Particularitatile de crestere si dezvoltare ale copiilor si juniorilor si valorificarea lor in antrenamentul sportiv

Particularitatile de crestere si dezvoltare ale copiilor si juniorilor si valorificarea lor in antrenamentul sportiv

Dupa cum se stie, copilul nu este un "adult in miniatura" (Paiget, Claparade) si, ca atare, trebuie tratat diferentiat in procesul de antrenament. Fiecare etapa de crestere si dezvoltare a copilului, cu reguli specifice particularitatilor de varsta, trebuie bine cunoscuta de antrenor.

In timp ce cresterea reprezinta expresia fenomenelor cantitative legate de marirea dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifica procesele calitative care marcheaza atingerea unor niveluri superioare de functionalitate (de exemplu, pubertatea echivaleaza cu intrarea in functiune a glandelor sexuale).

La copii nevoia de miscare reprezinta, de fapt, o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric si aceasta se manifesta prin dorinta lor permanenta de a se juca, de a alerga, sari, arunca etc., de a "zburda" fie spontan, fie organizat (la gradinita, la scoala).

De la bun inceput se impune precizarea ca intre varsta cronologica si cea biologica exista unele discrepante. Din aceste considerente se fac o serie de investigatii pentru stabilirea varstei biologice, singura in masura sa permita individualizarea eficienta a antrenamentului sportiv.

In timpul cresterii si dezvoltarii, diversele elemente corporale prezinta diferentieri de la o varsta la alta. Astfel, se remarca o crestere rapida a cutiei craniene si a creierului, care la varsta de 6 ani ating deja 90-95% din valorile intalnite la adult, in timp ce dimensiunile organismului in ansamblu se cifreaza aproximativ la jumatate din acelea ale adultului. Pe de alta parte, procesul de crestere si dezvoltare nu are loc in mod linear, ci in puseuri, cu o viteza care diminueaza spre varsta adulta si cu mari oscilatii la nivelul diferitelor segmente. Uneori exista diferentieri chiar intre cele doua procese fundamentale de crestere si dezvoltare. Astfel, la pubertate se manifesta o accelerare pronuntata. De asemenea, s-a constatat ca segmentele scheletice considerate izolat au puseul de crestere in momente diferite; plantele si palmele cresc mai repede decat gambele si antebratele, care, la randul lor, inregistreaza indici superiori in raport cu coapsele si bratele, evidentiind aceasta regularitate centripeta a cresterii (Zurbrugg). Inceputul pubertatii este marcat si de o puternica modificare in plan psihofizic fara echivalenta la varsta adulta.

In procesul de crestere se mai remarca o intensificare a metabolismului bazal care este in proportie de 20-10% superior adultului (A. Demeter). Nevoia de vitamine, minerale si alimente este si ea crescuta, dar mai ales necesarul de proteine care poate atinge 2,5 g/kgcorp.

In ceea ce priveste aparatul locomotor, legea Mark-Jansen referitoare la fragilitatea si sensibilitatea tesutului muscular evidentiaza riscurile la care este supus copilul in cazul unui antrenament antifiziologic, cu incarcatura care ii depasesc posibilitatile si care pot avea drept consecinta leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos si ligamentar. Aparatul locomotor al copilului nu are inca rezistenta adultului, ceea ce impune introducerea gradata a exercitiilor cu ingreuieri. In acest sens, antrenamentul de forta pentru copii si juniori presupune:

- asigurarea unui timp suficient de refacere dupa un antrenament predominant de forta;

- evitarea alternarii bruste a incarcaturii;

- evitarea exercitiilor cu haltere, pe deasupra capului si mai ales in timpul puseului de crestere la pubertate, avand in vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei (Hollmann-Hettinger). La aceasta varsta, greutatea proprie este suficienta ca incarcatura;

- evitarea lucrului static de durata, care poate afecta indeosebi circulatia venoasa si, implicit, procesele de oxigenare. Lucrul dinamic este de preferat.

Optimizarea antrenamentului sportiv la copii si juniori impune, asadar, cunostinte referitoare la particularitatile de crestere a acestora in diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora un proces de pregatire sportiva adecvat varstei si nivelului de dezvoltare, dar si nevoilor si dorintelor manifestate de copii si juniori.

La varsta scolara mica (antepubertara: 6-11 ani fete si pana la 12 ani baieti), caracterizata prin debut scolar si printr-un comportament gestual impetuos, este evidenta atractia copiilor catre sport, catre intrecerile sportive. Aceasta varsta (copiii fiind mici si usori) poate fi considerata o etapa foarte favorabila pentru invatare, pentru o pregatire tehnica de baza.

Cresterea este in general uniforma, accelerandu-se catre sfarsitul perioadei. Aceasta se manifesta in principal prin alungirea membrelor inferioare; pana la 10 ani, diferentele de crestere a copiilor de sex opus nu sunt mari; la fete, de la aceasta varsta incepe o accelerare a cresterii ca urmare a aparitiei pubertatii.

Sistemul nervos. Creierul are o greutate aproximativ egala cu aceea a adultului, insa, din punct de vedere functional, dezvoltarea lui nu este completa; se constata o mai buna dezvoltare a primului sistem de semnalizare ; aria motrica corticala se apropie de maturatie si este completa abia la 13-14 ani.

Din punct de vedere functional, fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o neta predominanta a excitatiei. Dintre diversele forme de inhibitie, mai ales inhibitie de diferentiere (una dintre formele principale ale inhibitiei interne, conditionate) este slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a elementelor (cuvintelor, notiunilor, miscarilor) nou receptionate.

Plasticitatea accentuata a sistemului nervos central la aceasta varsta asigura o receptivitate deosebita, dar slaba dezvoltare a inhibitiei de diferentiere ingreuiaza fixarea stabila a notiunilor noi. In aceasta perioada, activitatea glandelor cu secretie interna este insuficienta.

Aparatul locomotor. Oasele sunt mai elastice prin consolidarea sistemelor functionale lamelare, ceea ce determina tendinta spre deformare a acestora la solicitarile de tractiune, presiune si rasucire.

Definitivarea cifozei toracice are loc la etatea de 6-7 ani.

Musculatura ajunge sa reprezinte, la 6 ani, 21,7% din greutatea corpului (fata de peste 35% la adult).

La copiii de varsta antepubertara, fibrele musculare sunt relativ mai lungi decat la adult, iar portiunile tendinoase sunt mai scurte. La inceputul perioadei, sunt inca subtiri, au nucleele mari si sunt relativ bogate in sarcoplasma si apa. Printre ele se gaseste o cantitate mare de tesut conjuctiv.

Tonusul muscular este mai scazut la copiii de varsta antepubertara fata de adult, ceea ce favorizeaza efectuarea mai ampla a miscarilor in articulatii, dar ingreuiaza realizarea unor miscari fine, diferentiate, de precizie.

Sistemul cardiovascular. Cordul reactioneaza puternic, insa neeconomic la efort; irigatia coronariana este bogata; mecanismele de reglare sunt inca slabe pana la 7 ani, datorita dezvoltarii lor insuficiente, si permit doar solicitari usoare.

Frecventa cardiaca in repaus este in medie de 100/min. la varsta de 6 ani, 90/min. la 7 ani, 84/min. la 8 ani si 80/min. la 12 ani.

Cavitatile nazale sunt mai mici si mai inguste decat la adult, iar laringele se situeaza cu trei vertebre mai sus decat la adult.

Bronhiile sunt, la inceput putine la numar.

Dezvoltarea toracelui este devansata de aceea a membrelor.

Muschii respiratori, insuficient dezvoltati, nu pot asigura marimea corespunzatoare a volumului toracelui in efort, amplitudinea miscarilor respiratorii fiind din aceasta cauza relativ mica.

In timpul efortului fizic, posibilitatile de marire a volumului cutiei toracice intr-o respiratie ampla sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acesti copii isi accelereaza frecventa respiratorie, evident in anumite limite.

Asigurarea echilibrului corpului in timpul miscarilor intampina dificultati din cauza analizatorului kinestezic, insuficient dezvoltat, dar si ca urmare a faptului ca centrul de greutate al corpului este mai ridicat fata de sol.

Nivelul de dezvoltare pe plan psihofizic la aceasta etapa de varsta permite formarea unor noi deprinderi motrice, ameliorarea coordonarii, indemanarii, supletei si mobilitatii, asigurarea unui bagaj fundamental de procedee tehnice specifice sportului sau probei sportive in care copilul se initiaza si se specializeaza (gimnastica artistica, fosta sportiva, gimnastica ritmica sportiva, inot, patinaj artistic, schi alpin, schi fond, fotbal etc.). Aceasta pregatire tehnica se slefuieste treptat, pe parcursul timpului si isi gaseste expresia in maiestria sportivului respectiv. Ea se cladeste pe fondul unei solide pregatiri fizice, care incepe la 7-8 ani.

Eforturile antrenorului trebuie indreptate in directia insusirii corecte a miscarilor, a eliminarii leganarii sau a altor elemente de prisos in mers si alergare, cu accent pe formarea unei tinute corecte si insusirea unui ritm corespunzator al miscarilor. O atentie speciala trebuie acordata dezvoltarii muschilor extensori ai spatelui si gatului, precum si a altor grupe musculare extensoare, in vederea asigurarii unui echilibru functional intre marile grupe musculare antagoniste.

Rezistenta la efort static a copilului la aceasta varsta este mica, in schimb se recomanda efortul dinamic, concretizat in contractii si relaxari succesive, care este favorizat si de gradul crescut de excitabilitate corticala si contribuie, la randul sau, la optimizarea functiilor respiratorii si circulatorii.

Exercitiile de forta, care reclama incordari mari, si cele de rezistenta nu sunt recomandabile la aceasta varsta decat individualizat si gradat.

Varsta scolara mijlocie coincide cu perioada pubertara care, la fete, se situeaza intre 11 si 13 ani, iar la baieti, intre 12 si 14 ani. Aceasta perioada marcheaza intrarea in functiune a glandelor cu secretie de androgeni, indeosebi de testosteron la baieti si estrogeni la fete, ceea ce determina aparitia caracterelor sexuale secundare si modificari ale intregului organism (masa musculara, cord, pulmon etc.).

Mentionam, de asemenea, ca pubertatea variaza ca durata de la individ la individ. In afara caracterelor sexuale primare si secundare care devin evidente, au loc o serie de modificari in intreg organismul. Astfel, oasele cresc in grosime, sistemul vascular se dezvolta, laringele creste explosiv la baieti, trunchiul este mai mare decat membrele, cele doua sexe se diferentiaza tot mai mult. Subliniem, de asemenea, ca factorii ereditari si cei de mediu (alimentari, geoclimatici, urbanizare etc.) influenteaza momentul instalarii si durata pubertatii, astfel incat individualizarea perioadei pubertare si diferentierea varstei cronologice de cea biologica constituie elemente de maxima importanta in investigarea stiintifica a acestei etape de dezvoltare a organismului.

Aparatul locomotor. La aceasta varsta, oasele se dezvolta mai ales pe seama cresterii lor in grosime, prin depunere de saruri minerale (calciu si fosfor) si prin consolidarea structurii functionale intime. Ele devin mai rezistente la actiunea factorilor mecanici de presiune, tractiune si rasucire, in schimb se reduce elasticitatea lor.

Articulatiile sunt mai slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigura in suficienta masura rezistenta la tractiuni, la rasuciri.

Muschii se dezvolta mai ales pe seama alungirii fibrelor, nu insa si in grosime. Din aceasta cauza, suprafata lor in sectiune fiziologica si, implicit, forta lor sunt inca mici. Lungimea fibrelor musculare prezinta si un avantaj, in sensul ca determina cresterea valorii lucrului mecanic, cu conditia ca greutatea sa nu depaseasca forta globala a muschiului.

In aceasta etapa, forta relativa (forta raportata la kg/corp) nu numai ca stagneaza, ci manifesta chiar un regres considerabil, atat la nivelul flexorilor car si al extensorilor. Totusi, ritmul de crestere a fortei absolute si a celei relative a flexorilor este ceva mai mare comparativ cu acela al extensorilor. De aceea, apare necesitatea folosirii intr-o masura mai mare a exercitiilor de forta la aceasta varsta, indeosebi pentru muschii extensori, pentru a se preveni scaderea activitatii motrice generale, tendinta accentuata la fete catre sfarsitul perioadei pubertare.

Revizuirea conceptiilor vechi, potrivit carora folosirea exercitiilor de forta este total contraindicata la elevii de varsta pubertara, invocand argumente de ordin morfologic si functional, este absolut necesara. Sunt insa contraindicate eforturile maximale de forta si marile incordari neuromusculare, fara antrenamente specializate, deoarece prezinta pericolul suprasolicitarii aparatului musculoligamentar. In schimb, exercitiile de forta bine dozate, bazate pe lucrul cu haltere mici, cu hantele, in conditiile maririi treptate a volumului si intensitatii, conform principiului fiziologic de crestere gradata a efortului, nu sunt contraindicate.

Sistemul nervos se dezvolta rapid, acum incheindu-se practic, maturizarea ariei corticale a analizatorului motor. Functia de analiza si sinteza a scoartei se dezvolta, ca de altfel si procesul inhibitiei interne. Pe aceasta baza, viteza de realizare a diferentierilor creste, iar reflexele conditionate formate se sting mai lent. Functia celui de-al doilea sistem de semnalizare domina in raport cu aceea a primului sistem.

Trebuie aratat ca la pubertate mai persista inca, intr-o oarecare masura, insuficienta proceselor de inhibitie conditionata, in schimb, predomina procesele de excitatie. Datorita acestui fapt, miscarile copiilor la aceasta varsta au un caracter brusc, iar precizia lor este scazuta.

Sistemul cardiovascular se dezvolta lent in etapa pubertara. Arterele au un diametru proportional mai mic decat la adult, iar venele si sistemul limfatic sunt destul de bine reprezentate. Frecventa cardiaca inregistreaza la inceputul perioadei 90-100 pulsatii pe minut si scade la finele pubertatii pana la 82-88 pulsatii/minut.

Asadar, sistemul cardiovascular prezinta dificultati de adaptare la eforturile intense, fapt evidentiat prin aceea ca oxigen-pulsul maxim obtinut in valori absolute sau pe Kg/corp, este mai mic, iar volumul sistolic si debitul cardiac maxim sunt departe de valorile adultului, baietii inregistrand valori superioare comparativ cu fetele.

Aparatul respirator se dezvolta intens in etapa pubertara. Functia respiratorie se amelioreaya net. Astfel, creste amplitudinea miscarilor respiratorii (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la 350 ml la 15 ani), scade frecventa respiratorie (de la 22 la 18 respiratii pe minut in medie), creste capacitatea vitala, iar respiratia tisulara - apreciata dupa VO max. pe minut - se amplifica in mare masura (cu toate acestea nu sunt atinse limitele maxime ale capacitatii aerobe de efort, astfel incat in eforturile de rezistenta nu se pot obtine rezultate maxime).

Aparatul vestibular - ca organ de echilibru - precum si alti analizatori ating o dezvoltare comparabila cu aceea a adultului (A. Demeter).

Aceasta perioada de varsta, marcata de o nevoie acuta de miscare este extrem de importanta in pregatirea sportiva.

Mentionam ca au loc cresteri medii anuale in greutate pana la 9,5-10 kg. si in inaltime pana la 10 cm. (fenomenul de acceleratie). Secretiile hormonale, dezvoltarea sexuala, labilitatea psihica si modificarile somato-psihologice, la care se mai pot adauga unele aspecte sociale legate de fenomenul de neotonie (accelerarea maturizarii somatosexuale si intarzierea maturizarii psihice care permite o mai mare receptivitate a sistemului nervos, precum si intarzierea maturizarii sociale, o data cu cresterea duratei de scolaritate), concretizate in fenomene de detasare de casa parinteasca, conflicte cu parintii, cu antrenorii, cu adultii - in general tendinte de autonomie si responsabilitate proprie necesita din partea pedagogului o revedere a noilor relatii care se impun intre "educator - educat", "profesor-elev" sau "antrenor-sportiv", unde tactul si experienta adultului trebuie sa fie folosite pentru evitarea incidentelor si mentinerea interesului juniorului pentru pregatirea lui sportiva.

Copilul manifesta acum o mare indrazneala, accepta constient riscuri, deci se pot realiza acumulari tehnice deosebit de importante, care vor influenta favorabil evolutia sa sportiva; ceea ce se omite acum in pregatire ori se invata gresit (deprinderi, gesturi tehnice) va fi foarte greu sa se corecteze mai tarziu.

Cresterea accelerata in greutate si inaltime deterioreaza raportul greutate-forta, influentand nefavorabil coordonarea motrica. Scad atat precizia in miscari, cat si indemanarea. In aceasta perioada se impune un antrenament intensiv pentru dezvoltarea fortei, vitezei si rezistentei, bineinteles in functie de specificul sportului sau probei respective.

Acum, tanarul are un nivel intelectual mai ridicat si este receptiv la noi forme de transmitere a cunostintelor, de perfectionare gestuala, ceea ce presupune o restructurare a antrenamentului.

Incepand cu aceasta varsta se creeaza substratul nervos si locomotor necesar invatarii deprinderilor motrice complexe (perfectionarea tehnicii) si pentru eforturile de viteza. Tinand seama insa de faptul ca fiecare copil isi parcurge propria pubertate, trebuie acordata o atentie deosebita individualizarii efortului.

Ramurile de sport sau probele care impun cerinte crescande in ceea ce priveste rezistenta - alergari pe distante medii, patinaj-viteza, ciclism pe sosea - pot fi incluse in programul de pregatire, cu conditia ca ele sa fie introduse treptat si sub control medical, limitandu-se strict efortul in concordanta cu nivelul dezvoltarii fizice si capacitatea functionala a organismului copiilor de aceasta varsta.

Nu se recomanda eforturile maxime, cu incordari mari, ale aparatului locomotor. In pregatirea copiilor de aceasta varsta se poate folosi insa un numar mare de exercitii fizice cu o structura diferita a miscarilor si cu un caracter variat al efortului neuromuscular. Ele contribuie la dezvoltarea stereotipurilor dinamice si la perfectionarea capacitatii functionale a organismului.

In concluzie, la varsta pubertara, modelele de pregatire fizica trebuie aplicate in mod diferentiat, in functie de natura  eforturilor si de solicitarile specifice fiecarei ramuri de sport. Faptul ca varsta cronologica nu este identica cu cea biologica impune, de asemenea, aplicarea elastica a indicatiilor si contraindicatiilor mentionate anterior.

Cunoasterea aprofundata a particularitatilor morfofunctionale si psihice ale fiecarui copil cu care lucram este singura cale care permite evitarea celor doua greseli mai frecvente in activitatea sportiva: suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate si excesul de prudenta, din cauza caruia pregatirea este mentinuta la un nivel inferior posibilitatilor copilului.

Perioada de varsta scolara mare (postpubertara) este cuprinsa intre 13-17 ani la fete, 14-18 ani la baieti.

In etapa postpubertara se constata o incetinire a ritmului dezvoltarii somatice.

Oasele se apropie de structura si rezistenta celor ale adultului; cartilajele de conjugare se subtiaza, marcand inceputul osificarii lor si incetarea cresterii in inaltime.

Toracele se dezvolta ca volum si mai mult decat membrele, ceea ce determina cresterea indicelui de proportionalitate (Erismann). La randul lor, si muschii cresc in volum. Prin marirea suprafetei sectiunii fiziologice, forta se dezvolta proportional cu valoarea acestei suprafete. Se stie din literatura de specialitate ca 1 cm² de suprafata dezvolta la aceasta varsta cca. 10 kgf. Fac exceptie de la aceasta regula fetele de aceeasi varsta, care dezvolta pe aceeasi suprafata de sectiune cca. 7-8 kgf, si tinerii antrenati, la care valoarea pe cm² depaseste valoarea medie (in functie de gradul de antrenament). Cu toate acestea, trebuie sa subliniem ca, aceasta perioada de varsta, fara un antrenament adecvat, forta ramane in urma ca valoare fata de viteza si coordonarea  motrica, ai caror parametri sunt apropiati de aceia ai adultilor. Tonusul muscular si capacitatea de rezistenta la efortul static inregistreaza valori crescute.

Sistemul nervos se caracterizeaza prin faptul ca isi continua dezvoltarea, indeosebi prin permeabilizarea sinapselor. Exista un echilibru intre excitatie si inhibitie, intre iradiere si concentrare. Plasticitatea si receptivitatea sunt mari, engramele fixandu-se cu usurinta, ceea ce explica facilitatea insusirii deprinderilor motrice in aceasta etapa.

Analizatorii inregistreaza, de asemenea, un grad de maturizare apropiat de acela al adultilor pe plan morfologic, dar sub raport functional nivelul este inferior.

Sistemul cardiovascular isi accelereaza dezvoltarea.

Volumul si greutatea miocardului cresc, mai ales ale cordului stang. Suprafata de sectiune a fibrelor miocardice sporeste si, in consecinta, creste si amplitudinea de contractie. Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala au valori apropiate de acelea ale adultului.

In privinta economiei cardiovasculatorii in efortul fizic maximal, remarcam faptul ca indicele oxigen-puls maxim inregistreaza in aceasta etapa o imbunatatire neta.

Aparatul respirator se apropie in plan morfologic de acela al adultului, dar functional este inca departe si continua sa se dezvolte.

Sub raport functional, parametrii ventilatiei pulmonare se imbunatatesc, frecventa respiratorie scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala sporeste, iar VO² max. se ridica in mod considerabil.

Cu toate acestea VO2 max. pe min./kg./corp si oxigen-pulsul maxim nu ating valori foarte inalte decat prin antrenament, etapa postpubertara fiind favorabila efortului de rezistenta.

Mentionam, de asemenea, ca in aceasta perioada are loc stabilizarea secretiei endocrine si a reglarii vegetative simpatice si parasimpatice.

In medie, greutatea corporala inregistreaza o crestere anuala de 4-5 kg. fata de cele 9,5-10 kg. din perioada anterioara, iar cresterea in inaltime se reduce la 1-2 cm. fata de 10 cm.

Proportiile corporale se armonizeaza, capacitatea de coordonare cunoaste sensibile ameliorari, creandu-se astfel premise favorabile pentru perfectionarea capacitatii motrice.

Echilibrul psihic al adolescentului - o consecinta a influentei pozitive exercitate de scoala, familie si societate - se rasfrange pozitiv si asupra procesului de antrenament, avand drept consecinta modelarea personalitatii tanarului si integrarea lui sociala.

Dat fiind ca la aceasta varsta se evidentiaza stabilitatea psihica, armonizarea proportiilor corporale, nivelul intelectual ridicat, o capacitate de observare ameliorata, perioada postpubertara este considerata "a doua varsta de aur pentru invatare".

Acum se poate efectua un antrenament amplu, intens, la parametrii impusi de exigentele performantei in ramura de sport respectiva. Este o perioada de acumulari si de perfectionare specifica probei sau sportului in care adolescentul este specializat si in care obtine performante maxime. Este, de asemenea, perioada optima de manifestare a rezistentei aerobe, care in special la fetele inotatoare tinde spre o valoare maxima.

Desigur, toate aceste date apartin morfofiziologiei clasice. Stiinta sportului, impingand limitele adaptarii la mediu, le efort, a restructurat in mare masura aceste concepte. Astfel, ca o consecinta a procesului specializat de antrenament (gimnastica, inot etc.) de la varste foarte mici (5-6 ani), profilul morfofunctional, constitutia psihica si endocrinohormonala a acestor copii sportivi, instruiti de timpuriu, nu se mai incadreaza adesea in baremurile clasice. Nici pe plan metabolic, mai ales, aceste profiluri nu se mai situeaza in limitele varstei cronologice, ceea ce impune adaptarea procesului de antrenament la copii si juniori la varsta lor biologica. Totusi, raman valabile cateva legitati de care este absolut necesar sa tina seama: activitatea sportiva se interfereaza cu cresterea fiziologica, adaptabilitatea accelerand si perfectionand diferentierea structurala, functionala si psihica. Varsta pubertatii nu mai constituie un "tabu" pentru sport, ci, dimpotriva, o sansa (I. Dragan), cu conditia respectarii particularitatilor genetice care permit selectarea subiectului de exceptie ce poate face fata efortului sportiv fara prejudicierea starii de sanatate si a fondului biologic.

Cunoscand fondul genetic, se poate individualiza antrenamentul astfel incat sa se optimizeze si in aceasta perioada calitatile si deprinderile motrice ale copilului sportiv, care are deja un stadiu de 5-6 ani in sport. Fara a putea fi identificat cu performerul adult, el se apropie totusi intr-o masura mai mare de modelul sportiv ("micromodelul" biologic) in comparatie cu exponentii varstei sale. De asemenea, perfectionarile adaptative neuropsihice si metabolice fac posibila o mare cheltuiala de energie la varstele copilariei si junioratului, insa cu o capacitate de refacere, de revenire superioara adultului sportiv.