Autoevaluarea profesorului - O mecanism de facilitare a dezvoltarii profesionale

Autoevaluarea profesorului - O mecanism de facilitare a dezvoltarii profesionale

Sumar

Autoevaluarea este o tehnica foarte importanta folosita pentru inbunatatirea gradului de reusita a unei actiuni. In acest articol vom evidentia o teorie care are in vederea schimbarea profesorului pe baza legaturii dintre autoevaluare si dezvoltarea profesionala. Noi vom aplica teoria pentru a schimba felul de predare al matematicii si vom emite in final un studiu explicativ in care folosirea acestei unelte a autoevaluarii, in combinatie cu alte elemente, a contribuit la realizarea schimnarii in realizarea procesului instructiv educativ a unui profesor de clasa a VIII-a. Punerea la dispozitie a instrumentului autoevaluarii a contribuit la dezvoltarea profesionala a profesorului prin

1.Schimbarea ideii profesoruli respectiv legata de ceea ce insemna excelenta si cresterea abilitatii lui pentru a recunoaste experietele create 100% perfect.

2.ajutorul dat profesorului in a selecta obiective legate de dezvoltare prin oferirea acestuia unor standarde clare in predare, unor oportunitati prin care acesta poate sa deceleze intre practica dorita si practica actuala si oferirea unui meniu de optiuni din care profesorul sa aleaga atunci cand vrea sa actioneze.

3. Facilitarea comunicarii cu colegii.

4. cresterea influentei agentilor externi asupra practicii profesionale

Studiul vrea sa demostreza ca oferirea unui instrument de autoevaluare se poate dovedi a fi o strategie constructiva pentru imbunatatirea gradului de efectivitate a activitatii profesionale cu conditia ca aceasta sa fie asociata cu alte strategii profesionale de dezvoltare, cum ar fi

Trainingul de catre colegi

Observarea din partea unor agenti externi care promoveaza schimbarea

Atentia concentrata pe strategiile de predare

Introducere.

Autoevaluarea este o tehnica foarte importanta care duce la dezvoltare personala. Informarea si invatarea copiilor a modalitatilorde autoevaluare contribuie la o autoevaluare mult mai corecta si adevarata si la cresterea gradului de reusita presonala. In acest articol vom evidentia o teorie care are in vedere schimbarea profesorului, o teorie in care autoevaluarea este un mecanism al dezvoltarii profesionale care duce la crearea unor cai de acces pentru colegi si pentru alti agenti care promoveaza schimbarea prin care acestia sa poata cu adevarat influenta procesul instructiv-educativ. Datorita faptului ca ofera oportunitati pentru realizarea influentei este, din acest motiv o strategie neglijata care are in vedere dezvoltarea profesionala. Noi vom aplica teoria pentru a schimba predarea matematicii si pentru a emite un studiu de caz explicativ in care folosirea unui instrument de autoevaluare, in combinatie cu alte elemente contribuie la realizarea schimbarii pentru un progesor de clasa a VIII-a.

2. Fundamentul teoretic

2.1. Teoria schimbarii individuale a profesorului

Noi am inceput studiul nostru cu un model de realizare a schimbarii profesorului in figura 1, un model influentat in mod definitoriu de teoria cunoasterii sociale. Si de munca noastra legata de autoevaluarea profesorului . Ea spune ca schimbarea profesorului apare prin meditatia asupra experientei si ca convingerile personale legate de eficacitate mediaza influenta autoevaluarii asupra procesului instructiv educativ.

In centrul figurii 1. Se afla conceptele profesorului legate de procesul intructiv-educativ, in mod particular legate de perceptia asupra efectivitatii in realizarea invatarii elevului. Modelul reprezinta autoevaluarea drept integratoare a trei procese pe care profesionistii autocontrolului le folosesc pentru a observa si a interpreta comportamentul lor: Prima data, profesorii se auto-observa avand in vedere

Aspecte ale profesului instructiv-educativ relevante pentru standardele lor subiectve asupra succesului.. In al doilea rand, profesorii emit judecati autoevaluative prin care ei determina cat de bine telurile lor generale si imediate sunt puse in practica. Datele primare sunt reprezentate de perceptiile profesorului legate de schimbarea performantelor elevului reiesite din comunicarea realizata de elev, din munca lui demonstrata prin tema acasa, din munca lui din clasa, din interpretarile evaluarilor formale si din interpretarile temelor acasa. In al treilea rand, sunt propriile reactii legate de interpretarea felului in care telurile sunt puse in practica - cu referire la felul in care profesori sunt satisfacuti cu rezultatele actiunilor lor. Aceste autoevaluari se pot produce in momentul (daca durata momentui este privita ca una extinsa) drept o reflectare prin actiune sau o reflecare asupra actiunii.

Autoevaluarile contribuie la dezvoltarea convingerior personale ale profesorilor legate la cat de bine se realizeaza invatarea elevului. Ex. Eficacitatea profesorului - o forma profesionala de auto-eficacitate. Eficacitatea porfesorului este particularizata la predarea unui continut specific, la rapotarea la anumiti elevi si la niste contexte intructive specifice. Eficacitatea profesorului reprezinta asteptarea legata de performanta viitoare bazata pe experiente trecute. Profesorii care isi dau seama ca sunt de succes, in ciuda acuritatii cu care au privit propria lor judecata, se asteapta ca sa fie de succes in viitor. Dintre cele patru surse ale eficacitatii profesorului indentifacata de Bandura (1997), cea mai puternica este experienta perfectiunii - aceea de a fi de succes in sala de clasa. Porfesorii devin mai increzatori in performanta lor viitoare cand ei cred ca gandul asupra actiunilor lor viitoare a ajutat copiii sa invete.

Eficacitatea profesorului influenteaza stabilirea scopurilor si resurselor necesare pentru efort. Profesorii care anticipeaza ca vor avea succes isi vor propune scopuri din ce in ce mai inalte pentru ei si pentru elevii lor. Eficacitatea profesorului in mod normal duce la presupunerea existentei dorintei de a incerca noi idei de predare, in mod particular acele idei care sunt dificil de implementat si care implica riscul precum impartirea controlului cu elevii. Asteptarile ridicate legate de succes motiveaza experimentarea in clasa pentru ca profesorii vor crede ca vor fi in stare sa obtina beneficii de pe urma inovatiei introduse si vor putea depasii obstacolele care pot aparea. Eficacitatea profesorului contribuie la obtinerea desavarsirii pentru ca profesorii care fac lucruri cu un grad inalt de eficacitate incearca din ce in ce mai greu, folosesc strategii de management care stimuleaza autonomia elevului, se ocupa cu mai multa atentie de nevoile studentilor mai putin inzestrati si modifca perceptiile elevilor legate de propria lor abilitate.

Eficacitatea profesorului influenteaza efortul. Profesorii cu un grad mare de eficacitate au mai putine absente, sunt mai doritori de a corija elevii "problema" - si nu ii mai trimit in clasele speciale si nu in ultimul rand nu au tendinta de a-si parasi profesia. Porfesorii cu incredere in ei persista. Ei nu se deprima din cauza esecului si raspund la probleme cu mai mult efort.

Stabilirea de teluri si cheltuirea efortului sunt legate. De exemplu, oricine tinde mai mult sa isi continue activitatea daca isi stabileste teluri care au finalitati concrete, care pot si duse la indeplinire in viitorul apropiat si care au o dificultate moderata.

Combinarea telurilor si efortului afecteaza procesul intructiv-educativ definit drept un ansambu de actiuni ale profesorului (ex. Alegerea obiectivelor curriculare, alegerea metodelor de predare a evaluarii) si cunoastere (ex. A elevilor, a materiei, a pedagogiei si a regulilor). Profesorii care sunt doritori sa incerce noi idei educationale si care continua in ciuda obstacolelor intampinate sunt mult mai ssceptibili in a implementa abordari noi, in a obtine succesul cu aceste abordari si a internaliza inovatiile pentru a fi folosite in procesul intructiv-educativ viitor. Pot exista si alte beneficii din cauza pregatirii lor profesionale.

Cercetarea copiilor sugereaza ca autoevaluarea pozitiva creaza un cerc concentric al invatarii care are tendinta de a se mari, in care copilul isi impune teluri inalte si isi cheltuie multe din resursele personale pentru realizarea invatarii. Autoevaluarile negative conduc elevii la adoptarea unor imagini despre sine mai degraba sociale decat academice, la imbatisarea unor teluri care sunt in conflict cu educatia, la stabilirea unor idealuri personale care sunr nerealiste, la adoptarea unor strategii de invatare care sunt lipsite de eficienta, la consumarea unui efort scazut si la creearea de scuze pentru lipsa performantei.

In concluzie, teoria nostra privitoare la schimbarea profesorului este bazata pe autoevaluarea profesorului in interiorul cadrului mai larg al teoriei cognitiv-sociale. Ceea ce conteaza nu este succesul absolut al clasei ci interpretarea experientei personale a profesorului. Autoevaluarea contribuie la asteptari care ghideaza stabilirea de teluri si a efortului.