Moartea violenta determinata de factori mecanici

Moartea violenta determinata de factori mecanici

Pentru clarificarea unor imprejurari referitoare la mijloacele si procedeele folosite de catre faptuitor in suprimarea vietii victimei, este necesar ca, inca de la inceputul cercetarii infractiunilor de omor, sa se tina seama de specificul leziunilor produse de agentii vulneranti.[1]

Prin traumatism mecanic mortal se intelege o totalitate de modificari anatomice si functionale de ordin extern, la care este supus organismul unei persoane.[2]

1. OMORUL SAVARSIT CU ARME ALBE SI OBIECTE CONTONDENTE

Pe primul plan in cauzarea acestui traumatism se situeaza folosirea obiectelor contondente si a armelor albe.

Obiectele contondente sunt corpuri tari lipsite de varf si tais, netede, plane, sferice sau cilindrice (de exemplu: ciomege, bate, bastoane, pari, nungeacuri, bare din metal, pietre etc.).

Cu ajutorul obiectelor contondente se pot produce escoriatii (zgarieturi), echimoze (vanatai), plagi (sau rani contuze), entorse, luxatii, fracturi, rupturi de organe ori alte traumatisme grave ce pot produce victimei.

Prin arme albe se inteleg obiectele cu lama stralucitoare (de unde le vine si numele) care sunt obiecte vulnerante ce actioneaza cu ajutorul taisului sau al varfului lor ascutit.[3]

Armele albe, dupa modul lor de reflectare in plaga pot fi clasificate in obiecte intepatoare - taioase, si obiecte despicatoare.

a. Leziunile produse de obiecte taioase pot fi situate in orice regiune a corpului, lungimea lor fiind in functie de distanta parcursa de lama obiectului pe suprafata corpului victimei. Obiectele taioase (cutite, sabii, baionete, pumnale, brici etc.) vor produce pe tegumente plagi taiate caracteristice, in sensul ca marginile plagii sunt mai mult sau mai putin netede in raport de gradul de ascutire al lamei, au un aspect liniar, semicirculare sau in unghiuri, iar cand instrumentul este neascutit, ele pot avea un aspect zimtat sau ciuruit, asemanator cu rana contuza. Adancimea ranii depinde de rezistenta tesutului si de forta loviturii.

La locul faptei, urmele de sange specifice omorului savarsit cu obiecte taioase apar fie sub forma de improscare (in cazul plagilor arteriale), fie sub forma de balti, in cazul plagilor venoase.

b. Leziunile produse de obiecte intepatoare sau intepator-taioase (cutite cu varf ascutit, stilete, ace, foarfeci, surubelnite, baionete, furca etc.) au o forma apropiata de cea a obiectului vulnerant.

Aceste obiecte produc plagi intepate cu orificii punctiforme pe tegumente. Obiectele intepatoare de forma triunghiulara, hexagonala, rotunda (pile, surubelnite etc.) vor produce la exterior plagi intepate in 3 sau 6 colturi, fapt ce va permite identificarea cu precizie a obiectului. Obiectele taioase (cutite, baionete etc.) vor produce pe tegumente plagi taiate caracteristice (sub aspectul unghiurilor, marginilor si fundului plagii) si frecvent actionand si ca obiecte taios-intepatoare vor  produce traiecte ce intereseaza cavitatile, organele si tesuturile subtegumentare.

Lungimea plagii se raporteaza la gradul de inclinatie dintre lama obiectului si suprafata penetranta, practic aflandu-se in fata unei actiuni concomitente de perforare si de taiere.

Pe oasele late, fracturile produse de aceste obiecte intepator-taioase vor identifica mai fidel obiectele producatoare.

In afara plagii cutanate apare si un canal produs prin actiunea de penetrare a instrumentului. Canalul reproduce fidel directia din care s-a aplicat lovitura.

Plaga taiata - intepata este cea mai frecventa leziune produsa prin instrumente ascutite, servind deseori ca mijloc de agresiune, agentul vulnerabil tipic fiind cutitul.

Acest agent traumatic actioneaza atat prin varful lui ascutit, cat si prin una sau mai multe lame taioase, aspectul leziunii fiind deci in functie de caracteristicile lamei, precum si de modul cum este tinut si manevrat cutitul. Daca arma alba are doua taisuri, leziunea se deosebeste de plaga taiata doar prin profunzime. Unghiurile in acest caz se pot continua cu cat o mica escoriatie (codita), in raport cu inclinatia cutitului. Daca arma a avut un singur tais, plaga va avea un unghi ascutit (cu sau fara codita), iar la polul opus unghiul va fi mai rotunjit. In cazul unor arme prevazute cu 3-4 lame, plaga va avea un aspect stelat.[5]

c.- Leziunile produse de obiecte despicatoare (topor, barda, satar, securi, sapa, sabii etc.) se prezinta ca plagi taiate sau zdrobite, daca lama nu este bine ascutita. Lungimea ranii depinde de lungimea lamei obiectului despicator si de unghiul de inclinare a acestuia. In majoritatea cazurilor, leziunile produse de obiectele despicatoare se prezinta la  nivelul capului, dar si pe alte parti ale corpului (brate, umeri, piept etc.).

Fiind vorba de instrumente grele, leziunile sunt grave, determinand fracturi, adesea liniare, ce reproduc lungimea lamei, alteori multieschiloase, tangentiale, complicate frecvent cu zdrobiri de tesuturi si organe. De multe ori aceste instrumente pot fi manevrate aplicandu-se lovituri si cu muchia.[7]

Identificarea armelor albe este relativa, determinarea caracteristicilor de grup ale obiectului vulnerant realizandu-se dupa lungimea si adancimea plagii, care insa nu concorda intotdeauna cu lungimea lamei.

Leziunile provocate prin penetrarea oaselor late permit stabilirea cu multa precizie a latimii lamei obiectului vulnerant.

Identificarea obiectelor despicatoare, pe baza urmelor lasate in calota craniana, unde sunt intalnite cel mai frecvent, era considerata imposibila datorita structurii spongioase a osului care nu permite retinerea caracteristicilor profilului lamei. Cu toate acestea, in practica de specialitate s-au intalnit cazuri de identificare a unei securi pe baza microstriatiilor formate pe oasele calotei craniene. (Astfel in cazul unui omor savarsit in 1986, la examinarea cadavrului au fost descoperite multiple taieturi de secure, dintre care trei plagi penetrante in regiunea parietala si temporala dreapta. Initial, pentru identificarea agentului vulnerant, nu au fost luate in considerare aceste urme, cercetarile fiind orientate spre deosebirea altor categorii de urme si probe materiale. Ulterior, s-a procedat si la examinarea cu microscopul comparator a fragmentelor de os, cu lamele securilor ridicate de la persoanele suspecte reusindu-se identificarea securii cu care s-a savarsit omorul pe baza urmelor de striatii microscopice formate pe suprafata osoasa).[8]

Diferentierea omuciderii de sinucidere este posibila prin interpretarea modului in care se prezinta aceste leziuni. Astfel, de regula, sinucigasii prefera zona gatului, a toracelui, arterele radiale sau venele de la incheietura mainii. Plagile sunt perpendiculare pe axa gatului sau mainii, si frecvent, sinucigasul executa mai multe taieturi paralele pana cand reuseste sa execute taietura fatala. Taieturile apar mai adanci in punctul de plecare si mai superficiale la sfarsit.

Un alt element de diferentiere il reprezinta starea imbracamintei, sinucigasul pregatindu-si autolezarea prin desfacerea hainei si a camasii, prin ridicarea manecilor in cazul sectionarii venelor.

In ipoteza omuciderii, victimele sunt incheiate la haina si camasa, existand uneori o simetrie intre punctul de perforare a imbracamintei si plaga de pe corp, dar si o lipsa a acesteia, explicabila uneori prin miscarile victimei care incearca sa se apare de agresor.

Plagile produse prin arme albe au o semnificatie aparte in raport de localizarea, multitudinea si gravitatea lor. Astfel plagile localizate pe partea dorsala a mainilor, evoca o aparare pasiva, iar cele localizate pe partile palmare, o aparare activa de prindere si imobilizare a cutitului.

Plagile taiate de pe maini, tipice incercarilor de aparare activa prin apucarea cutitului, ori de aparare pasiva prin acoperirea fetei sau a toracelui cu mainile exclud posibilitatea sinuciderii, ca si leziunile din zona spatelui inaccesibile pentru o eventuala autolezare.

Autolezarea in scop de sinucidere cu toporul pare imposibila. Totusi in practica judiciara au existat si asemenea cazuri. De exemplu un individ s-a sinucis aplicandu-si doua lovituri cu o toporisca in zona occipitala.

d.- Leziunile provocate cu obiecte contondente se prezinta sub forma unor plagi plesnite sau zdrobite si reflecta destul de bine forma suprafetei agentului vulnerant pe oasele plate, indeosebi pe cutia craniana, datorita fracturii osului. Forma obiectului poate fi retinuta si de imbracamintea victimei. Cercetarea la fata locului necesita cautarea obiectelor vulnerante, iar odata descoperite, de pe acestea vor fi ridicate urmele biologice si urmele de maini in vederea efectuarii examenelor comparative.

2. OMORUL SAVARSIT PRIN ASFIXII MECANICE

Prin asfixie se intelege starea critica a unui organism datorata opririi fortate a respiratiei sau a imposibilitatii de a folosi aerul inspirat, stanjenirii circulatiei sanguine catre creier, cu participarea factorului nervos, prin aceasta ajungandu-se in final la moartea victimei.

Moartea violenta savarsita prin asfixie mecanica (sindrom medical ce implica tulburari acute ale metabolismului gazos, caracterizata prin privarea brutala de oxigen si cresterea consecutiva a bioxidului de carbon) cunoscuta in practica medicala si sub denumirea de "anoxie acuta de tip ventilator", este o modalitate foarte frecventa de omucidere, dar si de sinucidere, de aici rezultand o serie de probleme ce se cer rezolvate, datorita diversitatii modurilor in care se realizeaza: spanzurare, strangulare, astupare )ocluzia) cailor respiratorii, comprimarea toracico - abdominala si inecare.[9]

a.- Spanzurarea se produce prin strangerea gatului intr-un lat confectionat din sfoara, fular, cravata, funie, sarma etc., prin care se realizeaza asfixia sub actiunea greutatii corpului victimei. Latul respectiv comprima vasele gatului mai ales artera carotida si caile respiratorii superioare (traheea) oprind alimentarea cu sange oxigenat a creierului.

Pentru strangerea latului nu este nevoie de intreaga greutate a corpului, lucru demonstrat in practica de cele mai diverse pozitii in care au fost gasiti cei spanzurati, unele avand caracter atipic (spanzurare de clanta usii sau de calorifer in pozitie cu genunchii flexati etc.).

Tipic pentru acest gen de asfixie este santul de spanzurare ce ia o forma oblica ascendenta spre locul unde este nodul. Santul de spanzurare va fi mai accentuat in partea opusa nodului si va avea o latime egala cu cea a latului, uneori reproducand forma acestuia (forma franghiei, gaurile de la curea etc.).

Sub actiunea greutatii corpului latul poate aluneca de-a lungul gatului formand mai multe santuri, atat in cazul unui omor, dar si al unei sinucideri. Acelasi lucru este posibil si in ipoteza unor incercari de autolezare prin alte mijloace (taierea venelor, otraviri, injunghiere) ramase fara rezultat, ceea ce determina pe sinucigasi sa recurga la spanzurare.

Spanzurarea se poate produce si in mod accidental, fiind intalnita mai ales la copiii mici, dar si la adulti (de exemplu, la alpinistii ce cad in coarde).

Principalele semne chimice externe sunt cianozarea (invinetirea) fetei, buzelor, unghiilor si degetelor, lividitati cadaverice accentuate de culoare albastru-inchis, hemoragii punctiforme pe ploape, dilatarea pupilelor, emisia de urina, fecale si sperma. Intern, apar modificari circulatorii sanguine si modificari pulmonare. In toate organele se observa o staza ciantica foarte pronuntata mai ales la nivel cerebral si pulmonar, chiar hemoragica in splina. De asemenea se observa o fragmentare a fibrelor miocardice (prin contractiile puternice ale miocardului), iar comprimarea vaselor gatului produce tulburari circulatorii cerebrale.

Spanzurarea este o asfixie ubicuitara ca mod de extindere in timp si spatiu si cel mai frecvent constituie un act de suicid acceptat ca modalitate, prin duritatea sa, mai ales de catre barbati.

Spanzurarea ca act de omucidere este rara si presupune lovirea capului cu comotionarea victimei, starea de inconstienta sau de ebrietate a victimei sau imposibilitatea acesteia de a se apara. Mai frecvent spanzurarea victimei se face cu scopul de a disimula o crima produsa in alte conditii.

Diferentirea omuciderii de sinucidere se face pe baza intrepretarii modului de dispunere a petelor cadaverice, a datelor obtinute in urma examenului anatomopatologic, precum si a urmelor descoperite in campul infractional.[10]

b.- Strangularea, consta in comprimarea gatului victimei, printr-o alta forta decat cea datorata greutatii corpului victimei, de regula, actionandu-se prin intermediul mainii infractorului.

Deci strangularea se poate produce fie prin strangerea gatului cu un lat (franghie, cravata, fular etc.) fie cu mainile de catre agresor (sugrumare). Strangularea cu latul se intalneste, de regula in cazul omuciderilor, dar nu trebuie exclusa nici posibilitatea sinuciderii.

In ceea ce priveste sugrumarea cu mainile, aceasta nu poate fi decat consecinta exclusiva a omorului, fiind imposibila o actiune de autolezare datorita tulburarilor anorexice care provoaca reducerea fortei persoanei pana la anularea ei.

Semnele asfixiei prin strangulare cu latul sunt, in principiu aceleasi ca si in cazul spanzurarii, totusi cand strangularea se face printr-o legatura (lat), santul de strangulare spre deosebire de cel de spanzurare, este orizontal, profund, complet, prezentand si imprimarea nodului.

Cand se actioneaza direct cu mana (sugrumarea) pe gatul victimei se pot gasi escoriatii (zgarieturi), eschimoze (vanatai) sau urme ale unghiilor (cand s-a actionat fara manusi).[11]

Intr-o astfel de ipoteza nu trebuie pierdut din vedere sa se incerce o eventuala ridicare a urmelor papilare de pe pielea din zona gatului si a fetei cadavrului.

Partile moi ale gatului sunt infiltrate cu sange si se mai poate intalni uneori fractura coarnelor hioidului si rupturi ale cartilagiilor laringiene. Lividitatile sunt intens ceanozate cu numeroase mici hemoragii.

De mare interes judiciar este depistarea cazurilor de strangulare care sunt disimulate in spanzurari. Diferentierea nu este lipsita de dificultati. In asemenea situatii gasim doua santuri deosebite, cel de spanzurare fiind fara caracter vital.

c.- Ocluzia (astuparea) cailor respiratorii (gura, nas, faringe, laringe).

Impiedicarea respiratiei la o persoana se realizeaza mai ales prin sufocare, care consta in ocluzia cailor respiratorii prin acoperirea orificiilor nazale si a gurii fie cu mana, fie prin lipirea unei folii adezive, leucoplast, material textil, introducerea unui calus in gura, apasarea fetei pe un suport plastic care se muleaza pe fata oprind patrunderea aerului sau apasarea fetei pe o suprafata dura, pe pamant sau nisip. Sufocarea este rezultatul unor actiuni violente, cum ar fi de exemplu, impiedicarea victimei sa tipe, situatii intalnite frecvent in cazul talhariilor sau violurilor, dupa cum poate fi si consecinta unei intentii directe a agresorului de a provoca moartea victimei. In cazul sufocarii cu mana sau cu corpuri dure, pe fata victimei vor aparea echimoze si escoriatii specifice.[12]

Sufocarile prin astuparea cailor respiratorii sunt in exclusivitate actiuni cu caracter violent, dar pot exista si cazuri de asfixie accidentala determinata de aspirarea bolului alimentar, ce apar mai frecvent la bolnavii mintal, la persoanele aflate in stare avansata de ebrietate si la batrani.

d.- Comprimarea toracico-abdominala

Comprimarea toracelui de catre o forta mecanica superioara posibilitatilor victimei de a executa miscarile respiratorii duce la imposibilitatea patrunderii aerului in organism si astfel la sufocarea victimei si moarte. (Spre exemplu, comprimarea prin greutatea corpului faptuitorului a regiunii toracico-abdominale, asezarea unor greutati peste victima imobilizata etc.).[13]

In unele situatii asfixiile mecanice duc la aparitia starii de "vita minima" (moarte aparenta), care poate fi stabilita numai de catre medic.

e.- Inecarea (submersia) face parte din categoria mortilor violente intalnite frecvent, a caror natura este foarte diversa: omor, sinucidere, accident, catastrofa naturala etc.

inecarea este moartea produsa prin intermediul aspirarii unei mase lichide (apa, vin, petrol) sau semilichide (uleiuri, noroi etc.) pe gura si pe nas, urmata de patrunderea acesteia in caile respiratorii, cauzand imposibilitatea victimei de a respira.

Din punct de vedere juridic este necesar sa se stabileasca daca moartea este rezultatul unui accident, sinucidere, omor, sau a unei incercari de disimulare a omorului. Stabilirea diagnosticului diferential impune deosebirea, de catre mediul legist a urmelor caracteristice inecului, inclusiv a unor cauze patologice (infarct miocardic, congestie cerebrala) de semnele mortii violente.

Important este stabilirea momentului in care s-au produs leziunile: inainte de ajungerea in apa (leziuni de lovire, taiere, impuscare, otravire), ori dupa scufundarea corpului, leziunile fiind determinate de frecarea acestuia de fundul apei, lovirea de barci, diverse obstacole aflate in apa, muscaturile unor pesti rapitori.

3. OMORUL SAVARSIT PRIN FOLOSIREA ARMELOR DE FOC

Armele de foc, iar uneori si explozivi se folosesc pentru savarsirea omorurilor ca urmare a eficacitatii lor deosebit de distructive. Traumatismele cu efect mortal create prin folosirea armelor de foc se localizeaza mai ales la nivelul cutiei craniene, toracelui, abdomenului si gatului victimei, uciderea putandu-se realiza chiar de la distanta mare.[14] Pentru producerea acestor traumatisme pot fi folosite atat armele de foc tipice cat si cele atipice (artizanale) explozivi cunoscuti, cat si cei improvizati.

Omorul savarsit prin impuscare reprezinta o modalitate de ucidere a unei persoane relativ rar intalnita in practica judiciara anterioara lui decembrie 1989. In prezent insa, asistam la cresterea considerabila a omorurilor prin folosirea armelor de foc, mai ales in conditiile in care numeroase persoane au intrat in posesia unor arme de foc in timpul revolutiei, dar mai ales ulterior prin introducerea acestora, peste granita in Romania.

Armele de foc prezinta o serie de caracteristici si particularitati care le deosebesc mult fata de alti agenti vulneranti, atat sub aspect criminalistic-judiciar, cat si medico-legal.[15]

Prin arme de foc, de cele mai multe ori se produc rani grave. Cu arme de foc se poate actiona rapid, sigur, la distanta si din locuri ascunse. Cu ajutorul armei de foc se pot produce leziuni a caror interpretare si semnificatie poate deveni deosebit de dificila, deoarece pe langa aspectele caracteristice impuscaturii, ele pot prezenta o serie de particularitati date de tipul, marca si calibrul armei, de cantitatea si calitatea munitiei folosite.

De la inceput trebuie precizat ca in producerea leziunii rolul primordial il are gloantele sau proiectilul (numit din aceasta cauza factor primar), dar la aspectul morfologic al leziunilor contribuie si alti factori legati de impuscatura. In scopul determinarii naturii mortii prin impuscare, se vor cerceta, sub raport medico-legal si criminalistic, urmele principale ale tragerii (orificiul de intrare a proiectilului, canalul si orificiul de iesire, daca exista), precum si urmele secundare ale impuscaturii (arsuri provocate de flacara de la gura tevii armei cand s-a tras de la distanta mica ori  cu teava lipita, rupturi provocate de gaze, tatuajul, particule de pulbere, urme de funingine sau unsoare, inelul de stergere sau de metalizare).

Leziunea produsa prin impuscare o numim rana impuscata. Ea este in primul rand efectul proiectilului. Glontul are asupra organismului o actiune de perforare si patrundere care se manifesta morfologic printr-un orificiu de intrare, un traiect / canal de patrundere si un orificiu de iesire. Mai rar, si indeosebi la armele de vanatoare, el realizeaza plagi oarbe cu orificiu de intrare, traiect si retentia va fi in corp. formarea orificiului de intrare, printre altele, depinde de diferenta de elasticitate dintre epiderma si derma, prima mai rigida fiind contuzionata, distrusa, fata de derma care este mai elastica, lasandu-se destinsa si despicata de catre proiectil. De aceea orificiul de intrare fata de cel de iesire se prezinta ca o lipsa de substanta ca un "minus de tesut", cu marginile pergamentate si usor infundate spre interior.[16]

La examinarea locului faptei, in afara pozitiei cadavrului, a urmelor de sange din jur, se va avea in vedere eventuala forma a armei, glontului si a tuburilor trase. Examinarea cadavrului are drept scop stabilirea distantei si directiei din care s-a tras, a posibilitatii de autolezare in conditiile in care a fost gasita victima. La examinarea cadavrului o atentie deosebita se va acorda imbracamintii, notandu-se dimensiunile orificiilor de pe aceasta si prezenta urmelor secundare ale impuscaturii. Fireste un accent deosebit va fi pus, cu ocazia cercetarii locului faptei, pe descoperirea armei, a munitiei trase (proiectile si tuburi), pentru examinari balistice complexe in vederea identificarii armei, a verificarii posibilitatii de declansare accidentala, a descoperirii urmelor factorilor secundari, indeosebi cele de funingine, pe mainile si pe hainele persoanei care a tras.

Examinarea externa a cadavrului are drept scop stabilirea orificiilor si dupa morfologia lor determinarea celor de intrare care precizeaza directia din care s-a tras, iar dimensiunile acestora ne permit sa apreciem calibrul armei cu care s-a tras. Canalul strabatut de proiectil ne indica directia de patrundere a acestuia.

Leziunea provocata prin arma de foc poate fi transfixianta atunci cand proiectilul strabate corpul sau un segment din acesta (proiectilul parasind corpul victimei), perforanta (oarba) cand proiectilul patrunde in corp si dupa un traiect mai lung sau mai scurt, din diverse motive (forta  victimei, obstacole etc.) se opreste in corp, si contuza cand proiectilul nu intra in corp.

Determinarea exacta a acestor elemente este evident importanta mai ales in situatii particulare, in care trebuie diferentiata omuciderea  de sinucidere sau incercarea de disimulare a omorului prin accident sau sinucidere.