Forme de pregatire militara
a populatiei in
timpul lui Alexandru Ioan Cuza
Poporul roman, greu si des
incercat de-a lungul istoriei sale, si-a faurit o bogata experienta de lupta si
a acumulat un valoros fond de idei teoretice si practice privind apararea
pamantului stramosesc. Cand imprejurari potrivnice s-au ivit, el s-a ridicat
intotdeauna la lupta cu arma in mana pentru apararea dreptului sacru la o viata
libera si independenta. Inca inainte de unirea Moldovei cu Tara. Romaneasca, se
propunea adoptarea unui sistem unitar ,care sa ingaduie "ca tot romanul sa f ie
dator a servi armata' si in care, pe langa armata permanenta, sa poata fi
mobilizate, in momente critice, o armata de ,rezerva' si "gloatele',
ceea ce insemna de fapt grosul populatiei tarii.
Continuitatea unor asemenea idei s-a remarcat prin opiniile exprimate, ca si
prin unele masuri ce au fost puse in practica la putin timp dupa constituirea
statului roman modern. "Revista Carpatilor sublinia in 1861, intr-un articol
intitulat: "Instruirea nationala', necesitatea "organizarii rezervelor nationale'
si a "introducerii imediate a unei instructiuni militare in toate clasele
sociale'. In cazul unei agresiuni, toti cetatenii erau datori sa se ridice
in apararea tarii, deoarece, dupa opinia autorului, armata permanenta nu putea
sa reprezinte decat avangarda fortei de rezistenta, adevarata putere armata a
tarii urmand sa o constituie "masa poporului'. Cezar Bolliac, largind
conceptul apararii patriei prin inarmarea poporului, scria in ziarul
"Romania' ca imperativul acelor vremi impunea "armarea generala a tarii,
prin armia regulata si permanenta, prin militie si prin armarea satelor'.
Adept al principiului natiunii armate, domnitorul A. I. Cuza a facut eforturi
pentru a se da curs nenumaratelor initiative menit, pe de o parte, sa duca la
crearea unei armate regulate puternice, iar, pe de alta parte, a unui sistem
militar care sa permita participarea poporului la lupta. La 7 februarie 1864
Adunarea Legislativa a votat Legea pentru organizarea puterii armate a
Romaniei. Conform prevederilor articolului 1 al acestei legi, alaturi de
armata permanenta, de unitatile nepermanente de dorobanti si graniceri - deja
existente - urmau sa ia fiinta si alte formatiuni: garda oraseneasca,
militia reactiva (organizata pe trei categorii de varsta) si gloatele.
Ultimele doua categorii erau considerate ca o forta puternica pe langa armata
permanenta si trupele de graniceri si dorobanti, forta care sa poata fi
instruita, "in manuirea armelor la un timp dat si organizata asa incat chemarea
lor sub arme sa poata fi o realitate practica'. Privita in mare, aceasta
structura a armatei ar fi asigurat, dupa cum se exprima istoricul A. D.
Xenopol, "o pregatire armata a poporului din crestet pana in talpi'.
Proiectul de lege nu a fost insa sanctionat de Cuza, retinerea domnitorului fiind
justificata de protestul Austriei si mai ales al Portii otomane, nemultumite de
o legislatie orientata spre intarirea sistemului militar romanesc. In al doilea
rand, intentiilor lui A. I. Cuza de a aproba proiectul de lege li s-au opus cu
vehementa elementele conservatoare din Adunarea legislativa, care vedeau in
inarmarea maselor un pericol direct la adresa marii proprietati.
Cu toate acestea, in toamna aceluiasi an, a fost promulgata o noua lege care
stipula, printre altele, ca "fortelor neregulate de militii' trebuia sa li
se alature - in cazul unei agresiuni din afara - gloatele, denumire prin care
"Regulamentul pentru chemarea si instruirea gloatelor', elaborat la 28
decembrie 1865 subintelegea pe toti cei apti sa poarte o ar ma. Toti cetatenii,
intre 17 si 50 de ani, care nu faceau parte din armata permanenta si nici din
unitatile de graniceri si dorobanti, erau obligati sa faca pregatire militara.
In regulamentul amintit se arata: "Locuitorii comunelor, in varsta de 17 la 50
de ani, se vor aduce pentru a se deprinde Ia arme in toate Duminicele. Aceasta
deprindere va fi de 3 ore, din care una se va consacra tragerii la semn'.
Pentru instruirea gloatelor, la fiecare judet a fost detasat cate un locotenent
sau sublocotenent de infanterie, un caporal si un soldat. In comune,
instructorii erau recrutati dintre cei care isi satisfacusera stagiul militar
in armata permanenta sau in trupele de graniceri si dorobanti. Cetatenii care
aveau varsta intre 26 si 32 de ani urmau sa fie concentrati de doua ori pe an
pentru exercitii si manevre.
Asadar, prin sistemul militar preconizat in timpul domniei lui A. I. Cuza, se
asigura pregatirea militara a intregii populatii, in special a taranimii,
poporului incredintandu-i-se misiunea de aparare a tarii, de cucerire a independentei
nationale.
Si dupa inlaturarea Iui A. I. Cuza interesul pentru introducerea unor structuri
si forme care sa favorizeze pregatirea unor mase cit mai largi ale populatiei
in vederea apararii tarii s-a pastrat. Existenta, alaturi de armata permanenta
- elementul constitutiv fundamental al sistemului militar - si de armata
teritoriala, a unor formatiuni de tip popular - militiile, gloatele, garda
oraseneasca -, asa cum prevedea legea pentru organizarea armatei din 1868,
sporea capacitatea de aparare a tarii in cazul in care ar fi devenit victima
unei agresiuni.
In timpul scurtei domnii a lui Alexandru Ioan Cuza, armata romana a facut
progrese evidente atat in ce priveste pregatirea, cit si inzestrarea cu
armament, devenind un organism bine structurat, capabil sa indeplineasca
misiunea sacra ce-i revenea - apararea pamantului stramosesc. Eforturile facute
de domnitor in acest domeniu au avut la baza constiinta clara ca armata,
sprijinita de intregul popor, este pavaza autonomiei si demnitatii tarii,
mijlocul esential capabil sa apere integritatea ei teritoriala, sa realizeze
inaltul ideal al generatiei revolutionare de 1a 1848 - cucerirea independentei
depline si faurirea statului national unitar roman. Organismul militar creat de
A. I. Cuza, cu perfectionarile intervenite in deceniul care a urmat domniei
lui, isi va dovedi intreaga putere si vitejie in marea confruntare din
1877-1878 pe campurile de batalie.
