Aspecte psihologice in activitatea de prevenire a criminalitatii

Aspecte psihologice in activitatea de prevenire a criminalitatii

1. Teama de criminalitate

In ultimii ani, in toate tarile au avut loc numeroase dezbateri politice privind siguranta cetatenilor: interesul din ce in ce mai mare pentru problematica victimei a impus cercetari de amploare privind raportul dintre criminalitate si teama pe care o resimt cetatenii.

Teama de crima se poate defini ca o "reactie emotionala privind riscurile legate de criminalitate atunci cand sunt percepute ca o amenintare personala. Este o atitudine individuala care cuprinde elemente cognitive, o evaluare a riscului personal dar si anumite comportamente concrete. Desi ea include impresia unei amenintari vagi si a unei nelinisti, in sondajele de opinie adresate populatiei, s-au facut referiri mai ales la principalele sale surse: violenta, abuzurile sexuale si spargerile de locuinte[1].

Toate acestea genereaza un acut sentiment de insecuritate care actioneaza la doua nivele: la nivel difuz, atunci cand provine dintr-o amenintare imprecisa si se manifesta ca o preocupare importanta privind criminalitatea, si la nivel concret, cand individul se teme ca va putea deveni victima unei infractiuni.

Reactiile oamenilor care se tem de crime sunt ori de evitare (a locurilor sau persoanelor), ori masuri concrete pentru propria protectie sau a bunurilor.

Teama generala de crima este mai raspandita decat teama particularizata la un anumit delict: acest lucru a fost nuantat in sondajele de opinie dupa cum ancheta facea referire la fapte care puteau surveni ziua sau noaptea. In general, centrul orasului este vazut ca mai putin sigur decat alte cartiere. In toate tarile unde au fost realizate sondaje de opinie, teama generala a fost supraestimata de persoanele investigate.

In cele ce urmeaza vom prezenta rezultatele unor sondaje privind teama de crima in 15 state europene, realizate in perioada 1998- 2006. Sunt bine surprinse evolutiile in timp, cautandu-se desigur explicatiile cela mai plauzibile: aparitia unor noi forme de criminalitate, transformari sociale destabilizante mai ales in marile aglomerari urbane etc. O alta concluzie este aceea ca femeile si persoanele in varsta care fac parte din esantioanele investigate, aduc procente mai mari privind teama de crima desi ele au fost victime intr-o masura mai mica (paradoxul fricii de crima); in general, cele mai multe victime sunt din randul barbatilor tineri.

Se pot evidentia trei perspective asupra fricii de crima din punctul de vedere al Stiintelor sociale: perspectiva victimizarii (in plan individual), perspectiva problemei sociale (la nivel macro-social) si perspectiva reglarii sociale (la nivelul mezo-social, al unui cartier). In ce priveste prima abordare, s-a constatat ca proportia persoanelor care au fost victime, este net inferioara procentului celor care afirma ca se tem de crima. Influenta directa a victimizarii asupra fricii de crima se manifesta prin intermediul evaluarii riscului personal (perceptia riscurilor reflecta, in general, experienta nemijlocita in domeniu). De asemenea, persoanele care se tem de crima sunt mai inclinate sa solicite o politica penala represiva.

Din a doua perspectiva, se constata ca teama de crima este mai accentuata in perioadele de schimbare si de crize sociale, criminalitatea devenind un fel de meta-simbol al problemelor sociale. Ca urmare, mass-media are un rol important in intretinerea unui anumit climat social.

In sfarsit, din perspectiva reglarii sociale, la nivel de cartier, teama de crima creste in perioadele de mutatii rapide si atunci cand slabesc mecanismele informale de control. Lucrurile devin preocupante cand numarul actelor de incivilitate creste: gunoaie, grafitti, acte de vandalism, case parasite, tineri care fac zgomot pe strada, prezenta betivilor si toxicomanilor, absenta structurilor sociale si culturale. Perceptia acestor acte va modifica evaluarea riscurilor personale si desigur, teama de crima. Amenintarile grave sunt rare si deci, evaluarea riscurilor se face prin anticipare, fara a avea deci o legatura cu amenintarile reale. De aceea, experienta personala anterioara joaca un rol atat de important.

Vulnerabilitatea individuala sau sociala trebuie apreciata intotdeauna prin intermediul unor variabile precum varsta, sexul, nivelul de instruire sau mediul social al respondentilor.

Tinand cont de toate acestea, se poate propune o perspectiva globala care sa permita o mai buna intelegere a situatiei. Ceea ce e perceput ca risc de victimizare sau ca sentiment de teama nu este decat o rezultanta a amenintarilor si a informatiilor despre aceste amenintari la care discursurile politice si jurnalistice au o mare contributie. Reactiile personale in fata criminalitatii au o componenta cognitiva (evaluarea riscului personal), una afectiva (teama de crima) si una conativa (conduitele de evitare). In aceste conditii aprecierea de catre individ a capacitatii sale de a face fata situatiei amenintatoare, genereaza sau nu sentimentul de teama. Or, "amenintarea" este un factor emergent din mediul social la definirea careia informatiile primite au un rol hotarator.

Teama de crima este reala, dar ea pare raspandita mai ales sub forma sa difuza decat concreta. In acest sens, este poate mai intai produsul mediului nostru mediatic si a unei tendinte de a prezenta criminalitatea sub luminile ei cele mai sumbre.

Teama este, de asemenea, in capul si inima multor oameni pentru ratiuni concrete si imediate. Ca si criminalitatea, ea are o varsta, un sex si un statut social; astfel, varstnicii, femeile si cei cu venituri mici care traiesc in cartiere defavorizate, o experimenteaza cel mai frecvent.

Dar dincolo de teama exista o reflexie, solutii si o vointa, intelepciunea populara pare ca a vazut dupa lung timp ca saracia si relele tratamente au legaturi stranse cu crima, ca violenta cheama violenta. Desigur, oamenii considera ca guvernele trebuie sa intervina si sa investeasca resurse publice, dar noi nu am vazut ca ei sa astepte ca ele sa se substituie comunitatilor. Din contra, cel mai des accentul a fost pus pe rolul comunitatii de baza, pe responsabilizarea individului, care cere dar care si afla oportunitatea actiunilor valorizante.

Deseori, relatarile din presa si statisticile oficiale distorsioneaza perceperea fenomenului alterand increderea oamenilor in institutiile de control social. Categoriile sociale care se tem cel mai mult de criminalitate sunt femeile, varstnicii, locuitorii oraselor mari, cei care au fost victime ale unei infractiuni, persoanele care traiesc in cartiere sarace. Desigur, conduitele defensive vor fi diferite: varstnicii vor sta mai mult in casa pentru a nu se expune, femeile vor solicita o prezenta mai ampla a politistilor in locurile publice, tinerii vor considera ca se impune sprijinul pentru familiile recent formate si grija pentru cartierele defavorizate.

2. Sentimentul de insecuritate

Sentimentul de insecuritate se fundeaza pe o perceptie fragmentata si poate fi determinat de dificultati, de represiune, de absenta puterii si de o realitate imprecisa. Anturajul, experienta personala si mass-media accentueaza sensibilitatea colectiva la un anumit subiect; persoanele cu studii superioare sunt mai putin expuse la stirile senzationale .

Riscul de a fi victima genereaza frica. Spectacolul violentei suscita emotia. Angoasa naste sentimentul ca situatia este dificil de cuprins. Componentele principale ale sentimentului de insecuritate sunt fiica, emotia provocata de violenta vazuta, exasperarea determinata de fragilitatea vietii colective si de constiinta faptului ca traiesti intr-un mediu agresiv si, in sfarsit, de angoasa colectiva generata de constatarea ca lumea noastra este periculoasa si se schimba prea rapid.

Cand sentimentul de insecuritate ajunge la o anumita intensitate, apar o serie de manifestari in conduita oamenilor: inhibitia si insingurarea, apelul la puterile publice, cumpararea de arme pentru protectie, inscrierea la cursuri de judo sau karate, angajarea garzilor de corp, formarea unor comitate de aparare.

Exista o serie de factori care agraveaza sentimentul de insecuritate si care actioneaza intr-o masura specifica de la o comunitate la alta: episoade violente in trecutul recent, influenta mass-media, prezenta alcoolului si a drogurilor, nivelul somajului, imigrantii, dificultatile familiei (care-i face pe parinti sa-si trimita copiii in strada).

O colectivitate in siguranta se caracterizeaza prin cetateni care ocupa spatiile publice si joaca un rol activ in oras, femei care ies seara fara a se teme de viol, copii care se joaca liber in parc fara ca parintii lor sa se teama pentru siguranta lor, tineri care nu sunt amenintati de furt sau de hartuire la scoala, cupluri care isi rezolva disputele mai curand prin cuvinte decat prin violenta.

O colectivitate in siguranta privilegiaza mai curand investitia pentru ca tinerii si copiii sa nu se angajeze in delincventa decat masuri care sa-i excluda din societate in timpul adolescentei sau atunci cand vor fi adulti. Exista, de asemenea, o colectivitate, scoli, servicii sociale si de sanatate sau asociatii care actioneaza in parteneriat cu instantele politienesti si judiciare pentru reducerea factorilor de risc ai delincventei mai curand decat sa se multumeasca cu un raspuns reactiv.

Sentimentul de insecuritate nu este resimtit de toata lumea la fel si, mai mult, nu este o functie directa a nivelului criminalitatii. El este mai frecvent in cartierele defavorizate si intra intr-o relatie pozitiva cu procesele de marginalizare si excludere. Printre factorii care explica insecuritatea vom retine precaritatea conditiilor de existenta, locuirea intr-un cartier "stigmatizat", dovezile de incivilitate, acoperirea mediatica a delincventei, mai ales a criminalitatii violente.

Dincolo de delincventa, insecuritatea vorbeste despre fisurile tesaturii sociale, despre slabiciunea institutiilor si despre marea vizibilitate a esecurilor solidaritatii sociale.

In literatura consacrata domeniului, securitatea publica este considerata un bun comun, "fiind capacitatea de a utiliza spatiile din oras si locurile private, de a interactiona cu ceilalti intr-un deplin respect al integritatii persoanelor si locurilor. Atingerea acestui obiectiv trebuie sa treaca prin mijloace care sa creasca bogatia, sanatatea si bunastarea persoanelor si colectivitatilor. Securitatea trimite deseori la protectie, la aparare. Ea trebuie mai degraba inteleasa ca o forma de angajament, de solidaritate, de cetatenie.

3. Insecuritatea urbana

Foarte frecvent, stirile de presa abunda in prezentarea autorilor unor infractiuni care par mai frecvente in orase: atacarea unor case de schimb valutar, intreceri ilegale cu masini furate, incaierari pe stadioane, decesele unor tineri survenite dupa dispute intre bande rivale etc.

Evidenta acestor infractiuni nu este uniforma: in ce priveste agresiunile produse in strada, cifrele din registrele politiei sunt intotdeauna mai mici decat cele de la spitalele de urgenta iar cifra incendierilor de masini va fi mai mare la pompieri.

Intr-o ancheta de victimizare a populatiei realizata in Franta in 2005 , s-au constatat mari diferente intre infractiunile declarate de cei intervievati si numarul celor inregistrate la politie.

Concluzia este de la sine inteleasa: infractiunile inadecvat cunoscute sunt insuficient reprimate. Ca urmare, populatia are mult de suferit iar daca nu se iau masurile cuvenite, pot apare adevarate "zone de non-drept".

Prin zone de non-drept intelegem cartierele sau orasele in care grupuri organizate au impus, prin intimidare si forta, o ordine paralela sau concurenta cu ordinea republicana. Inaintea politiei, care are dificultati la simpla circulatie prin aceste cartiere, primele victime ale acestui domeniu sunt locuitorii insasi. In aceste cartiere, bandele organizate si inarmate declanseaza revolte la fiecare intruziune a politiei. Ambuscadele ii vizeaza chiar pe politisti in afara serviciului; este manifesta vointa de a-i rani si chiar omori pe reprezentantii autoritatii.

Elemente utile pentru intelegerea fenomenului criminalitatii urbane:

majoritatea actelor violente care se perpetueaza in anumite locuri, vizeaza in realitate sa protejeze afaceri ilicite sau cu droguri;

daca lucrurile continua sa se degradeze, aceasta delincventa va evolua spre crima organizata; mica delincventa face un "salt calitativ", iar fara un raspuns public, exemplul celor violenti va fi urmat masiv;

saturarea cu politisti nu este un panaceu: dupa o faza initiala de prudenta, raufacatorii constata ca prezenta politistilor este pasiva si atunci, criminalitatea se agraveaza;

este nevoie de redimensionarea hartii de securitate in functie de sociologia marilor aglomerari urbane si a zonelor peri-urbane si repartizarea pe aceasta baza a politistilor si jandarmilor.