mihail Stelescu. Defectiunea acestuia corespunde cu perioada de contact, manevra care avea scopul sa "calauzeasca' Miscarea legionara catre o subordonare fata de rege. Nu stim in ce masura actiunea avea drept suport dorinta camarilei de a se proteja de un atac violent al Miscarii sau proiectul regelui de a se aseza in fruntea unei formatiuni politice de orientare fascista - este posibil sa fie amindoua - dar cert este ca in vara anului 1934, Carol II, prim-mi-nistrul Gh. Tatarescu si jurnalistul Pamfil Seicaru au pus la cale suprimarea lui Codreanu prin otravire265. Este de presupus ca, fie din credinta in steaua sa, fie din nevoia de a nu provoca un conflict deschis la virful Legiunii, Comeliu Z. Codreanu a inteles sa nu se conformeze planului de preluare a organizatiei sale de catre Carol II. Mihail Stelescu este denuntat de legionari drept tradator si paraseste gruparea, constituind, cu banii si indrumarea camarilei, o formatiune noua, obscura, numita Vulturul Alb, in care atrage citiva indivizi dubiosi, din punct de vedere al legaturilor lor cu Siguranta sau camarila. Printre cei adunati de Mihail Stelescu in formatiunea cu numele schimbat in Cruciada Romanismului si in redactia ziarului cu aceeasi denumire, ambele finantate de camarila, se aflau si citeva nume familiare: generalul Nicolae Radescu, scriitorul Panait Istrati - 1-a costat Premiul Nobel adeziunea asta -, informatorul Sigurantei din cazul Duca, Alexandru Talex, si Gheorghe Beza266. Ei au sustinut o campanie violenta la adresa lui Corneliu Z. Codreanu si a Miscarii legionare, consecinta fiind asasinarea lui Stelescu pe 16 iulie 1936.

Exista in literatura publicata pe acest subiect o nelamurire generata de intervalul mare de timp (doi ani) trecut de la tradarea lui Stelescu si pina la pedepsirea lui. De regula, istoricii inclina sa creada ca declansatorul asasinarii lui Stelescu a fost scrisoarea sa deschisa din 4 aprilie 1935, in care demasca legaturile lui Codreanu cu guvernul Vaida-Voevod - tema speculata larg de propaganda comunista pentru a ilustra "cirdasia' regimului burghezo-mosieresc cu fascismul - dar si acest motiv al crimei este despartit de infaptuirea sa prin mai bine de un an de zile. Stelescu atinsese la un moment dat si o coarda sensibila a nationalistilor legionari, prin dezvaluirea originii straine a lui Corneliu Z. Codreanu. Cu toate acestea, asasinarea lui de catre Decemviri se produce tirziu, altfel decit in cazul Duca, atunci cind Miscarea legionara a reactionat imediat la agresiunile prim-ministrului. Un posibil raspuns s-ar putea gasi in versiunea care mizeaza pe urmarirea informativa a lui Stelescu de catre legionari si pe descoperirea ca acesta pregatea o noua tentativa de asasinare a lui Codreanu: "Spre surprinderea lor, vor afla ca Stelescu se intilneste intr-o cafenea de pe strada Berzei, linga Cismigiu, cu un barbat, cunoscut ca intermediar al lui Urdareanu. Legionarii intervin si gasesc in servieta lui Stelescu planul de asasinare a lui Codreanu'267. Fratele lui Corneliu Z. Codreanu, Catalin, afirma ca asasinatul pregatit de Stelescu trebuia sa se petreaca in gara Fetesti, dar ajuns in fata lui Corneliu, asasinul a cazut in genunchi si i-a cerut iertare268. Este insa posibil ca aceste versiuni sa fie doar variante mult deformate ale tentativei de asasinat prin otravire din 1934. Oricum, perioada 1934-1937 este marcata, in subteran, de acest joc de-a soarecele si pisica intre Elena Lupescu si Corneliu Codreanu, cu amenintari si tentative de asasinat de ambele parti. Cursul acestui conflict de culise va avea momentul sau de virf la intilnirea secreta dintre Carol II si Corneliu Z. Codreanu, urmata de hotarirea regelui de a-1 suprima si de incercarile lui Codreanu de a se proteja sub umbrela politica a lui luliu Maniu. Aici intervine paradoxul salturilor de comportament pe care le constatam la Miscarea legionara in anul 1937. Pe de o parte, participa la alegeri ca partid inscris in jocul politic democratic, dar respinge doctrinar democratia, iar, pe de alta parte, se infatiseaza ca o amenintare la adresa regimului politic din Romania, in timp ce liderul si formatiunea sa trec din ofensiva in defensiva. Trebuie de aceea remarcat ca, in momentul aplicarii de catre Carol II a primelor masuri ale loviturii de stat din 1938, reactia cea mai slaba a apartinut partidului Miscarii legionare "Totul pentru Tara'. Celelalte partide importante, PNL si PNT, au protestat vehement, s-au intilnit pentru construirea unei platforme comune, au pus in alerta presa internationala, in fata anularii alegerilor, a numirii guvernului marioneta Goga-Cuza, a numirii guvernului Miron Cristea, a anularii Constitutiei, a suspendarii Parlamentului si a introducerii starii de asediu, Corneliu Z. Codreanu se limiteaza sa emita circulare, al caror continut nu arata decit deruta liderului legionar, intr-un ordin confidential din 18 ianuarie 1938, el transmitea membrilor sai informatia: "Este aproape sigur ca vor fi alegeri' si le cerea sa pastreze "o nota de mare demnitate. Nu se va deda in propaganda la mici rautati, la aluzii rautacioase, calomnii, insulte etc.'269. La 11 februarie 1938, a doua zi dupa lovitura de stat, Codreanu trimite Circulara nr. 145 in care le descrie legionarilor noul complot pus la cale de Armand Calinescu prin Istrate Micescu pentru asasinarea sa. Trei zile mai tirziu, trimite Circulara nr. 146, prin care anuleaza circulara precedenta, pentru faptul ca generalul Sichitiu, de la care aflase intentia lui Calinescu, isi retrasese cuvintele. Dupa alte trei zile compune o noua circulara, nr. 147, in care le cere legionarilor "sa faca post si rugaciuni timp de o saptamina'270. Este, fara indoiala, expresia unei derute. La 21 februarie 1938, prin circulara nr. 148, Corneliu Z. Codreanu anunta desfiintarea partidului "Totul pentru Tara'. Apoi, la inceputul lui martie 1938, Corneliu Z. Codreanu cere pasaport pentru a parasi tara. La refuzul lui Armand Calinescu, liderul legionar intelege ca soarta sa este pecetluita, in fata starului terorist, a unei serii lungi de comploturi pentru asasinarea sa, cel care cedeaza, asadar, este liderul Miscarii legionare. Ne putem imagina, pe baza relatarilor unor apropiati, ca Zelea Codreanu incerca o ultima solutie politica: asteptarea momentului cind Germania va patrunde decisiv pe scena politica din Romania. Ne putem imagina si ca, omeneste, ii era frica. Protestind impotriva unui articol injurios al lui Nicolae lorga, va fi arestat pentru insultarea unei autoritati - motivatie cusuta cu ata alba de Armand Calinescu - si apoi asasinat impreuna cu Nicadorii si Decemvirii. Menit, la un moment dat, sa simbolizeze speranta revenirii clasei politice romanesti cel putin la moralitatea crestina, Corneliu Z. Codreanu va iesi din aceasta scena strangulat intr-un camion si impuscat apoi in spate, pentru a se inscena o fuga de sub escorta. De data aceasta, asasinii sunt cunoscuti cu certitudine: Carol II si Armand Calinescu. Acesta din urma nici nu s-a sinchisit sa ascunda, in jurnalul personal, pregatirile pe care le facea pentru asasinat, iar in insemnarea din 13 noiembrie 1938 ne dezvaluie ca si Maniu era pe lista celor care trebuiau eliminati fizic.

Datarea loviturii de stat. Din punct de vedere institutional, lovitura de stat a avut doua etape: actiuni intreprinse inainte de 10 februarie 1938 si masuri luate dupa aceasta data. Din punct de vedere al realitatii politice, ea este insa legata direct de lovitura de stat din 7-13 iunie 1930, ca o consecinta a ei, regimul instituit de Carol II si camarila realizind degradarea in timp a sistemului parlamentar, pina la momentul in care atit disparitia sa, cit si intrarea tarii in stadiul de stat terorist nu au produs nici o tresarire in rindurile populatiei. Altfel spus, Constitutia din 1923 fusese lovita puternic in iunie 1930, intrase in coma si fusese tinuta in viata artificial, pentru ca in februarie 1938 sa fie decuplata de la sistemul democratic. Problema datarii loviturii de stat din 1938 a fost lamurita de istoricul Al. Gh. Savu, in lucrarea sa Sistemul partidelor politice din Romania, 1919-1940. Dar mai intii sa urmarim cronologia evenimentului:

17 noiembrie 1937 - regele Carol II constituie un nou guvern Gheorghe Tatarescu, cu scopul de a organiza si de a cistiga alegerile, producind pentru asta modificarea titularizarilor la ministerele de forta; actiunea s-a facut cu incalcarea principiului desemnarii prim-ministrului si a constituirii cabinetului de catre Partidul National Liberal.

20-23 decembrie 1937 - guvernul Tatarescu pierde alegerile si regele cauta o solutie convenabila, care sa excluda venirea la putere a PNT sub conducerea lui Maniu sau a Miscarii legionare.

28 decembrie 1937 - regele numeste guvernul Goga-Cuza, trecind peste toate uzantele sistemului politic democratic; scopul acestei manevre fiind pregatirea prin anumite acte publice: un regim politic dupa model mussolinian, apoi asasinarea liderilor legionari si canalizarea Miscarii spre o subordonare fata de interesele camarilei; in al treilea rind, regele cauta sa-si asigure o ruptura decisiva in PNT, prin tradarea gruparii lui Armand Calinescu, si o slabire substantiala a fortei partidului lui Maniu.

18 ianuarie 1938 - sunt dizolvate formal corpurile legiuitoare, care insa nu se putusera intruni, ca urmare a alegerilor din decembrie 1937; este o actiune pe hirtie, care dizolva listele cu deputatii si senatorii alesi la ultimele alegeri, dar inca nevalidati; tot acum este confirmata data de 17 februarie 1938 pentru deschiderea, de regula, a corpurilor legiuitoare si datele de 2, 4, 5 si 6 martie pentru noile alegeri; se observa ca termenul legal pentru deschiderea lucrarilor noului Parlament (17 februarie) era incalcat prin fixarea datei noilor alegeri la inceputul lui martie, dar corpul politic al tarii nu a reactionat la aceasta ilegalitate, admitind abaterea de la Constitutie, ca si in alte dati, in ideea ca lucrurile se vor reglementa prin rezultatul urmatoarelor alegeri.

7 februarie - este cooptat in complotul destinat loviturii de stat generalul Ion Antonescu.

9spre 10 februarie 1938, noaptea, intre orele 3.15 si 6.30 - sunt convocati la Palat, in mod secret, Gheorghe Tatarescu si Armand Calinescu; regele, Ernest Urdareanu si cei doi oameni politici examineaza problema loviturii de stat si fac in detaliu planul desfasurarii acesteia271.

februarie 1938, dimineata - prim-ministrul Octavian Goga este chemat la Palat si obligat sa-si prezinte demisia; patriarhul

271 Armand Calinescu, insemnari politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990, p.

Miron Cristea primeste mandatul sa formeze un nou guvern, inaltul ierarh accepta, dar lista cabinetului va fi data de catre rege.

10 februarie 1938, dupa-amiaza si seara - sunt convocati la Palat liderii partidelor politice si personalitati ale vietii publice, fosti prim-ministrii; Carol II le ofera solutia unui "guvern de uniune nationala', menit sa scoata tara din criza, si le cere sa accepte ocuparea functiilor de secretari de stat fara portofoliu, ca expresie a unei alte formule politice inventate de rege: "Comitet de patronaj'; doar luliu Maniu refuza.

spre 11 februarie 1938, noaptea - se formeaza guvernul Miron Cristea cu un program politic redactat de Nicolae lorga272.

februarie 1938 - noul guvern - in fapt, regele Carol II si omul sau de incredere, Armand Calinescu, - introduce starea de asediu, ordona preluarea serviciului de ordine si siguranta a statului de catre autoritatile militare, numeste ofiteri activi si in rezerva in functiile de prefecti, reintroduce cenzura; corpul politic al tarii reactioneaza, PNL-ul, de exemplu, acceptind o suspendare a activitatii publice a partidului, pentru a permite noului guvern indepartarea pericolului legionar.

11-19 februarie 1938 - un grup de juristi condus de Istrate Micescu si avindu-1 ca mina dreapta pe un anume Magureanu, secretar general al Ministerului de Justitie, elaboreaza proiectul unei noi Constitutii, care sa confirme instaurarea dictaturii regale; drept model pentru argumentatia trecerii la dictatura este ales preambulul Statutului din 2 mai 1864, adica al loviturii de stat date de Alexandru loan Cuza in secolul al XlX-lea.

20 februarie 1938 - este lansata prin decret regal noua Constitutie si tot prin decret regal se stabileste data de 24 februarie pentru un plebiscit care sa legitimeze actul neconstitutional al loviturii de stat; noua Constitutie "consacra principiul suprematiei regelui si suprima separatia puterilor'273; partidele sunt in continuare rezervate, PNL cerind membrilor sai "o justificata rezerva', iar pentru plebiscit, abtinerea; PNT lupta pentru stabilitatea sa interna si pentru preluarea controlului total in structuri de catre luliu Maniu.

21 februarie 1938 - Corneliu Z. Codreanu anunta desfiintarea partidului "Totul pentru Tara'; liderul legionar isi pregateste plecarea din tara, pentru a se proteja de asasinare, dar este refuzat; el le cere legionarilor sa inceapa o perioada de post si rugaciuni.

24 februarie 1938 - se desfasoara un simulacru de plebiscit, despre care Radu R. Rosetti va scrie urmatoarele: "Fost la asa-zisul plebiscit si votat nu. De fapt, este o vasta farsa: functionarii sunt adusi pe caprarii cu liste nominale, toti aceia care au nevoie de guvern - si cine nu are'? - sunt amenintati intr-un chip sau altul. Pentru a face presiuni asupra restului cetatenilor, sunt amenintati cu amenzi etc., daca nu vin la vot'274; rezultatul plebiscitului este, de fapt, cheia intelegerii esentei loviturii din februarie 1938: din 4 303 064 de cetateni care s-au prezentat la vot, 4 297 581 (99,87%) au votat pentru dictatura regala si 5 483 (0,13%) pentru regimul democratic.

27 februarie 1938 - noua Constitutie este promulgata si publicata in Monitorul Oficial a doua zi.

2 martie 1938 - intr-o audienta acordata lui Armand Calinescu, regele Carol II recunoaste ca "avea de gind sa schimbe Constitutia la 8 iunie 1930', dovada clara a existentei planului de distrugere a sistemului democratic parlamentar, inca de la suirea lui pe Tron de catre luliu Maniu.

6 martie 1938 - in Consiliul de Ministri prezidat de rege, Nicolae lorga cere dizolvarea cuiburilor legionare si distrugerea Garzii de Fier, regele propune infiintarea unui ziar, oficios al regimului dictatorial, condus de scriitorul de casa Cezar Petrescu, iar Armand Calinescu cere "desfiintarea partidelor si crearea organizatiilor profesionale'275.

20-29 martie 1938 - actiunea de forta a noului regim incepe sa scada in intensitate, negasind o baza reala in populatie; Armand Calinescu ii semnaleaza regelui ca "toata aceasta situatie a fost obtinuta exclusiv cu masuri politienesti si cu intretinerea unei atmosfere de presiune' si ca in rindurile guvernului se manifesta primele semne de dizidenta, cazul cel mai serios fiind cel al generalului Ion Antonescu; tot Armand Calinescu propune acum arestarea lui Corneliu Z. Codreanu si a celor care s-ar solidariza cu el, prin proteste.

30 martie 1938 - lovitura de stat este definitivata prin constituirea celui de-al doilea guvern Miron Cristea, axat pe structura gruparilor conduse de Gheorghe Tatarescu si Armand Calinescu, desprinse din PNL si PNT; generalul Ion Antonescu este indepartat; fostii prim-ministri numiti secretari de stat fara portofoliu in primul guvern al dictaturii sunt numiti acum in "Consiliul de Coroana', transformat in institutie de stat printr-un decret regal; prin decretul nr. 1422 din aceeasi zi sunt dizolvate partidele politice.

Aprilie 1938 - partidele democratice, prin luliu Maniu, C.I.C. Bratianu si dr. N. Lupu, adreseaza un memoriu regelui Carol II, menit a fi de protest fata de desfiintarea partidelor, dar care este, literalmente, un scheunat de neputinta; in acest memoriu, cei trei lideri politici recunosc negru pe alb ca anularea Constitutiei democratice si promulgarea Constitutiei dictatoriale "a fost o incercare pentru care nu ati intimpinat nici o rezistenta activa din partea partidelor politice'276.

Cu aceasta cronologie in fata, dovada faptului ca introducerea regimului dictatorial in Romania a fost un proces intins pe opt ani a fost facuta. Istoricul Al. Gh. Savu, specializat in analiza loviturii de stat din 1938, subliniaza: "Faptul ca sistemul democratiei parlamentare a fost sfarimat treptat si ca regimul carlist s-a inchegat, ca sa spunem asa, in «rate», nu este, deci, iesit din comun. Dificultatea reala a datarii in acest caz apare atunci cind se face o comparatie intre evenimentele petrecute la 10/11 februarie si acelea survenite incepind de la 27 februarie pina la sfirsitul lunii martie 1938. Primele par sa fi avut o insemnatate minima in raport cu ultimele. Este interesant ca opinia publica contemporana a avut revelatia socanta ca se petrece o schimbare politica profunda, cu urmari grave pentru destinele democratiei si pentru viitorul tarii nu la 10 februarie, ci abia dupa lansarea textului noii Constitutii'277.

Lectia pe care o ofera lovitura de stat din 1938 este aceea ca un astfel de proces politic nu este obligatoriu un soc venit peste noapte, o actiune desfasurata intr-o zi de un grup complotist. A existat in Istoria Romaniei, dupa cum vedem, o lovitura de stat pregatita timp de mai multi ani, compusa din manevre menite sa destructureze sistemul democratic in esenta, ajutata de ineficienta si coruptia partidelor politice, favorizata de pierderea treptata a increderii populatiei in sistemul democratic. Aceasta lovitura de stat a fost pregatita prin tolerarea de catre Justitie a abuzurilor anticonstitutionale si la legile tarii, prin lipsa de reactie la actiunile teroriste ale statului, in care regele Carol II si asasini de tipul lui Armand Calinescu, poreclit Monocles, si Gavrila Marinescu planificau crime politice, functionari ai statului le organizau, iar Justitia ii acoperea, si, in sfirsit, prin iertarea, ca urmare a jocului politic, a crimelor facute, la rindul ei, de Miscarea legionara. Presa, puternic politizata si deprofesionalizata, a pus umarul din greu la distrugerea increderii populatiei in democratie. Compromiterea partidelor politice, astfel incit societatea sa nu mai creada in ele si sa fie usor desfiintate, a avut drept suport fenomenul instaurarii oligarhiei politice - concentrarea sensului existentei partidelor la interese personale si de grup - si al coruptiei, oamenii politici fiind interesati in detinerea puterii pentru obtinerea de foloase din mediul economic si bugetar. Concentrind puterea la virf, in mina lui Carol II si a camarilei, grupul ocult condus de Elena Lupescu a devenit si unica sursa a puterii in Romania interbelica, partidele politice si politicienii, in mod individual, cautind sa se conformeze intereselor si directivelor camarilei, in loc sa o rastoarne. Facind figura aparte in acest joc, liderii Miscarii legionare vor fi eliminati fizic printr-un asasinat oribil, cu acordul si sprijinul partidelor politice, acestea simtindu-se la fel de amenintate de ascensiunea la putere a unei structuri inarmate cu cea mai eficienta arma demagogica - reforma morala.