Definirea modelului de antrenament

Definirea modelului de antrenament

Daca sintetizam efectele obiectivizarii antrenamentului si concursului sportiv, putem concluziona urmatoarele:

- s-a obtinut inventarul mijloacelor (exercitiilor) din care s-a compus continutul antrenamentelor, ca si al concursurilor;

- acest inventar de mijloace, din unele ramuri de sport, a fost supus unei suite de analize de esenta statistico-matematica, fiziologica, biochimica, motrica si tehnica (sportiva) care, la randul lor, au indicat relatia directa, indirecta sau inexistenta pe care o au sau nu concursul si performanta acestuia. Pe temeiul acestei judecati, s-a apreciat ca exercitiile selectionate ca elemente esentiale in constructia performantei pot deveni probe de control in dirijarea efortului unei planificari anuale. In fond, aceste exercitii transformate in probe de control sunt "pivotii" performantei, si cunoasterea nivelului lor de evidentiere constituie una din sursele de obiectivizare a eficientei intregii pregatiri. Cu cat normele (performantele) probelor de control (mijloacelor de baza) se vor inscrie in graficul planificarii si vor anticipa, in timp util, ca sportivul, echipa sa, echipajul se afla aproape de intrarea in intervalul posibil al formei sportive, cu atat convingerea antrenorului ca acestea o vor realiza, la momentul oportun si la nivelul maxim, va avea o baza solida, exprimata cifric;

- mijloacele retinute in economia pregatirii li s-au stabilit compatibilitatea statistico-matematica, fiziologica (de solicitare, in functie de sursa energetica ce o degaja) si tehnica (de utilitate si identitatea lor biomecanica cu elementele si procedeele tehnice, prevazute de regulamente) cu concursul.

S-a putut astfel conchide ca:

a) orice mijloc de antrenament selectionat trebuie sa aiba un anumit grad de solicitare in valorificarea lui fata de organismul sportivului, care determina reactii diferite, insa intotdeauna adecvate celor din concurs;

b) orice mijloc are o structura proprie, in raport cu cea a elementelor si procedeelor din concurs, prezinta o anumita analogie sau similitudine, in functie de care apare diferentierea in mijloacele generale si specifice;

c) orice mijloc de antrenament specific prezinta o dubla relatie cu concursul: de structura si de functionalitate, dupa cum orice mijloc general are o relatie specifica functionala cu acesta.

Practic, numarul mijloacelor s-a micsorat si aparenta saracire a continutului antrenamentelor, obtinuta prin eliminarea balastului, a marit totusi eficienta intr-o proportie remarcabila.

Sub presiunea nevoilor impuse de nivelul performantelor internationale si a cautarilor pe plan stiintific, s-a realizat o cunoastere mai profunda a costului biologic si a efectelor (in acest plan) aplicarii fiecarui mijloc in parte, dupa reguli care stabilesc cantitatea de repetare, tempoul, ritmul, durata si frecventa lui pe unitate de timp.

O data cu stabilirea structurii si metodologiei folosirii mijloacelor retinute, cu validarea lor pe plan biologic si biomecanic si cunoasterea mai exacta a relatiilor (directe sau indirecte, certe sau aproximative) cu performanta planificata s-a initiat de fapt operatia de standardizare. Ea nu este incheiata, cercetarea fundamentala urmand s-o definitiveze, eliminand solutiile legice si empirice folosite, pentru ca legicul in biologie ca si in pedagogie, trebuie sustinut de logic. Operatia de standardizare nu s-a limitat doar la singularitatea mijloacelor, ci si la ansamblul lor circumscris la o unitate de timp functionala, cum este lectia de antrenament. Cand intr-o lectie intra in exclusivitate sau in procent majoritar un anumit tip de mijloc, consideram ca ea capata o valoare biologica si metodologica bine definita, obtinandu-se astfel o standardizare si a lectiei de antrenament care, la randul ei, in functie de totalul lectiilor de un anumit tip, in ciclul saptamanal ii imprima acestuia un efect similar. Si ciclul saptamanal poate fi standardizat. Concret, predominanta unor mijloace de un anumit tip intr-o lectie ii confera acesteia profilul respectiv. Predominanta sau exclusivitatea unor lectii de un anumit tip intr-un ciclu saptamanal ii confera acestuia profilul respectiv.

Deci, standardizarea inseamna operatia de tipizare a mijloacelor, lectiilor si ciclurilor saptamanale, ca urmare a cunoasterii valorilor biologice, biomecanice si metodologice, precum si a efectelor lor stabile in economia ciclului anual de pregatire, in vederea aplicarii lor cu eficienta maxima (printr-o solicitare compatibila cu cea a concursului) (A. Nicu).

Dar standardizarea antrenamentului poate fi aparata impotriva unui repros, care nu poate fi totusi ignorat, si anume: anuleaza ea oare varietatea pregatirii, care este antiteza uniformizarii pe care evident ca o poate provoca ? Din punctul nostru de vedere varietatea pregatirii poate fi cat de cat pastrata prin metodologia cu care mijloacele, fie ele imputinate, pot si trebuie sa fie tratate. Tipizarea mijloacelor, lectiilor si chiar ciclurilor saptamanale permite o multitudine, deci o varietate de solutii metodologice obtinuta prin diferentele de valori si intensitate, de mici modificari - uneori - ale succesiunii lor in lectie sau in etape, de imprimarea rationala si oportuna a caracterului de concurs in efectuarea lor si chiar prin schimbarea orei, zilei si locului in care se repeta. Standardizarea antrenamentului impune o codificare a mijloacelor (asa cum s-a exemplificat cu canotajul si care poate fi extinsa si la alte ramuri si probe), o sortare a lor mult mai exacta in sfera celor 3 factori ai antrenamentului (fizic, tehnic si tactic), ca si a lectiilor. Totodata, este usurata evaluarea si inregistrarea cu ajutorul evidentei, a graficului volumelor si intensitatilor structurilor folosite, operatie indispensabila dirijarii si controlului riguros al pregatirii si in final al formei sportive, obiectivul major al ciclului anual.

De fapt, fara aceasta standardizare n-ar fi posibila inca o alta operatie, aceea a algoritmizarii, care va fi tratata in capitolul programarii.

Toata aceasta suita de actiuni - obiectivizare, inventariere de mijloace, analiza lor complexa si diversificata, selectia, standardizarea si transformarea lor in probe de control - au contribuit la o simplificare, o ordonare si in acelasi timp o directionare a antrenamentelor spre esenta concursului. Cantitatea mare de informatii de profiluri diferite, pe care cercetarea si observatia pedagogica au obtinut-o disecand antrenamentul si concursul in partile sale componente, ne-a dezvaluit un "univers", nesesizat intrecut, de posibilitati si cai noi de abordare a teoriei si practicii lor. Ca urmare a operatiilor amintite, s-a procedat si la o asa-zisa rationalizare, care a urmarit si urmareste o cunoastere a valorilor investite in antrenamente. Economisirea energiei umane, a timpului si a energiei materiale, totul in favoarea performantei, valorii si stabilitatii ei, poate si trebuie sa opereze in sportul de performanta, ca de altfel in toate domeniile sociale bazate pe productivitate si eficienta sporite. Caracterul cauzal al acumularilor de efecte, provocate cat mai directionat pe nevoile de solicitare si de structura ale concursului, selectionarea mijloacelor adecvate si validate, incadrate sistemic, in unitatile timpului si spatiului cuprinse in planificarea antrenamentelor, compatibile cu potentialul biomotric si psihic al sportivului, au constituit motivul si totodata efectul rationalizarii lor.

Suita de actiuni initiata o data cu operatia de rationalizare a convins ca procesul antrenamentului poate si trebuie sa fie conceput in unitatea sa dialectica, in care partile care-l compun sa fie corelate si determinate. In acest fel i se confera o structura sistemica, pretabila la optimizarea functionalitatii, ca si la dirijarea controlata la "pas marunt" catre o finalitate prestabilita. De aici si pana la elaborarea modelului de antrenament ramane doar un pas, pentru ca el nu este in fond decat un sistem conceptualizat. Modelul de concurs s-a identificat cu un model real, catre care antrenorul si sportivii sai trebuie sa se indrepte si sa ajunga cu ajutorul modelului de antrenament. Calitatea acestuia din urma se masoara prin numarul si continutul indicatorilor sau parametrilor ale caror date (cifre) permit o schitare, o evidentiere a elementelor esentiale pentru indeplinirea obiectivelor de concurs (ale modelului real).

Deci, modelul reprezinta reducerea la esential a unui proces complex de pregatire a fiintei umane, care are o finalitate prestabilita in timp, exprimata valoric (nivelul performantei concretizat in puncte, m, cm, km, s, min, ore, ca si locul ocupat in clasament). In acest scop s-au disecat concursul si pregatirea (in totalitatea ei) in partile lor componente pentru a se identifica indicatorii indispensabili obtinerii performantei sportive. Deci, in esenta, de cat tmp este nevoie in pregatire, de ce mijloace si in ce cantitate de repetare este nevoie in economia antrenamentelor, ce spatiu trebuie parcurs (alergat, schiat, vaslit, inotat), cate kg trebuie ridicate, ce valori sa fie realizate prin normele probelor de control, care sunt acestea, in ce raporturi de eficienta se gasesc cu mijloacele care le genereaza nivelurile - iata atatea intrebari concretizate in tot atatia indicatori specifici si proprii pregatirii. Numarul lor nu este limitat, dar nici lasat in voia liberului arbitru. Trebuie retinuti cei ce se dovedesc absolut necesari pregatirii pentru concurs. Initial, au fost nominalizati aproximativ 300 de indicatori (canotaj), care s-au dovedit insa a fi prea multi, ceea ce duce la marirea timpului afectat calculului. Totodata, s-a constatat ca, eliminand o parte din ei, nu afectam relatia dintre modelul de pregatire si cel de concurs. Reducerea lor la cel putin 1/3 sporeste operativitatea modelului atat in momentul elaborarii, cat si, indeosebi, al valorificarii si distribuirii lui in programarea antrenamentelor de-a lungul planificarii anuale. Dintre acestia (aproximativ 100 indicatori, cati s-au pastrat) 50-60% au profil metodologic, iar restul biologic-psihologic. Primii izvorasc din informatia metodologica care schematizeaza ipoteza de abordare a asistentei stiintifice acordate loturilor nationale. Ceilalti indicatori biologici, fiziologici, biochimici, biomotrici si psihologici, avand caracter de efect, de reactie la indicatorii metodologici, care genereaza aspectele cantitative si calitative ale antrenamentului. Modelul isi intemeiaza structura pe numarul si interrelatia acestora.

Indicatorii temporali, evidentiaza timpul optim necesar pentru realizarea celor de structura, adica a exercitiilor sau mijloacelor selectionate. Numarul indicatorilor temporali contine numarul zilelor de antrenament, al zilelor de concurs, al orelor afectate lectiilor de antrenament, al zilelor privind deplasarea la concursuri, la refacere, la odihna, numarul ciclurilor saptamanale, al etapelor si perioadelor. In interiorul acestui cadru sunt inclusi toti indicatorii:

- indicatori cantitativi spatiali, care de fapt contin atat mijloacele tehnice (de structura), cat si pe cele de solicitare (de pregatire fizica speciala);

- indicatori cantitativi de organizare a realizarii in timpul respectiv a volumului mijloacelor respective;

- indicatori calitativi, care rezulta din proportiile diferitelor tipuri de efort, precum si din evaluarea eficientei intermediare a procesului de pregatire data de probele si normele de control;

- indicatori psihologici ce dezvaluie trasaturile de personalitate si reactivitate emotionala, volitionala si intelectuala ale sportivului(ei) si modul lor de evidentiere prin valorile date de unitatile de estimare specifice bateriilor de teste aplicate;

- indicatori fiziologici ce evidentiaza valorile cardiorespiratorii si neuromusculare pe care sportivul urmeaza sa le atinga in timpul pregatirii si in finalul ei , ca urmare a efortului biologic depus pentru realizarea volumului si intensitatii eforturilor planificate;

- indicatori biochimici ce reliefeaza starea de sanatate si dinamica metabolismului de uzura printr-o suita de analize de urina si sange.

Momentul urmator in elaborarea modelului de antrenament (rezultat din cercetarea de-a lungul mai multor ani consecutivi de cele mai multe ori avand ca subiect acelasi sportiv, echipa sau echpaj) a fost acela al stabilirii valorilor acestor indicatori metodologici (cantitativi si mai dificil pentru cei calitativi), fiziologici, biochimici si psihologici. Din dinamica acestor valori, pe fondul constantei relative a indicatorilor (care difera ca numar si structura de la o ramura si proba la alta) rezulta marea performanta, ele alcatuind nivelul acesteia.

Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezulta implicit din complexitatea ramurii sau probei de sport exprimata in concurs. De exemplu, cele ale jocurilor sportive si gimnasticii sunt mult mai bogate si mai dificil de compus datorita structurilor tehnice multiple folosite si corelatiei lor in momentul intrecerii, bazate pe adversitate, pe durata ei prelungita.

Modelul depinde si de modul de elaborare. In situatia in care modelul antrenamentului anual se subdivide in submodelele celor trei perioade care compun un monociclu, la randul lor compuse fiecare din 3 perioade el castiga in detaliu, usurand programarea antrenamentelor pe etapele lunare si ciclurile saptamanale.

Modelul poate si este indicat sa fie intotdeauna elaborat in corelatie cu valorile realizate in ciclurile precedente. Concret, orice model annual de antrenament se concepe in lumina analizei critice a celui anterior, operatie indispensabila retinerii si deci repetarii valorilor dovedite a fi actionat pozitiv in ansamblul influentelor si efectelor, care au dus la obtinerea performantei realizate in competitia majora a ciclului anual incheiat. Desigur, realitatile fiecarui an obliga la corelatii (rareori insa fundamentale) la debutul fiecarui ciclu inclus intr-un asemenea interval. Viziunea panoramica a unui astfel de model asigura comparatia valorilor investite, ele modificandu-se eventual, pe cand indicatorii raman in general aceiasi. De fapt, dintr-o asemenea confruntare prelungita, analizata si comparata continuu a modelelor cu viata competitionala, se obtin idei, ipoteze, solutii si schimbari pe care de regula ceercetarea aplicativa le poate oferi. Liniile de perspectiva ale antrenamentului, in general, in sport si, in particular, in domeniul fiecarei probe se asigura pe fondul analizei critice, generatoare de definitivari sau schimbari adecvate si oportune.

In acest moment depozitul datelor sistematizate, prelucrarea lor periodica creeaza un alt cadru analizelor si elaborarilor, modifica substantial conducerea procesului de antrenament si dirijarea lui curenta. Pentru aceasta este impetuos necesar sa trecem la elaborarea unui model de gandire sistemica cu rol in ansamblarea factorilor si corelarea actiunilor lor intr-o directie si catre un scop bine precizate. Acestei gandiri sistemice i-a revenit si-i va reveni continuu sarcina de a identifica toti factorii care conditioneaza planificarea si executarea programului de antrenament realizat intr-un ciclu anual. In acest spirit s-a definitivat conceptul de model de antrenament: un ansamblu de indicatori cunatificabili, ale caror date si raporturi simple (care nu exclud pe cele complexe) permit o caracterizare, o esentializare a intregului proces de antrenament, directionat in programarea lui catre obtinerea unei performante prestabilite (record, titlu, loc in clasament, puncte, victorii), la o data anticipata.

Conceptul este imprumutat din teoria modelelor si sistemelor, el dobandind in sport o semnificatie aparte, a unei teorii noi, moderne, care deschide o alta cale, o alta perspectiva in practica antrenamentului sportiv, cunducandu-l spre calculatorul electronic. Astazi, in orice proces de formare (invatamant) si perfectionare (in toate domeniile) se opereaza curent cu notiunile de baza ale ciberneticii: algoritm, conducere sau dirijare a actiunii, problematizare, tratare diferentiata, conexiune inversa, sistem si model. Asimilarea conceptului in domeniului sportului, rafinarea continua a teoriei care ii poarta numele au o unica si indiscutabila semnificatie: aceea de a actiona mai eficient. Teoria modelarii in antrenament si-a propus si in buna masura a si izbutit sa elimine conducerea empirica, caracterizata prin rezolvarea "din mers" sau "dupa ochi" a problemelor si sa treaca la o conducere stiintifica, bazata pe previziune, pe anticiparea conditiilor de desfasurare a activitatii, inlaturand improvizatiile si risipa de timp, de energie, de mijloace, in ultima instanta - esecul. Utilizarea unui model nu este, in esenta, decat o materializare a activitatii mintale. El tinde sa produca, sa imite, prin analogie, pe un alt plan si intr-o alta forma, un original, un sistem complex (un proces, un fenomen), fie in ansamblul lui, fie partial. In sportul de performanta, modelul s-a creat prin folosirea unei astfel de metodologii, dar de nivelul sau de aproximare a realitatii, de schematizare, de esentializare va depinde eficienta folosirii lui. Catre o astfel de perspectiva trebuie sa-si indrepte teoria si practica modelarii in antrenamentul sportiv potentialul de rezolvare a viitorului apropiat, mai cu seama tendinta de crestere neincetata a performantei din arena internationala.