Comportamentul consumatorului - echilibrul consumatorului

Comportamentul consumatorului - echilibrul consumatorului

Bugetul consumatorului este limitat

Consumatorul dispune de un buget (venit) care este limitat si nu-i permite sa cumpere toate bunurile pe care si le doreste. In acest caz consumatorul trebuie sa opteze pentru ALEGERI RATIONALE, proces in care utilitatea bunurilor joaca un rol esential. In functie de utilitate consumatorul stabileste o ierarhie a preferintelor sale. Cu alte cuvinte realizeaza o scara a preferintelor, precizand cantitatile pe care si le poate permite, folosind urmatoarele criterii :

Preturile produselor si marimea veniturilor disponibile.

Se creeaza astfel impresia ca un consumator poate sa elaboreze un numar infinit de programe de consum cu diferite utilitati. In realitate optiunile rationale ale consumatorului sunt conditionate de cel putin trei factori :

    Marimea si intensitatea nevoilor de consum (ca factor endogen)

    Resursele banesti de care dispune

    Nivelul preturilor bunurilor ce urmeaza a fi achizitionate (ca factor exogen)

Constrangerea bugetului

Considerand ca nevoile de consum sunt date ca marime, structura si intensitate, optiunile consumatorului sunt conditionate sub CONSTRANGEREA BUGETULUI SAU DE VENITURI si a nivelului preturilor unitare ale produselor pe care doreste sa le consume. Consumatorul potential isi face calculele din care sa rezulte maximul de utilitate totala de care ar putea beneficia prin cumpararea de pe piata a unor cantitati din diferitele marfuri in functie de NIVELUL PRETURILOR acestora si MARIMEA BUGETULUI sau.

Relatia care reda acest deziderat este :

B = X px + Y py

B = bugetul, X = cantitatea dorita din bunul x

Y = cantitatea dorita din bunul y

px = pretul unitar al bunului x, py = pretul unitar al bunului y

In acest fel ajungem la o alta ecuatie, ecuatia dreptei bugetului. Dependenta dintre cantitatea consumata dintr-un bun (y) si cantitatea consumata din celalalt bun (x), tinand seama de preturile produselor si marimea bugetului consumatorului se exprima cu ajutorul ECUATIEI DREPTEI BUGETULUI. Aceasta se deduce din relatia :

Y = px/py X + B/py

Optimul consumatorului

Echilibrul sau optimul consumatorului desemneaza acea varianta de repartizare a bugetului acestuia pentru procurarea acelor cantitati de bunuri care ii aduc cea mai mare satisfactie (utilitatea totala) tinand seama de preturile acestora.

Optimul (echilibrul) consumatorului este dinamic datorita factorilor implicati in realizarea sa.

Factorii sunt :

A.modificarea nivelului resurselor (sporirea sau reducerea bugetului, veniturilor) preturile bunurilor ramanand fixe.

Linia bugetului se deplaseaza paralel cu ea insasi catre dreapta daca constrangerea slabeste si catre stanga daca aceasta se accentueaza. Domeniul alegerilor rationale ale consumatorului se mareste sau se micsoreaza dupa caz.

B. Modificarea nivelului preturilor bunurilor la un buget dat si considerat constant se poate manifesta astfel :

a- pretul bunului Y ramane fix dar variaza pretul bunului X (creste sau scade)

b- pretul bunului X ramane constant dar variaza pretul bunului Y

c- pretul ambelor bunuri este variabil 

In cazul bunurilor a caror complementaritate este stricta, prin reducerea pretului la unul dintre bunuri se trece la un nivel de utilitate totala mai ridicat dar structura de consum ramane fixa.

In cazul bunurilor substituibile, indiferent daca substituibilitatea este perfecta sau imperfecta, reducerea pretului la un produs, sa zicem X, contribuie la sporirea capacitatii de cumparare a consumatorului.

2. Cererea si functia cererii

Cererea de bunuri si servicii nu se confunda cu nevoia de consum, prima avand o arie mai restransa decat cea de a doua.

Prin cerere se satisface partea principala a nevoii de consum. Cererea de bunuri nu cuprinde insa acea parte a nevoii totale de consum care se acopera prin autoconsum si nici partea din nevoia totala de consum, care ramane nesatisfacuta la un moment dat din lipsa veniturilor disponibile.

Cererea de bunuri si servicii reprezinta cantitatea dintr-o anumita marfa (bun material sau serviciu) pe care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere la un anumit pret unitar (considerat ca pret maxim) si intr-un anumit interval de timp considerant calitatea marfii ca fiind data si acceptata de cumparator. In functie de cine exprima cererea, un individ, o familie, o intreprindere, o institutie, ea se numeste CERERE INDIVIDUALA. Prin insumarea tuturor cererilor individuale de pe piata a unui produs sau serviciu, intr-o perioada de timp determinata, se formeaza CEREREA AGREGATA sau TOTALA, adica cererea la nivelul ramurii.

Functia cererii :

Aceasta descrie comportamentul consumatorului in calitate de agent economic solicitant precum si influentele pe care le au diferiti factori asupra cererii.

In acest caz cererea este reprezentata printr-o curba a cererii consumatorului pentru un bun dat si arata cantitatea cumparata din acel bun notata cu Q in functie de mai multi factori cu ponderi si sensuri diferite, denumiti variabile, cum ar fi pretul produsului (p), considerand ca preturile celorlatle bunuri nu variaza, preturile produselor de substitutie (ps), marimea venitului consumatorului (v), gustul consumatorului (g), conditiile de credit (c), publicitatea sau reclama (r), marca fabricii sau marca comerciala (m) etc.

Q = f ( p, ps, v, g, c, r, m )

Daca avem in vedere cererea agregata pentru un produs, adica intreaga piata a acestuia, in ecuatie mai intervin si alti factori, si anume : evolutia demografica, politica financiara in domeniul distribuirii veniturilor, politicile sociale etc.

Fiecare din acesti factori evolueaza intr-o anumita directie si cu o anumita putere de influenta asupra VARIATIEI CERERII TOTALE.

Daca consideram ca toti factorii amintiti mai sus sunt dati, si cu exceptia pretului nu variaza, atunci functia cererii exprima corelatia dintre cantitatea si pretul (tariful) bunului (serviciului) de consum, conform relatiei :

Q = f (p)

Legea generala a cererii

Relatia de cauzalitate dintre modificarea pretului unitar al unui bun si schimbarea cantitatii cerute din acel bun reprezinta continutul legii generale a cererii de bunuri si servicii.

Legea generala a cererii este aplicabila tuturor BUNURILOR NORMALE (bunurile a caror cerere creste odata cu sporirea veniturilor) si MAJORITATII BUNURILOR INFERIOARE (bunurile a caror cerere se reduce odata cu sporirea veniturilor).

Pentru explicarea legii generale a cererii s-a utilizat o singura variabila, un singur factor al acesteia in raport cu :

a-    Evolutia pretului unitar al bunului

b-    Modificarea nivelului veniturilor banesti ale consumatorului

Comportamentul cumparatorilor in raport cu variatia veniturilor de care dispun grupeaza bunurile marfa in doua categorii : bunuri normale si bunuri inferioare.

3.Elasiticitatea cererii

Coeficientul de elasticitate a cererii reprezinta gradul, fractiunea sau procentul de modificare a cererii (variabila dependenta) in functie de modificarea unui factor al cererii (variabila independenta).

A-    Elasticitatea cererii in raport de venit

Variatia relativa a venitului este pusa in evidenta de relatia :

ΔV/V sau raportul dintre nivelul venitului consumatorului in perioada actuala fata de perioada de referinta. Variatia relativa a consumului dintr-un bun rezulta din raportul dintre cantitatea ceruta dintr-un bun in perioada actuala, cand venitul a sporit sau a scazut (ΔC) si cantitatea consumata in perioada sau momentul de referinta (C), respectiv ΔC/C. 

Elasticitatea cererii fata de venit este raportul dintre variatia relativa a cantitatii cerute dintr-un bun si variatia relativa a venitului. 

Deci coeficientul de elasticitate a cererii fata de venit

e_c/v = ΔC/C : ΔV/V = (C -C )/C : (V -V )/V

Elasticitatea cererii in functie de venit la suta :

e_c/v% =  %ΔC/%ΔV    = (ΔC/C)*100  /   (ΔV/V)*100

e_c/v  - coeficientul de elasticitate a cererii unei marfi (A) fata de venit

ΔC/C - variatia cererii

ΔV/V - variatia venitului cumparatorului

%ΔC - variatia procentuala a cererii

%ΔV - variatia procentuala a venitului

B- ELASTICITATEA CERERII IN RAPORT DE PRET

Consumul unui bun este in functie de pretul bunului respectiv si preturile celorlalte bunuri.

Ca urmare, elasticitatea in raport cu pretul apare ca o elasticitate directa si o elasticitate indirecta.

Teoretic, coeficientii de elasticitate directa a cererii diferitelor bunuri normale in raport cu pretul lor au o plaja de existenta destul de extinsa in functie de care se disting :

a. Cerere perfect inelastica sau rigida (elasiticitatea cererii fata de pret = 0) cand cantitatea ceruta dintr-un produs, serviciu, ramane constanta indiferent cum s-ar modifica pretul unitar.

b. Cerere perfect elastica (infinit elastica) atunci cand la un pret constant sau cu o variatie slaba, cererea creste continuu la acel bu

c.  Cerere cu elasticitate unitara - elasticitatea cererii in functie de pret = 1

Este o cerere cu elasticitate constanta, adica la o crestere (scadere) continua si constanta a pretului unui bun se manifesta o scadere (respectiv crestere) continua si constanta a cererii.

d. Cerere semirigida (inelastica) elasticitate a cererii fata de pret < 1

Cererea reactioneaza slab la modificarea pretului

e. Cerere elastica sau cu elasticitate ridicata (e c/p >1)

Cand se realizeaza o cerere care reactioneaza la modificarea pretului

f.    Cerere anormala (e c/p >0)

Cand coeficientul de elasticitate fata de pret are valoare pozitiva 

Elasticitatea indirecta sau incrucisata exprima modificarea cererii pentru un bun (A) atunci cand se modifica pretul altui bun (B), cele doua bunuri fiind complementare sau substituibile.

OFERTA

Comportamentul de piata al producatorului. Functia de productie

Marimea, structura si dinamica ofertei de bunuri si servicii determina rezultatul comportamentului de piata al producatorului. Acesta doreste sa castige cat mai mult, SA-SI MAXIMIZEZE PROFITUL. Dupa ce si-a fixat obiectul activitatii, intreprinzatorul elaboreaza un ghid al activitatii sale prin care determina :

a-    Modalitatile sau metodele de fabricatie (cum sa produca)

b-    Volumul sau nivelul productiei (cat sa produca)

Asadar la baza ofertei de bunuri si servicii se afla FUNCTIA DE PRODUCTIE.

Factorii de productie, CAPITALUL, MUNCA, PAMANTUL, INFORMATIA SI TEHNOLOGIILE constituie intrari ale procesului de productie in vederea producerii unui bun.

Relatia dintre cantitatea produsa dintr-un bun oarecare (Q) si cantitatile consumate din diferitii factori utilizati in procesul de productie se poate descrie cu ajutorul FUNCTIEI DE PRODUCTIE.

Forma generala a unei functii de productie este urmatoarea :

Q= f(x1,x2,x3,.xn)

x1,x2,x3,. reprezinta factorii care contribuie la obtinerea volumului productiei.

Pentru a simplifica aceasta relatie utilizam o analiza simplificata cu doi factori de productie :

Q=f(L,K)

In care L = munca si K = capitalul fizic

Factorii de productie L si K se combina si se substituie intre ei iar fiecarei combinatii in cantitati diferite din cei doi factori ii corespunde un numar Q care reprezinta nivelul maxim al productiei ce poate fi obtinuta intr-un timp determinat (un an).

IZOCUANTA

Ansamblul combinatiilor posibile dintre doi sau mai multi factori de productie care se substituie intre ei in conditiile in care se obtine acelasi volum al productiei poarta numele de izocuanta sau curba a izoprodusului.

Isos = acelasi ; Quantum = cantitate, rezultat 

Izocuanta este o curba ca expresie a unei functii continue in cadrul careia scaderea cantitatii utilizate dintr-un factor de productie este compensata de cresterea cantitatii folosite din celalalt factor de productie.

Orice punct de pe curba izocuantei reprezinta acelasi volum de productie, care se obtine insa prin combinatii in cantitati diferite ale factorilor de productie (L,K).

PRODUCTIVITATEA MARGINALA

Reprezinta sporul de productie ce se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare dintr-un factor de productie, in conditiile in care cantitatile utilizate din ceilalti factori de productie raman neschimbati.

Substituirile factorilor de productie ca efect a combinarilor acestora in diferite cantitati se masoara cu ajutorul indicatorului specific denumit rata marginala de substituire Rms. Aceasta desemneaza cantitatea suplimentara dintr-un factor (ΔK) necesara pentru a compensa pierderea de productie determinata de diminuarea cu o unitate in utilizarea celuilalt factor (-ΔL).

Rms = - ΔK/ΔL