Strategiile monodisciplinare orientate spre simptom si sindrom (identificarea deficientei, descriere, transfer) au avut o deosebita valoare stiintifica si locul lor in istoria medicinii, psihologiei si psihopedagogiei speciale.

Aspecte pozitive ale acestor strategii sunt date de :

- Cunoasterea aprofundata a tuturor categoriilor de deficiente.

- Categorizarea deficientelor. Manualele de statistica privind tulburarile mintale (DSM) care au azi un rol deosebit in discriminarea fina a deficientelor, stabilirea categoriilor de deficiente si sunt un instrument important in comunitatea academica, facilitand comunicarea intre diferite categorii de specialisti integreaza o parte din rezultatele cercetarilor monodisciplinare. Dezvoltarea psihologiei varstelor, psihopedagogiei si psihopedagogiei speciale este marcata de cautarea semnelor si indicatorilor care surprind diferentele individuale, progresele in dezvoltare, salturile calitative.

- Stabilesc inceputul unui continuum de cercetare, care fundamenteaza o latura a cercetarilor multidisciplinare, bazate pe abordarea biopsihosociala. De exemplu, descrierea semnelor si simptomelor a tulburarilor datorate afectiunilor sau leziunilor cerebrale continua si in prezent. Utilizarea instrumentelor de evaluare a avut o contributie deosebita la rafinarea metodologiei cercetarii in domeniul identificarii unor semne specifice, transpusa la noi probleme aparute in domeniu. Mai de curand au fost studiate semnele si simptomele persoanelor cu SIDA: scaderea capacitatii de concentrare, retragerea sociala, apatie, lentoare, oboseala, dificultati de rezolvare a problemelor si de citire (H. Nurnberg, J. Prudic, M. Fiori, E. Freedman, 1984). Desi ingrijirile medicale erau considerate drept principalul sprijin pentru persoana cu handicap, in etapa denumita in plan social a institutionalizarii s-au dezvoltat cercetarile psihologice, care au permis cunoasterea aprofundata a diferitelor categorii de deficiente si a consecintelor lor asupra copilului si a anumitor categorii de adulti cu handicap si crearea de instrumente si teste care se utilizeaza si astazi cu succes. De asemenea, problematica educationala a fost continuu prezenta, incepand de la eforturile lui Ytard, pentru socializarea si educatia "copilului salbatic", Victor. Contributia lui Alfred Binet, in plan psihologic, marcheaza si un moment de rascruce in domeniul contributiilor stiintifice care au condus la statuarea domeniului si metodelor specifice de cercetare ale psihopedagogiei speciale. Alfred Binet si-a pus inteligenta si efortul stiintific in slujba crearii de clase speciale ("de perfectionnement"), in care trebuiau selectati, pe baza de criterii obiective, copiii pentru care, functiona pentru prima data principiul obligativitatii invatamantului primar. Strategiile monodisciplinare au avut contributii deosebite la realizarea evaluarii prin raportare la standarde (norme), importanta si astazi in domeniul handicapului si al psihopedagogiei speciale. Un exemplu ilustrativ de masurarea performantelor pe baza unor standarde prestabilite este coeficientul de inteligenta. Evaluarea si indicatorii prin raportare la standarde masoara performantele unui copil intr-o anume arie de dezvoltare pornind de la un standard stabilit prin testarea unui esantion reprezentativ pentru copii . Fiecare copil evaluat este comparat cu standardul aplicat (de regula cu punctajul mediu) si astfel se poate determina performanta particulara a respectivului copil. De la inceputul secolului, prin compararea performantelor unui copil cu cele 'standard', erau orientate procesele educative vizand dezvoltarea deprinderile intelectuale, de limbaj si a celor motorii pentru a "corespunde varstei" acestuia.

- Valorizarea studiului de caz ca metoda autentica de cercetare stiintifica si de descoperire. Descoperirea persoanelor autiste cu inteligenta obisnuita sau geniale a condus la recategorizarea si redefinirea autismului dupa alte criterii (triada lui Wing) decat deficienta mintala.

- Utilizarea statisticii si rafinarea instrumentelor statistice. Stim ca David Wechsler (1896-1981), psiholog de origine romana, a introdus definitia statistica moderna a coeficientului de inteligenta (IQ), bazata pe deviatia standard.

Aspecte negative ale strategiilor monodisciplinare, centrate pe deficienta orientate spre simptom si sindrom:

- solidificarea modelului medical de abordare a persoanei cu deficiente;

- persistenta modelului deficitarist in descrierea persoanei cu deficiente (accent pe ceea ce o deosebeste, pe ceea ce nu poate face);

- justificau, a posteriori, izolarea sociala a persoanei cu handicap.

Cercetarile monodisciplinare au un rol deosebit si astazi si fundamenteaza activitatile de recuperare, terapie si cele psihopedagogice.

Se disting trei perioade in evolutia serviciilor pentru persoanele cu handicap mintal (Bradley 1994):

- perioada institutionala;

- perioada dezinstitutionalizarii;

- perioada integrarii comunitare (persoana cu handicap - membru al comunitatii).

Fiecare perioada se deosebeste de cealalta prin: paradigma de abordare a persoanei cu handicap; ansamblul tipic de servicii acordate; modalitatile de organizare a serviciilor; modelul acordarii serviciilor; denumirea serviciilor; continutul modelului de planificare utilizat; controlul procesului planificat; contextul luarii deciziilor; prioritatile valorizate; aspectele majore asupra carora se concentreaza interventiile; aspectele esentiale ale standardelor de calitate; denumirea serviciilor date de furnizorii acestora

In domeniul abordarii stiintifice a problemelor psihologice, educationale si sociale ale persoanei cu deficiente am distins patru tipuri de strategii specifice de abordare, cercetare si rezolvare a problemelor copilului si adultului cu handicap:

strategii monodisciplinare, centrate pe deficienta;

strategiile compensarii si recuperarii;

strategiile integrarii;

strategiile incluziunii.

In prezent, in tarile Uniunii Europene eforturile sunt concentrate asupra strategiilor incluziunii.

I.1. Etapa institutionala si strategiile monodisciplinare, centrate pe deficienta

I.1.1. Aspectele sociale

Perioada numita institutionala a aparut in epoca formarii statelor nationale moderne ca o veritabila reforma, menita sa inlocuiasca sprijinirea ocazionala, nesistematica si intamplatoare, a persoanei aflate in dificultate. Unii specialisti numesc perioada anterioara celei institutionale, epoca ' caritatii ', epoca in care mai ales mila crestina asigura resursele de ingrijire si supravietuire a unor categorii de persoane.

In epoca institutionala serviciile tipice erau cele oferite de o institutie (casa de batrani, casa de copii, azil, ospiciu). Persoana cu handicap era de fapt un pacient , care primea in primul rand servicii de ingrijire. Modelul de acordare a serviciilor era custodial - medical, preluand pacientul intr-o institutie inchisa fara legaturi cu exteriorul, cu ingrijiri medicale si organizarea vietii dupa regulile unui spital. Pacientului i se stabilea de catre un profesionist, de regula un medic, un plan individual de ingrijire, dupa standardele practicii profesionale (medicale). Aveau prioritate asigurarea sigurantei (securitatii), sanatatii si curateniei. Standardele de calitate se refereau numai la ingrijire.

I.1.2. Strategii de abordare si cercetare centrate pe deficienta

In etapa institutionalizarii, cercetarea in domeniu era orientata, cu precadere, de strategii monodisciplinare, centrate pe deficienta.

Din perspectiva strategiilor centrate pe deficienta, toate dezavantajele unei persoane cu deficiente fizice, senzoriale sau mentale erau localizate la nivelul individului. Orice pierdere sau abatere functionala presupunea, in mod automat privarea sau indepartarea persoanei respective de ceea ce inseamna viata obisnuita, normala si participare la activitatile comunitatii. Existenta unei deficiente implica incapacitatea de a participa viata societatii date. Centrarea pe deficienta a generat, o buna perioada de timp, un model medical, prin excelenta, de cercetare si solutionare a problematicii persoanei cu handicap. Solutia salvatoare era vazuta de medici dar si de catre familie in tratamentul medical sau in diferite tipuri de mijloace de sprijin recomandate tot de personalul medical (ochelari, proteze, orteze, bastoane pentru nevazatori).

O terminologie specifica era subsumata modelului centrat pe deficienta. In vorbirea comuna persoana cu handicap era etichetata drept inapta, alienata, irecuperabila, neadaptabila s.a.

Modelul medical era prin excelenta un model deficitarist, care studia si descria cu deosebita minutiozitate si precizie toate diferentele intre persoana cu deficiente si persoanele obisnuite. Consecinta predictibila a modelului medical de intelegere a handicapului a fost segregarea persoanelor cu handicap. Considerate persoane cu posibilitati limitate de a se plia la lumea reala, care se deosebesc in mod evident de cele obisnuite, li s-au destinat institutii paralele, adaptate lor, in care trebuiau ingrijite

Aspecte pozitive ale acestor strategii sunt date de :

- Cunoasterea aprofundata a tuturor categoriilor de deficiente.

- Categorizarea deficientelor. Manualele de statistica privind tulburarile mintale (DSM) care au azi un rol deosebit in discriminarea fina a deficientelor, stabilirea categoriilor de deficiente si sunt un instrument important in comunitatea academica, facilitand comunicarea intre diferite categorii de specialisti integreaza o parte din rezultatele cercetarilor monodisciplinare.

- Stabilesc inceputul unui continuum de cercetare, care fundamenteaza o latura a cercetarilor multidisciplinare, bazate pe abordarea biopsihosociala.

- Valorizarea studiului de caz ca metoda autentica de cercetare stiintifica si de descoperire. Descoperirea persoanelor autiste cu inteligenta obisnuita sau geniale a condus la recategorizarea si redefinirea autismului dupa alte criterii (triada lui Wing) decat deficienta mintala.

- Utilizarea statisticii si rafinarea instrumentelor statistice. Stim ca David Wechsler (1896-1981), psiholog de origine romana, a introdus definitia statistica moderna a coeficientului de inteligenta (IQ), bazata pe deviatia standard.

Aspecte negative ale strategiilor monodisciplinare, centrate pe deficienta orientate spre simptom si sindrom:

- solidificarea modelului medical de abordare a persoanei cu deficiente;

- persistenta modelului deficitarist in descrierea persoanei cu deficiente (accent pe ceea ce o deosebeste, pe ceea ce nu poate face);

- justificau, a posteriori, izolarea sociala a persoanei cu handicap.

Cercetarile monodisciplinare au un rol deosebit si astazi si fundamenteaza activitatile de recuperare, terapie si cele psihopedagogice.

I.2. Etapa dezinstitutionalizarii

I.2.1. Aspectele sociale

In perioada dezinstitutionalizarii persoana cu handicap este clientul caruia comunitatea trebuie sa-i asigure drepturile fundamentale, in virtutea principiului solidaritatii sociale. Persoanele cu handicap aflate in dificultate sociala traiesc in locuinte protejate, de tip familial care au luat locul marilor institutii din perioada anterioara. Persoana cu handicap beneficiaza de asemenea de serviciile unui atelier protejat unde lucreaza si isi pune in valoare potentialul restant. Copilul cu handicap invata intr-o scoala speciala sau intr-o clasa speciala de pe langa o scoala de masa. Serviciile aflate la nivelul comunitatii, majoritatea nou create sunt diversificate, avand in vedere un continuum al necesitatilor si optiunilor posibile ale tuturor persoanelor aflate in comunitatea respectiva. Serviciile sunt astfel concepute incat sa asigure dezvoltarea persoanei cu handicap, antrenarea sa in activitate. Modelul comportamental de dezvoltare a luat locul modelului custodial - medical. Serviciile diversificate sunt asigurate in baza unor programe, cu obiective precise vizand, de exemplu, recuperarea sau integrarea persoanei cu handicap in comunitatea locala, in munca, ce vor fi realizate intr-o perioada determinata, cu o finantare distincta pentru intervalul respectiv. Planul individual de abilitare, de antrenare a potentialului persoanei cu handicap ia locul planului individual de ingrijire. Intregul proces de planificare si de acordare a serviciilor este proiectat si controlat de o echipa interdisciplinara care ia locul profesionistului, de regula medic, din etapa precedenta. Standardele de calitate nu sunt numai standarde de ingrijire si ale practicii profesionale (centrate pe ce face profesionistul) ci se raporteaza la atingerea unor scopuri orientate spre calitatea vietii fiecarei persoane cu handicap si se bazeaza pe o programare documentata. Serviciile oferite persoanei cu handicap sunt denumite de insusi furnizorii lor, servicii bazate pe comunitate. Serviciile bazate pe comunitate sunt descentralizate. In perioada dezinstitutionalizarii au aparut alternativele la institutiile bazate pe modelul medical, alternative centrate pe pregatirea persoanei cu handicap pentru o viata activa, precum si unele alternative la scoala speciala.

Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spatiu de locuit, nu realizeaza venituri ori realizeaza venituri de pana la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de ingrijirea si protectia unui asistent personal profesionist. Copiii cu handicap, aflati in grija unui asistent maternal, sunt preluati, la implinirea varstei de 18 ani de asistentul personal profesionist.

Centrele de zi se afla printre serviciile sociale acordate in comunitate care realizeaza importante obiective privind recuperarea, ingrijirea, educatia si viata activa a copiilor/adultilor cu handicap.

In perioada dezinstitutionalizarii, serviciile de tip rezidential sunt mentinute , pentru a satisface nevoile specifice ale persoanelor care nu au propria familie sau nu pot fi reintegrate in familie. Centrele rezidentiale sunt locatii care dispun de personal calificat si de infrastructura adecvata furnizarii serviciilor sociale pentru persoana cu handicap, care este gazduita cel putin 24 de ore.Tipurile de centre rezidentiale pentru persoane cu handicap, existente acum, la noi, sunt: centre de ingrijire si asistenta; de recuperare si reabilitare; de integrare prin terapie ocupationala; de pregatire pentru o viata independenta; centre respiro/centre de criza; locuinte protejate;

Prezentam mai jos cateva dintre acestea, create de asociatii si fundatii din Romania.:

Centrele de zi cu terapie ocupationala si activitati lucrative sunt institutii cu program de zi orientate spre antrenarea continua a potentialului bio - psihic al tinerilor cu handicap sever si polihandicap, impiedicarea recaderii in stadiile anterioare a absolventilor scolilor speciale prin inactivitate, pregatirea pentru o munca activa a tinerilor cu handicap, valorificarea potentialului recuperator al ergoterapiei.

Centrele tranzitorii de reintegrare sunt institutii care asigura tinerilor cu handicap, proveniti din institutii de ocrotire, programe de pregatire si suport pentru integrarea intr-o viata activa, pentru ocuparea unui loc de munca.

Gradina terapeutica este denumirea data unui program de recuperare si protectie activa a persoanelor cu handicap, care desfasoara pe un teren activitati de gradinarit atat in scop terapeutic cat si productiv. Centrele de educatie curativa si terapie sociala sunt centre cu program de zi sau rezidential (24 de ore) pentru copii cu handicap sever.

I.2.2. Strategiile de abordare si cercetare orientate spre compensare si recuperare

I.2.2.1. Compensarea si recuperarea ca obiect al psihopedagogiei speciale

Etapa dezinstitutionalizarii se coreleaza cu strategiile compensarii si recuperarii in planul cercetarii si realitatilor educationale precum si cu actiuni de integrare scolara a copilului cu handicap.

I.2.2.2. Noile concepte, definitii si categorizari

Capacitatile adaptative esentiale care sunt marcate de deficienta, dar si de procesele compensatorii, de activitatile de recuperare precum si de educatia in familie, in scoala sau prin alte alternative au devenit criteriu de incadrare in categoria de deficienta/retard mintal.

Definitia retardului mintal (mental retardation) propusa de American Psychological Association (Diagnostic and Statistical Manual IV) si de OMS in Clasificarea Internationala a Maladiilor, editia 10 revizuita include trei criterii:

- Functionare intelectuala semnificativ sub medie (IQ de 70 sau sub la administrarea individuala a unui test general de inteligenta); Pentru copiii intre 0 - 1 an, o evaluare clinica a functionarii generale. Functionare intelectuala semnificativ sub medie trebuie insotita de:

- Limitari semnificative ale deprinderilor/capacitatilor adapatative.

- Debutul in perioada de dezvoltare (inainte de 18 ani).

Capacitatile adaptative esentiale pentru functionarea zilnica sunt definite de Asociatia Americana a retardului mintal drept "deprinderi de viata cotidiene necesare pentru a trai, a munci si a se juca in comunitate". Lista include 10 deprinderi adaptative. Diagnoza retardului mintal este justificata atunci cand doua sau mai multe deprinderi sunt limitate in mod semnificativ.

Deprinderile esentiale pentru functionarea zilnica sunt categorizate astfel:

comunicare: capacitatea de a intelege si exprima informatia prin comportamente simbolice (vorbire sau scriere) sau nonsimbolice (expresie faciala);

autoingrijire: deprinderi implicate in toaleta zilnica, hranire, imbracare, igiena s.a.;

traiul acasa: deprinderi legate de functionarea in mediul casnic, de exemplu ingrijirea imbracamintii, a casei, pregatirea hranei;

deprinderi sociale: deprinderi legate de schimburile sociale cu alti indivizi de exemplu cele necesare pentru a raspunde unor stimuli situationali si recunoasterii sentimentelor celorlalti;

loisir: dezvoltarea de activitati de loisir autodirectionate, care reflecta alegerea personala;

sanatate si siguranta: deprinderi care mentin propria sanatate si siguranta de exemplu dieta adecvata si primul ajutor;

autoconducere: deprinderi/competente legate de realizarea alegerilor, urmarirea unui plan, initiere de activitati potrivite si mentinerea acestora pana la finalizare;

cunostinte functionale: abilitati cognitive legate de invatarea scolara care pot fi aplicate in situatii de viata (scriere, citire, matematica functionala s.a.);

utilizarea comunitatii si munca: deprinderi legate de utilizarea adecvata a resurselor comunitatii incluzand deplasarea/calatoria in comunitate, realizarea cumparaturilor, obtinerea de servicii;

independenta economica.

definirea moderna a recuperarii, anticipand definitii din documentele internationale actuale (CIF) data de prof.univ.dr. Emil Verza in 1988: "prin recuperare se urmareste pe de o parte sa se valorifice la maximum posibilitatile persoanei cu handicap iar pe de alta parte antrenarea functiilor psiho-fizice neafectate astfel incat sa poata suplini activitatea functiilor deficitare pentru a se ajunge la formarea unor abilitati ce-i permit persoanei o integrare activ-eficienta in viata profesionala si sociala"

I.2.2.3. Avantaje ale strategiilor

Avantajele strategiilor:

critica efectelor negative ale institutionalizarii persoanei cu handicap;

orientare spre depistarea si valorizarea potentialului biopsihic al fiecarei persoane, in pofida deficientei;

impulsionarea dezvoltarii invatamantului special pentru toate categoriile de persoane cu deficiente;

perfectionarea diferitelor categorii de terapii, rafinarea metodelor si procedeelor de recuperare, terapie, compensare;

aparitia planurilor si programelor individuale de recuperare/reabilitare.

I.3. Etapa apartenentei la comunitate

I.3.1. Aspectele sociale

In aceasta perioada persoana cu handicap este abordata in calitate de cetatean egal in drepturi cu oricare altul din tara si comunitatea careia ii apartine. Ca oricare alt copil sau adult din comunitate, persoana cu handicap traieste intr-o locuinta gospodarita personal, este angajat ca oricare alta persoana intr-o intreprindere obisnuita sau are propria afacere. Copiii merg la cea mai apropiata scoala. Scoala este adaptata in toate componentele sale diversitatii individuale. Serviciile pentru persoana cu handicap formeaza un complex unic bazat pe trebuintele speciale ale fiecarei persoane. Modelul acordarii serviciilor este centrat pe sprijinul individualizat . Serviciile sunt denumite de sprijin (suport) si sunt ale comunitatii, constientizate ca atare de furnizor si de cel care le primeste. Standardele de calitate vizeaza calitatea vietii asa cum este conceputa si traita de persoana cu handicap.

Noile strategii sunt caracterizate prin:

centrarea pe persoana in calitate de cetatean si pe unicitatea sa din perspectiva bio-psiho-sociala;

orientarea spre calitatea vietii persoanei cu handicap;

debutul designului universal, bazat pe comunitate in domeniul educatiei, integrarii profesionale, loisirului, vietii cetatenesti, schimbarea mediului fizic si atitudinal;

fundamentarea psihologica a standardelor de calitate institutionale si a standardelor ocupationale;

diversificarea si legiferarea serviciilor specializate;

transformarea proiectelor de servicii personalizate si a proiectelor de interventie educationala in instrumente de actiune s.a.

I.3.2. Strategiile de abordare si cercetare orientate spre incluziune

I.3.2.1. Abordarea bio-psiho-sociala si modelul competential

Definirea handicapului din perspectiva bio-psiho-sociala a implicat si o aplecare mai atenta spre directiile in care o persoana adult sau copil poate performa. In Franta, termenul de incapacitate s-a pastrat in plan juridic, in codul civil pentru protectia patrimoniului persoanei cu handicap, precum si in domeniul sanatatii mintale, al tulburarilor psihice si nu pentru alt tip de deficiente, altele decat cele psihice.

Termenul de incapacitate este utilizat pentru a proteja prin lege persoana, care, datorita alterarii facultatilor sale personale este pusa in imposibilitatea de a-si urmari singura interesul, in situatia de a nu-si asigura independenta financiara ("a cadea in nevoie") sau de a nu-si indeplini obligatiile familiale (art.444, alin.2 si 3 Cod civil). S-a renuntat la utilizarea termenului de incapacitate in cazul persoanei cu handicap mintal, senzorial, fizic, motric. Se recunoaste ca orice persoana indiferent de gradul si nivelul deficientei poate dezvolta anumite capacitati si competente in conditiile unei educatii adecvate. Chiar persoana cu debilitate mintala moderata si severa poate fi performanta in plan profesional.

I.3.2.2. Evolutii in domeniul evaluarii

Asociatii internationale (AAMR -2002; s.a.) recomanda o schema generala de incadrare intr-o categorie de handicap care cuprinde:

Capacitatile persoanei

1.1. Inteligenta

1.2. Capacitati adaptative

1.2.1. Capacitati adaptative cu limitari substantiale in functionarea prezenta

1.2.2. Calitati/forte inalte capacitati adaptative sau alte capacitati/competente personale

Medii in care se manifesta capacitatile adaptative

2.1. Mediul familial

2.2. Educatie

2.3. Munca

2.4. Comunitatea (inclusiv loisir)

Functionarea

3.1. Nivelul de functionare

3.2. Suportul necesar persoanei

Urmatoarele consideratii sunt esentiale pentru aplicarea definitiilor care incadreaza intr-o categorie sau grad de handicap:

- evaluarea valida tine cont de diversitatea culturala si lingvistica;

- aparitia limitarilor in capacitatile de adaptare survin intr-un anumit context raportat la activitatile tipice pentru persoanele de aceeasi varsta si este corelata cu cerintele individuale de sprijin ale persoanei;

- limitari adaptative specifice coexista adesea cu forte (calitati), cu diferite capacitati adaptative, cu anumite aptitudini, in alte arii de dezvoltare;

- cu sprijin adecvat, dupa o perioada sustinuta de educatie si recuperare, viata persoanei cu intarziere (deficienta) mintala in general se amelioreaza.

I.3.2.3. Terminologia oficiala

In Romania, Strategiile Nationale elaborate de Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap au specificat conceptele esentiale ale domeniului, cu utilizare oficiala si recomandate tuturor specialistilor si lucratorilor in domeniu, ca baza pentru orientarea integrarii persoanei cu handicap si incluziunii sociale. In intelesul Strategiei, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

handicap inseamna pierderea sau limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti membri. El descrie interactiunea dintre persoana si mediu. Scopul acestei definitii este de a concentra atentia asupra barierelor din mediul inconjurator si a unor sisteme organizate de societate care impiedica persoanele cu handicap sa participe in conditii de egalitate;

- persoanele cu handicap sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale si/sau asociate, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata societatii, necesitand masuri de protectie in sprijinul integrarii si incluziunii sociale;

- dizabilitatea este termenul general pentru pierderile sau devierile semnificative ale functiilor sau structurilor organismului, dificultatile individului in executarea de activitati si problemele intampinate prin implicarea in situatii de viata, conform Clasificarii Internationale a Functionarii, Dizabilitatii si Sanatatii;

- integrarea sociala reprezinta procesul de interactiune dintre individ sau grup si mediul social prin intermediul caruia se realizeaza un echilibru functional al partilor;

- incluziunea sociala reprezinta un set de masuri si actiuni multidimensionale din domeniile protectiei sociale, ocuparii fortei de munca, locuirii, educatiei, sanatatii, informarii si comunicarii, mobilitatii, securitatii, justitiei si culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;

- reabilitarea este procesul prin care persoanele cu handicap ajung la/isi pastreaza, niveluri functionale fizice, senzoriale, intelectuale, psihice si/sau sociale optime, furnizand instrumentele cu ajutorul carora aceste persoane isi pot schimba viata in directia obtinerii unui grad mai mare de independenta. Reabilitarea include masuri de refacere si/sau de compensare a pierderii/absentei sau limitarii unor functiuni. Reabilitarea include recuperarea care are caracter preponderent medical;

- egalizarea sanselor - crearea de sanse egale - este procesul prin care diferitele structuri ale societatii si de mediu, de exemplu infrastructura, serviciile, informarea etc., devin disponibile fiecaruia, inclusiv persoanelor cu handicap;

sanse egale reprezinta rezultatul procesului de egalizare a sanselor, prin care diferitele structuri ale societatii si mediului sunt accesibile tuturor;

- serviciile sociale specializate sunt ser­vi­ciile sociale care au drept scop men­ti­ne­rea, refacerea sau dezvoltarea ca­pa­ci­tatilor individuale pentru depasi­rea unei situatii de nevoie sociala;

- nevoia sociala reprezinta ansamblul de cerinte indispensabile fiecarei persoane pentru asigurarea conditiilor de viata in vederea integrarii sociale si imbunatatirii calitatii vietii;

- bugetul personal complementar stabileste limitele cheltuielilor personale ce vor fi facute in cursul unei luni, de exemplu, pentru: taxe de abonament radio/TV, transport interurban si CFR, plata abonamentului telefonic, plata taxei pentru abonamentul la curentul electric. Bugetul personal complementar presupune valorizarea unor drepturi si facilitati de care beneficiaza persoana cu handicap si acordarea sumei respective acesteia sau reprezentantului legal, pentru a fi gestionata in interesul persoanei cu handicap;

- viata independenta consta in ansamblul de mijloace aflate la dispozitia persoanei cu handicap care ii permit sa aleaga si sa decida liber;

- accesibilitate - ansamblul de masuri si lucrari de adaptare a mediului fizic, precum si masurile de adaptare a mediului informational si comunicational conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esential de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor persoanelor cu handicap in societate.