 |  |
|
Controlul comunitar al fuziunilor si achizitiilor
1. Aspecte generale
Fuziunile si achizitiile care constau in regruparea oamenilor si a capitalurilor, in vederea unei mai bune competivitati reprezinta reactia fireasca a intreprinderilor la globalizare.
Dreptul comunitar se intereseaza de consecintele economice ale acestui fenomen care consta in concentrarea capitalului si a puterii de decizie a doua sau mai multe unitati anterior independente, intr-o singura intreprindere.
Interesul este justificat pentru ca o astfel de concentrare poate conferi intreprinderii rezultate o importanta putere pe piata sau atitudinea ei ar putea fi incompatibila cu regulile dreptului comunitar al concurentei. Comisia Europeana asigura delicatul echilibru intre cursa competivitatii mondiale si mentinerea unei concurente efective pe Piata comuna.
In statele Uniunii exista diferite conceptii privind rolul administratiei in politica de dezvoltare externa a intreprinderilor, lucru care a reiesit din negocierile pentru adoptarea Regulamentului Concentrarii. Astfel, unele state, in care dreptul intern al concurentei este aplicat de o autoritate independenta, cum este situatia intalnita in Germania (oficiul federal al cartelurilor) sustine ideea unei autoritati europene abilitate sa aplice criteriile dreptului concurentei proiectelor de achizitii si fuziuni. In alte state, precum Franta, se pledeaza pentru luarea in consideratie a criteriilor de progres tehnic si economic, care figureaza in art. 85 alin. 3 din Tratatul de la Roma, ceea ce ar putea face posibil un bilant economic al efectelor pozitive si negative al operatiilor de concentrare.
Regulamentul prevede ca 'se va tine cont de evolutia progresului tehnic si economic cat sa fie in avantajul consumatorilor si sa nu constituie un obstacol pentru concurenta, ceea ce inseamna reducerea importantei economice in aprecierea efectelor concentrarii, in beneficiul securitatii juridice.
Acest compromis se situeaza in contextul general al dezbaterilor care impun politica concurentei, ce a format obiectul unei importante dezvoltari la nivel european'. si politica industriala, care caracterizata fiind de interventia protectionista a statelor de menajare a sectoarelor in criza de dureroase dar necesare reconversii, a constituit obiectul a numeroase divergente intre statele membre.
Aliantele strategice intre marile intreprinderi, situatia oligopolistica ce are in vedere piata marfurilor cu putini ofertanti si multi cumparatori, privite la scara mondiala a numeroaselor piete, au modificat in ultimii ani, dezvoltarea concurentiala a intreprinderilor internationale.
Iata de ce se tin azi, la scara marilor regiuni economice continentale, dezbateri privind coerenta strategiilor industriale ale intreprinderilor. In acest context Tratatul de la Maastricht stabileste in art. 130 'Comunitatea si statele membre vegheaza astfel incat conditiile necesare competitivitatii industriei din comunitate sa fie asigurate'.
2. Regulamentul Concentrarii
Regulamentul Concentrarii[1], adoptat la sfarsitul anului 1989, de catre Consiliu da competenta Comisiei, sub privirea vigilenta a statelor membre, de a exercita politia fuziunilor, a achizitionarilor cu garantarea exigentelor de rapiditate si egalitate de tratament necesar intreprinderilor respective.
Trebuie spus ca inca din 1965, Comisia[2] a semnalat necesitatea unei reglementari in materie deoarece Tratatul de la Roma, adoptat in perioada in care prioritara era cresterea intreprinderilor in fata industriei americane nu continea nici o reglementare in materie de concentrare. }i aceasta spre deosebire de Tratatul CECO care in 1951 a prevazut expres un control al concentrarilor in sectorul carbunelui si otelului (Inalta Autoritate, in locuita azi de Comisie a fost insarcinata sa acorde autorizatia daca operatia proiectata nu viza, si nici nu avea ca efect determinarea pretului, restrangerea productiei sau a distributiei, nu constituia un obstacol in mentinerea unei concurente efective si nici nu scapa regulilor concurentei prevazute de Tratatul CECO) .
Anii 1960-1980, caracterizati prin regruparea intreprinderilor si internationalizare, au pus in evidenta, pentru statele membre, necesitatea de a reglementa aceasta materie cu atat mai mult cu cat doua hotarari celebre ale Curtii de Justitie (Continental Can CJCE, 21.02.1973, Rec., 1973, p. 215; Brith American Tabaco Company, LTd si RJ, Reynolds Industries INC (Comisia Europeana, dec. 1478, p. 4487) au deschis posibilitatea pentru Comisie de a recurge in anumite cazuri la art. 85 din Tratat in materie de concentrari: ceea ce ar fi determinat o crestere a sferei de actiune a Comisiei la care statele nu convenisera. In cele doua hotarari Curtea de Justitie a admis posibilitatea aplicarii art. 85 si 86 in cazul in care o intreprindere preia controlul asupra unui concurent (pentru crearea unui holding) adica pentru operatiile de cresteri externe ale intreprinderilor)[4].
Desi pare ciudat ca un control administrativ, susceptibil sa impiedice dezvoltarea cresterii externe a intreprinderilor, poate sa satisfaca cererile miilor de intreprinderi, se pare ca este totusi cazul Regulamentului Concentrarii, care nu este catusi de putin contestat de intreprinderi poate si datorita urmatoarelor avantaje:
- primul avantaj consta in existenta unui culoar unic la nivel european ce da intreprinderilor garantia ca decizia luata la Bruxelles isi va produce efectele pe intregul teritoriu al Uniunii. Evident ca in absenta acestei reglementari, intreprinderile internationale ar fi fost constranse sa se adreseze autoritatilor de concurenta ale diferitelor state, ceea ce ar fi dus la demersuri lungi, diverse, cu rezultate incerte, daca nu chiar contradictorii;
- al doilea avantaj este cel al egalitatii de tratament al intreprinderilor supuse controlului european al concentrarii, caci regulile sunt identice pentru toate intreprinderile, indiferent de nationalitate sau locul lor in Uniune;
- al treilea avantaj este chiar caracterul deschis al procedurii care permite - prin dialogul cu Comisia, prin organizarea de auditii publice in care intreprinderile pot verifica analiza efectelor concentrarii, prin controalele informative cu Comisia - celor interesati sa-si faca cunoscute punctele de vedere;
- al patrulea avantaj consta in aceea ca Regulamentul nu este ostil principiului concentrarii economice, astfel ca doar concentrarile susceptibile sa creeze daune ireversibile concurentei sunt interzise[5].
2.1. Operatiile vizate de Regulamentul Concentrarii
Comisia, in baza Regulamentului, are posibilitatea de a controla toate operatiunile de crestere externa a intreprinderilor, toate operatiunile de preluare a controlului asupra altor intreprinderi, indiferent de formele lor: fuziuni, oferte publice de cumparare etc.
Regulamentul prevede ca operatia de concentrare e realizata 'cand una sau mai multe persoane, ce detin deja controlul uneia sau mai multor intreprinderi, dobandesc, direct sau indirect, prin participare la capital sau cumparare de elemente active, contracte sau orice alt mijloc, controlul asupra intregii sau unei parti dintr-una sau mai multe alte intreprinderi' (art. 3 alin. 1.b)[6].
Conform art. 33 din Regulament, controlul 'decurge din drepturi sau contracte sau alte mijloace care confera - tinand cont de circumstantele de fapt sau de drept - posibilitatea de a exercita o influenta determinanta asupra unei intreprinderi, si in special drepturile de proprietate sau de folosinta asupra intregii sau unei parti din bunurile unei intreprinderi; drepturile sau contractele care confera o influenta determinanta asupra compozitiei, deliberarii sau deciziilor organelor unei intreprinderi'.
Intelegem din text mai intai, ca abordarea economica a controlului este preferata abordarii juridice si mai apoi, ca finalitatea Regulamentului este perceperea unitatii de decizie ce caracterizeaza marile grupuri internationale. Nu in ultimul rand, deoarece nu se cere ca majoritatea absoluta a dreptului de vot sa se gaseasca in mainile celui ce are controlul intreprinderii, toate proiectele de concentrare trebuie evaluate de la caz la caz, pentru a dezvalui controlul.
Daca operatia in cauza nu determina o modificare a controlului in intreprinderea vizata, Regulamentul nu se aplica, ceea ce inseamna ca operatia nu va fi apreciata de Comisie (ca in cazul in care intervine o schimbare in exercitiul unei influente determinante in intreprindere). Astfel, cresterea participarii la capital este susceptibila sa atraga aplicarea Regulamentului in masura in care aceasta participare devine determinanta, in timp ce achizitionarea de actiuni suplimentare si de drepturi de vot corespunzatoare nu aduce cu sine aplicarea Regulamentului daca situatia nu modifica cu nimic influenta detinatorului de actiuni asupra conduitei intreprinderii .
Modificarea controlului poate sa rezulte din:
a) dobandirea controlului exclusiv asupra unei intreprinderi, care consta in achizitionarea de catre o intreprindere a controlului asupra altei intreprinderi prin[8]:
- achizitionare majoritatii de actiuni intr-o intreprindere (ceea ce confera, in principiu, detinatorului un control exclusiv asupra acesteia). Dar achizitia majoritatii actiunilor nu este suficienta pentru conferirea controlului exclusiv daca, in fapt, actionarul majoritar nu controleaza intreprinderea, caci se poate ca jocul drepturilor de vot speciale atribuie anumitor categorii de titluri, emise de societatea respectiva, conform legislatiilor nationale, sa duca la privarea detinatorului majoritatii titlurilor de puterea de a exercita o influenta determinanta asupra conducerii intreprinderii.
Deoarece art. 3 din Regulament considera prioritara influenta determinanta fata de cantitatea titlurilor detinute de un actionar vor fi cautate indicii noi, ca de exemplu: compunerea consiliului de administratie.
- participare minoritara, caci asa cum am amintit pentru Regulament nu cantitatea actiunilor dobandite e importanta ci, influenta determinanta exercitata asupra intreprinderii. Este rolul Comisiei de a verifica, de la caz la caz, achizitiile pentru a stabili daca - in functie de modalitatile procesului de adoptare a deciziilor in organele de control - este ori nu cazul sa se retina posibilitatea exercitarii unei influente determinante asupra intreprinderii cu o simpla participare minoritara[9].
b) dobandirea controlului comun a doua intreprinderi (intreprinderi comune). Comisia in mai multe reprize a incercat sa clarifice distinctia intre intreprinderile comune cooperative - carora li se aplica art. 85 din Tratat - si intreprinderile comune concentrative carora li se aplica Regulamentul. O intreprindere comuna este aceea in care controlul este impartit intre doua sau mai multe intreprinderi - zise intreprinderi fondatoare (ca in cazul in care doua intreprinderi detin fiecare 50% din capitalul unei intreprinderi, astfel ca nici o decizie nu poate fi luata in aceasta intreprindere fara acordul reprezentantilor celor doua intreprinderi fondatoare in consiliul de administratie al intreprinderii comune) . Deoarece nici una dintre intreprinderile fondatoare nu are singura posibilitatea de a exercita o influenta determinanta, in aceasta intreprindere comuna, controlul este comun. Procentul in participatie detinut de intreprinderile fondatoare este mai putin important in modul de decizie in intreprinderea comuna, caci se poate ca participarile sa fie inegale, dar pentru ca exista un acord intern ce impune unanimitatea pentru adoptarea deciziilor vom avea de-a face cu un control comun.
La fel si in cazul unui drept de vot al unei intreprinderi fondatoare care impiedica adoptarea deciziilor in intreprinderea comuna.
Regulamentul se aplica modificarilor structurale aduse capitalului unei intreprinderi in vederea realizarii unei unitati durabile a directiei economice - adica concentrarilor. Dar nu toate intreprinderile comune corespund acestei imagini, caci fie exista intreprinderi create in vederea de a da un cadru juridic realizarii unei cooperari provizorii intre doua sau mai multe intreprinderi, fie, mai rau, constituie, in realitate acoperirea juridica a unei intelegeri interzisa de art. 85 CEE intre intreprinderi.
De aceea Regulamentul - asa cum a fost modificat in 1997 - confirma ca se aplica intreprinderilor comune concentrative adica celor care indeplinesc de o maniera durabila toate functiile unei intreprinderi economice autonome. Este o entitate economica autonoma intreprinderea care dispune de posibilitatea alegerii strategiei proprii, care are clienti si furnizori diferiti de cei ai fondatorilor, o activitate economica reala, care opereaza pe o piata distincta de cea a fondatorilor. O astfel de intreprindere comuna, structurala, cand intruneste conditiile exprimate de Regulament (pragul cifrei de afaceri) beneficiaza de garantiile pe care le contine (transparenta, rapiditate etc.) .
Aprecierea situatiei in care o intreprindere comuna exercita o anumita coordonare a comportamentului concurential al fondatorilor sai, cade in baza art. 3 alin. 4, in competenta Marger Task Force, alcatuit din personal comunitar insarcinat cu aplicarea Regulamentului.
2.2. Intreprinderile vizate de Regulament
Regulamentul nu se refera doar la intreprinderile europene ci si la intreprinderile internationale de origine americana sau asiatica, deoarece afacerea nu este o chestiune ce tine doar de nationalitate.
Aplicabilitatea Regulamentului Concentrarii depinde de marimea intreprinderilor respective masurata in cifre de afaceri, astfel ca trecerea peste pragurile de cifre de afaceri intra in competenta Comisiei. Se cer a fi intrunite anumite conditii:
- un prag de cifra de afaceri mondial: 5 miliarde ecu (total pentru ansamblul intreprinderilor respective); acest program arata ca vor fi supuse comisiei doar concentrarile suficient de importante;
- un prag de cifra de afaceri european: 250 milioane ecu (individual pentru cel putin doua din intreprinderile respective). Aceasta conditie arata vointa politica de a supune controlului comunitar fuziunile intreprinderilor internationale de origine extraeuropeana care pot sa produca efecte in Europa;
- daca mai mult de doua treimi din cifra de afaceri europeana este realizata in unul si acelasi stat al Uniunii Europene Regulamentul se va aplica, deoarece in acest caz se va aplica reglementarea nationala a acestui stat[12].
In urma numeroaselor negocieri cu privire la revizuirea Regulamentului la 1 martie 1998 s-a hotarat intinderea competentei Comisiei in cazul plurinotificarilor. Este vorba de cazul in care, datorita inaplicarii Regulamentului pe motivul nedepasirii pragurilor, o concentrare da loc unor numeroase notificari in fata administratiilor nationale pe motivul efectelor pe care ea le produce in mai multe state.
Ca atare, Regulamentul se va aplica si operatiunilor care intrunesc urmatoarele conditii:
- pragul mondial al cifrei de afaceri: 2,5 miliarde ecu;
- pragul european al cifrei de afaceri: 100 miliadre ecu;
- in trei state membre (cel putin) cifra totala de afaceri realizata pentru toate intreprinderile respective depaseste 100 mil. ecu;
- in trei state membre (cel putin) cifra de afaceri, individual realizate de cel putin doua din intreprinderile respective depaseste 25 milioane ecu.
Pentru calculul cifrei de afaceri se are in vedere atat intreprinderea care achizitioneaza cat si intreprinderea tinta. Deoarece intreprinderile sunt cele ce fac obiectul Regulamentului se iau in considerare cifrele de afaceri ale intreprinderilor legate, adica acelor ce apartin aceluiasi grup (societate mama, filiale, subfiliale etc.). }i o privire geografica a ciferi de afaceri este necesara pentru a determina daca pragurile nationale si europene au fost atinse.
Controlul european - stabilit prin fixarea competentei Comisiei in functie de trecerea pragurilor exprimate in cifre de afaceri - are o deschidere mondiala caci singura restrictie geografica priveste realizarea unui minim al cifrei de afaceri in Europa. Deoarece nu exista nici o conditie de nationalitate a intreprinderilor vizate in Regulament, acesta se aplica achizitiilor de societati independent ca sunt europene, americane ori de alta origine. Asa se explica aplicarea Regulamentului concentrarii in afacerile: Dainler Benz[13].
2.4. Procedura controlului
Procedura controlului, deosebit de riguroasa, se caracterizeaza prin dialogul permanent intre Comisie si intreprinderile vizate.
Unul din scopurile urmarite de Comisie prin aceste dialoguri este cunoasterea aprofundata a cazurilor de concentrare, care mai ales datorita specificitatii anumitor piete, sunt deseori foarte complexe. Pe langa dialogul ce are loc intre intreprinderile parti intr-un proiect de concentrare - acompaniate de un avocat specializat in drept comunitar - si Comisie exista si alte intalniri formale, reuniuni preparatorii cu functionarii insarcinati cu dosarele, schimburi de informatii (fax sau telefon) toate acestea permitand, in final, Comisiei sa cunoasca precis dosarele.
Mai mult, concurentii direct interesati sunt invitati sa prezinte observatiile lor in toate stadiile procedurii (aceste intalniri au loc fie separat, fie intr-un cadru de conditii generale pentru intreprinderile din acelasi sector convocate de Comisie pentru a face cunoscut oficial punctul lor de vedere fata de acest proiect).
Chiar inainte de derularea oficiala a procedurii, omisia primeste demersurile intreprinderilor care - presupunand ca un proiect de achizitie -fuziune in pregatire risca sa declanseze un control al Comisiei- doresc sa stabileasca o comunicare prealabila cu ea. Aceasta faza, numita prenotificare, se dovedeste a fi foarte utila pentru Comisie ca si pentru intreprinderi; ea permitand precizarea mizelor, reunirea informatiilor si stabilirea de contacte ce vor facilita munca in viitor
Notificarea[14] este o faza a procedurii: intreprinderile avand obligatia sa notifice Comisiei proiectele de concentrare. In acest sens art. 4 din Regulament obliga intreprinderile parti intr-un proiect de concentrare sa notifice Comisiei despre aceasta, intr-un termen de o saptamana de la concluzia de acord sau de la publicarea ofertei publice de cumparare, schimb sau achizitie a unei participari la control.
Termenul scurt se explica atat prin supletea si rapiditatea procedurii, cat si prin faptul ca faza prenotificarii, prin procedurile informale permite pregatirea notificarii. In concret, notificarea consta in completarea unui formular oficial (numit CO) care contine cererile precise la informatii privind partile si pietele in cauza: doar o notificare completa este valabila.
Aceasta este o operatiune complexa ce solicita colectarea a numeroase informatii, ea avand rolul de a marca inceputul procedurii comunitare caci de la notificare operatiunea este suspendata (cat timp n-a fost declarata compatibila cu piata europeana). In cazul in care concentrarea ia forma ofertei publice de cumparare, drepturile de vot atasate actiunilor dobandite nu pot fi exercitate cat timp operatiunea n-a fost autorizata de Comisie. Termenul de examen a primei faze - o luna - incepe sa curga din ziua urmatoare notificarii.
Procedura de control a concentrarilor are doua faze, cea de-a doua nu e deschisa daca operatiunea provoaca indoieli cu privire la compatibilitatea sa cu piata: in cursul primei faze Comisia trebuie sa trieze intre operatiunile care trebuie sa fie autorizate rapid si cele care cer o aprofundare (Comisia incheie prima faza prin anuntarea deciziei sale).
Cand prima faza are un termen de o luna se procedeaza la un prim examen al notificarii: numeroase operatiuni fiind autorizate de la acest prim examen, fie ca nu satisfac conditiile de depasire a pragurilor, fie ca pragurile fiind atinse, operatiunea nu genereaza indoieli cu privire la compatibilitatea cu piata.
Obiectivul acestei faze este de a proceda la un examen complet al studiilor create prin proiectul de concentrare, in vederea determinarii daca este sau nu cazul sa se lanseze o o aprofundare a situatiilor (adica faza a II-a). Rapiditatea acestei faze impune colaborarea cu Marger Task Force constituita special in vederea aplicarii Regulamentului Concentrarii. M.T.F. este o echipa de: functionari europeni atasata D.G. IV a Comisiei. Printre acesti functionari, unii sunt administratori care au facut cariera in functii publice europene iar altii sunt experti nationali in dreptul concurentei detasati pe o perioada de 3 ani la Comisie. Acest sistem asigura o stransa colaborare intre administratiile nationale si cea europeana[15]. Anumite dosare sunt urmarite de trei raportori care muncesc sub directia unui sef de unitate din M.T.F., raportorii sunt desemnati in functie de disponibilitatile de functii si de capacitatile lor lingvistice.
Prima faza se poate finaliza cu urmatoarele concluzii: ori, dupa examinare Comisia constata ca nu este competenta, fapt ce va fi publicat prin decizia emisa in baza art. 61 a din Regulament; ori, Comisia poate autoriza definitiv operatia in virtutea art. 61 b din Regulament (in cazul in care notificarea priveste o concentrare ce atinge pragurile). Dar Comisia poate sa combine decizia de autorizare cu impunerea unor conditii, sau sarcini pentru intreprinderile respective, practica ce a fost recunoscuta in versiunea din 1998 (1 martie) a Regulamentului (in fapt, este vorba de acceptarea proiectului, dar sub rezerva unor modificari acceptate de intreprinderi).
Comisia mai poate sa emita o decizie - in baza art. 61 c din Regulament, prin care sa estimeze ca operatia ridica serioase indoieli cu privire la compatibilitatea sa cu Piata comuna (caz in care se deschide cea de-a doua faza a procedurii).
Deschiderea celei de-a doua faze nu inseamna atat interdictia operatiei, cat aprofundarea examenului ce precede decizia. Aceasta faza dureaza patru luni - timp in care se aprofundeaza dosarul - iar procedura este initiata de comunicarea obiectiilor de concentrare, caci Comisia trebuie sa trimita intreprinderilor motivele care fondeaza opozitia sa fata de operatiune. In termenul fixat de Comisie intreprinderile raspund - in scris - la aceste obiectiuni. Tot in aceasta perioada - la initiativa Comisiei, a intreprinderilor interesate sau a tertilor - pot avea loc conditii ce permit partilor expunerea punctului lor de vedere asupra concentrarii.
Inainte de adoptarea deciziei, Comisia trebuie sa reuneasca Comitetul Consultativ al statelor membre, care reuneste reprezentantii fiecarei administratii nationale a concurentei din spatiul economic european, care-si exprima avizul asupra proiectului de decizie al Comisiei. Avizul comitetului nu obliga Comisia, dar, in practica, avizul comitetului are o importanta politica deosebita.
In timpul celei de-a doua faze, dosarele lucrate de M.T.F. sunt trimise comisarilor concurentei, care alcatuiesc un colegiu abilitat sa adopte fie decizia autorizarii (conditionata sau pura si simpla) sau interdictia operatiei. Colegiul comisarilor se reuneste la Bruxelles in fiecare miercuri si in cadrul acestor reuniuni saptamanale, Comisia adopta numeroase decizii, care au fost pregatite de membrii administratiei comunitare sub controlul comisarilor insarcinati cu dosarele respective. Fiecare comisar este asistat de un cabinet plasat sub directia unui sef de cabinet. Au loc arbitraje in cazul in care exista pareri contradictorii ale membrilor cabinetelor. Reuniunea sefilor de cabinet - inainte de reuniunea Comisiei - permite impartirea dosarelor in doua categorii: cele care au facut obiectul unui consens sunt adoptate fara dezbateri; cele care includ opozitii dau loc la o dezbatere in sedinta. In cursul sedintei, comisarul insarcinat cu un dosar prezinta concluziile sale (in cea mai mare parte a cazurilor, dosarul e adoptat fara vot) se trece la vot doar in cazul in care exista comisari care-si mentin opozitia. In acest stadiu dosarul de concentrare are si o dimensiune politica, ceea ce n-ar trebui sa duca la concluzia ca aspectul juridic este de neglijat.
Comisarul concurentei ce a urmarit evolutia dosarului va incerca sa convinga pe colegii sai de fundamentul deciziei pe care o recomanda (in momentul reuniunii comisarilor se poate proceda si la vot)[16].
2.4.Controlul concret efectuat de Comisie
Odata stabilita competenta, in privinta naturii operatiei sau depasirii pragurilor, Comisia trebuie sa realizeze o evaluare complexa atat a pietei pertinente - care poate produce efecte importante asupra posibilitatii de interzicere sau autorizare a concentrarii - cat si a puterii de piata.
Conform art. 2 alin. 3 din Regulament, Comisia trebuie sa interzica operatiunile de concentrare care creeaza sau consolideaza o pozitie dominanta ce are drept consecinta ca o concurenta efectiva este impiedicata de o maniera semnificativa in Piata comuna sau pe o parte substantiala a acesteia.
Rezulta ca doua conditii trebuie indeplinite; operatiunea sa creeze sau sa consolideze o pozitie dominanta si concurenta sa fie impiedicata in mod semnificativ. In aprecierea pe care o face, pentru determinarea puterii de piata, Comisia verifica: pozitia pe piata a intreprinderii respective, tipul pietei, natura si structura ofertei, structura cererii, puterea consumatorilor.
Piedicile concurentei se apeciaza de la caz la caz de catre Comisie, dar trebuie spus ca Regulamentul prezuma ca o intreprindere, care detine o parte inferioara de 25% nu impiedica in mod semnificativ concurenta.
Comisia nu este ingradita de alternativa autorizatie-interdictie, in numeroase cazuri, ea a autorizat concentrari sub conditie. Intreprinderile respective trebuie sa demonstreze impactul real al modificarilor pe care le propun si sa se supuna unui control privind executarea angajamentelor luate[17].
In cadrul acestor negocieri Comisia are un rol delicat pentru ca misiunea ei este de a supraveghea efectivitatea concurentei si nicidecum reorganizarea sectorului industrial. Deoarece miza unei autorizatii este atat de importanta pentru partile unei concentrari, ele deseori modifica, de o maniera substantiala proiectul initial, sau cesioneaza anumite active concurentei pentru reechilibrarea raportului de forte pe piata (in dos. Accor-Wagon Lits activele detinute de Wagon Lits in restaurarea autostrazii in Belgia au fost vandute concurentei).
Trebuie sa subliniem ca desi procedura pare stricta, negocierile au un rol deosebit de important pentru intreprinderile internationale.
Regulamentul nr. 4064/89 din 21 decembrie 1989 al Consiliului asupra controlului concentrarilor intre intreprinderi. J. Of. L. 395/1 din 30 dec. 1989.
Comisia a elaborat un document fundamental si preparatoriu in care a procedat la o analiza a fenomenului concentrarii in CEE. Acest text a fost intitulat 'memorandumul asupra concentrarilor in Piata comuna' si a fost publicat la 1 decembrie 1965 (R.T.D. eur. 1966, p. 653). El inchidea o serie de analize si de indicatii pretioase asupra implantarilor de filiale comune, intelegerilor de cooperare intre intreprinderi, legaturile lor financiare, fuziunile si achizitiile de parti majoritare in CEE. E vorba de un soi de bilant al concentrarilor in piata comuna, pana la finele lui 1965. Acest document se pronunta, de asemenea, asupra aplicabilitatii, asupra controlului - in asteptarea unui text special a articolelor 85 si 86 CEE. #n acest memorandum Comisia atragea atentia autoritatilor asupra oportunitatilor oferite de nefranarea concentrarilor propice dezvoltarii europene, care permitea intreprinderilor comunitare sa concureze in mod eficace pe cele extracomunitare. E adevarat, ca la acea epoca, bilantul concentrarilor era departe de a fi negativ.
Dar, pericolul concentrarilor s-a relevat incet, incet, libertatea totala a concentrarilor ducand, in fapt, la monopol sau la o situatie de oligopol.
#n iunie 1971, Parlamentul European a recomandat elaborarea unui statut de control ad-hoc al concentrarilor (JOCE nr. C. 66, 1 iunie 1971). Apoi dupa 'declaratia finala' a Conferintei sefilor de state si de guverne care s-a tinut la Paris din 19 in 21 octombrie 1972 Consiliul de ministri ai CEE a adoptat o rezolutie la 5 decembrie (JOCE C. 133, 23 dec. 1972). Consiliul a luat act de intentia Comisiei de a prezenta, independent de aplicarea art. 86 CEE a unor propuneri vizand instaurarea unui control mai sistematic al concentrarilor de o anumita importanta. A se vedea G. Gavalda, G. Parleani, op. cit., p. 573-574.
Trebuie recunoscut insa ca prin Tratatul CECO statele au consimtit la abandonuri de suveranitate mai importante decat prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957. A se vedea C. Gavalda, G. Parleani, op. cit., p. 573.
Proiectul, depus in 1973 a fost aprobat de Parlamentul European in februarie 1974; a fost modificat in 1976 si a devenit cu aceasta ocazie: 'Proiectul de regulament al Consiliului relativ la concentrarile economice'. O noua modificare a intervenit in 1981 (JOCE C. 36, 23 februarie 1982) care a fost aprobata de Parlament in primavara 1983 si apoi inca in 1988 (JOCE, C. 130, 18 mai 1988). #n paralel Consiliul a adoptat in august 1988 o propunere de directiva la informarea si publicarea achizitiei si cesiunii unei participatii importante intr-o societate cotata la bursa. Ratiuni tehnice (dificultatea punerii la punct a unui veritabil control preventiv fara impunerea pentru intreprinderi a unor lungi amanari), juridice (tinand de dezvoltarea chiar a notiunii de concentrare si a legaturilor necesare, dar delicate, cu drepturile nationale care cunosteau deja un control al concentrarilor) si politice, fara a omite armonizarea foarte dificila din 1973 din sanul Europei celor doisprezece explica fara indoiala aceasta lunga si penibila elaborare care s-a bazat pe un compromis. Idem. p. 574-575.
A se vedea L. Cartou, Communautés européennes, 10e ed, Precis, Dalloz, 1991, p. 227 si urm; P. Corruble s.a., op. cit., p. 183 si urm.
Art. 3 par. 1 din Regulamentul 4064/89: se va realiza o concentrare cand: a) doua sau mai multe intreprinderi independente anterior fuzioneaza;
b) una sau mai multe intreprinderi care controleaza deja cel putin o intreprindere sau una sau mai multe intreprinderi dobandesc, prin achizitionare de capital sau cumparare de elemente de activ, prin contract sau prin orice alt mijloc, controlul direct sau indirect al intregii sau al unor parti dintr-una sau mai multe intreprinderi.
Regulamentul nu are in vedere concentrarile care au ca obiect sau efect coordonarea comportamentelor concurentiale ale intreprinderilor care raman independente (art. 3 par. 2 alin. 2). Situatiile de acest gen au un caracter de cooperare si ele trebuie sa fie examinate prin raportare la dispozitiile art. 85 si 86 CEE si dispozitiile aferente ale Regulamentului nr. 17/62 sau ale Regulamentelor nr. 1017/68, nr. 4056/86 sau 3975/87. A se vedea O. Manolache, op. cit., p. 238.
Regulamentul prevede printre tipurile de concentrari si 'fuziunea intre intreprinderi independente' (art. 3 par. 1) dar acest tip de concentrare, nefiind prea des intalnit in practica, nu ridica probleme deosebite. Se considera chiar ca acest concept este relevant doar pentru partea continentala a comunitatii caci in cazul Marii Britanii concentrarile care, cu deosebire, forma achizitiilor de capital sau a cumpararii de active, fie a intreprinderilor comune. Idem, p. 239.
Dobandirea unei participari minoritare poate fi considerata o concentrare doar in cazul in care un actionar va dobandi posibilitatea de a exercita o influenta determinanta asupra activitatii intreprinderii caci daca aceasta dobandire a participarii duce la o situatie in care o intreprindere se gaseste controlata de doua sau mai multe intreprinderi isi vor gasi aplicarea principiile prevazute pentru cazul intreprinderilor comune. Idem, p. 240.
#n Comunicarea din 14 august 1990 Comisia considera ca 'pentru a se defini notiunea de 'intreprindere comuna' este necesar sa se faca referire la dispozitiile art. 3 par. 1 lit. b din Regulament, potrivit carora intreprinderile comune sunt acele intreprinderi care sunt controlate in comun de mai multe intreprinderi fondatoare, ceea ce implica mai multe caracteristici si anume (par. 7-14):
1) intreprinderea comuna este o intreprindere prin care trebuie sa se inteleaga un ansamblu de mijloace materiale si umane in vederea urmaririi intr-un mod de durata a unui scop economic determinat;
2) controlul din partea altor intreprinderi; in termenii art. 3 par. 3 din Regulament, prin control intelegandu-se posibilitatea de a exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta asupra activitatii intreprinderii comune, controlul unei intreprinderi comune decurge din drepturi, din contracte sau din alte mijloace, intre care sunt importante urmatoarele:
- dreptul de proprietate sau de folosinta asupra tuturor sau a unei parti a bunurilor intreprinderii comune;
- influenta asupra compozitiei, deliberarilor sau deciziilor organelor de control sau de supraveghere ale intreprinderii comune;
- drepturile de vot in organele de conducere sau de supraveghere ale acesteia;
- contracte privind gestionarea activitatii intreprinderii comune;
3) Controlul in comun, exista cand intreprinderile fondatoare trebuie sa convina asupra deciziilor privitoare la activitatile acesteia, fie ca aceasta situatie rezulta din drepturile conferite in intreprinderea comuna, fie ea rezulta din contracte sau alte mijloace care stabilesc acest control in comun. Un asemenea control poate sa fie prevazut in actul constitutiv sau poate sa fie stabilit si ulterior, in special prin dobandirea unei participari, intr-o intreprindere existenta. Idem, p. 242. A se vedea si B. Predescu, A.I. Dusca. op. cit., p. 203-204.
Pentru considerarea unei intreprinderii ca fiind concentrative, trebuie sa fie intrunite cele doua conditii prevazute de art. 3 par. 2 alin. 2 din regulamentul 4064/89.
Prima conditie - pozitiva - se refera la indeplinirea intr-un mod de durata a tuturor functiilor unei entitati economice autonome, ceea ce inseamna ca o intreprindere comuna trebuie sa intervina ca furnizor si cumparator independent pe piata, insa atunci cand intreprinderile comune nu reiau de la intreprinderile lor fondatoare decat anumite functiuni partiale, ele nu poat fi considerate ca fiind concentrari cand sunt doar instrumente auxiliare pentru activitatile economice ale intreprinderilor fondatoare (mama), ca in cazul in care o intreprindere comuna furnizeaza produsele ori serviciile sale exclusiv intreprinderilor sale fondatoare sau cand ea isi acopera propriile sale necesitati in intregime de la acestea. Prezenta independenta pe piata poate chiar sa fie insuficienta daca intreprinderea comuna realizeaza majoritatea aprovizionarilor sale cu intreprinderi terte, dar ramane in mod esential dependenta de intreprinderile sale fondatoare pentru mentinerea si dezvoltarea activitatilor sale economice. #n acest context, Comisia chiar a subliniat ca o intreprindere comuna exista intr-un mod de durata cand ea este distincta si in masura sa exercite activitatile sale intr-un mod nelimitat in timp sau in orice caz, pe o durata lunga.
A doua conditie - negativa - are in vedere absenta coordonarii comportamentului concurential, fie intre intreprinderile fondatoare, fie intre acestea si intreprinderea comuna (par 20-36). Se admite ca nu suntem in prezenta unei intreprinderi concentrative cand, ca rezultat al acordului de creare a intreprinderii comune sau prin existenta ori functionarea sa, este rezonabil previzibil ca este influentat pe piata sau prin piata in cauza, comportamentul uneia sau alteia sau chiar a tuturor intreprinderilor fondatoare. Nu va exista coordonare previzibila cand toate intreprinderile fondatoare se retrag complet si in mod permanent de pe piata intreprinderii comune si nici una dintre ele nu opereaza pe pietele din amonte sau din aval sau pe pietele vecine pietii acestei intreprinderi. Idem, p. 243-244.
Cu privire la alte operatiuni intre intreprinderi a se vedea Comunicarea Comisiei (14 august 1990 participarea incrucisata par. 40-41; reprezentarea in organele altor intreprinderi par. 42-45; transferuri de intreprinderi sau de parti de intreprinderi par. 46-47. #n acest sens a se vedea O. Manolache, op. cit., regimul juridic al concurentei in dreptul comunitar, ??, p. 245-247.
Pentru unele intreprinderi art. 5 par. 3 instituie un regim deosebit in vederea calcularii cifrei de afaceri:
a) pentru institutiile de credit si alte institutii financiare in ceea ce priveste art. 1 par. 2 lit. a cifra de afaceri realizata e inlocuita prin o zecime din totalul bilanturilor; in privinta art. 1 par. 2 lit. b si ultima parte a frazei, cifra totala de afaceri realizata in Comunitate este inlocuita cu o zecime din totalul bilanturilor multiplicat prin raportul dintre creantele (imprumuturi si avansuri) asupra institutiilor de credit si asupra clientelei, rezultand din tranzactiile cu rezidentii Comunitatii si suma totala a acestor creante: relativ la art. 1 par. 2, ultima parte a frazei, cifra totala de afaceri realizata in cadrul unui stat membru este inlocuita prin o zecime din totalul bilanturilor multiplicat prin raportul dintre creantele asupra institutiilor de credit si asupra clientelei, rezultand din tranzactii cu rezidentii acestui stat membru si suma totala a accestor creante;
b) pentru intreprinderile de asigurare cifra de afaceri este inlocuita prin valoarea primelor brute emise care vor cuprinde toate sumele primite sau de primit cu privire la contractele de asigurare incheiate de ele pe socoteala lor, inclusiv primele cedate reasiguratorilor si dupa deducerea impozitelor sau taxelor parafiscale percepute pe baza sumei totale a primelor individuale sau a volumului total al primelor; in privinta art. 1 par. 2 lit. b si a ultimei parti din fraza, se va tine seama respectiv de primele brute primite de la rezidentii Comunitatii si de la rezidentii unui stat membru.
Regulamentul precizeaza - art. 5 par. 4 - ca sub rezerva par. 2 cifra de afaceri a unei intreprinderi interesate, in intelesul art. 1 par. 2, va fi calculata prin insumarea cifrei de afaceri respective:
a) a intreprinderii interesate;
b) a acelor intreprinderi in care intreprinderea interesata direct sau indirect:
- detine mai mult de jumatate din capital sau din capitalul de exploatare;
- are puterea de a exercita mai mult de jumatate din drepturile de vot;
- are puterea de a desemna mai mult de jumatate din membrii consiliului de supraveghere sau de administratie sau ai organelor care reprezinta legal intreprinderea;
- are dreptul de a administra afacerile intreprinderilor;
c) a acelor intreprinderi care dispun, intr-o intreprindere interesata, de drepturile si puterile enumerate la lit. b;
d) a acelor intreprinderi in care o intreprindere la care s-a facut referire la lit. c) dispune de drepturile sau puterile enumerate la lit. b);
e) a acelor intreprinderi in care doua sau mai multe intreprinderi la care s-a facut referire la lit. a) - d) precedente, dispun impreuna de drepturile enumerate la lit. b).
Art. 5 par. 2: cand concentrarea consta in achizitionarea de parti, constituite sau nu ca entitati juridice, dintr-una sau mai multe intreprinderi, va fi luata in calcul cu privire la vanzator sau la vanzatori (cedent sau cedenti) numai cifra de afaceri privitoare la partile care sunt obiect al tranzactiei. Cu toate acestea doua sau mai multe tranzactii in intelesul precedent, care au loc in cursul unei perioade de doi ani intre aceleasi persoane sau intreprinderi vor fi considerate ca una si acceasi concentrare intervenind la data ultimei tranzactii.
A se vedea P. Corruble, op. cit., p. 190 si urm: Reamintim ca Regulamentul 4064/89 se aplica operatiunilor de concentrare realizate in toate sectoarele economice: industria petroliera, domeniile farmaceutic, agroalimentar, al asigurarilor, bancar, al distribuirii, televiziunii, informaticii, publicitatii, transporturilor, automobilelor, si fara a distinge intre intreprinderi din sectorul public si din cel privat. A se vedea O. Manolache, op. cit., p. 235; B. Predescu, A.I. Dusca, op. cit., p. 204-206; C. Gavalda, G. Parleani, op. cit., p. 577 si urm.
Asa cum se afirma in preambulul Regulamentului nr. 3384/94 din 21 decembrie 1994, al Comisiei, privind notificarile, prescriptia si audierile prevazute in Regulamentul nr. 4064/89 asupra controlului concentrarilor intre intreprinderi, o notificare are importante efecte juridice care sunt favorabile partilor, in timp ce neindeplinirea obligatiei de notificare determina supunerea partilor unor amenzi si poate atrage dezavantaje de drept civil pentru ele si, din acest motiv, s-a apreciat ca, in interesul certitudinii juridice, este necesara definirea cu precizie a obiectului si continutului informatiilor care trebuie sa fie puse la dispozitie prin notificare. Astfel, in cazul unei fuziuni notificarea va fi realizata impreuna de partile la fuziune sau de acelea care dobandesc acel control comun. #n toate celelalte cazuri notificarea va fi efectuata de catre persoana sau intreprinderea care dobandeste controlul total sau in parte la uneia sau mai multor intreprinderi. Astfel in cazul dobandirii unei participari de control intr-o intreprindere de catre o alta intreprindere, dobanditorul va trebui sa faca notificarea. #n cazul unei oferte publice de dobandire a unei intreprinderi, notificarea trebuie sa fie indeplinita de catre ofertant.
#n ipoteza in care notificarile sunt reunite de reprezentantii persoanelor sau ai intreprinderilor, ei vor trebui sa produca proba scrisa in sensul ca sunt autorizati sa actioneze iar notificarile comune trebuie sa fie prezentate de un reprezentant comun care este autorizat sa transmita si sa primeasca documente in numele tuturor partilor notificate (art. 1 par. 2 sg. 3 din Regulamentul nr. 3384/94 de aplicare). Pentru detalii cu privire la obligatia de confidentialitate, la precizarile ce trebuie indicate referitoare la concentrare, la documentele de insotire a notificarii a se vedea O. Manolache, op. cit., p. 248-255.
Conform art. 14 din Regulament, Comisia va putea, prin decizie, sa impuna persoanelor la care se refera art. 3 par. 1 lit. b, intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi amenzi in cuantum de la 1000 la 50.000 ecu, cand cu intentie sau din neglijeanta:
a) ele omit sa notifice o concentrate conform art. 4;
b) ele furnizeaza informatii incorecte sau inselatoare (denaturate) intr-o notificare prezentata in aplicarea art. 4;
c) ele furnizxeaza informatii incorecte in raspunsul la o cerere facuta in aplicarea art. 11 sau nu furnizeaza informatiile in termenul fixat prin decizia luata in virtutea art. 11;
d) ele pun la dispozitie, intr-o firma incompleta, registrele ori celelalte documente comerciale cerute, in timpul investigatiilor efectuate potrivit art. 12 sau 13, sau refuza sa se supuna investigarii ordonate prin decizia luata in aplicarea art. 13.
Tot prin decizie, Comisia va putea, sa aplice persoanelor sau intreprinderilor amenzi care sa nu depaseasca 10% din cifra totala de afaceri realizata de intreprinderile in cauza in sensul art. 5, daca, fie cu intentie, fie din neglijenta, ele:
a) nu indeplinesc o obligatie impusa prin decizia luata conform art. 7 par. 4 sau art. 8 par. 2 alin. 2;
b) realizeaza o concentrare cu incalcarea art. 7 par. 1 sau nerespectand o decizie luata in aplicarea art. 7 par. 2;
c) realizeaza o concentrare declarata incompatibila cu piata comuna prin decizia luata in aplicarea art. 8 par. 3 sau nu iau masurile ordonate prin decizia luata potrivit art. 8 par. 4.
#n stabilirea cuantumului unei amenzi se vor lua in considerare natura si gravitatea incalcarii.
De asemenea, Comisia are competenta de a impune, prin decizie, persoanelor la care se refera art. 3 par. 1 lit. b) intreprinderilor sau asociatiilor de intrerinderi in cauza penalitati cu titlu cominatoriu, in baza art. 15 din Regulament, care pot fi in cuantum de pana la 25.000 ecu pentru fiecare zi de intarziere incepand de la data mentionata in decizie in scopul de a le constrange;
- sa furnizeze informatii corecte si complete pe care ea le-a solicitat prin decizia luata in aplicarea art. 11;
- sa se supuna unei investigari pe care ea a ordonat-o prin decizia luata in aplicarea art. 13.
Mai mult, Comisia poate, tot prin decizie, sa impuna persoanelor la care se refera art. 3 par. 1 lit. b) sau intreprinderilor operatiuni de pana la 100.000 ecu pe zi de intarziere, calculata de la data fixata in decizie, pentru a le constrange:
a) sa execute o obligatie impusa prin decizia luata in aplicarea art. 7, par. 4 sau a art. 8 par. 2 alin. 2;
b) sa aplice masurile ordonate printr-o decizie luata in aplicarea art. 8 par. 4.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |