QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente pedagogie

Cauzele si evolutia tulburarilor de limbaj



Cauzele si evolutia tulburarilor de limbaj


Cunoasterea cauzelor de influenta negativa asupra vorbirii copiilor este necesara nu numai pentru preventie, cat mai ales pentru instituirea unei strategii adecvate de interventie. Acestea conduc la stabilirea metodologiei de diagnosticare diferentiata si la selectia modalitatilor de corectare a limbajului tulburat(N. Cazacu, 2007).

Studiile care s-au ocupat de cauzele care determina handicapuri de limbaj au constatat ca acestea pot actiona in trei etape diferite de dezvoltare a individului: in perioada fetala intrauterina, in timpul nasterii si dupa nastere. Totodata constatandu-se: cauzele care actioneaza dupa nastere contribuie la formarea grupei cu cele mai numeroase cazuri cu tulburari de limbaj, raportat la toate categoriile si pot fi clasificate in:cauze organice de natura centrala sau periferica, cauze functionale, cauze neurologice si cauze psihosociale.



Prin intarzierea evolutiva a limbajului intelegem o incetinire a ritmului de evolutie a diferitelor faze ale dezvoltarii limbajului copilului. In opinia lui N. Toncescu si C. Paunescu, "este considerat avand o intarziere in aparitia si dezvoltarea vorbirii copilului care pana la varsta de 3 ani foloseste un numar redus de cuvinte, aproape totdeauna alterate ca pronuntie si care nu formeaza inca propozitii simple- desi auzul este bun, organele fono-articulatorii sunt normal constituite, iar dezvoltarea intelectuala este corespunzatoare varstei cronologice".(N. Toncescu, C. Paunescu, 1984). Din punct de vedere psihic si atitudinal, copilul care prezinta o intarziere simpla a limbajului, se comporta normal in toate situatiile si activitatile sale, insa vorbeste prea putin si de cele mai multe ori cu greseli, prezentand un vocabular mai sarac decat ceilalti copii de varsta lui.

Practica a dovedit ca in marea majoritate a cazurilor, atunci cand nu exista cauze medicale deosebite, tulburarile de vorbire la copii pot fi corectate prin exercitii corespunzatoare sub supravegherea sau la indicatiile unui logoped.

Tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple spre exemplu, diferite forme de dislalie, provoaca la o anumita varsta, dezorganizarea personalitatii si dezordini comportamentale. Efectele negative se manifesta incepand de la retineri de vorbire, inhibitie in activitate, blocaje psihice si de actiune, ajungandu-se la dezorganizarea personalitatii. Cu cat tulburarile de limbaj sunt mai grave, mai cu seama cand ele intervin in anumite etape de varsta, cu atat efectele negative sunt mai mari ceea ce duce la o accentuare a tulburarilor de personalitate. Daca scolarii mici acorda mai putina importanta tulburarilor de vorbire, scolarii mari, puberii, adolescentii si persoanele adulte fac uneori din aceasta adevarate drame. La majoritatea tulburarilor, framantarile si comportamentele aberante se extind si in relatiile cu familia si persoane apropiate. Tulburarile de limbaj pot constitui un factor stresant atunci cand deficientul nu gaseste intelegerea necesara fata de dificultatea sa in vorbire sau cand acesta nu intrevede perspectiva corectarii lor.

In cazul in care tulburarile de vorbire sunt ignorate sau necorespunzator tratate, acestea vor cauza probleme pe tot parcursul vietii copilului. O data cu inceperea scolarizarii, tulburarile de vorbire ce nu au fost solutionate in etapa prescolara pot inlesni aparitia unor tulburari de scris-citit(disgrafie, dislexie) cu repercursiuni in asimilarea cunostintelor si in planul cunostintelor si in planul evolutiei intelectuale. Dar poate si mai daunator este faptul ca, o data cu inaintarea in varsta catre pubertate si adolescenta, copilul incepe sa se simta ridicularizat pentru modul sau defectuos de pronuntie, instalandu-se astfel treptat, in plan afectiv si comportamental, adevarate complexe de inferioritate. Tanarul aflat la varsta la care preocuparile pentru propria persoana sunt in plina desfasurare, incepe sa se perceapa pe sine ca fiind "altfel" decat ceilalti, sa puna pe seama "deficientelor" sale toate insuccesele pe care le intampina, accentuandu-si in acest fel si mai mult suferintele psihice. Prelungirea in timp a defectelor de vorbire are, de obicei efecte negative si in domeniul relatiilor sociale, tanarul constient de tulburarea sa, devine treptat din ce in ce mai retras, mai putin comunicativ in relatiile cu ceilalti si in activitatile sociale se reduce simtitor(Margareta Modrea, 1992).



Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }