'Renasterea
militara nationala' din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
Ideal si coordonata
fundamentala a istoriei romanilor, incununare a procesului legic de formare si
afirmare tot mai puternica a constiintei nationale si a vointei maselor largi
populare de a se sti laolalta in cadrul frontierelor unuia si aceluiasi stat,
Unirea Munteniei si Moldovei de la 24 ianuarie 1859, sub domnia luminoasa a lui
Alexandru Ioan Cuza, reprezinta unul din actele de cea mai mare insemnatate
pentru dezvoltarea de-sine-statatoare a poporului roman. Acest moment a marcat
constituirea statului national roman modern si intrarea tarii noastre in noua
etapa a evolutiei ei capitaliste, a creat conditii pentru cucerirea neatarnarii
si exprimarea viguroasa a individualitatii natiunii noastre. Contemporanii,
care prin activitatea lor insufletita de un cald patriotism au contribuit la
indeplinirea maretului act al Unirii, au numit ziua de 24 ianuarie 1859 "Ziua
renasterii noastre nationale' sau "Cea mai frumoasa zi a neamului romanesc'.
Printre marile probleme ce se impuneau a fi rezolvate dupa Unirea Principatelor
a fost si organizarea armatei nationale romane moderne. In legatura cu
locul si rolul viitoarei armate in cadrul statului roman, cu structura si
fizionomia ei, a avut loc in acea perioada un larg schimb de idei, infruntari
de opinii, au fost reactualizate conceptii ale revolutiei de la 1848, s-a facut
apel la invatamintele trecutului. Subliniind ca "toata garantia independentei
noastre nationale, pastrarea si respectarea dreptului si teritoriului nostru
stau de azi inainte in puterea si in mana noastra', publicatia "Curierul
Principatelor Unite' arata necesitatea de a se efectua o "reorganizare a
puterii militare pe bazele unui sistem nou'. La randul sau, ziarul
"Reforma' scria: "sa ne armam daca vrem sa traim ca natie; sa ne armam ca
sa putem fi gata a infrunta orice pericol'. Parerea ca misiunea armatei
romane trebuie sa fie apararea patriei era reluata si de "Anuntatorul
roman' :'n-avem a declara razboi, nici a ataca pe nimeni; e vorba, de
apararea a tot ce omul are mai sacru - nationalitatea'.
Pe plan european se derulau ample actiuni reformatoare care au favorizat si
inspirat si reformele romanesti. Prusia si Sardinia desfasurau cu succes
procesul de unificare a Germaniei, respectiv a Italiei. Imperiul habsburgic,
interesat sa-si prelungeasca existenta, se afla intr-o perioada
"liberala', Imperiul otoman cunostea "epoca tanzimatului' iar Rusia
incerca o reforma agrara. Dar toate cele trei mari imperii nu erau interesate
sa permita in Principatele Unite transformari adanci care sa le primejduiasca
pozitiile in zona. Prin urmare factorii responsabili romani au trebuit sa
cantareasca implicatiile fiecarui act politic sau militar, folosindu-se de
divergentele dintre marile puteri pentru a promova interesele nationale si a
largi autonomia tarii.
Initiatorul reformelor si al masurilor care aveau sa duca la infaptuirea unor
profunde prefaceri in domeniul apararii tarii, la crearea si consolidarea
armatei nationale unitare a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Atentia pe
care el a acordat-o in permanenta organismului militar era dictata de
necesitatile de aparare a tanarului stat roman modern. Armata trebuia astfel
reorganizata si intarita incat sa fie capabila sa faca fata oricarei situatii,
cu mijloace de lupta perfectionate, cu atat mai mult cu cat Imperiul otoman si
Austria, nerecunoscand Unirea, nutreau ganduri de interventie militara. Una
dintre primele preocupari ale domnitorului a vizat unificarea imediata a celor
doua armate - moldoveana si munteana. Printr-un inalt ordin dat la 4 aprilie
1859 a luat fiinta o tabara militara la Floresti (langa Ploiesti), unde timp de
sase luni peste 12 000 de ostasi moldoveni si munteni, dispunand de 26 tunuri,
s-au instruit in comun, au executat aplicatii tactice si diferite exercitii
militare sub supravegherea nemijlocita a domnitorului. Concomitent cu
uniformizarea si perfectionarea procesului de instructie, in tabara s-a
realizat coeziunea morala a militarilor, infratirea ostasilor Moldovei cu cei
ai Tarii Romanesti - element fundamental al puterii militare a statului
national roman. "Tabara de la Floresti - scria poetul si prozatorul Dimitrie
Bolintineanu -- fu de o mare utilitate pentru redesteptarea spiritului
militar Ostasii, vazandu-se adunati pentru prima oara asa de multi, incepura
a-si recunoaste si a-si da valoarea lor ostaseasca. Poporul roman vede cu
bucurie pe-ai sai sub arme adunati mi pe picior de lupta. Tabara de la Floresti
avea si rolul de a pune in atingere armatele surori spre a le contopi in
acelasi sentiment de patriotism'. Situata la jumatatea distantei dintre
granitele cu Turcia si Austria, tabara de la Floresti a avut si menirea de a
preveni o invazie si a exercita totodata presiuni asupra Austriei angrenata in
razboiul franco-sardo-austriac. Trei ani mai tarziu, in 1862, va fi organizata
o noua tabara militara la Floreasca (Bucuresti), iar la 29 iulie 1863 va lua
fiinta "lagarul permanent, al armatei de 1a Cotroceni', cu un mare si
modern poligon do tragere.
Pentru realizarea unei conduceri unice a armatei, la 12 noiembrie 1859, s-a
infiintat Statul major general, in fruntea caruia a fost numit generalul Ion
Emanoil Florescu, iar in 1862, prin contopirea ministerelor de razboi de la
Iasi si Bucuresti, s-a format Ministerul de Razboi al Principatelor Unite.
Comanda suprema a armatei era detinuta efectiv de catre domnitor. A f ost
creata o singura scoala militara si s-au unificat regulamentele militare. Odata
cu legea promulgata la 13 mai 1860, privitoare la "Instructiunea., exercitiul
si disciplina armatei Principatelor Unite ale Romaniei', au fost introduse
regulamentul serviciului interior si cel al comenduirii de garnizoana. Solutia
adoptata de Alexandru Ioan Cuza si de sfetnicii sai apropiati - Mihail Kogalniceanu,
generalii Savel Manu si I. Em. Florescu - privind unificarea si perfectionarea
sistemului militar si fundamentarea principiilor doctrinare de baza a fost
aceea a imbinarii traditiei nationale cu experienta acumulata in alte tari, in
special in Franta. S-a hotarat introducerea uniformei si a echipamentului unic,
iar la 1 septembrie 1862 unitatilor li s-au impartit drapele de un singur fel,
care aveau culorile rosu, galben si albastru. Acest act a prilejuit manifestari
de un profund patriotism. Intr-o vibranta cuvantare adresata militarilor, A. I.
Cuza a spus: "Ofiteri, subofiteri, caporali si soldati ! Astazi va fi una din
cele mai insemnate zile din datinile noastre Primind dar steagurile cele
noi, aduceti-va pururea aminte ca va incredintez onoarea tarii. Steagul e
Romania. Acest pamant binecuvantat al Patriei este stropit cu sangele
strabunilor nostri si imbelsugat cu sudorile muncitorului Steagul e inca
simbolul devotamentului, ordinei si al disciplinei ce reprezinta oastea
Jurati sa pastrati cu onoare si fara pata steagurile voastre si astfel veti
corespunde increderii si asteptarii ce am pus cu Tara intreaga in oaste'.
O grija deosebita a ,acordat domnitorul incadrarii cu ofiteri, echiparii si
dotarii cu armament corespunzator si in cantitati suficiente a efectivelor
aflate sub arme. Aceasta grija reiese si din faptul ca un sfert din bugetul
tarii era destinat cheltuielilor militare. "Completati cadrele, ingrijiti de
echipament si, daca este nevoie, treceti chiar si peste cifra bugetara. Astazi
tara isi are steagul ei si romanii se vor strange in jurul lui spre a-1
apara' - spunea el intr-un ordin dat ministrului de razboi in luna
decembrie 1860. Efectivele armatei au fost treptat marite (in momentul Unirii,
efectivele celor doua armate erau de aproximativ 10 000 de soldati si ofiteri,
carora li se adaugau 3 000 de ostasi din formatiunile teritoriale nepermanente.
In anul 1865, armata permanenta avea un efectiv de 19 365 de oameni, iar
trupele teritoriale - 24 548), in special prin infiintarea de noi unitati si
subunitati de diferite arme. Astfel, in 1860, au luat fiinta inca doua
regimente de infanterie cu cate doua batalioane, un batalion de vanatori, doua
escadroane de cavalerie, ce se adaugau celor doua existente, si primul regiment
de geniu din armata romana. Cele patru baterii de artilerie au fost intrunite
intr-un regiment de artilerie, luandu-se totodata masuri pentru dotarea
flotilei "cu navele trebuincioase'. In vederea pregatirii instructorilor
pentru toate genurile de arma, in Bucuresti a fost creat un "detasament
model', iar pentru asigurarea transportului munitiei, subzistentelor si al
materialelor necesare trupelor in timpul manevrelor si in timp de razboi -
"trenul echipajelor'. In 1861, in cladirile fostei manastiri Mihai Voda din
Capitala si-au inceput activitatea primele ateliere militare, menite sa repare
si sa confectioneze echipament si harnasament pentru armata.
Concludente sunt si succesele obtinute in inzestrarea ostirii cu armament. In
1865 armata romana dispunea de 70 000 de pusti ghintuite si de 25 000 de pusti
neghintuite (fata de circa 5 000 in 1859), acestea din urma fiind folosite la
instruirea militara a locuitorilor din satele si comunele tarii, pentru "a da
populatiunei rurale obisnuinta armelor'. De la 10, numarul tunurilor
ghintuite s-a ridicat la 72. Aceste realizari apar ca deosebit de importante
daca avem in vedere ca mijloacele financiare ale tarii in acea perioada erau
destul de reduse, uneori fiind necesar a se recurge la subscriptii nationale
pentru acoperirea anumitor cheltuieli. Cea mai mare parte a armamentului modern
cu care a fost dotata armata in aceasta perioada s-a achizitionat din Franta,
domnitorul roman aflandu-se in bune relatii cu Napoleon al III-lea. O misiune
militara franceza, sosita in tara la solicitarea lui A. I. Cuza, a contribuit
la perfectionarea organizatorica a armatei romane, la insusirea manuirii de
catre militari a noului armament intrat in, dotarea unitatilor de diferite
arme.
Una din preocuparile principale ale domnitorului a fost aceea referitoare la
producerea in tara a armamentului necesar armatei. Sub directa sa indrumare
s-au pus bazele unor intreprinderi care, in scurta vreme, aveau sa produca
primele arme si munitii de fabricatie romaneasca. In 1859 existau o fabrica de
praf de pusca la Targoviste, un atelier reparatii armament in Bucuresti si
cateva ateliere de lacatusarie, rotarie si lemnarie in Moldova. In 1862 a
inceput in Bucuresti constructia atelierelor Pirotehniei armatei. La 21 iulie
acelasi an, la Stabilimentele artileriei din Dealul Spirii, A. I. Cuza a
urmarit personal procesul tehnologic al turnarii proiectilelor, primul dintre
acestea fiind oferit de catre muncitori in dar domnitorului. La randul sau,
domnitorul a adus multumiri conducerii Stabilimentelor artileriei, ofiterilor
si sefilor de ateliere care, prin straduinta lor, "au izbutit sa inceapa a da
oastei arme construite in tara'. In anul urmator, tot la Bucuresti, s-a
pus piatra fundamentala a "Manufacturii de arme din Romania', devenita ulterior
Arsenalul armatei.
Preocupandu-se de pregatirea militara practica a trupelor, A. I. Cuza a initiat
elaborarea unor regulamente militare proprii. Astfel, in august 1862 a fost
editat "Regulamentul asupra serviciului armatelor in campanie', care trata
pe larg modul de organizare si executare a marsului, a recunoasterilor, a
asediului si a apararii fortificatiilor etc. Doi ani mai tarziu s-a tiparit
prima harta de proportii (cuprindea 115 foi colorate) a Principatelor Unite,
care servea in special nevoilor armatei.
De politica pe care a dus-o domnitorul Cuza in armata este legata si aparitia
presei militare. In februarie 1860 a vazut lumina tiparului primul numar al
ziarului "Monitorul oastei'. Acesta aparea saptamanal, urmand "A se ceti
de toate gradele ostasesti in starea in care se afla astazi', si insera in
paginile sale articole privind viata si opera unor mari comandanti de osti,
probleme legate de organizarea armatei, de intrebuintarea armelor in lupta,
principalele batalii din istoria militara romaneasca si universala. Un
important salt calitativ facut in domeniul publicisticii militare 1-a
constituit aparitia, Ia I5 februarie 1864, a revistei "Romania militara'.
In studiile de istorie militara publicate in revista se cultivau traditiile de
lupta ale poporului si ale armatei romane, se sublinia faptul ca organizarea
armatei, instructia si educatia trebuie sa se faca in raport cu firea,
traditiile, nazuintele culturale si nationale ale poporului roman, autorii
facand adesea propuneri interesante cu privire Ia modul de organizare si de
inzestrare a armatei in general, a subunitatilor, unitatilor si marilor unitati
de diferite arme. Tot in anul 1864 a aparut "Anuarul militar al oastei
romane', iar in anul urmator a fost publicat un "Almanah militar'.
Preocupat de perfectionarea continua a pregatirii cadrelor militare in
concordanta cu ultimele realizari ale artei militare si cu progresele tehnicii
de specialitate, A. I. Cuza a trimis mai multi ofiteri la manevre si la studii
in Italia, Anglia, Prusia si mai ales in Franta. De asemenea, la manevrele
armatei romane asistau ofiteri din alte armate europene.
In plan legislativ, Cuza a asigurat un cadru juridic amplu modernizarii
armatei: la 27 noiembrie 1864 a fost adoptata Legea de organizare a puterii
armate, care consacra principiul natiunii inarmate; la 5 decembrie 1864 s-a
adoptat Legea de recrutare, care fixa durata serviciului militar si
largea raza de recrutare; alte legi au vizat imbunatatirea statutului cadrelor
militare (Legea ierarhiei militare, Legea de inaintare - 1862, Legea asupra
pozitiei ofiterilor - 1864, Regulamentul soldelor -1863 si al pensiilor - 1865).
Masurile luate de A. I. Cuza in scopul dezvoltarii si intaririi armatei romane
unice s-au concretizat in constituirea, in anul 1864, a patru divizii, care au
fost dislocate in orasele Bucuresti, Iasi, Galati si Craiova. Armata Romaniei
era formata din doua elemente principale: armata permanenta si militii
(graniceri si dorobanti). Genurile de arma din compunerea armatei permanente
erau: infanteria - compusa din regimente de linie si batalioane de vanatori,
cavaleria - din regimente de lancieri si vanatori, artileria - dintr-un
regiment de artilerie cu sase baterii si un divizion de pontonieri, geniul -
dintr-un regiment cu doua batalioane si flotila - din companii de marinari si
navele respective. De asemenea, s-a prevazut organizarea jandarmeriei, a
trupelor de administratie, intendentei. si serviciului sanitar, in fruntea
caruia a fost numit dr. Carol Davila. Granicerii, organizati pe pichete, erau
dispusi pe linia Carpatilor si a Dunarii, in timp ce dorobantii erau
constituiti in escadroane si batalioane, dupa numarul districtelor teritoriale
existente. Ei se pregateau in comunele lor cel putin o data la doua saptamani
si se concentrau pentru manevre o data pe an timp de o luna. Caii dorobantilor
erau proprietatea lor sau a comunelor din care faceau parte. De o mare
importanta pentru intarirea armatei a fost inlocuirea vechiului sistem de
recrutare, stabilit prin Regulamentul organic, si adoptarea, in 1864, ,a noii
legi pentru recrutarea armatei prin care serviciul militar devenea obligatoriu
pentru orice cetatean, durata acestuia fiind de patru ani in activitate si doi
ani in rezerva.
Pe plan european, pentru consolidarea Unirii si afirmarea statului roman, Cuza
a promovat o politica militara ferma de aparare a suveranitatii tarii,
stabilind relatii cu puterile sustinatoare ale politicii romanesti, mai ales cu
Franta. Misiunea militara condusa de locotenent colonelul Lamy, sosita in 1862,
a sprijinit procesul complex de reorganizare si modernizare a armatei romane.
Au fost extinse raporturile politico-militare cu tarile mici si mijlocii
(Serbia, Belgia), s-a acordat sprijin miscarilor de eliberare nationala ale
popoarelor vecine (unguri, polonezi, bulgari).
Cuza si-a manifestat constant interesul si intentia de intregire a Unirii cu
celelalte provincii locuite de romani. Acest sens le-au avut cuvintele adresate
ostasilor la Floresti (1859): "va sta in mana ca intr-o zi Tara noastra sa va
poata datora marirea', sau cele scrise unui diplomat apusean, cand preciza
ca el urmareste "perspectiva unei mariri a teritoriului si sa asigure
bunastarea si libertatea a tot ce poarta numele de romani'.
La incheierea domniei, Cuza asigurase armatei romane o infatisare moderna: un
Stat Major General si unul princiar, un Comitet Consultativ (1865), un Consiliu
Permanent al Instructiunii (1865) si alte organe centrale de conducere bine
articulate, 7 regimente de infanterie "de linie', 2 de cavalerie, unul de
artilerie, 14 baterii, cate un batalion de vanatori, de geniu si de pompieri, o
flotila fluviala, alte trupe si servicii; o armata regulata insumand circa 20
000 de ostasi, la care se adauga 25 000 de graniceri si dorobanti, o armata
echipata, inzestrata si instruita la un nivel indiscutabil superior fata de
inceputul reformei.
Bilantul remarcabilelor infaptuiri pe taram militar cuprinse in vremea domniei
ui A. I. Cuza, alaturat realizarilor din celelalte sectoare ale vietii de stat,
intregeste imaginea marii opere de asezare a Romaniei pe baze moderne
intreprinse in perioada 1859-1865. Politica sa in domeniul militar s-a dovedit
inteleapta, contribuind din plin la rezolvarea unor deziderate majore care
stateau in fata poporului nostru in cea de a doua jumatate a secolului trecut.
Prin faptele pe care le-a savarsit pentru propasirea tarii si intarirea armatei
romane, A. I. Cuza si-a inscris pentru totdeauna numele in randul marilor
personalitati politice si militare iesite din sanul poporului roman, pentru
binele caruia a trait si muncit.
