Scoala sistemica sau a sistemelor sociale

Scoala sistemica sau a sistemelor sociale

Scoala sistemica a aparut la mijlocul anilor 60 ca urmare a cresterii complexitatii organizatiilor in contextul descoperirilor lui Norbert Wiener si domeniul ciberneticii dar si in contextul aparitiei si dezvoltarii teoriei sistemelor cuprinsa in cartea sa publicata in 1948.

Primul fondator roman al conceptiei sistemelor este Stefan Odobleja, autorul cartii "Psihologia consonantista", aparuta in 1939. Scoala sistemica a organizatiilor este capabila sa le surprinda in dinamismul lor ceea ce este un element nou in teoria si practica managementului.

Scoala sistemica reprezentata in principal de Chester Barnard, H. Simon, E. Katz,P. Drucker, realizeaza o sinteza a scoliilor clasice si a relatiilor umane, fiind cea mai "tinara" dar si cea mai complexa si aplicativa.

Studiile manageriale efectuate de catre acesti reprezentanti se caracterizeaza prin anumite trasaturi:

folosirea unei game largi de concepte, metode sau instrumente care provin din alte stiinte ca: analiza economica, psihologie, sociologie, finante, statistica, matematica, drept si informatica;

au folosit imprumuturi de natura conceptuala si metodologica pentru a aborda de o maniera complexa si echitabila relatiile dintre cele cinci functii ale managementului: planificarea, organizarea, decizia, antrenarea-coordonarea, control-evaluarea.

organizatia este studiata si tratata ca un sistem considerand cele cinci functiuni ale acesteia ca subsisteme;

functionarea sistemului se bazeaza pe interactiunea subsistemelor, comunicatiile fiind considerate drept configuratia organizatiei;

echilibrul sistemului adaptat la schimbarea mediului extern se realizeaza prin decizii ale conducerii;

folosirea unor concepte si metode extrem de diverse din domenii diferite pe considerarea organizatiei ca fiind un sistem..

In concluzie, orice organizatie este un sistem deschis adica interactioneaza permanent cu mediul ei inconjurator.

Orice organizatie este un sistem deschis socio-tehnic caracterizat prin intrari, procese de transformare, iesiri cat si un sistem social format din ansamblul oamenilor si al relatiilor din cadrul organizatiei.

Interdisciplinaritatea este determinata de necesitatea colaborarii oamenilor de diferite profesii si pregatiri in vederea realizarii unor obiective comune ale organizatiei.

Munca managerilor este pentru a asigura ca toate partile componente ale organizatiei sa fie coordonate intern astfel incat obiectivele organizatiei sa fie realizate. Managerii organizatiei trebuie sa inteleaga mediul in intreaga sa complexitate si relevanta astfel incat sa identifice restrictiile pe care acesta le impune organizatiei, organizatiile, ocaziile favorabile si amenintarile ce apar in mediul ambiant.

Reprezentantii scolii sistemice au cautat diferite modalitati de crestere a performantei organizatiei si anume:

mentinerea si dezvoltarea capacitatii organizatiei de a se adapta la cerintele diferitelor componente ale mediului ambiant;

concentrarea atentiei managerului pe elemente de baza ale sistemului in vederea obtinerii unui plus de eficienta.

In concluzie, scoala sistemica situeaza pe primul plan finalitatea economica, intr-o viziune complexa si previzionala, apreciaza importanta structurii formale in cadrul sistemului si are si cateva limite:

nu a reusit sa integreze pe deplin teoria managementului;

nu a reusit sa identifice cu certitudine variabilele importante care afecteaza activitatea interna ale unei organizatii si nici elemente din mediul care influenteaza performanta acestuia.

Realizand simbioza intre teoria clasica si teoria relatiilor umane , scoala sistemica reprezinta curentul dominant in teoria conducerii, tezele sale fiind tot mai mult adoptate in tarile europene si de pe alte continente.